Postul nu e post destul

Doctor House, contemporanul nostru

Radu Pircă

Îţi place doctor House? Da, ăla din serialul “House M.D.” pe care îl poţi vedea numai pe TVR 1 şi, de asemenea, numai pe AXN. Ai vrea să-l cunoaşti în carne şi oase? Normal că da, cine nu şi-ar dori un doctor care, oricât de bulangiu ar fi, pune diagnostice doar uitându-se la tine în timp ce se scobeşte în nas. Fără analize complicate, luat de sânge, tuşeu rectal şi alte asemenea drăcovenii inventate doar ca să râdă rezidenţii de tine.

Nu e deloc complicat să-l cunoaşti pe House. Tot ce trebuie să faci este să te înscrii la una din clinicile private din România. Și să te îmbolnăveşti. Nu, nu de ceva grav, nu te apuca acuma să faci leucemie sau ceva de genul ăsta. Gata? Te-ai oprit cu leucemia? Bun. E suficient ceva simplu, un ulcior la ochi, o inflamaţie, o chestie din asta. Te duci frumos la clinica privată – nu uita să iei şi boala cu tine. Acum, tot ce mai trebuie este să aştepţi până când este disponibil un doctor.

A, da, o să aştepţi. Ce, credeai că House tratează aşa, pe loc? Trebuie să meriţi să se uite la tine. Plus că mai sunt arondaţi la el 2.000 de corporatişti cărora le plăteşte compania analizele şi care preferă la orice oră un tuşeu rectal unei şedinţe
Bun, cu ceva răbdare apare şi House. Sigur, n-arată ca ăla din serial. De fapt, arată mai degrabă ca un băiat/o fată care de-abia a terminat medicina şi mai face uneori mici confuzii între orificiul anal şi cel bucal al pacienţilor. Nu-i nimic, ai încredere în mine: el (sau ea) e.

House se uită la tine. E clar că eşti un caz simplu, nu înţelege de ce i-ai fost arondat lui (sau ei) şi de ce nu te-au trimis la un dom’ profesor din ăla cu doar 50 de ani de experienţă. “Ce aveţi?” “O mâncărime.” “Unde?” “La sân.” “Da, cum bănuiam, e cancer.” “Poftim? De unde ştiţi? N-ar trebui să-mi faceţi nişte analize? Sau măcar să mă puneţi să-mi scot hainele ca să va uitaţi?” “Nu are rost. Vă spun sigur, e o tumoră. Cel mai probabil malignă.”
“Dumneavoastră?” “Uneori, când nu mănânc, am stări de leşin.” “Epilepsie.” “Cum adică, ‘epilepsie’?”. “Epilepsie. De-asta aveţi stările de leşin.” “La vârsta asta? Am 30 de ani, nimeni nu face epilepsie la 30 de ani. N-ar trebui să faceţi nişte analize, poate n-am destul calciu sau magneziu sau ceva?” “Nu, n-ar trebui. Aveţi epilepsie.”

Nu e simpatic House? Nu ca doctorii ăia incompetenţi din spitalele de stat, cărora după ce că le mai dai şi bani şi te pun să faci analize, pun şi nişte diagnostice de doi lei: “Aveţi o iritaţie, domnişoară. Probabil e de la sutien”. “Nu, nu e epilepsie. Poate ar trebui să mâncaţi mai des”. Și mai ziceţi că sunteţi doctori.

Share:

34 comments

  1. dush 23 September, 2009 at 17:53

    si io care ma gandeam ca o sa ne spui ca toti, ca in seria actuala, ajungem la dezintoxicare sau la nebuni…pheww..

  2. delly 23 September, 2009 at 18:07

    Ghici ce ma asteapta acasa 😀 Primele 2 ep din seria 6 DR House si primele 2 de Heroes!!! S-a deschis sezonul la serialeeee 😀

  3. N.A. 23 September, 2009 at 18:18

    Bre, nu te lua de idolu’ meu, ca m-am uitat cu sfintenie de cate 50 de ori la fiecare episod in parte, din toate seriile (piratate, di pi net desigur)si acum le vad pentru a 51-a oara la tv.. Si el are intotdeauna dreptate, sa stii, pana la sfarsitul episodului! Ce daca, pe parcurs, trateaza pacientul pentru toate bolile care-i trec prin cap? Asa, sa fie sigur!..

  4. raluka 23 September, 2009 at 18:38

    anyway, decat sa te doara ceva sa te duci la un medic de la noi, mai bine … te bagi frumos in pat si te uiti la Dr House si te tratezi singurel…:P

  5. Somebody 23 September, 2009 at 19:33

    @N.A. Si normal, tratamentul pt toate bolile din capu’ lui House nu-l omoara, nici nu ii ushid ficatu’, numa de vreo 2-3 ori mai crapa cate unul (vai cat am bocit cand a murit Cut Throat Bitch), da’ era incurabil sigur, nu i-a ushis ficatu’ cu toate tratamentele. Eu m-as trata acum de plictiseala cu ceva scris de Vivi.

  6. Florian 23 September, 2009 at 19:43

    Habar n-am cine-i „doctor casă” ăsta, habar n-am dacă doctoru’ casei mele o fi doctor în doftoriceli, într-un cuvânt habar n-am. Ş’atunci de ce intru-n vorbă? Habar n-am.

  7. lulu 23 September, 2009 at 21:03

    Hei, Radu Parca(nu m-am putut hotari intre Radu si Parca)
    1 Tin sa iti multumesc pentru locul fruntas din topul ala. Multumesc 🙂
    2 Mie imi place DR House, dar nu stiu daca l-as alege sa ma trateze de ceva. Nu sunt masochista. Da, stiu, am votat cu Basescu, da totusi nu sunt. 🙁
    3 Ultima mea intalnire cu dr “house” a avut loc luni, cand dupa ce n-am mai putut suporta o DURERE GROAZNICA de masea(l-am injurat pe Calarasu ca nu a mentionat Zeii aia care l-au salvat pe el) am intrat in primul cabinet stomatologic unde am intalnit-o pe zana Maseluta de minte. Douazeci de minute mai tarziu am parasit incinta cu mai putina minte, dar cu un zambet anesteziat pe fata.
    Deci nu toti doctorii sunt hausi, unii sunt chiar zane(pentru misoginii de dincolo: zani)

  8. FLORIN CIRSTEA 23 September, 2009 at 21:23

    da este super serialul

  9. toader 24 September, 2009 at 01:11

    cred ca ai gresit numele. in romania noastra scumpa pe care o adoram si din care din cand in cand emigram, se numeste doctoru’ “hoase”. nu house

  10. Dojo 24 September, 2009 at 13:37

    La multe clinici private sunt ACEIASI medici si de la stat. Ca mai fac oamenii un ban in plus. Asa ca, nu stiu despre ce clinici private este vorba, dar e discutabil.Sunt si putzoi abia iesiti de pe bancile facultatii, dar din ce stiu eu, macar in orasul meu, o mare parte sunt medicii care fac treaba buna sau rea si in spitale.

    Pentru mine contactul cu ei a fo’ chiar bun. Daca nu am primit recomandare de la cineva care chiar stie ce si cum, am dat si eu un google search. asa am descoperit o “ginecoloaga” de nota 100 si am putut descoperi si ce au mai facut bun sau rau altii.

    Problema romanului este ca nu are incredere in actul medical, chiar si cand este clar ca nu toti doctorii sunt tampiti sau snapani. Ca nu sunt, culmea. Si, daca nu e bun sistemul din ro, exista tari invecinate. La noi in vest se merge tot mai des la Szeged sau la Budapesta. Dai un ban, dar clar stai in fata.

    Atitudinea asta de negare totala a nevoii de a te mai si ‘cauta’ are rezultate alarmante. oameni care mor de tineri de boli pe care le-ar fi putut descoperi din timp, dar nu s-au obosit de teama unui tus rectal sau de rusinea de a se dezbraca. Medicina preventiva la noi este la pamant, pentru ca mergem doar cand e pe nasoale. Si de multe ori, nasol inseamna stadiu terminal.

    Hai sa ne mai informam nitel, sa citim ce scriu altii, sa punem eventual de o “calatorie” de sanatate in alta tara, daca sistemul lor medical ne face cu ochiul, si sa stim cum stam. Pentru ca sigur se va intampla ceva si ne vom da de ceasul mortii

    PS. nu vorbesc discutii aici, am avut in ultimele 2 luni destule motive sa imi dau cu barosul in cap ca am fost idioata si “romanca”.

  11. N.A. 24 September, 2009 at 13:45

    @Dojo – Si cu aia care nu-si permit sa plece in alte tari sa se trateze ce facem? 🙁

  12. http://www.tahemet.blogspot.com/ 24 September, 2009 at 15:04

    @NA p-ăia îi lăsăm să moară. selecţia (ne)naturală loveşte din nou, numai că de data asta nu mai sunt cele clasice, ci cele de bani

  13. http://www.tahemet.blogspot.com/ 24 September, 2009 at 15:06

    Păi bre radule, dracu te-a pus să te îmbolnăveşti? e numai vina ta.
    şi de dacă ţi-a zis că ai cancer ovarian? poate e numai vina ta că n-ai ovare! şi ce dacă te irită sutienul soţiei/ iubitei? schimb-o, ce, acum dacă suntem egali, tre să îi porţi şi lenjeria intimă?
    ş-apăi ce? tre să faci tot ce zice doftorul? că doar e opţional tratamentul/ sau diagnosticul. şi la o adică poţi să mai ceri o a doua/ noua opinie

  14. http://www.tahemet.blogspot.com/ 24 September, 2009 at 15:14

    @lulu, uite din cauza ta nu mai scrie don doftor şendroiu! l-ai spăriat cu promisiunile tale cum că o să râgâi alfabetul. dacă venea un bolnav închipuit sau le malade avec le petit paier, la el, să fi văzut text cum le este ocupat în mod criminal timpul medicilor cu prostii şi cazuri născocite în timp ce ei tre să facă treabă (adică să-l diagosticheze cu iritaţie de la sutien pe amicul lui jul, radu pârcă)

  15. Cata 24 September, 2009 at 22:19

    pai na, cand dai bani seriosi la clinica privata, si diagnosticul e pe masura. cam ca in bancul ala cu coiul albastru :)))

  16. Şi la vară cald 24 September, 2009 at 23:32

    Mey, incurcarati avatarurile! Sau le avem identice? Cata, nu ma lasa in bezna! Lumineaza-ma!
    Ah, acuma vad. Tu esti mai capatanos ca mine. Cum facem? Cine cedeaza? Hai la negocieri! 😉

  17. mifty 24 September, 2009 at 23:41

    @Cata şi şlvc: vă duceţi pe icanhazcheezeburger, şi discutaţi ca de la motan la mâţă!!! 😀

  18. ce-apa.nova 24 September, 2009 at 23:55

    Cel mai nasol e când te duci la un medic care îţi este amic : ăsta, din prietenie pentru tine, refuză să creadă că ai putea avea ceva grav, şi îţi dă paleative uşoare, până te bagă în mormânt. Străinul te internează imediat şi te bagă în analize şi…sinteze, doar-doar ţi-o găsi ceva ce să merite toţi banii. Dacă e şi chirurg, te taie mintenaş, că doar ăsta-i jobul lui. Aşa că, vezi la ce uşă baţi !

  19. Şi la vară cald 24 September, 2009 at 23:59

    @mifty
    Unde să ne ducem, băăă?!!! Aşa se vorbeşte cu o pisică aristocrată?! Ei, las’ că te pun io în discuţia colectivului, mâine… Te gherănesc io, nu ti teme! 🙁

    @ceapa.nova
    Cu tine nicicum nu-i bine! Uite, din cauza ta n-o să mai dau eu la medicină… Mă fac… văd io ce mă fac, că mai am timp…

  20. ce-apa.nova 25 September, 2009 at 00:10

    Ba bine-i să fii sănătos…şi la pungă gros…şi să-ţi inviţi medicul la o trataţie, nu să trebuiască să te trateze el!

  21. mifty 25 September, 2009 at 00:11

    @the gagicile: băi fetele, da’ ce v-a pocnit pe chelie să vorbiţi toate moldoveneşte de la o vreme???
    @şlvc: 1. caută pe gogu! 😛
    2. fă-te inginer. financiar!! 😛

    @ce-apa.nova: mda… să-l tratezi cu vin de aspirină, friptură de paracetamol în sos de carmol, ceva??? :))

    pfff… tre să bag un extraenter ca să ia spaţiul…

  22. Şi la vară cald 25 September, 2009 at 00:11

    Ş-aşa-i bine! 😀 Atunci, dau la medicină totuşi…
    @Mifty
    Să faci bine să dai drumul la comentarii, pe blogea ăla al tău, că aşa ai promis, că de ăsta te ţii! De şotii, bag sama.

  23. macanta 25 September, 2009 at 06:15

    ma asteptam la un post cu osanale pentru doctor house.
    cred ca are o groaza de fani serialul asta,datorita unui singur om.ai ghicit 🙂

    paralela intre serial si spitalele noastre e facuta cu reaintentie.e clar.te uiti prea mult la filme si nu intelegi ca e fictiune, nu realitate 😛

  24. macanta 25 September, 2009 at 06:16

    SI NU IL BAGA PE DR HOUSE IN TREABA ASTA,UITASEM,E PREFERATUL MEU 🙂

  25. N.A. 25 September, 2009 at 13:14

    @mifty – Ne simtim mai sexi, bre… 😀
    Plus ca a mea chelie mai si e da natie, pi jumate…

  26. yeonsaeng 25 September, 2009 at 13:18

    @fifty
    sh`a mea-i di natie pi sfert…ci credeai?:))

  27. Cata 25 September, 2009 at 15:12

    @ Şi la vară cald : scuze de intarziere. Negociem la o bere, ca eu folosesc pozna aia cu matza sociopata de ani buni (am taiat-o cu manutza mea in paint, din poza mai mare). Cred ca ar trebui sa imi platesti un soi de drepturi de autor, ceva … :))

  28. Popeasca 25 September, 2009 at 16:12

    @Cata;SLVC: Cat fight!!!

  29. Somebody 25 September, 2009 at 20:36

    @Popeasca: zi-mi ca nu esti profa de psihologie, pls pls. Pt orice eventualitate: saru-mana dna profesoara :d

  30. Ce mica e lumea! 16 October, 2009 at 02:05

    Ce bine ar fi sa existe si in realitate doctori pasionati care chiar sa fie interesati de pacienti. Ce e drept, doctor House e cam exagerat pe alocuri, dar asta ii da farmec. Plus ca are numai cazuri rarisime. Combinatii dubioase de boli rare sau disparute. Dar ca idee imi place foarte mult ca e perseverent si pasionat de ceea ce face.

  31. Chloe Davies 9 May, 2010 at 15:46

    I love Dr. House and i always watch this TV series after my day job.~’.

  32. tom planner 24 September, 2010 at 12:49

    It remains one of life’s greatest mysteries why and how that works, life takes us on an extreme route

  33. 16 noiembrie 1880: Se naşte Aleksandr Blok » Daily Cotcodac 16 November, 2010 at 12:32

    […] spirit etc. – dacă nu vă spune nimic, medical se cheamă sinestezie, asta sigur ştiţi de la doctor House). Spre oroarea părinţilor, singurul lucru cât de cât ştiinţific de care s-a lipit Blok a fost […]

  34. Topul zilei de ieri: Cele mai mari victorii ale armatei franceze 27 July, 2013 at 02:07

    […] nu doar cea de la robinet) şi s-a îmbolnăvit. Chemat de urgenţă, vraciul curţii, un soi de House M.D. – să-i zicem “Maison” – i-a spus: “Măria ta, ai ceva grav.” […]

Leave a reply