Grătaru’ lu’ Dinescu

Julius Constantinescu

 

Pe vremea când lucram la Dinescu, deşi mă confruntam cu o veşnică lipsă de bani, eram mai mereu ghiftuit. Salariul, e drept, era cam la fel de lunar ca apariţia revistei “Plai cu boi”; în schimb, nicăieri nu se mânca şi bea mai bine ca în redacţia revistei “Aspirina Săracului”.

 

La revistele lui Dinescu, grătarul era o instituţie ce impunea infinit mai mult respect decât, de pildă, deadline-ul la tipografie. Redacţia îşi avea sediul într-o casă boierească din buricul Bucureştiului, cu o palmă de curte interioară. Acolo, în curte, berbecuţi grăsunei, cotlete imense de porc şi bancuri întregi de peşte sfărâiau în fiecare după-amiază pe grătar, răspândind un miros îmbietor şi făcându-i pe angajaţii firmelor de prin împrejurimi să regrete că nu lucrează şi ei la Dinescu (la rândul nostru, şi noi regretam că nu lucrăm la alţi patroni în zilele de salariu, când foşnetul de bani care se auzea din vecini ne scotea din minţi).
Citeşte mai departe…

E groază, fraţilor!

Daniel Goace

 

Poltergeist (2015) – thriller cu orori

Regia: Gil Kenan. Cu: Sam Rockwell şi Rosemarie De Witt
poltergeist-film-horror-2015
Motto:

“Ia funia de usturoi, că te scapă de strigoi!” – zilnic, în Piaţa Sălăjan

 

Ştiu oameni care apreciază calitatea unui film după durata pe care se întind discuţiile despre el la ieşirea din cinematograf. Gen: “Cum naiba rămăsese ăla blocat în viitor, în spatele bibliotecii, şi-i presăra nisip în trecut, în camera lu’ fii-sa?”. Sau: “Adică, tu-mi spui mie că ăla a fost diagnosticat cu HIV şi după aia a mai trăit 20 de ani pentru că s-a tratat singur cu nişte vitamine făcute de el, în casă?”.

 

Ei bine, la un film de groază, cum e Poltergeist, ăsta de care scriu eu acum, efectele nu se văd imediat. Adică, mă rog, există şi efecte imediate. Spre exemplu, aseară, la film, am identificat cel puţin trei momente în care puteam provoca un infarct miocardic în grup. Şi asta printr-un simplu “BAU!!!” bine plasat Citeşte mai departe…

Rezultate incerte la concursul cu bilete

Nici n-am ştiut ce să mânărim, vă spun sincer, pur şi simplu nici un cititor n-a oferit şpagă. Aşadar, e posibil să mai fi greşit pe ici, pe colo, din cauza lipsei de experienţă în jurizarea corectă a concursurilor.

 

Iată rezultatele parţiale: au câştigat câte o invitaţie Bogho, TheX, Teodora, Sunday, Mihaela, Boemul, Cms şi Mefistica. Dacă nu confirmă pe mail, o să completăm lista până la cele zece locuri pe pagina de facebook a lui Julius, după principiul „primul venit, primul servit”.
Citeşte mai departe…

Concurs: câştigă o invitaţie dublă la film. Vine şi Julius!

Bună seara, ne întrerupem puţin din nepublicat texte pentru un concurs dotat cu premii în sincere felicitări, precum şi câteva premii de consolare constând în invitaţii duble la film.

 

Este vorba de cinci invitaţii duble la Cine Grand, multiplexul de la Auchan Titan, pentru vineri, ora 20, la premiera filmului „Poltergeist”. Puteţi veni şi singuri la o adică, dar am zis să fiţi totuşi doi, să nu muriţi de frică, fiindcă în sală e întuneric.

 

poltergeist-banner-720x340
Citeşte mai departe…

Credit doar cu geanta

Chiar dacă înţeleg că Moise Guran are o emisiune economică pe undeva şi chiar un blog pe care mai scrie din când în când şi Ina (da, mă, Ina noastră, asta cu un singur „n”), cele mai bune ştiri economice le puteţi citi în continuare tot pe Daily Cotcodac.

 

Nu vom insista în seara asta pe evoluţia ratei de schimb leu – Cotco, n-aveţi voi rate în Cotco. Vă reţinem atenţia însă, oameni buni, cu o ştire financiară: în Hong Kong poţi să iei un credit garantând cu propria geantă. Bineînţeles, nu cu orice fel de geantă – dacă mergeţi cu geanta de la Promod, de pildă, vă vor trânti uşa-n nas (puteţi totuşi încerca la automatul de cafea, e posibil să obţineţi un espresso lung cu lapte pe ea). Citeşte mai departe…

Prânz de duminică

Ina_adevărata

 

Nu știu cum sunteți voi, dar eu și soțul nu ne numărăm printre looserii ăia fără viață socială care-și petrec duminica pe Facebook. Uite, de pildă, duminica asta am fost invitați la masă, la aniversarea unui prieten.

 

Lume multă, masă-ntinsă, nu cunoșteam pe nimeni în afară de gazde.

 

Am început prin a studia comesenii până am avut toate detaliile tabloului: lângă mine și în fața mea stăteau doi instalatori. Mai era o coniță stridentă- genul Piți- și mama ei, ținând fiecare în brațe câte un caniș alb. Apoi, două doamne vârstnice, trei adolescenți și un domn despre care gazda ne-a șoptit cu respect: “lucrează la RDS”.
Citeşte mai departe…

Confesiunile unei mese de burlac. Astăzi, orez sârbesc

Julius Constantinescu

 

Proprietarul meu, domnul J., este burlac. Pe când încă mai aşteptam în raftul magazinului să mă cumpere cineva, visam să mă ia o familie de oameni drăguţi, în casa cărora să fiu ştearsă de praf şi frecată în fiecare sâmbătă cu soluţii de curăţat mobila, iar doamna, stăpâna casei, să le atragă mereu atenţia copiilor să nu-şi pună mâinile murdare pe mine. În loc de asta, m-am ales cu domnul J. Nu c-ar fi un om rău, dar pentru noi, mesele, burlacii sunt precum copiii pentru animalele de casă: nu vor neapărat să-ţi facă rău, dar te pot mutila pe viaţă. Asta fiindcă, periodic, aceşti oameni insistă să gătească.

 

Aceasta este o poveste de viaţă din bucătăria unui burlac, aşa cum s-a întâmplat ea.

 

Vine un moment în viaţa oricărui burlac în care ar mânca ceva gătit, fără să fie însă nevoit pentru asta să se uite tot restul serii la Anatomia lui Grey sau Dansez pentru tine. Este acel moment în care decide să rămână acasă şi să îşi gătească singur. Pare descurajant, dar perspectiva că la sfârşit se va putea sui în pat cu tava de mâncare şi se va uita nestingherit pe Digi Sport îi insuflă curajul necesar.

 

Fidel principiului său „Gustos, hrănitor şi uşor de preparat”, burlacul va decide de data asta să gătească un orez sârbesc. Ce este orezul sârbesc nu ştie precis, dar sună mişto şi, în plus, cât de greu de preparat poate fi orezul? Citeşte mai departe…

Invitaţie la brunch cu Janina Nectara

Întrucât azi e seară de Champions League, băieţii ştiu şi singuri ce să facă, aşa că ne adresăm acum exclusiv fetelor. Nu, nu rugându-le să ne mai aducă o bere din frigider, mă, plecaţi odată la meci şi lăsaţi-mă să le spun fetelor ce aveam de spus!

 

Deci, fetelor: Citeşte mai departe…

Cuminţenia mortului

Daniela D.

 

Mă sună mama: “Dana, o mai ții minte pe tanti Stela de la scara 2, aia care a fugit cu unul la București acum 12 ani și a rămas pe-acolo? Ei, a murit.”

 

Scorpia aia? Cum să nu o țin minte? Toată copilăria și adolescența timpurie am crezut că tanti Stela a fost creată cu două obiective : 1) să mă pândească pe mine de după perdea și 2) să mă pârască la mama. Ea îi raportă maică-mii, din proprie inițiativă, că aruncam de la geam pungi cu apă în capul trecătorilor, că băgam în casă câini și pisici să le fac baie în cadă (în paranteză fie spus, o dată am încercat să bag o pisică în mașina de spălat, pusesem dero, frumos, ca să iasă curată bec. Norocul ei că, intuind că ceva nu e în regulă, m-a zgâriat rău și a fugit sub pat, de unde nu a ieșit nici împunsă cu coada măturii), că am machiat cu trusa ei de farduri jumătate dintre fetițele din cartier în fața blocului și că am făcut cadou unei cerșetoare un colier la care mama ținea foarte mult, dar mi s-a părut că un astfel de cadou ar putea să o înveselească (era o cerșetoare foarte tristă, iar pe vremea aceea nu aveam noțiunea de “prioritate”).

 

Și acum tanti Stela murise.
Citeşte mai departe…

Românul s-a născut şofer

Julius

 

Cam toţi şoferii pe care îi cunosc sunt capabili să conducă fără oprire până în Austria, dacă nu chiar până în Germania. Eu, de pildă, opresc de trei, patru ori doar până la Beiuş, dar ei pot face pe puţin o mie de kilometri dintr-o singură bucată şi, dacă prietenele sau nevestele lor nu s-ar plânge că sunt obosite, ar conduce două, trei, patru mii de kilometri. Un amic de-al meu a plecat duminică seara la 8 din Bucureşti şi marţi dimineaţă era pe coasta Atlanticului, n-a oprit nici la benzinărie, doar încetinea puţin şi lua canistrele de benzină din mers. Şi încă ăsta era nevoit să alimenteze, ceilalţi amici ai mei au second-hand-uri pe motorină care scot sub trei la sută la drum lung. Eu n-am ştiut de unde să-mi cumpăr maşini cu consum atât de mic, aşa că mi-am cumpărat de la magazin una cu consum normal.
Citeşte mai departe…