Cum se lupta în comunism împotriva păduchilor

Julius

 

Unul dintre momentele cele mai delicate ale copilăriei noastre, a celor care am crescut pe vremea comunismului, era epidemia de păduchi din școală. Asta se întâmplă în fiecare an, fiindcă venirea păduchilor era la fel de inevitabilă ca inspecția – deși, e drept, ceva mai puțin neplăcută.

 

Pe vremea aia, cel mai răspândit tratament anti-păduchi era tunsul chilug. Era ieftin, eficace și, mai ales, nu trebuia să-l cauți la magazin – cine a prins vremurile alea știe ce zic. Marea problemă a acestui tratament era însă aceea că toată lumea afla că ai avut păduchi, fiindcă tunsul zero n-a fost niciodată la mare modă printre copiii de școală. Or, mai stânjenitor decât să apari tuns zero la școală nu era practic nimic, în afara cazului în care te tundea mă-ta castron și vreo trei săptămâni arătai ca Mireille Mathieu. Însă și mai rău era că, nefiind încă sigur că a scăpat complet de păduchi, nu se mai juca nimeni cu tine, iar la fotbal nu te lăsau nici măcar să stai în poartă. Desigur, tocilarii și Vasile Manu erau mai puțin afectați de asta, fiindcă oricum cu ei nu se juca nimeni niciodată.

 

Cel de-al doilea remediu, care scăpa familia de rușinea de a afla lumea că aveți păduchi, era gazul lampant. Citeşte mai departe…

Cum s-au făcut sibienii frate cu turcul ca să-i bată pe unguri

Julius Constantinescu

 

În secolul XVII, Transilvania era foarte departe de imaginile bucolice de pe cărțile de cruce cu unguroaice rumene în obraji trecând prin vie cu cobilița în spinare și grofi pântecoși împilându-i pe sărmanii iobagi români. Prăbușirea regatului ungar după Mohach și transformarea sa în pașalâc turcesc, precum și disoluția autorității principelui făcuseră din Transilvania  câmpul de bătaie al câtorva puternice familii nobiliare. Lupta pentru putere dintre aceste familii era dublată de animozitățile dintre marea nobilime maghiară, micii nobili și secui, în care se amestecau de-acum, cu mare plăcere, și turcii.

 

Imparțiali ca tot românul, sașii încercau să se țină departe de toate astea. Constituiți în Liga celor 7 orașe, Siebenburgen, politica lor era să nu conteste autoritatea principelui – deși o armată puternică la porțile orașului îi făcea întotdeauna mai flexibili și mai dispuși la dialog. Definitorie pentru politica generală a sașilor este poziția Sighișoarei în timpul războiului civil dintre principele Barcsai și Gheorghe Rakoczy, când sfatul cetății a decis, cu o înțelepciune care ar fi putut stârni invidia chiar și unui boier valah : ”Să se țină cu cel ce va birui”. Nu același noroc l-au avut însă și sibienii, și vom vedea imediat de ce.
Citeşte mai departe…