Un primar al Bucureştilor (mi-e greu să-mi dau seama care, nu e ca şi cum unul singur dintre ei ar fi avut monopolul prostiei) s-a gândit că traficul în Capitală e cam lejer şi ar trebui să-l mai complice un pic. Aşa au apărut pistele pentru biciclete.
Dacă aţi urmărit vreodată traseul acestor piste, aţi observat că nu e tocmai drept. De fapt, e un labirint atât de încâlcit încât lungimea totală a circuitului pentru biciclete din Bucureşti trebuie că o depăşeşte lejer pe cea a Turului Franţei – şi mai probabil, se apropie de cea a Raliului Paris-Dakar (cu diferenţa că, după ce parcurgi Bucureştiul, eşti mult mai murdar de praf decât după ce termini Raliul). (more…
Dintre toate animalele din bătătura omului, singurul care duce o viaţă fericită este puiul (de altfel, puţin a lipsit ca puiul să nu fie singur în curte; dacă nu intervenea Dumnezeu, Noe s-ar fi luat după nevastă-sa, care sigur i-a zis: “Da’ nu mai umple, dragă, arca asta cu toate dobitoacele inutile. Salvează puiul şi salata şi gata, ce te tot moşmondeşti atâta?”). (more…
Ce-am avea de făcut în Elvetia, de pildă? Sau în Austria? Sau în Germania? Totul e făcut, e rezolvat, e de-a gata, e curat lacrimă; altii au pus la punct deja acolo un mecanism ca si perfect, asfel încât te simti la fel de util cât un bob de mazăre.
Pe când în România e aproape totul de făcut de la zero. Ori de regândit. Ori de refăcut.
PS: Acest filmuleţ se adresează cititorilor obişnuiţi ai site-ului nostru. Suntem conştienţi că el conţine personaje complet necunoscute fanilor lui Vuvuzel, însă lor le recomandăm ultimul filmuleţ de pe blogul lui MB – ăsta se încadrează perfect în puterea lor de înţelegere.
Am şi eu un personaj preferat la ştiri. Nu, nu sunt fetele alea de la sport care ştiu despre fotbal cam la fel de mult ca jucătorii Craiovei (sau ca selecţionerul Naţionalei, dacă tot veni vorba). Nu e nici reporteriţa care-i întreabă inocentă pe interlopii care intră la Parchet pentru a fi acuzaţi de o serie de crime, răpiri şi violuri care l-ar face şi pe Jack Spintecătorul să roşească: “Vă pare rău de ce aţi făcut?”. Nu, personajul meu preferat este individul care, atunci când vede apropiindu-se de el un reporter cu un microfon, urlă “Distracţie la maxiiiim!!!”, iar apoi se aruncă în mare/în piscină/în mijlocul publicului de la concert/pe ringul de dans/în craterul cu lavă – oricare dintre ele e mai aproape şi indică mai clar faptul că individul se distrează la maxiiiim. (more…
Aşa cum cititorii mai vechi ai acestui site ştiu deja, orice comentariu care conţine exprimarea nefericită Mircea Badea intră automat în spam. Ne ajung tâmpiţii care nimeresc aici căutând pe google “porno cu pitici”, să nu coborâm nivelul mai mult de-atât.
Deoarece în ultima vreme se tot vorbește despre condițiile nu tocmai fericite în care ar trăi puii (aceiași pe care, după ce-i plângeți de milă, îi cumpărați, îi prăjiți și-i mâncați), ne-am gândit să vă arătăm în paralel ziua unui pui de găină și cea a unui angajat obișnuit dintr-o multinațională (am fi scris despre bugetari, dar nu stăpânim prea bine noțiunile de arta macrameului sau de Solitaire și preferăm să nu scriem ceva nedocumentat).
• Ora 6:00. Angajatul se trezește, în mormăiturile și bruftuluielile partenerului de viață. S-ar trezi mai târziu, dar din păcate multinaționalele au sediul la capătul orașului – sau, cum se spune acum, “la 5 minute de centrul animat al Capitalei”. Puiul doarme. (more…
Dacă te plimbi zilnic cam pe aceleași străzi din cartier (o ocupație din ce în ce mai simplu de găsit în ziua de azi, practic e singurul job la care unica cerință e să nu ai niciun job), începi după o vreme să cunoști maidanezii. La mine în Berceni, de pildă, sunt câteva clanuri ce stăpânesc străduțele dintre blocuri și care practic controlează traficul de pensionari cu sacoșe. Din când în când declanșează războaie fratricide pentru monopolul ruptului pantalonilor și lătratului obsesiv după lăsarea întunericului (nu știu de ce câinii cred că prin urlat și violență își demonstrează superioritatea; câinii sunt animale inteligente, e greu de explicat de ce se coboară totuși la nivelul lui Mircea Badea). (more…
Noul geniu al biografiei, Emil Ludwig sau Suetoniu al zilelor noastre, se cheamă Simon Sebag-Montefiore. Stră-strănepotul unui asociat al lui Rotschild și văr cu Gwyneth Paltrow, Montefiore e unul din acei străluciți diletanți de bani gata care studiază și scriu din pură plăcere, fără să-și dorească titluri academice sau glorie – o specie despre care universitarii stătuți sperau că s-a stins odată cu Steven Runciman.
Din cele mai vechi timpuri, tiranii au exercitat o fascinație morbidă, însă în ultimii ani i-au cam detronat în inima publicului ucigașii în serie. Cu bestsellerul său, “Curtea lui Stalin” (Stalin. The Court of the Red Tsar), Montefiore a întors din nou situația în favoarea despoților. (more…
Twitter
Facebook
Rushenne
Cristina Ş.
sebra
