Cafea cu un rulou de scorțișoară

Ionuț Șendroiu

 

Unul din principalele farmece ale Luandei tocmai se apropie de masa mea, legănat de mișcarea de șolduri a chelneriței: o ceașcă cu un espresso scurt și gros, adusă pe o farfurioară cu un plic de zahăr demerara și un rulou de scorțișoară de Ceylon.

 

img_0334

 

Cafe com pau de canela

Chelnerița depune prețioasa încărcătură pe măsuță, iar eu încep deja să salivez, cu nările în aburii cafelei. Rup plicul de demerara și presar o parte din zahăr peste spuma vâscoasă – atât de vâscoasă încât cristalele brune rămân pe suprafața ei, dizolvându-se încet, fără a se scufunda,  până când o fac să semene cu blana unui ghepard.

 

Acum e momentul să desfac din ambalaj ruloul de scorțișoară și să-l înfig în spuma cafelei. Dacă spuma are consistența corectă, ruloul de scorțișoară se va înclina lent spre una din marginile ceștii, tăind în spumă o virgulă neagră de lichid fierbinte. Prin breșele create de cristalele de demerara, cafeaua începe să împrăștie arome tari, ca un gheizer.

 

Cafea cu scorțișoară se poate bea, în zilele noastre, în multe cafenele de tip fast food din lumea întreagă, doar că aici, pe coasta asta de Atlantic, povestea cafelei cu scorțișoară nu se rezumă la a turna în cafea o pulbere combinată cu potențiatori de gust și aromă, ca în bodegile unde se vinde vin fiert în pahare din plastic. Să-ți miroasă gura, după trei sorbituri, a ciungă cu cinamon flavour.
Citeşte mai departe…