Aventurile lui Robinson Mîndruţă

Julius Constantinescu

 

Plec pe mare cu yacht-ul. Naufragiul. Întâlnirea cu sălbaticii care nu au gena curăţeniei. Încerc să recreez pe insulă societatea liberală primordială. Capturez un servitor care va munci în locul meu, pe care-l numesc De-Luni-până-Vineri. Căpitanul unei corăbii se oferă să mă salveze, însă refuz, voi pleca de pe insulă doar pe hidrobicicletă.

 

 

Robinson Mindruta

 

Când m-am trezit, soarele ardea cu putere deasupra mea. Furtuna trecuse iar  marea era liniştită acum, nu mai vuia ca astă-noapte. Nu ştiu cât am dormit. Din câte îmi dau seama, sunt undeva pe o insulă. Cercetez plaja, dar nu găsesc pe nimeni, sunt unicul supravieţuitor. Din moment ce eu sunt aici, iar ei nu, lucrurile sunt clare: celor care s-au înecat le-a fost prea lene să înoate.
Citeşte mai departe…

Mic tratat de luptă împotriva păduchilor

Julius

 

Când eram mic, păduchii soseau în şcoală cu regularitatea păsărilor călătoare. În ciuda carantinei severe la care era supusă imediat clasa atinsă de această teribilă plagă, prolificii păduchi se răspândeau în toată şcoala mai repede decât lumina învăţăturii.Valuri de gaz şi piepteni deşi se abăteau atunci asupra copiilor, care erau siliţi de părinţi să stea cu capul înfăşurat într-o basma stropită cu gaz până ce nedoritele insecte mureau prin asfixiere. Cititorii mai tineri se vor fi mirând să afle că pentru stârpirea păduchilor se folosea gazul; ei trebuie să ştie însă că pe vremea aceea în magazine nu se găseau şampon cu aloe vera, balsam pentru volum şi toate celelalte produse de îngrijire a părului care fac din capul omului un mediu ostil oricărei forme de viaţă.
Citeşte mai departe…

Programul Daily Cotcodac de sărbători. Nu rata, joi, „Aventurile lui Robinson Mîndruţă”!

Foarte mulţi cititori şi-au exprimat îngrijorarea că până după 1 mai încolo nu vom mai publica nimic pe Daily Cotcodac – cu alte cuvinte, că ne vom comporta exact ca în toate celelalte zile. Ei bine, nu e aşa, vor fi mereu texte proaspete la care să nu râdeţi.

 

Mâine vom publica un „Mic tratat de luptă împotriva păduchilor”, în care vom trece în revistă tratamentele împotriva perfidelor insecte, de la gazul şi pieptenele des din copilăria noastră până la şampoanele frumos mirositoare de azi, care îi fac pe copii să-şi dorească să ia păduchi doar pentru a se putea da cu ele.
Citeşte mai departe…

România lucrului bine amânat: „Vorbim după sărbători încolo”

Julius Constantinescu

 

România se află printre ţările europene cu cele mai puţine sărbători declarate zile libere, arăta un studiu realizat în 2013 de Mercer Marsh Benefits. Conform datelor furnizate de acelaşi studiu, România era în coada clasamentului şi în ce priveşte zilele de concediu, doar olandezii având mai puţine zile de concediu decât angajaţii din România.

 

Având însă sărbători puţine, le pregătim cu atenţie, să ne bucurăm măcar de ce avem. Cam din 15 decembrie încolo nu mai ai practic cu cine vorbi în ţara asta, toată lumea se pregăteşte de Crăciun. Nu există nimic care să nu suporte amânare “până după sărbători” – adică după Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, şi nu după 26 decembrie, cum aţi fi tentaţi să credeţi dacă aţi obţinut de curând cetăţenia română.
Citeşte mai departe…

Evenimentul zilei de ieri

Julius Constantinescu

 

23 aprilie

1616 Moare Miguel de Cervantes. A luptat în celebra bătălie navală de la Lepanto şi, în urma rănilor primite aici, şi-a pierdut braţul stâng. Patru ani mai târziu, Cervantes este capturat de piraţi şi ţinut în sclavie timp de cinci ani la Alger. Întors în sfârşit acasă, Cervantes se confruntă cu drama veteranilor care nu se pot reintegra în societate, fiind nevoit, ca să poată supravieţui, să facă diverse munci nedemne de un soldat, cum ar fi aceea să scrie cărţi foarte bune.
Citeşte mai departe…

Japonezii, cei mai viteji și drepți dintre traci — Învățăturile lui Decebal către fiul său, Muneyosh

Megami

 

Ca nepoată a lui Decebal (știu sigur că e unchiul, mi-a ieşit la quiz-ul “Ce ai fost într-o viaţă anterioară?”), am citit cu deosebită plăcere un articol care demonstra științific că “într-un trecut imemorial exista o singura limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, și care, printr-o serie de migrații și modificări, a născut toate limbile numite indo-europene, printre care și latina.” Citeşte mai departe…

Ședință de consiliu local la cofetărie

Ina_adevărata

 

E joi după Paști, în jur de ora 12.00. Mă aflu în Tg-Jiu, pe terasa unei cofetării din apropierea Primăriei – probabil ultima supraviețuitoare dintre cofetăriile comuniste ale orașului. Aici, și prăjiturile arată ca niște vestigii comuniste, iar vânzătoarea sictirită pare a avea locul ăsta de muncă de prin ’82.

 

Apar patru personaje. Sunt niște domni, se vede după eleganța cu care sunt îmbrăcați: poartă sacouri peste pulovere, iar sub pulovere – cămăși și cravate. Toți au serviete negre, mai mult sau mai puțin uzate. Se așează demni la o masă în plin soare, ciondănindu-se pe locuri până apare și un al cincilea.

 

– Aici vă așezarăți, bă, în soare? se miră el, privind terasa aproape goală.

 

– Lasă, bă, că imediat ajunge umbra și aici. Trage-ți un scaun.
Citeşte mai departe…

Slow & Furious: Bucureşti – Beiuş

Julius Constantinescu

 

În urmă cu câţiva ani, pe vremea când guvernele Boc şi Ponta nu se apucaseră încă de construit temeinic autostrăzi, făceam drumul Bucureşti – Beiuş în opt ore. Acum, când A1 te scoate după Piteşti şi nu mai pierzi cel puţin o jumătate de oră prin oraş, iar între Sibiu şi Deva e autostradă, fac tot opt ore. Fiindcă în România tot ce câştigi pe un sector de drum vei pierde invariabil pe următoarea bucată – unde fie se lucrează, fie e drumul foarte prost, fie tocmai a trecut viitura etc.

 

Practic, Teoria relativităţii pe drumurile româneşti spune că 500 km de drum se parcurg într-un timp egal, indiferent câţi km de autostradă se mai finalizează.
Citeşte mai departe…

Vomitând cu Marele Alb (ultima parte)

Ionuţ Şendroiu

 

Îmbrăcată în costumul de scufundare, Anastasia s-a plasat prima lângă zona care permitea accesul în cușcă, așteptând OK-ului căpitanului. Gagica lui Manchester a urmat-o, reușind să-și pună costumul fără mari peripeții, cu o singură pauză pentru vomitat. Înainte de a pleca spre zona scafandrilor, şi-a trecut cu tandrețe degetele prin părul iubitului.

 

– Vii și tu, sweetheart?

 

Sweetheart, atârnând pe balustradă precum unul din ceasurile topite ale lui Dali, i-a dat un răspuns  lipsit de romantism, dar care părea extrem de sincer.

 

– No fucking way, honey!
Citeşte mai departe…

Vomitând cu marele alb (2)

Ionuţ Şendroiu

 

Vomitând cu marele alb (2)

 

La scurt timp după ce ambarcațiunea, un schif cu două punți, și-a început slalomul printre stâncile pe care le-ați văzut în imaginile din episodul precedent, singurul copil care s-a mai urcat la bord în afară de Anastasia și Sânziana, un puști longilin din State, având în jur de 14 ani, s-a ofilit pe o banchetă. Slalomul a fost mult mai greu de digerat decât se poate înțelege din poze datorită numeroselor stânci subacvatice, care, deși nu apăreau în fotografie, trebuiau ocolite. Imediat ce stâncile s-au mai rărit, căpitanul i-a dat blană, iar puștiul și-a pus un prosop în cap și a început să se decoloreze dramatic. Mi-am luat fetele deoparte și le-am recomandat să privească în zare spre repere care nu se mișcă.

 

1
Citeşte mai departe…