Top 8 sendvişuri din vremea comunismului

Julius Constantinescu

 

– Cu ce eeee?
– Cu ce-a găsit mamaaaaa!

 

Dacă aţi copilărit în anii ‘80, probabil vi s-a întâmplat nu o dată ca părinţii să vă trimită la şcoală cu două căni de ceai în stomac (sau cu două căni de salam de Sibiu, cum spunea un banc celebru la vremea aia) şi un şendviş anemic în ghiozdan. Cu ce era sendvişul ăla? Cu ce se găsea – adesea, deci, cu mai nimic. Am încercat să-mi amintesc care au fost cele mai comune sendvişuri ale copilăriei mele, survenită într-o mică perioadă de dificultăți în sectorul aprovizionării – dar care, învăţam la şcoală, avea să fie curând depăşită, atunci când vom păşi cu toţii în comunism. Din fericire, am depăşit-o puţin mai repede decât preconiza Ceauşescu, în 1989, că nu ştiu cât mai rezistam să mărşăluim triumfători spre comunism cu burta lipită de spate.

 

Iată, deci, un mic top al sendvişurilor din anii ‘80 – subiectiv, desigur, căci el reflectă ce nu se găsea la Beiuş, nu ce nu se găsea la voi.

 

1. Sendvişul cu frigănele
Nu era un sendviş propriu-zis, ci pur şi simplu două felii de pâine tăvălite prin ou şi prăjite în ulei între care se punea un strat de zahăr. A fost cel mai comun sendviş al anilor ‘80, fiindcă nişte pâine veche, două ouă şi un pic de lapte se mai găseau. Sendvişul cu frigănele era un fel de tanc T-34 al senvişurilor: nu prea grozav, dar ieftin şi uşor de produs. E drept că n-am câștigat cu el războiul rece, dar măcar i-am supraviețuit.
Citeşte mai departe…

Flegma tăcută a Universului

Julius Constantinescu

 

Chiar la intrarea în piaţa Moghioroş, un bărbat cu faţa lipsită de orice culoare şade în spatele tarabei sale şi priveşte plictisit în gol. E înalt, aproape gras şi se distinge de ceilalţi precupeţi fiindcă pe cap poartă o pălărie conică de paie, după model vietnamez. Oferă spre vânzare în principal struguri; două grămăjoare, una de pere, cealaltă de prune, completează oferta nu prea bogată a micului comerciant româno-vietnamez.

 

O doamnă între două vârste alege câţiva ciorchini de strugure, punându-i într-o pungă de plastic. Activitatea femeii îl irită vizibil pe vânzătorul de struguri, care crede că alegerea fructelor denotă meschinărie din partea clientului.

 

– Ce, doamnă, strugurii mai mici nu vă place?, aruncă ironic.

 

Nu reuşeşte însă să rămână într-un registru ironic, simte că fierbe.

 

– Ia, hai, se răţoieşte, lăsând fasoanele deoparte, puneţi şi din ăştia mici!

 

Şi-i smulge femeii plasa din mână, îndesând înăuntru şi struguri mai mici, apoi o trânteşte pufnind pe cântar, zdrobind fără discriminare şi strugurii mai mici, şi pe cei mari, râvniţi de clienţi.
Citeşte mai departe…

6 mituri tâmpite despre diete

Julius Constantinescu

 

În urmă cu ceva vreme m-am hotărât să țin dietă pentru o perioadă. Nimic complicat – mi-am propus doar să mănânc ceva mai puțin, să mă abțin cât pot de la dulciuri și să fac mai multă mișcare. Probabil totul ar fi decurs cât se poate de normal, dacă nu aș fi făcut o greșeală fatală: le-am dezvăluit și altora intenția de a ține o dietă.

 

Spre marea mea surprindere, absolut toți prietenii și cunoștințele mele s-au dovedit a fi specialiști în diete. Habar n-aveam, de pildă, că un tip trecut de o sută cincizeci de kilograme poate ști atât de multe despre nutriție, dar probabil că vechea credință a antropofagilor potrivit căreia un războinic dobândește cunoștințele inamicului consumat este adevărată – la câte știa despre diete, amicul meu înfulecase cel puțin patru, cinci nutriționiști.
Citeşte mai departe…

Cum să te pregătești de meci

Julius Constantinescu

 

Pregătirea pentru meci a unui suporter serios este de obicei mult mai complexă decât antrenamentele și ședințele tehnice la care participă jucătorii. În primul rând, este extrem de important să știi unde și cu cine vezi meciul – un suporter cu experiență își va ocoli cu grijă amicii cu care a asistat la o înfrângere, pentru că ăștia aduc ghinion (practic, nu există altă explicație plauzibilă pentru care echipa ta a pierdut cu 5-0). De asemenea, la fel de importante sunt semnele prevestitoare, care pentru un suporter au aceeași însemnătate ca pentru armatele antice – de pildă, sor-mea e convinsă că Universitatea va câștiga dacă visează cu o noapte înainte că ia bătaie (mie personal un semn bun-prevestitor mi se pare să conducem cu 3-0 în minutul 88).
Citeşte mai departe…

Top 5 dulcegării jenante pe facebook

Julius Constantinescu

 

1. Cont comun de tip ”Maricel și Maricica Popescu”

”Married” e so yesterday, dacă n-aveți cont comun e ca și cum ați trăi în păcat. Partea bună e că ăștia măcar nu pot posta dulcegării de genul ”feeling loved whit Nelu/Neluța” – sau, mă rog, cel puțin dacă nu sunt swingeri.

 

2. Poză cu ea din spate, ținută de mână de iubitul care o pozează

E cea mai răspândită poză romantică pe facebook. Tehnica de fotografiere e destul de simplă, iubitul pozar e practic ca un vizitiu pe capră ce ține cu stânga hățurile, iar cu dreapta fotografiază iapa. Spre deosebire de contul de tip ”Maricel și Maricica Popescu”, partea bună aici e că doar ea se face de râs, el nu apare în poză. Desigur, o femeie inventivă va ști să suplinească însă acest neajuns și îl va tăgui și pe el.

 

follow-me-project-instagram-pt2_141

 

 

3. Poză de tip ”Familia perfectă”

Există pe facebook o categorie de femei care postează asiduu poze cu familia ei perfectă: soțul perfect, copiii perfecți, casa perfectă, vacanța perfectă, cadoul perfect, bradul de Crăciun perfect etc. Citeşte mai departe…

Captiv în paradis

Ieri, puțin după prânz, am dat o fugă până la București Mall (dacă scriam la Vice, probabil textul ăsta ar fi avut titlul ”Am fost să mă plimb în oraș puțin după prânz, să văd cum trăiesc bugetarii”).

 

Dacă vă mai amintiți, București Mall a fost primul mall din România – era pe vremea când la noi încă mai făceau furori magazinele de tip bazar turcesc, transformate între timp în berărie sau sală de biliard.

 

M-am dus să văd cum e, fiindcă tocmai i-au făcut un update, a fost renovat, redecorat, s-au mai deschis niște magazine (Massimo Dutti, de pildă, nu era acolo când am fost ultima oară) și, cel mai important, i-au făcut un facelifting necesar – București Mall arată acum așa cum trebuie, ca un mall din 2016.

 

Ocazie cu care mi-am amintit ceva drăguț: cum am fost încuiat noaptea în Marks&Spencer. Am povestit întâmplarea în primul meu live pe facebook, dacă n-ați fost pe fază îl puteți vedea aici.

 

 

 
Citeşte mai departe…

Naționalismul agresiv german, de la ”Mândri că suntem germani” la războaiele mondiale

Julius Constantinescu

 

Multă lume crede astăzi că naționalismul agresiv german, teoria rasei superioare ariene și antisemitismul modern sunt invenții naziste – sau dacă nu, cel puțin că Hitler și Rosenberg, inspirându-se din  mai vechi teorii și mituri germane, sunt cei care le-au formulat ca atare. Nimic mai fals în realitate, toate aceste concepte sunt mult anterioare lui Hitler, care le-a preluat de-a gata. Tot ce a făcut Hitler a fost să le ridice la rang de politică de stat și să dea practic șansa cât mai multor germani de a se transforma din niște oameni cumsecade în criminali siniștri.

 

Creuzetul naționalismului și al derivatelor sale toxice este însuși secolul al XIX-lea, ”Secolul națiunilor”. Inițial, conceptul de națiune unită într-o entitate politico-juridică a părut tuturor o idee foarte bună (mai puțin vechilor imperii aflate în agonie, dar asta e deja altă poveste). Patriotismul a devenit repede noua religie a Europei, germanii erau mândri că sunt germani, francezii că sunt francezi, cehii că sunt cehi, iar românii mândri că sunt latini (abia mai târziu, când s-a aflat că dacii au construit piramidele din Egipt, românii au devenit mândri că sunt daci). Citeşte mai departe…

Ia-mă de mână și spune-mi pisi

Julius Constantinescu

 

Acum vreo câțiva ani era la mare modă printre cupluri apelativul alint ”pisi”. De la băieți de bani gata din Dorobanți, bambuiste, beemviști de mâna a doua amatori de șaorma sau prințese de Berceni până la intelectuali abstruși care au o singură certitudine în viață, anume că pe Mahler îl asculți dirijat de Bernstein sau nu-l mai asculți deloc, o gamă largă de cetățeni se folosea de acest nume de alint pentru a-și exprima afecțiunea față de partener. E posibil ca apelativul ”pisi” să fi fost folosit chiar și de vasluieni în momentele lor de tandrețe, adică atunci când nu-și băteau nevestele sau le atingeau doar cu palma – deci mai mult așa, în glumă.

 

Cum a apărut însă ”pisi” pe post de alint universal? Probabil în urma unui soi de Convenție de la Geneva a relațiilor prin care s-au interzis, ca aducând atingere demnității umane, alinturile de tip Țupi, Broscuță, Ursuleț, Iepuraș sau Gălușcă. Aceste nume de alint nu mai sunt permise astăzi decât în cadrul căsătoriei – acolo nu e nici o problemă, fiindcă Citeşte mai departe…

Samsung Galaxy S7 e noul iPhone

 

Julius Constantinescu

 

O fi copiat Samsung ani de zile după Apple, dar spre deosebire de dobitoci ca Buzdugan și Morar, care vor rămâne toată viața doar niște hoțomani jalnici, Samsung mi se pare genul de elev care a băgat la cap, iar acum tocmai și-a depășit profesorul. Comparația tehnică între ultimele modele scoase de Samsung și Apple contează prea puțin, căci iPhone-ul nu tehnic trebuia bătut, ci acolo unde era unic – la capacitatea de a lua mințile fanilor. Or, după mine, Samsung Galaxy S7 exact asta face: e un telefon cool, pe care trebuie să-l ai (sunt convins că fetele înțeleg foarte bine acest concept, ele îl aplică și la fustițe, rochițe și pantofiori).

 

De două săptămâni mă dau pe un Samsung S6 edge+. Ecranul curbat, care e și pe S7, e atât de cool, încât orice telefon cu ecran plat mi se pare deja din generația Nokia 5110. Iar S7 vine în momentul de față, la precomandă, cu ochelarii Gear VR (ochelari pentru realitate virtuală) – poate cel mai cool gadget care există la ora asta.

 

Samsung Galaxy S7

 

(apropo de ochelarii Gear VR, cred că aceștia ar putea ajuta în viitor cuplurile căsătorite să facă sex: îți pui ochelarii virtuali și, în loc de soție, te programezi din telefon în pat cu altcineva; de aici încolo ar trebui să fie mult mai ușor)
Citeşte mai departe…

”Tata este gras” – literatură umoristică de calitate, ca pe vremea când se făceau izmene trainice

Julius

 

Ca orice om trecut de o anumită vârstă, și eu sunt tentat de multe ori să cred că nimic nu se mai face ca pe vremuri. Practic, civilizația omenească și-a atins vârful în urmă cu câteva decenii, când se făceau literatură bună, șoșoni călduroși și izmene trainice, iar de atunci lumea continuă să decadă într-un ritm amețitor.

 

În ce privește umorul, multă vreme am crezut că lucrurile stau la fel și aici. De la Ilf și Petrov, Jaroslav Hašek și Jerome K. Jerome până la mine nu se mai consemnează nimic notabil, istoria umorului e o pată albă – poate vă pare că sună a laudă, însă eu rămân totuși convins că sunt un imbecil la fel de mare ca sublocotenentul Dub, Panikovski sau Șura Balaganov.

 

Ei bine, la fel cum literatura serioasă nu s-a oprit în anii ’70 – ‘80, nici literatura umoristică nu s-a sfârșit cu ”Conjurația imbecililor” a lui John Kennedy Toole. Oamenii au continuat să scrie literatură umoristică de calitate chiar și atunci când colegul lui Panikovski deplângea soarta omenirii din ziua de azi, lipsită de umor fin și izmene de nădejde.
Citeşte mai departe…

sustine2

sustine2

Comentarii Recente

  • Ce rău îmi părea când cădea câte o bucățică de slăninuță din sendviș! Îmi juram să fiu mai cu băgare de seamă...
  • Am citit tot, cu virgule, paranteze, ghilimele – sa-mi fie de ajuns pana pe la 1 Mai :))))
  • Minune! Text! Totusi pare scris de camio, ca el avea nostalgii de-astea… Julius ai uitat doo sortimente:...
  • Ai uitat de senvişul cu ochiuri de ou. KFC-ul l-am băgat în avans, ieri
  • Nu știu din ce se făcea parizerul ăla, da’ era mai bun decât 99 la sută din parizerurile care se găsesc...