De ambele maluri ale Iordanului (1):
Criza autoostaticilor

Julius Constantinescu

 

Am petrecut acum doi ani o vacanţă de neuitat în Iordania împreună cu deputatul cultural şi în acelaşi timp prietenul meu Ovidiu Raeţchi. De neuitat mai ales pentru el, căci la capătul călătoriei noastre prin deşertul Iordaniei s-a întors acasă cu un suvenir ce-i va aduce aminte toată viaţa de această aventură: actuala doamnă Raeţchi. Dar asta e altă poveste, mai avem până acolo.

 

În Iordania am intrat terestru, din Israel, trecând Iordanul în sens invers decât îl trecuse poporul ales la finele celor 40 de ani în care a rătăcit prin deşert. La capătul evreiesc al istoricului pod Allenby am intrat într-o mică baracă ce servea drept punct vamal. Aici, fiii lui Israel ne-au uşurat fără multă vorbă de 65 de dolari americani, reprezentând “taxa de pod”. Am obiectat, arătându-le că nu e kosher să jecmănească nişte sărmani pelerini creştini la locurile sfinte, dar cinstiţii vameşi din Iudeea ne-au asigurat că totul se plăteşte la ieşirea din ţara lor şi că nu vom mai avea nimic de achitat dincolo. Apoi ne-au făcut uşurel vânt pe uşă-afară. Ne-am trezit într-un soare ucigător, fără nici un adăpost Citeşte mai departe…

Politică şi sticloanţe – ce beau românii, în funcţie de partidul pe care l-au votat

 

Julius Constantinescu

 

  1. PSD

Electorat preponderent rural sau urban la prima generaţie, consumă în general ţuică sau rachiu – băuturi româneşti, făcute în gospodărie. Evită băuturile strãine, dubioase, preferând zeama românească de pufoaică în locul whisky-urilor cu care străinii aflaţi în slujba lui Soros vor să ne otrăvească. O caracteristică definitorie a băutorilor votanţi de PSD este aceea că nu par deloc deranjaţi de faptul că birtaşul e hoţ şi le îndoaie fără ruşine băutura.

 

  1. PNL

Sunt băutori de bere. Ca orice băutori profesionişti de bere, sunt zgomotoşi, lăudăroşi şi spun o mulţime de prostii la băutură. De asemenea, exact când e nevoie mai mare, nu prea au erecţie.

 

  1. USR

Nu citesc niciodată eticheta, tot ce contează pentru ei e ca băutura să fie cool. Se machesc cu jagermeister, absint, Grolsch, Aperol Spritz sau vin la pahar. Citeşte mai departe…

Top 8 sendvişuri din vremea comunismului

Julius Constantinescu

 

– Cu ce eeee?
– Cu ce-a găsit mamaaaaa!

 

Dacă aţi copilărit în anii ‘80, probabil vi s-a întâmplat nu o dată ca părinţii să vă trimită la şcoală cu două căni de ceai în stomac (sau cu două căni de salam de Sibiu, cum spunea un banc celebru la vremea aia) şi un şendviş anemic în ghiozdan. Cu ce era sendvişul ăla? Cu ce se găsea – adesea, deci, cu mai nimic. Am încercat să-mi amintesc care au fost cele mai comune sendvişuri ale copilăriei mele, survenită într-o mică perioadă de dificultăți în sectorul aprovizionării – dar care, învăţam la şcoală, avea să fie curând depăşită, atunci când vom păşi cu toţii în comunism. Din fericire, am depăşit-o puţin mai repede decât preconiza Ceauşescu, în 1989, că nu ştiu cât mai rezistam să mărşăluim triumfători spre comunism cu burta lipită de spate.

 

Iată, deci, un mic top al sendvişurilor din anii ‘80 – subiectiv, desigur, căci el reflectă ce nu se găsea la Beiuş, nu ce nu se găsea la voi.

 

1. Sendvişul cu frigănele
Nu era un sendviş propriu-zis, ci pur şi simplu două felii de pâine tăvălite prin ou şi prăjite în ulei între care se punea un strat de zahăr. A fost cel mai comun sendviş al anilor ‘80, fiindcă nişte pâine veche, două ouă şi un pic de lapte se mai găseau. Sendvişul cu frigănele era un fel de tanc T-34 al senvişurilor: nu prea grozav, dar ieftin şi uşor de produs. E drept că n-am câștigat cu el războiul rece, dar măcar i-am supraviețuit.
Citeşte mai departe…

Flegma tăcută a Universului

Julius Constantinescu

 

Chiar la intrarea în piaţa Moghioroş, un bărbat cu faţa lipsită de orice culoare şade în spatele tarabei sale şi priveşte plictisit în gol. E înalt, aproape gras şi se distinge de ceilalţi precupeţi fiindcă pe cap poartă o pălărie conică de paie, după model vietnamez. Oferă spre vânzare în principal struguri; două grămăjoare, una de pere, cealaltă de prune, completează oferta nu prea bogată a micului comerciant româno-vietnamez.

 

O doamnă între două vârste alege câţiva ciorchini de strugure, punându-i într-o pungă de plastic. Activitatea femeii îl irită vizibil pe vânzătorul de struguri, care crede că alegerea fructelor denotă meschinărie din partea clientului.

 

– Ce, doamnă, strugurii mai mici nu vă place?, aruncă ironic.

 

Nu reuşeşte însă să rămână într-un registru ironic, simte că fierbe.

 

– Ia, hai, se răţoieşte, lăsând fasoanele deoparte, puneţi şi din ăştia mici!

 

Şi-i smulge femeii plasa din mână, îndesând înăuntru şi struguri mai mici, apoi o trânteşte pufnind pe cântar, zdrobind fără discriminare şi strugurii mai mici, şi pe cei mari, râvniţi de clienţi.
Citeşte mai departe…

6 mituri tâmpite despre diete

Julius Constantinescu

 

În urmă cu ceva vreme m-am hotărât să țin dietă pentru o perioadă. Nimic complicat – mi-am propus doar să mănânc ceva mai puțin, să mă abțin cât pot de la dulciuri și să fac mai multă mișcare. Probabil totul ar fi decurs cât se poate de normal, dacă nu aș fi făcut o greșeală fatală: le-am dezvăluit și altora intenția de a ține o dietă.

 

Spre marea mea surprindere, absolut toți prietenii și cunoștințele mele s-au dovedit a fi specialiști în diete. Habar n-aveam, de pildă, că un tip trecut de o sută cincizeci de kilograme poate ști atât de multe despre nutriție, dar probabil că vechea credință a antropofagilor potrivit căreia un războinic dobândește cunoștințele inamicului consumat este adevărată – la câte știa despre diete, amicul meu înfulecase cel puțin patru, cinci nutriționiști.
Citeşte mai departe…

Cum să te pregătești de meci

Julius Constantinescu

 

Pregătirea pentru meci a unui suporter serios este de obicei mult mai complexă decât antrenamentele și ședințele tehnice la care participă jucătorii. În primul rând, este extrem de important să știi unde și cu cine vezi meciul – un suporter cu experiență își va ocoli cu grijă amicii cu care a asistat la o înfrângere, pentru că ăștia aduc ghinion (practic, nu există altă explicație plauzibilă pentru care echipa ta a pierdut cu 5-0). De asemenea, la fel de importante sunt semnele prevestitoare, care pentru un suporter au aceeași însemnătate ca pentru armatele antice – de pildă, sor-mea e convinsă că Universitatea va câștiga dacă visează cu o noapte înainte că ia bătaie (mie personal un semn bun-prevestitor mi se pare să conducem cu 3-0 în minutul 88).
Citeşte mai departe…

Top 5 dulcegării jenante pe facebook

Julius Constantinescu

 

1. Cont comun de tip ”Maricel și Maricica Popescu”

”Married” e so yesterday, dacă n-aveți cont comun e ca și cum ați trăi în păcat. Partea bună e că ăștia măcar nu pot posta dulcegării de genul ”feeling loved whit Nelu/Neluța” – sau, mă rog, cel puțin dacă nu sunt swingeri.

 

2. Poză cu ea din spate, ținută de mână de iubitul care o pozează

E cea mai răspândită poză romantică pe facebook. Tehnica de fotografiere e destul de simplă, iubitul pozar e practic ca un vizitiu pe capră ce ține cu stânga hățurile, iar cu dreapta fotografiază iapa. Spre deosebire de contul de tip ”Maricel și Maricica Popescu”, partea bună aici e că doar ea se face de râs, el nu apare în poză. Desigur, o femeie inventivă va ști să suplinească însă acest neajuns și îl va tăgui și pe el.

 

follow-me-project-instagram-pt2_141

 

 

3. Poză de tip ”Familia perfectă”

Există pe facebook o categorie de femei care postează asiduu poze cu familia ei perfectă: soțul perfect, copiii perfecți, casa perfectă, vacanța perfectă, cadoul perfect, bradul de Crăciun perfect etc. Citeşte mai departe…

Captiv în paradis

Ieri, puțin după prânz, am dat o fugă până la București Mall (dacă scriam la Vice, probabil textul ăsta ar fi avut titlul ”Am fost să mă plimb în oraș puțin după prânz, să văd cum trăiesc bugetarii”).

 

Dacă vă mai amintiți, București Mall a fost primul mall din România – era pe vremea când la noi încă mai făceau furori magazinele de tip bazar turcesc, transformate între timp în berărie sau sală de biliard.

 

M-am dus să văd cum e, fiindcă tocmai i-au făcut un update, a fost renovat, redecorat, s-au mai deschis niște magazine (Massimo Dutti, de pildă, nu era acolo când am fost ultima oară) și, cel mai important, i-au făcut un facelifting necesar – București Mall arată acum așa cum trebuie, ca un mall din 2016.

 

Ocazie cu care mi-am amintit ceva drăguț: cum am fost încuiat noaptea în Marks&Spencer. Am povestit întâmplarea în primul meu live pe facebook, dacă n-ați fost pe fază îl puteți vedea aici.

 

 

 
Citeşte mai departe…

Naționalismul agresiv german, de la ”Mândri că suntem germani” la războaiele mondiale

Julius Constantinescu

 

Multă lume crede astăzi că naționalismul agresiv german, teoria rasei superioare ariene și antisemitismul modern sunt invenții naziste – sau dacă nu, cel puțin că Hitler și Rosenberg, inspirându-se din  mai vechi teorii și mituri germane, sunt cei care le-au formulat ca atare. Nimic mai fals în realitate, toate aceste concepte sunt mult anterioare lui Hitler, care le-a preluat de-a gata. Tot ce a făcut Hitler a fost să le ridice la rang de politică de stat și să dea practic șansa cât mai multor germani de a se transforma din niște oameni cumsecade în criminali siniștri.

 

Creuzetul naționalismului și al derivatelor sale toxice este însuși secolul al XIX-lea, ”Secolul națiunilor”. Inițial, conceptul de națiune unită într-o entitate politico-juridică a părut tuturor o idee foarte bună (mai puțin vechilor imperii aflate în agonie, dar asta e deja altă poveste). Patriotismul a devenit repede noua religie a Europei, germanii erau mândri că sunt germani, francezii că sunt francezi, cehii că sunt cehi, iar românii mândri că sunt latini (abia mai târziu, când s-a aflat că dacii au construit piramidele din Egipt, românii au devenit mândri că sunt daci). Citeşte mai departe…

Ia-mă de mână și spune-mi pisi

Julius Constantinescu

 

Acum vreo câțiva ani era la mare modă printre cupluri apelativul alint ”pisi”. De la băieți de bani gata din Dorobanți, bambuiste, beemviști de mâna a doua amatori de șaorma sau prințese de Berceni până la intelectuali abstruși care au o singură certitudine în viață, anume că pe Mahler îl asculți dirijat de Bernstein sau nu-l mai asculți deloc, o gamă largă de cetățeni se folosea de acest nume de alint pentru a-și exprima afecțiunea față de partener. E posibil ca apelativul ”pisi” să fi fost folosit chiar și de vasluieni în momentele lor de tandrețe, adică atunci când nu-și băteau nevestele sau le atingeau doar cu palma – deci mai mult așa, în glumă.

 

Cum a apărut însă ”pisi” pe post de alint universal? Probabil în urma unui soi de Convenție de la Geneva a relațiilor prin care s-au interzis, ca aducând atingere demnității umane, alinturile de tip Țupi, Broscuță, Ursuleț, Iepuraș sau Gălușcă. Aceste nume de alint nu mai sunt permise astăzi decât în cadrul căsătoriei – acolo nu e nici o problemă, fiindcă Citeşte mai departe…

sustine2

sustine2

Comentarii Recente

  • Dan1, n-am nici un merit. E spiritul Mogulului. Sau şapca lui DJ Cotco, ce preferi.
  • Cred că v-aţi plimbat cu autobuzul lui Cârţu.
  • A, pai stiu de ce te-au facut la portofel si evreii si musulmanii: fiindca s-au prins ca esti ateu! :) Noroc ca...
  • În sfârșit o portie de cultură, simțeam chiar că nu mai are nici un sens tot Internetul!
  • @Cms: Miracol! A-nviat! L-ai ventilat sau intubat? Ca eu ma pregateam sa trec pe la parastasul de 40 de zile....