Unde sunt virușii de altădată?

Julius Constantinescu

 

La fel ca poezia, fotbalul sau chiar bărbații înainte de căsătorie, și virușii au avut perioada lor romantică. Nu erau ahtiați după bani, ca acum (bine, nici nu prea aveau ce să-ți fure din calculator, cel mult parola de la hotmail), tot ce-i interesa era sufletul – și, într-adevăr, pe ăsta nu se lăsau până nu ți-l făceau zdrențe. Pentru cei care n-au prins anii 90, să spunem că pe vremea aia nu existau troieni, malware, spyware și alte instrumente prin care hackerii să încerce să te prade; cum vă spuneam, era o perioadă romantică, în care lucrurile se făceau doar din pură răutate.

 

Primul virus pe care mi-l amintesc era foarte haios, am râs cu lacrimi când l-am văzut – am râs cu lacrimi fiindcă l-am văzut la un coleg, nu la mine (el n-a râs, probabil nu prea avea simțul umorului). Citeşte mai departe…

Scurtă istorie a meselor în familie

Julius Constantinescu

 

În zorii umanității, când nu existau nici familie, nici proprietate privată și femeile și bunurile erau la comun, exact ca-n comunismul imaginat de Marx, toată lumea mânca la grămadă și în același timp. Motivul era destul de simplu: dacă nu mâncai împreună cu ceilalți, nu mai prindeai nimic – nu-ți păstra nimeni o bucățică de mamut în frigider, cu numele tău pe ea. Nu suntem foarte siguri cum decurgea o astfel de masă comună în peșteră, dar probabil că cel mai adesea mărimea și calitatea porțiilor se stabilea cu parul. Era, deci, ceva complet necivilizat. Abia când prima femeie din grotă i-a spus pentru prima oară bărbatului de lângă ea: ”Măcar pune cuțitul ăla de silex în chiuvetă, dacă tot nu-l speli!”, zorii civilizației erau pe cale să mijească. Și tot atunci, odată cu aceste cuvinte, a apărut și bucuria meselor în familie.
Citeşte mai departe…

Cum i-a salvat cetatea transilvăneană a Ciceului viața domnitorului moldovean Petru Rareș

Julius Constantinescu

 

În cei unsprezece ani de domnie scurși până în 1538, Petru Rareș reușise o performanță greu de atins chiar și pentru un moldovean contemporan: aproape toți vecinii îl urau din rărunchi. Polonezii îl voiau mort, valahii îl voiau mort, turcii și tătarii îl voiau și ei mort; în condițiile astea, principele Transilvaniei, care l-ar fi prins viu, era practic singurul vecin cu care putem spune că se înțelegea mai bine.

 

 
Citeşte mai departe…