Cum au rezistat ardelenii în fața invadatorilor de tot felul

Julius

 

Acum un an, Bitdefender lansa aplicația de mobil Drumul Cetăților, un instrument foarte util celor care călătoresc şi îşi doresc să mai vadă pe drum şi altceva decât Taverna Sârbului sau Pescăria lui Matei. Mai exact, Dumul Cetăților vă arată cât de aproape vă aflați de monumentele istorice importante din România, de la dave (aşezări dacice care aveau de regulă în denumire terminația “dava” – mai puțin Tricodava, din asta chiar n-a mai rămas nimic) şi biserici fortificate, până la cetăți medievale şi castele. În urmă cu nişte ani, mi-ar fi prins tare bine o astfel de aplicație în Irlanda – înarmat doar cu o hartă, am bâjbâit pe coclauri şi am greşit de nenumărate ori drumul. Încă şi mai utilă le-ar fi fost aplicația unor jefuitori serioşi precum vikingii sau tătarii, mari amatori să-şi dea check-in din toate cetățile aflate în drumul lor. N-a fost să fie, s-a lansat prea târziu pentru ei.
Citeşte mai departe…

#rezist 1285: Cum au rămas mongolii fără cai în Transilvania

Julius Constantinescu

 

În secolul XIII, omenirea a cunoscut una dintre cele mai cumplite plăgi din istorie: mongolii. Plecați din stepele Asiei Centrale, acești călăreți teribili au măturat totul în calea lor și, în mai puțin de două decenii, cuceriseră deja China, Kara-Kitai, Imperiul Horezmian, Afganistanul, Corasanul și Persia. După o primă incursiune în Caucaz și stepele din nordul Mării Negre, încheiată pe Nipru în 1223, mongolii ajung la concluzia că regiunea are un mare potențial de jaf și revin în 1241, când introduc pentru prima oară iluminatul nocturn și prin părțile noastre.

 

Bucuroși de oaspeți, gospodari dumneavoastră?
mongol-warriors
Marea invazie mongolă din 1241-1242 din Europa se oprește, din fericire pentru restul lumii, în Ungaria. Desigur, nu datoriei vitejiei maghiarilor – oastea regelui Bela IV este măcelărită minuțios de mongoli la Mohi -, ci printr-o întâmplare fericită: marele han Ogodai crapă în urma unei beții cumplite, iar Batu-han face cale-ntoarsă pentru a participa la alegerea noului conducător. Să notăm, înainte de a trece mai departe, că moartea marelui Ogodai nu era ceva nemaivăzut la mongoli, care obișnuiau să bea până cădeau morți sub masă – morți la propriu, mongolii nu erau foarte iscusiți la figuri de stil.
Citeşte mai departe…

Politică şi sticloanţe – ce beau românii, în funcţie de partidul pe care l-au votat

 

Julius Constantinescu

 

  1. PSD

Electorat preponderent rural sau urban la prima generaţie, consumă în general ţuică sau rachiu – băuturi româneşti, făcute în gospodărie. Evită băuturile strãine, dubioase, preferând zeama românească de pufoaică în locul whisky-urilor cu care străinii aflaţi în slujba lui Soros vor să ne otrăvească. O caracteristică definitorie a băutorilor votanţi de PSD este aceea că nu par deloc deranjaţi de faptul că birtaşul e hoţ şi le îndoaie fără ruşine băutura.

 

  1. PNL

Sunt băutori de bere. Ca orice băutori profesionişti de bere, sunt zgomotoşi, lăudăroşi şi spun o mulţime de prostii la băutură. De asemenea, exact când e nevoie mai mare, nu prea au erecţie.

 

  1. USR

Nu citesc niciodată eticheta, tot ce contează pentru ei e ca băutura să fie cool. Se machesc cu jagermeister, absint, Grolsch, Aperol Spritz sau vin la pahar. Citeşte mai departe…

Prietenii maşinii tale în Europa

Julius

 

Există maşini care sunt mai mult decât o simplă realizare inginerească. Sunt maşini care transmit emoţie şi de care te îndrăgosteşti pe loc. Adesea primesc chiar şi un nume şi, cumva, de un moment dat încolo încep sã facă parte din familie. Proprietarii lor se strâng în cluburi, se împrietenesc unii cu alţii şi se adună duminicile în anumite locuri, admirându-şi bijuteriile şi făcându-şi unii altora complimente.

 

Aşa sunt, de pildă, proprietarii de VW Beetle, Trabant sau dubiţe care au fost la Woodstock.

 

Însă nici o maşinã nu apropie mai mult oamenii decât Peugeoutul. De când am o astfel de maşinã, am cunoscut o mulţime de oameni minunaţi, prietenoşi şi harnici, cunoscuţi altor proprietari de maşini sub numele de mecanici auto.

 

Citeşte mai departe…

Top 8 sendvişuri din vremea comunismului

Julius Constantinescu

 

– Cu ce eeee?
– Cu ce-a găsit mamaaaaa!

 

Dacă aţi copilărit în anii ‘80, probabil vi s-a întâmplat nu o dată ca părinţii să vă trimită la şcoală cu două căni de ceai în stomac (sau cu două căni de salam de Sibiu, cum spunea un banc celebru la vremea aia) şi un şendviş anemic în ghiozdan. Cu ce era sendvişul ăla? Cu ce se găsea – adesea, deci, cu mai nimic. Am încercat să-mi amintesc care au fost cele mai comune sendvişuri ale copilăriei mele, survenită într-o mică perioadă de dificultăți în sectorul aprovizionării – dar care, învăţam la şcoală, avea să fie curând depăşită, atunci când vom păşi cu toţii în comunism. Din fericire, am depăşit-o puţin mai repede decât preconiza Ceauşescu, în 1989, că nu ştiu cât mai rezistam să mărşăluim triumfători spre comunism cu burta lipită de spate.

 

Iată, deci, un mic top al sendvişurilor din anii ‘80 – subiectiv, desigur, căci el reflectă ce nu se găsea la Beiuş, nu ce nu se găsea la voi.

 

1. Sendvişul cu frigănele
Nu era un sendviş propriu-zis, ci pur şi simplu două felii de pâine tăvălite prin ou şi prăjite în ulei între care se punea un strat de zahăr. A fost cel mai comun sendviş al anilor ‘80, fiindcă nişte pâine veche, două ouă şi un pic de lapte se mai găseau. Sendvişul cu frigănele era un fel de tanc T-34 al senvişurilor: nu prea grozav, dar ieftin şi uşor de produs. E drept că n-am câștigat cu el războiul rece, dar măcar i-am supraviețuit.
Citeşte mai departe…

6 mituri tâmpite despre diete

Julius Constantinescu

 

În urmă cu ceva vreme m-am hotărât să țin dietă pentru o perioadă. Nimic complicat – mi-am propus doar să mănânc ceva mai puțin, să mă abțin cât pot de la dulciuri și să fac mai multă mișcare. Probabil totul ar fi decurs cât se poate de normal, dacă nu aș fi făcut o greșeală fatală: le-am dezvăluit și altora intenția de a ține o dietă.

 

Spre marea mea surprindere, absolut toți prietenii și cunoștințele mele s-au dovedit a fi specialiști în diete. Habar n-aveam, de pildă, că un tip trecut de o sută cincizeci de kilograme poate ști atât de multe despre nutriție, dar probabil că vechea credință a antropofagilor potrivit căreia un războinic dobândește cunoștințele inamicului consumat este adevărată – la câte știa despre diete, amicul meu înfulecase cel puțin patru, cinci nutriționiști.
Citeşte mai departe…

Cum să te pregătești de meci

Julius Constantinescu

 

Pregătirea pentru meci a unui suporter serios este de obicei mult mai complexă decât antrenamentele și ședințele tehnice la care participă jucătorii. În primul rând, este extrem de important să știi unde și cu cine vezi meciul – un suporter cu experiență își va ocoli cu grijă amicii cu care a asistat la o înfrângere, pentru că ăștia aduc ghinion (practic, nu există altă explicație plauzibilă pentru care echipa ta a pierdut cu 5-0). De asemenea, la fel de importante sunt semnele prevestitoare, care pentru un suporter au aceeași însemnătate ca pentru armatele antice – de pildă, sor-mea e convinsă că Universitatea va câștiga dacă visează cu o noapte înainte că ia bătaie (mie personal un semn bun-prevestitor mi se pare să conducem cu 3-0 în minutul 88).
Citeşte mai departe…

Paturile de fier – pentru oameni care mai cred în sexul de calitate

Julius Constantinescu

 

Fiecare dintre noi a rupt probabil la un moment dat patul sub el în timp ce făcea sex. N-aș vrea să vă stric amintirea acestui moment de măreție  – prăbușiți cu capul în jos, cu fața turtită de covor și corpul prins între stinghiile rupte; practic, dintre arcurile rupte care încă mai vibrau, tot ce se mai vedea din voi erau două fese rozalii -, dar cu toții am avut la un moment dat un pat de-ăla ieftin din pal, luat din piață sau din vreun magazin popular. Mă rog, asta nu vă împiedică să vă lăudați în continuare; probabil că și Titus Steel obișnuiește să se mai dea mare în fața lui Rocco Siffredi: ”Băi, ce facem noi aici e fix pix, când stăteam în România rupeam două paturi pe săptămână!”
Citeşte mai departe…

Captiv în paradis

Ieri, puțin după prânz, am dat o fugă până la București Mall (dacă scriam la Vice, probabil textul ăsta ar fi avut titlul ”Am fost să mă plimb în oraș puțin după prânz, să văd cum trăiesc bugetarii”).

 

Dacă vă mai amintiți, București Mall a fost primul mall din România – era pe vremea când la noi încă mai făceau furori magazinele de tip bazar turcesc, transformate între timp în berărie sau sală de biliard.

 

M-am dus să văd cum e, fiindcă tocmai i-au făcut un update, a fost renovat, redecorat, s-au mai deschis niște magazine (Massimo Dutti, de pildă, nu era acolo când am fost ultima oară) și, cel mai important, i-au făcut un facelifting necesar – București Mall arată acum așa cum trebuie, ca un mall din 2016.

 

Ocazie cu care mi-am amintit ceva drăguț: cum am fost încuiat noaptea în Marks&Spencer. Am povestit întâmplarea în primul meu live pe facebook, dacă n-ați fost pe fază îl puteți vedea aici.

 

 

 
Citeşte mai departe…

Naționalismul agresiv german, de la ”Mândri că suntem germani” la războaiele mondiale

Julius Constantinescu

 

Multă lume crede astăzi că naționalismul agresiv german, teoria rasei superioare ariene și antisemitismul modern sunt invenții naziste – sau dacă nu, cel puțin că Hitler și Rosenberg, inspirându-se din  mai vechi teorii și mituri germane, sunt cei care le-au formulat ca atare. Nimic mai fals în realitate, toate aceste concepte sunt mult anterioare lui Hitler, care le-a preluat de-a gata. Tot ce a făcut Hitler a fost să le ridice la rang de politică de stat și să dea practic șansa cât mai multor germani de a se transforma din niște oameni cumsecade în criminali siniștri.

 

Creuzetul naționalismului și al derivatelor sale toxice este însuși secolul al XIX-lea, ”Secolul națiunilor”. Inițial, conceptul de națiune unită într-o entitate politico-juridică a părut tuturor o idee foarte bună (mai puțin vechilor imperii aflate în agonie, dar asta e deja altă poveste). Patriotismul a devenit repede noua religie a Europei, germanii erau mândri că sunt germani, francezii că sunt francezi, cehii că sunt cehi, iar românii mândri că sunt latini (abia mai târziu, când s-a aflat că dacii au construit piramidele din Egipt, românii au devenit mândri că sunt daci). Citeşte mai departe…