#rezist 1285: Cum au rămas mongolii fără cai în Transilvania

Julius Constantinescu

 

În secolul XIII, omenirea a cunoscut una dintre cele mai cumplite plăgi din istorie: mongolii. Plecați din stepele Asiei Centrale, acești călăreți teribili au măturat totul în calea lor și, în mai puțin de două decenii, cuceriseră deja China, Kara-Kitai, Imperiul Horezmian, Afganistanul, Corasanul și Persia. După o primă incursiune în Caucaz și stepele din nordul Mării Negre, încheiată pe Nipru în 1223, mongolii ajung la concluzia că regiunea are un mare potențial de jaf și revin în 1241, când introduc pentru prima oară iluminatul nocturn și prin părțile noastre.

 

Bucuroși de oaspeți, gospodari dumneavoastră?
mongol-warriors
Marea invazie mongolă din 1241-1242 din Europa se oprește, din fericire pentru restul lumii, în Ungaria. Desigur, nu datoriei vitejiei maghiarilor – oastea regelui Bela IV este măcelărită minuțios de mongoli la Mohi -, ci printr-o întâmplare fericită: marele han Ogodai crapă în urma unei beții cumplite, iar Batu-han face cale-ntoarsă pentru a participa la alegerea noului conducător. Să notăm, înainte de a trece mai departe, că moartea marelui Ogodai nu era ceva nemaivăzut la mongoli, care obișnuiau să bea până cădeau morți sub masă – morți la propriu, mongolii nu erau foarte iscusiți la figuri de stil.

 

Trecerea mongolilor s-a soldat cu o criză demografică severă, fiindcă pe vremea aia medicina era complet neputincioasă în fața mongolilor. Zeci de ani, satele locuite de români au fost practic la fel de pustii ca cele de astăzi din Moldova sau Transilvania unde toată lumea e la muncă în Italia. Regele Bela IV a reușit într-un final să restabilească suzeranitatea Coroanei maghiare asupra Transilvaniei; ținuturile de dincoace de munți vor intra însă sub controlul direct al Hoardei de Aur. Prin urmare, putem spune că între românii de dincoace și de dincolo de Carpați exista un echilibru echitabil: unii erau jefuiți de tătari, ceilalți de Coroana maghiară.

 

Ladislau Inconștientul

 

Nu erau însă ungurii oamenii care să se împace cu o situație așa avantajoasă, când puteau să-și dea singuri cu stângu-n dreptul. În 1279, neavând altceva mai bun de făcut, Sinodul de la Buda îi stabilește pe cumanii din Ungaria, Transilvania și Banat în case, desființându-le corturile. Cumanii, popor nomad, alungat de mongoli din stepele rusești și refugiat în Ungaria în 1241, poate ar fi înghițit-o și pe-asta, dacă Sinodul s-ar fi oprit aici și nu le-ar fi cerut ceva de neîndurat: să treacă la monogamie. Imaginați-vă că sunteți obișnuiți să mâncați în fiecare zi un tort Doboș, dar de mâine vi se ordonă să mâncați doar glazura aia tare de deasupra – ei bine, cam asta trebuie să fi simțit și cumanii la auzul veștii că de-acum nu mai ai dreptul decât la o singură nevastă. Prin urmare, se răscoală, însă sunt repede înfrânți la gurile Mureșului și fug peste munți, în țările locuite de români. Pornit impetuos pe urmele lor pentru a-i readuce în Transilvania, regelui maghiar Ladislau îi scapă, din pricina grabei, un mic amănunt, și anume că trecuse munții și se plimba cu o armată prin niște ținuturi stăpânite de tătari.

 

No, gata? Nogai!

 

Nogai HanÎntâmplarea face ca exact în 1279 hanul Crimeii, Nogai, să fie reținut cu niște treburi puțin mai importante decât o mică oaste de inconștienți la sud de Carpați. Deși doar un modest han al Crimeii, Nogai, cel mai mare geniu militar mongol de la Subotai încoace, era cel care decidea în fapt cine va fi marele han al Hoardei de Aur; când Ladislau ajunge în jurisdicția sa, Nohai era prins până peste cap cu succesiunea Marelui Han. Un an mai târziu, Nohai e la sud de Dunăre, să-l schimbe pe țarul bulgar. Colac peste pupăză, în timpul ăsta moare și împăratul Mihail VIII Paleologul, care-i era socru, și, logic, e nevoit să pună pe cineva de încredere și pe tronul Bizanțului. Pe scurt, între Nipru și Constantinopol nu mișca practic nimic fără știrea lui Nogai.

 

Regele Ladislau nu era însă foarte priceput la istorie – iată-l deci căutându-i pe cumani la sud de Carpați și tulburând liniștea țăranilor români care trudeau ca să-și plătească birurile către tătari. Or, nimic nu-l putea scoate mai tare din sărite pe Nogai decât să-i deranjezi contribuabilii. Prin urmare, în 1284, când ajunge în sfârșit acasă, nu își lasă soldații să se odihnească decât câteva luni; chiar de Crăciun, după ce îl numește comandant al expediției de pedepsire pe Tula-Buga, viitorul han al Hoardei de Aur, îi trimite în Ungaria, să-l învețe bunele maniere pe Ladislau.

 

Mongolii intră în Transilvania în două coloane – una prin Țara Bârsei, pe la Prejmer, iar cealaltă pe valea Bistriței -, urmând traseele cunoscute deja din 1241 până la Pesta. Pe drum, tot ca în 1241, jefuiesc și incendiază tot ce le iese în cale. Fiindcă mongolii nu aveau nici berbeci, nici alte mijloace de a dărâma fortificații, iar cele mai multe cetăți din Transilvania erau oricum din lemn și pământ, se rezumau la a le da foc. A fost și cazul cetății Trascău de lângă Turda (pe aplicația Drumul Cetăților, de pildă, veți găsi ca an al construcției o dată ulterioară; explicația e aceeași la mai toate cetățile din Transilvania: anterior invaziilor mongole, fortificațiile aveau o structură de lemn și pământ și abia ulterior au fost ridicate din piatră).

 

Așa cum era de așteptat, viteaza oaste maghiară n-a fost în stare nici de data asta să-i oprească pe mongoli. Și poate că mongolii ne-ar fi zâmbit și astăzi pe străzile frumoasei lor capitale, Budapesta, vânzându-ne tradiționalul gulaș cu carne de cal și tricouri cu El Comandante Ginghis Han, dacă în primăvară o epidemie devastatoare de pestă nu le-ar fi răpus caii și vitele de tracțiune. În condițiile astea, Tula-Buga începe retragerea.

 

Remontada ardeleană

 

La întoarcere, armata mongolă s-a răsfirat în toată Transilvania, împărțindu-se în cete mici, să nu se calce pe picioare la jaf. Doar că, spre deosebire de retragerea din 1242, caracterizată prin jaf și voie bună, de data asta mongolii au avut parte de mici petreceri surpriză – de pildă, când aprindeau lumina incendiind un sat, de la liziera pădurii apăreau românii, ungurii sau secuii înarmați, țopăind și strigând: ”Surprizăăă!”

 

De o astfel de surpriză au parte tătarii și la Trascău: în locul ruinelor fumegânde pe care le lăsaseră în urmă la dus, îi aștepta, cu fortificațiile reparate și cu un moral surprinzător de bun, voievodul Transilvaniei, cu o oaste de români și secui nu foarte numeroasă, dar suficientă cât să-i ucidă pe cei mai puțin sprinteni, să le ia caii și prada și să-i elibereze pe cei 1000 de nefericiți târâți în robie. Cum ar veni, deși învinși în tur, am reușit să întoarcem rezultatul în retur – sau, cum ar spune comentatorii de la Dolce, am reușit o remontada. În urma acestor acte de vitejie, Coroana Ungară a refăcut cetatea Trascău și a mutat în ea sediul scaunului de la Turda var.

 

Cetatea_Trascaului

 

Pe Tisa, regele Ladislau, ajutat de români, spală și el rușinea și învinge o hoardă de tătari, iar un nobil maghiar pe nume Omodeus a tăiat atât de mulți, încât a făcut o legătură de zece căpețele de căpătenii mongole și le-a trimis regelui.

 

Marele Tula-Buga, conducătorul armatei mongole și viitorul han al Hoardei de Aur, a izbutit într-un final să treacă munții înapoi, dar a ajuns în Moldova pe jos, ducând de căpăstru o mârțoagă pe care călărea soția sa. Probabil a fost nevoit să-și cumpere o pereche nouă de teniși din Siraj ca să ajungă până acasă, în Crimeea.

 

Ce înțelegem noi din această ispravă în care am reușit să-i lăsăm până și pe mongoli fără cai? Că nu doar ungurii, dar nici mongolii n-au fost primii în Ardeal.

 

Asta a fost povestea eroicei apărări românești la cetatea Trascăului în fața tăvălugului mongol: autobaza în poartă, temporizare și apoi o victorie muncită în retur. Vor urma și altele pe Daily Cotcodac. Dacă vreți să vedeți cu ochii voștri cetățile care fac obiectul poveștilor noastre de apărare românească, descărcați din Google Play sau iTunes aplicația Drumul Cetăților de la Bitdefender – cu ajutorul ei puteți găsi peste 300 de fortificații. Check-in-urile de acolo vă aduc premii – de pildă, la trei check-in-uri din aplicație primești pachetul Bitfedender Total Security 2017, dar urmează și alte premii surpriză. Inclusiv pe Daily Cotcodac.

 

Gândiți-vă doar la cât de cool e ca, în loc să vă dați check-in din mall sau din vreo cafenea de hipsteri, să rulați fin dându-vă check-in la Trascău, Alba, împreună cu Vasile, Loți și Cetin.

 

11 Comentarii »

  1. Andrei 26/04/2017 @ 08:05

    Tare articolul….

  2. lacramioara bozieru 26/04/2017 @ 09:30

    Bravo, domnu Julică, acu’ faceț concurs de cechinuri? Când făceam eu cu plozii mei cetățile anu ‘ trecut, niciumpic de concurs nu ne dădea şi noo lapte, brânză, lână, oo. Nici măcar mânz.

  3. Ioana Maria 26/04/2017 @ 10:19

    Multumesc. Instructiv si amuzant. Incep ziua bine

  4. Dan1 26/04/2017 @ 12:26

    Juliuuus! Pa’ nu trebuia sa dai partea a doua de la malurile Iordanului?
    Oricum, fain text istoric, sa vedem ce zice si Rushenne! 🙂

  5. Dan1 26/04/2017 @ 12:27

    As mai adauga ca Ogodai a murit ca un rocker! :))

  6. Bogdan 26/04/2017 @ 22:08

    Deși e offtopic, te rog să ne spui ce părere ai despre continuitatea daco-romană prin locurile astea și cum a fost posibilă o latinizare cvasi totala in 170 de ani, cu toate că, din Romania de azi, era ocupată​ o zonă de doar 30%.
    In acest context, ce probabilitate are teoria genezei poporului Român la sud de Dunăre, lângă Albania /Kosovo având în vedere asemănările lingvistice.
    Mulțumesc

  7. Karmapolice 30/04/2017 @ 09:14

    Excelent

  8. Tzica 06/05/2017 @ 19:27

    Ehhmmm …. “partea a doua de la malurile Iordanului ” ?…pai daca facem o relationare in baza partilor referitoare la tatari/mongoli (03 dec 2013 – 26.04.2017), si aplicand o regula de trei simpla, la 13.03.2017 obtinem asa, fara rounjiri, un iulie 2021…parerea mea.

  9. Dan1 13/05/2017 @ 07:20

    Tzicaaa! Hai ca incetul cu incetul ne strangem la loc! Unde-o fi Rozica?

  10. angel 13/05/2017 @ 16:15

    Probabil peste 5 minute voi uita tot ce am citit,insa mi-a placut articolul!

  11. Tzica 20/05/2017 @ 11:51

    Dan1 > Rozica ? Ehh… imi aduc aminte de o domnitza, ce ducea un stil de viata mai eclectic… cu infexiuni exhaustiv cromatice cu tenta zmeurie.Daca nu ma insel, in cadrul procesului de diseminare antagogica, (caruia orice homo sapiens ii plateste tributul ), domnitza respectiva a inceput o calatorie initiatica, ce ar putea fi subsumata unui an sabatic de redescoperire. (Fireste, an..nu este neaparat echivalentul temporal al unui an calenadristic )

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Comentează