Simona Catrina

Stimați cititori, ca urmare a scandalosului articol de pe DC, intitulat ofensator și tendențios “Cum m-a asasinat Simona Catrina la calendele lui Ianus”, fac un apel către cei induși în dramatică eroare de către pretinsa victimă Julius Constantinescu și îmi exercit dreptul la ceartă. Așadar, prin prezenta, doresc să-mi reperez onoarea, deoarece naratorul nu a expus faptele conform cu originalul.

(Notă Julius: Înainte de a parcurge acest text, vă reamintesc faptul că toți asasinii din istorie au avut o scuză bună: Cassius și Brutus – „jos tiranul, Republica trebuie salvată”; Gavrilo Princip – „pentru Iugoslavia!”; Oedip – „n-am știut că era tata”)

Mai exact, numitul J.C., 38 de ani, angajat fără carte de muncă la Daily Cotcodac Holding, domiciliat la 20 de lei-taxi de mine, a fost invitat în locuința mea proprietate personală, cu ocazia sfintelor sărbători. Odată ajuns la reședința pe care circumstanțial o ocupam împreună cu numitul Constantin Doru Roman, 38 de ani, – cunoscut și sub numele interlop de Old John Wheel – oaspetele a rostit o aserțiune teatrală, ceea ce a pus o amprentă tensionată asupra micii noastre reuniuni: “Mi-e foame, lasă vrăjeala!”, astfel s-a exprimat J.C., 38 de ani, când i-am oferit un degetar de whiskey tradițional, producție proprie. Din cauza atacului fometos, domnia-sa a multiplicat, printr-o justificată iluzie optică, aperitivele pe care i le-am oferit, părându-i-se prea puține când le-a văzut, dar prea multe după ce le-a testat.

Doresc să menționez că J.C., 38 de ani, a refuzat categoric să guste din piftia de curcan pe care o pregătisem eu, deoarece susține că nu se poate atinge de gelatină. Mi-am permis, cu politețea cuvenită, să-l asigur că nu trebuie să-și facă probleme sau complexe, în ziua de azi nemâncătorii de piftie nu se mai numesc “oameni cu păsărele la cap”, fiindcă nu e politically correct. Azi se numesc “persoane cu reacții psiho-somatice la anumiți stimuli alimentari”. Când a auzit că deci nici anul acesta nu se poate pensiona pe caz de boală psihică, J.C., 38 de ani, s-a ambalat și a continuat să ciugulească pe fond nervos. Fapt care i-a cauzat prima serie de crampe, conform părerii medicilor de pe Google Hospital și din alte clinici de renume din țară și de peste hotare.

De asemenea, nu pot să nu târăsc în discuție faptul că atacul intrinsec intestinalo-existențial a survenit după ce oaspetele nostru a consumat o cantitate simbolică din medalionul preparat de C.D. R., 38 de ani, cunoscut cu antecedente gastronomice năucitor de bune. Declar pe propria răspundere că, deși din același medalion au mai consumat alte patru persoane de-a lungul acestor zile, nimeni nu a suportat consecințe atât de dramatice ca J.C., 38 de ani, fapt care, potrivit avocaților lui Roman (el însuși jurist), scoate din culpă produsul culinar prezentat pe masa magică de Anul Nou.

De asemenea, așa-zisa victimă J.C., 38 de ani, a refuzat categoric ajutorul medical specializat. Eu m-am oferit personal să chem o ambulanță de la 112 (care, desigur, nu i-ar fi asigurat decât o palmă de îmbărbătare după ceafă, o compresă – adică apă aruncată-n cap, fiindcă nu există fașă în dotare -, o pătură caldă de lycra și o listă cu pastile, injecții, ace și pansamente pe care urma să și le achiziționeze victima, la leafă). I-am mai oferit alternativa unei ambulanțe particulare, care ar fi prezentat avantajul că venea la blocul meu cu semnale acustice și luminoase (salvările private întotdeauna chiuie în acest mod, chiar dacă merg să pună benzină, fiindcă trebuie să-și facă și ele reclamă cumva).

După aceea, la un mod cinic și malițios, J.C. mi-a solicitat un Colebil, știut fiind faptul că eu nu mai dețin colecist de un an și jumătate, plus că am un stomăcel diminuat chirurgical, deci nu am voie cu asemenea pastilă subversivă. Tonul insinuant al lui J.C., 38 de ani, m-a rănit profund și m-a făcut să suspin, această reacție atrăgând după sine impulsul meu de a mânca medalion pe fond nervos, ceea ce e un conflict de interese, eu neputând mânca mai mult de 88 de grame la o masă. Fapt care a atras după sine mâhnirea iubitului meu C.D.R., 38 de ani, care efectuase acel medalion în principal pentru mine.

Urmare a acestui cumul de factori, subsemnata împreună cu C.D.R., 38 de ani, ne-am prefăcut că ne-am îmbătat și că ne doare ceva, ca să-l ferim pe musafirul nostru de senzația ingrată că e singurul căruia bunătățile noastre i-au cauzat. Dar J.C., 38 de ani, nu a înțeles mesajul nostru subtil. Ofensat, a crezut că facem parte din categoria gazdelor simțite, politicoase, care obișnuiesc să spună: “Hai, dragă, să ne culcăm, că oamenii poate vor să plece”.