Julius Constantinescu

Nu vroiam decât să verific dacă mi-au intrat nişte bani pe cardul ING, chestiune de maximum un minut.

Bag cardul, introduc codul PIN. “Bună ziua, Iulian Constantinescu. Specificaţi suma dorită”. Asta era singura opţiune, nimic despre verificarea soldului. Scot cardul şi îl mai bag o dată – acelaşi rezultat. Mă scarpin în cap, încerc ecranul cu degetul în mai multe locuri, tot nu vrea. Scot cardul şi mă mut la bancomatul alăturat. Aceeaşi poveste. “Hmm, ciudat”, îmi spun, şi îmi încerc norocul la cel de-al treilea şi ultim bancomat, cel pentru operaţii fără numerar. (more…

Julius Constantinescu

Acum ceva vreme, mi-am propus să scriu o carte. Una mare, o capodoperă, ceva colosal şi nemuritor.

Pentru început, l-am convocat pe amicul Radu Pircă la o bere şi i-am propus să o scriem împreună. Tehnica mai fusese folosită înainte de Ilf şi Petrov, prin urmare funcţiona. În timp ce Pircă îşi sorbea berea în tăcere, am pledat plin de entuziasm în favoarea romanului cu doi autori, insistând asupra avantajului, deloc de neglijat, de a împărţi la doi munca pe care un scriitor solitar este nevoit să o depună singur. Argumentele mele nu l-au convins, pentru că, imediat ce am terminat, a început să-mi înşire o sumă de defecte majore pe care el e convins că le am, subliniind totodată că acestea nu puteau fi regăsite nici la Ilf, nici la Petrov. (more…

Julius Constantinescu

În primele două rînduri în care l-am văzut pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, farul nostru călăuzitor, experienţa a fost de-a dreptul dezamăgitoare. Odată, pe cînd Tovarăşul se afla într-o vizită de lucru în judeţul Bihor, elicopterul prezidenţial aterizase pe stadionul echipei locale din Beiuş; mă căţărasem pe copertina băncii de rezerve a oaspeţilor, dar n-am reuşit să văd decît o siluetă minusculă care, de altfel, a dispărut imediat într-un Aro. Suficient însă ca să pot povesti ulterior, plin de emfază, diverse amănunte picante şi, întîmplător, complet neverificabile (more…

Julius Constantinescu

Mai noi, am o nouă pasiune: supravieţuirea în condiţii extreme. Cât e noaptea de lungă, casc ochii la Discovery, Animal Planet, Real TV sau Viasat Explorer şi bag la cap cum aş putea să scap cu viaţă de la Polul Nord, din jungla amazoniană, din deşertul Gobi şi din alte asemenea locuri prin care trec frecvent în drum spre serviciu.

Ştiu, de pildă, cum să-mi dau seama dacă într-o anumită zonă a râului sunt sau nu crocodili (mă rog, asta nu e cine ştie ce; la noi la Beiuş, în Crişul Negru, cam orice copil poate găsi un loc de scăldat unde nu sunt crocodili). (more…

Julius Constantinescu

Jack Bruce şi Alvin Lee, Teatrul de vară din Mamaia, ‘93

Înconjurat de ziduri nu prea înalte, Teatrul de vară din Mamaia n-a fost ridicat să reziste asaltului unei hoarde de hipioţi (probabil a fost construit pentru spectacole de varietăţi şi muzică uşoară şi s-a presupus, pe bună dreptate, că nu există fani înrăiţi ai Marinei Scupra care să escaladeze zidurile înnebuniţi s-o vadă pe diva lor preferată). Prin urmare, în ’93, numai cine a ţinut neapărat să-şi cumpere bilet la Jack Bruce (ex-Cream) şi Alvin Lee (ex-Ten Years After) a făcut-o. Cu o oră înainte de începerea concertului, doar o mână de organizatori mai lupta eroic la poarta principală; în timpul ăsta, cete de asediatori năvăleau înăuntru ca turcii în Constantinopol, prin toate spărturile. (more…

Julius Constantinescu

Jethro Tull, stadionul Dinamo II, ‘93-’94

În viaţa oricărui om survine un moment în care nimic din ceea ce ştie nu-i foloseşte. Stăteam în faţa stadionului Dinamo II şi mă uitam ca viţelul la poarta nouă, convins că aruncasem banii pe tren să vin de la Cluj complet aiurea. Mai întâi, că nu era nici un fel de înghesuială la intrare, n-aveai de ce eventuală busculadă să profiţi. Apoi, înainte de poartă, la câţiva metri distanţă, era un cordon de jandarmi de care nu puteai trece fără bilet. Şi asta nu era tot, ca să ajungi la ultimul punct de control, intrarea în incinta propriu-zisă, mai trebuia să treci de vreo cinci cordoane de jandarmi – nu exista “prin spate”. Cariera mea de spectator fraudulos era în pericol. (more…

Julius Constantinescu

Probabil că mulţi dintre voi v-aţi dorit măcar o dată în timpul studenţiei să intraţi la un concert, dar nu aţi reuşit din cauză că organizatorii pretindeau să vă cumpăraţi un bilet. Voi încerca în cele ce urmează, cu ajutorul câtorva exemple, să vin în ajutorul cititorilor noştri mai tineri, cărora banii nu prea le ajung nici de ţigări şi băuturică, darmite de un bilet la concert.

John McLaughlin, Sala Palatului, ’92-‘93
Cea mai bună metodă de a intrat fără bilet la un concert se bazează, în mod paradoxal, chiar pe vigilenţa celor de la intrare (practic, e ca la artele marţiale, te foloseşti de forţa adversarului). (more…

Julius Constantinescu

În staţie la “Optimişti”, denumire populară datorată faptului că autobuzele ajungeau atât de aglomerate încât, în medie, oprea doar unul din patru, drept pentru care îţi trebuia o mare doză de optimism ca să speri că prinzi ceva, trei băieţi de cartier mă privesc cu interes. Ei sunt genul pe care astăzi l-am numi “manelist” – blugi “Trapez”, tricou fără mâneci, privire de bou. Eu, unic cum mă ştiţi: părul lung şi ondulat, blugi evazaţi, curea cu cataramă de două kile, tricou cu “Doors”, vestă în carouri. Jenanţii îşi dau coate: “Frate, fii atent la ăla”. Nu-i bag în seamă, dar mă bagă ei. Se dau mai aproape şi unul dintre ei, ăla mai şmecher, mă întreabă: “Bă, băiatu’, ai aspecte?”. Îi arunc fumul de “Carpaţi” drept în ochi: “Dispari!”.

E prea multă lume şi nu mă pot bate acolo (more…

Julius Constantinescu

Acceleratul Baia Mare – Bucureşti troznea din toate încheieturile şi aerul rece mătura culoarul, gonind pasagerii în compartimente. Înghesuiţi unul în altul, câte cinci pe o banchetă unsuroasă, acoperită cu vinilin, trăgeam dintr-o sticlă de vodcă şi îl aşteptam pe naş să rezolvăm amiabil lipsa tichetelor de călătorie. Eram purtătorul de cuvânt al acestei gloate de beţivani şi, prin urmare, relaţia cu naşul cădea în sarcina mea.

După ce ne-a măsurat plimbându-şi lanterna peste cinstita adunare, experienţa trebuie că i-a spus că şansele să avem bilete sunt nule. (more…

FOTODOCUMENT Nici stânga nu mai ce-a fost odată: Lenin şi Che sunt oale şi ulcele, Fidel nu se simte prea bine, iar pe mine mă chinuie nervul sciatic.