O istorie…(8) – Revoluţia şi Napoleon
Radu Pircă
• Revoluţia şi Napoleon
În anii 1700, Franţa a intrat într-o lungă criză. La înfrângerile militare, cu care oricum lumea se obişnuise, s-a adăugat asocierea statului la tot felul de scheme piramidale, impozitele absurde, procesele scandaloase şi decăderea moravurilor Bisericii (în sensul că înalţii prelaţi aveau amante şi participau la orgii, lucru pe care din fericire Vaticanul a avut grijă să-l înlocuiască cu pedofilia). Singura investiţie cu adevărat bună a fost să-i ajute pe americani să devină independenţi – în felul acesta au avut cine să le dea şi lor o armată de eliberare care să-i ajute la bătrâneţe.
Ca să iasă din criză, Ludovic al XVI-lea a convocat în 1789 un parlament naţional. Spre suprinderea lui, aleşii poporului nu au considerat că soluţia pentru criză e să-i dea şi mai mulţi bani regelui, ci mai degrabă să-i taie capul şi să proclame Republica (foto). Prin “republică” se înţelegea o dictatură sângeroasă, dar competentă – cea a partidului iacobin. Sătui până la urmă de încăpăţânarea iacobinilor de a-i pune să câştige bătălii, oamenii s-au revoltat şi i-au înlocuit cu o dictatură mai puţin sângeroasă, dar complet incompetentă – Directoratul. Aceasta însă a pierdut prea multe bătălii şi, cum Parisul nu era încă pregătit să primească oaspeţi străini, a fost şi ea înlocuită cu dictatura singurului general competent, Napoleon Bonaparte, care a amânat acest moment cu 15 ani.
Dictatura mic-burgheză a lui Napoleon, tranformată rapid într-un Imperiu de prost-gust, a fost epoca de glorie a armatelor franceze, care au vizitat Viena, Berlinul, Madridul şi Moscova – dar până la urmă s-a încheiat tot cu o defilare a armatelor de ocupaţie pe sub Arcul de Triumf din Paris. Asta nu-i împiedică pe francezi ca, de două sute de ani, să considere că sunt un neam de eroi pentru că au învins la Austerlitz, Iena sau Wagram, omiţând complet veacuri de înfrângeri răsunătoare (dacă ţineţi cu Craiova, sigur înţelegeţi cum merge asta). Totuşi, nu se poate spune că Napoleon nu a ridicat foarte sus standardele pentru dictatori care vor să cucerească lumea.
– urmeaza: IX. Secolul al XIX-lea –
Radu pire que… Julius (cred ca il numesc francezii dupa 8 episoade)
In sfârsit ceva de citit, ca cei care au postat pâna acum erau de umplutura :))
Pirque, asta fu tot despre Napoleon?
@Stephanie
Păi ăsta era mai mic de statură, deh.
Despre Boc poţi scrie mai mult de 5 rânduri fără să recurgi la înjurături?
Poate facem un mini-serial cu Napoleon de ziua lui. Dar nu pot sa nu remarc faptul ca unul nu v-ati plans c-am scris prea putin despre Racine sau Descartes, in schimb pe un tiran sangeros vad ca-l regretati…
Pircă, ca el stie
@Pire que
Hai bre, ca nu era “tiran sangeros”… Ala e Julius :))
Napo facea case de cultura pe unde trecea, ce am aflat eu, e ca, in Egipt, dupa ce l-a cucerit, a fondat o fundatie culturala, sau cooperativa, sau… cum îi zice…
@Pirca
Pai tu despre ce preferi sa vorbesti? Despre razboaiele napoleoniene sau despre epistemologia carteziana?
Iar Napoleon era intr-adevar foarte sangeros: prefera friptura mai in sange.. asa.
(daca nu se inventa copypasteu nu reuseam sa scriu ‘epistemologie’ 😀 )
@unmihai
Da’ carteziana n-a prezentat probleme, este? =))
@Pirca: nu stiu ce sa zic de mini-serialul de ziua lui Napoleon – pare ca ai uitat complet ca ziua lui se suprapune peste ziua mea, care ar trebui sa fie mai importanta pentru tine. Dar, in fine, sa te plateasca Napoleon atunci.
@Pire que
Eu iti zisei ca asta e un tiran muuuult mai sângeros :)) Si cred ca te si platea (LOL)
In napoleoni de aur!
@Julius =)) Ce alternative nasoale pare sa aiba dl Pirca. Cred ca s-ar scoate mai ieftin cu cadoul daca l-ar alege pe Napo.
@Pirca: nu doar ca nu scrii nimic pe site-ul asta, dar se pare ca nici nu-l citesti. citeste punctul 3 de aici: http://www.dailycotcodac.ro/2009/08/vrei-sa-fii-odios/
Paralela intre cuceririle napoleoniene si succesele Craiovei maxima mi se pare justa si binevenita. Vive Pir que!
Pire que par que ç’a maille rafinat.
@Julius
Ce subtil esti bre cu linku cela! 😀 … Adicatelea “ziua mea-i pe 15 august!”, adica.. daca intelegeti ce vreau sa spun sau sa zic…”daca nu ma ridicati in slavi ati pus-o!”
Iaca-ti pregatesc o oda. In metru tantric.
[…] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Gabi. Gabi said: Daily Cotcodac» O istorie…(8) – Revoluţia şi Napoleon http://bit.ly/99JSwR […]
Aici merge un concurs de poezii omagiale!
Va rog sa publicati clar conditiile de participare, modul de redactare, numarul de strofe si, bineinteles, premiile!
@ErRon
Si cine o sa câstige concursul, ca se stie inca de-acum, nu se poate sa nu fie mânarit! :))
@ Dan
La asta nu m-am gandit, speram ca macar pe acest site sa se mearga pe cinste, merit si onoare!!!!
Ca de ardelenii mei corecti si muncitori mi s-a acrit, acum e in voga bac-ul xeroxat la noi, cu oameni unu’ si unu’ implicati!
Pai a recunoscut insusi Julius! Uite aici: http://www.dailycotcodac.ro/2010/07/rezultatele-concursului/
Inca din prima fraza, clar, concis :))
@Julius,
Deci pe tine te sărbătoreşte toată marina (că flotă nu mai avem) pe 15 august?:))
@sebra: buna idee. ia sa ma autointitulez eu “Crucisatorul blogosferei romanesti”!
@Julius,
Vrei să te vândă Băsescu şi pe tine? 😛
@JULIUS
Poate “Distrugatorul blogosferei românesti” :))
@Kyllroy: nu numai justa, dar si o prezenta foarte enervanta, peste tot pe unde se afla romani(chiar si in Franta)
Vive la Prazeillaise!!
@sebra & julius
Sa ne intelegem! Ziua MEA este cea mai sarbatorita din Romania. Cum sa va explic, sa intelegeti mai bine? De ziua mea pana si proteveul organizeaza o editie speciala la ‘dansez pentru tine’…
@lulu,
Când e ziua ta, fată? ..că la “Dansez pentru tine” nu m-am uitat. Se trage cu artificii de ziua ta? :))
@sebra
Doar parada militara.
Nici eu nu ma uit la ‘dansez’, da’ musafirii…(observi ca n-am spus invitatii, ca vin siguri..)
@lulu De ziua ta fac protevistii fasole cu ciolan si isi ia Esca sacoul rosu mancat de molii?
@lulu: ma bag la un pariu-a mea e peste numai 3 saptamani s’un pic dupa a ta
@ciprian: da
@lulu :)) ai putea sa-ti inviti toti prietenii pe platourile Buftea. E si spatiu, mancare fac altii, pot sa ceara si autografe de la Mihai Dedu, vin si manelisti.
@ciprian
ha ha
Eu de cativa ani ii amenint cu un picknik pe malul marii, poate data urmatoare uita…
Deci, se face concurs??
Ca eu am de scris la lucrarea de grad, si, ca-n sesiune,orice e mai distractiv si mai interesant decat sa-mi vad de treaba mea!
Am scris o strofa, ca monstra, astept un feed-back de incurajare!
Julius, esti foarte bun
Nimeni nu-i ca tine-ti spun!
Ca cand ce ai scris citesc,
Ma rad de ma prapadesc!
@ErRon:arata-mi si mie ce ai citit scris de Julius si ai ras, ca mor de curioasa :))
@Pirca: fii barbat, ce dracu’, daca vrei Napoleon de ziua lui Julius, atunci Napoleon sa fie!
@Stephanie
Nu e cam poşircă Napoleon ăsta? La coniac mă refer…
@Stephanie
Nu fii rautacioasa!
Textul cu robinetul e colosal! Bine, poate imi trezeste amintiri de cand am experimentat si eu prin toalete din lumea civilizata!
Si-apoi, daca oi scrie si eu o poezie omagiala i-a strica??
@ErRon
“Poezie de Cosbuc/P-ici venii si p-ici ma duc” :))
@ Dan
Sa-nteleg ca nu-ti place???
Ia spune-mi ca cum se pun fetele alea zambitoare, ca eu is profa la copii cu deficiente, si nu ma stiu!
@ ErRon
Mi-a placut cacofonia :))
Auzi “Ca când ce scrii citesc…”
Smiley-urile se pun ca pe oricare alt blog: pui doua puncte urmate (fara spatiu) de o paranteza inchisa sau doua, sau un semn de egal urmat de una-doua paranteze inchise… Poti sa faci niste incercari si sa vezi ce iese, pentru ca tiranul, in marinimia Lui, iti lasa 5 minute sa poti edita ce ai comentat :))
@Stephanie & @Pirca
Vrem Napo, ca ne-am saturat de tiran :))
..)
@cato
Doua puncte de-alelalte! Unu peste altu’! In dreapta tastei L
@Dan
Si acum urmeaza sa scrie asa L:) :))
ok, merci!
@cato
Cu shift (uitai sa zic) 🙂
Monsieur Pirca, dar despre Joséphine de Beauharnais or de Marie Louise of France nici o vorba?
Ce e asta? Discriminare???In toata Franta nu a fost nici o fimee de mentionat?
:((
@ Dan
Mi-a iesit, merci!:((
🙂
:))
=))
cam asta e tot ce iese
@ErRon
Tu, de fapt voiai o fatza plângatoare…
Nu “fetele alea zambitoare” cum ai zis!
@ErRon
Pentru lista completă ia de aici
http://messenger.yahoo.com/features/emoticons/
@cato
Pentru putin. Poti incerca si cu D sau P in loc de paranteze, sau punct si virgula in loc de doua puncte…
@ Dan,
Aia mi-a iesit, am zis deja in ce domeniu lucrez! Si,pe deasupra, sunt si-n vacanta!:D
@ M3bis
Multumesc! Le-am copiat si le exersez! In meseria mea, deosebirea intre un debil mintal si unul normal consta in felul de ajutor oferit si modul in care subiectul profita de acest ajutor.E un examen pentru mine, sa vad cum profit de ajutorul acordat!!!:-s
@ErRon
Pă zisei “doua paranteze închise”. Aia care e pe aceeasi tasta cu 9 e “paranteza deschisa”, iar aia care e pe aceeasi tasta cu 0 e “paranteza închisa”.
@ Dan :))
E, profit de ajutor sau nu?
@ErRon
Când termini de exersat cu alea poţi să te apuci de setul 2
http://messenger.yahoo.com/features/hiddenemoticons/
@ErRon
Asa vezi!
pentru un urmator episod, un moment al luptei francezilor cu internetul: http://techcrunch.com/2010/07/21/france-fr-still-down/
Frate, francezii si oltenii sunt discriminati pe DC. :))
@carbon14
Nu doar francezii si oltenii… ci si vasluienii :))
Vezi categoria “Tentativa moarte n-are”
Ţin cu Universitatea Craiova şi am înţeles perfect cum a stat istoria glorioasă a francezilor:))
[…] în grad prin propriile merite, a făcut-o devenind protejatul unui general de succes în timpul Revoluției Franceze. Generalul se numea Napoleon […]
[…] un nume, i-am spune “avere”. Această atracţie a început să se stingă însă în zilele Revoluţiei Franceze, când familia Clary a devenit suspectă în ochii noului regim, ocazie cu care şi Désirée şi-a […]
[…] de Revoluţie (cea din 1789, vreau să zic) Saint-Domingue era perla coloniilor franceze. Controlând peste 50% din producţia […]
[…] lacună culturală (alternativa era ceva cu bătălia de la Austerlitz sau încoronarea lui Napoleon, deci mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru Dinu […]
[…] a schimbat nimic; doar le-a demonstrat duşmanilor Franţei cât de puternice sunt armatele lui Napoleon. Austriecii şi ruşii au crezut că împreună îl pot bate pe proaspătul împărat al Franţei […]
[…] 1800, dictatura napoleoniană era proaspătă în Franţa şi mulţi aveau dubii că înscăunarea generalului corsican în […]