2 decembrie 1950: Moare Dinu Lipatti |
Radu Pircă
Cine n-a auzit de Dinu Lipatti? Pe de altă parte, cine poate spune precis cu ce se ocupa? Desigur, o să spuneţi “păi cu muzica, normal”, dar asta e un pic cam vag, muzică pretind că fac şi Mircea Badea sau oamenii care cântă imnul din flatulenţe. Ei, azi Daily Cotcodac vă va umple şi această lacună culturală (alternativa era ceva cu bătălia de la Austerlitz sau încoronarea lui Napoleon, deci mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru Dinu Lipatti).
D. L. s-a născut în 1917 la Bucureşti şi a fost exact opusul imaginii clasice a artistului sărac care se luptă cu nevoile 
şi n-are niciodată siguranţa zilei de mâine. În imagine puteţi vedea casa în care şi-a petrecut adolescenţa, de pe bulevardul Lascăr Catargiu – nu e exact un bordei. Tatăl său era diplomat de carieră, deşi în tinereţe avusese o tentativă de a se face violonist, de pe urma căreia îi rămăsese hobby-ul de a colecţiona viori rare. “A, gata, ştiu, Lipatti a fost violonist, aveam un lapsus!”, probabil că o să săriţi. Nu. Mama lui Lipatti era şi ea o talentată pianistă; acum ghiciţi ce instrument a învăţat copilul. La 4 ani, când a fost botezat (părinţii săi erau cam barbari şi li se părea stupid să bagi un copil nou-născut în apă), avându-l ca naş pe George Enescu, Lipatti a interpretat unul din Menuetele lui Mozart şi un Preludiu în Do major al lui Bach din Clavecinul bine temperat. Probabil nu vă va suprinde faptul că la 15 ani a absolvit cu succes Conservatorul din Bucureşti, obţinând între timp câteva premii pentru compoziţiile sale şi un mare succes de public cu interpretarea Concertului pentru pian şi orchestră al lui Edvard Grieg. Înregistrarea de mai jos a fost făcută un deceniu mai târziu, dar vă poate da o idee asupra talentului lui Lipatti.
Cum în ţară deja nu prea îşi mai găsea locul, Lipatti a plecat să studieze în vest. A ratat la mustaţă marele premiu al Concursului Internaţional de Pian de la Viena (de fapt, l-a câştigat, dar i s-a refuzat pe motivul că avea doar 16 ani şi probabil juriul a crezut că face play-back), apoi a plecat la Paris, singurul loc unde se găseau profesori care să-l mai poată învăţa ceva. Dintre aceştia, cea mai mare influenţă asupra lui Lipatti a avut-o Nadia Boulanger, considerată cel mai important pedagog din istoria muzicii – printre elevii ei s-au numărat Leonard Bernstein, Astor Piazzolla, Quincy Jones sau Philip Glass (dacă n-aţi auzit de niciunul dintre ăştia, sunteţi siguri că citiţi ce trebuie? Sigur nu vroiaţi de fapt să citiţi cum îi calcă în picioare Badea pe viermii băsişti?) Mai jos, unul din valsurile lui Brahms interpretat de Dinu Lipatti şi Nadia Boulanger.
Înaninte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Lipatti era unul dintre cei mai faimoşi pianişti de concert din Europa la numai 20 de ani. Războiul i-a înăbuşit însă curând cariera – pentru un muzician dintr-o ţară a Axei era practic imposibil să cânte în afara statelor aliate sau cucerite de Hitler. În 1943, sătul ca la concertele sale să asiste doar nazişti care îi cereau tot timpul să bage şi un pic de Wagner, Lipatti s-a refugiat în Elveţia. Cariera sa părea relansată, dar la scurt timp după ce a ajuns la Geneva doctorii i-au descoperit o boală ciudată, pe care nu ştiau cum să o trateze. Au încercat tot felul de variante – terapie cu raze X, injecţii cu iperită, extirparea unui plămân şi alte tratamente care, medical vorbind, sunt la fel de utile ca scosul argintului viu şi legarea cununiilor. Abia în 1947 s-a descoperit diagnosticul corect: limfom Hodgkin, o formă de leucemie. Ştirea că i s-a identificat în fine boala şi că e incurabilă nu l-a deprimat pe Lipatti nici pe departe atât de tare cât faptul că tocmai acum, când aproape că nu mai putea concerta deloc, renumele său se răspândise până în Statele Unite, devenind brusc unul dintre muzicienii cei mai ceruţi de public din întreaga lume. Înregistrările lui cu Valsurile lui Chopin (vezi clipul de mai jos) erau printre cele mai bine vândute chiar şi în America şi, cu puţin noroc, Lipatti ar fi putut fi primul român în topurile muzicale occidentale, înainte de Cheeky Girls şi Inna.
În septembrie 1950, în cursul unui recital dat la Besançon, în Franţa, Lipatti a simţit că îl lasă puterile şi nu a mai putut intrepreta valsurile lui Chopin, trebuind să se limiteze la faimoasa , dar mult mai simpla, corală Isus este bucuria mea a lui Bach, pe care o puteţi asculta mai jos, într-o înregistrare din acelaşi an. Paradoxal, din toată cariera strălucită a lui Lipatti acest moment de slăbiciune este cel mai faimos (vorba vine, faimos, sunt convins că mult mai mulţi ştiţi despre sfârcul lui Janet Jackson) Nici trei luni mai târziu s-a stins din viaţă la Geneva din cauza unei abces la plămânul care-i mai rămăsese, infecţie trecută cu vederea de doctori. Înainte să săriţi să îi faceţi pe medicii elveţieni criminali, o să vă rog totuşi să vă mai gândiţi că dacă era în România, putea să moară de la o fractură sau să ardă spitalul cu el cu mult înainte.
Twitter
Facebook
Marian
Rushenne
Cristina Ş.
sebra
2 Decembrie 2010 la 1:45 pm
Si la vioara, nimic? Pai asta inseamna ca ta-su nu era chiar atat de diplomat…(sau ma-sa era de-a dreptul imposibila)
2 Decembrie 2010 la 1:47 pm
E posibil peste ani sa existe si Festivalul de Muzica @#$#&# (indiciu: gen muzical) INNA?
Dinu Lipatti doar interpreta sau mai compunea si el? Asa de interpretat am vazut-o si pe Andreea Marin ca stie sa apase pe clapele pianului.
2 Decembrie 2010 la 1:51 pm
Daca s-ar pune Lipatti sa cante la rosii in timp ce se coc ar decola cariera lui Pirca
2 Decembrie 2010 la 1:52 pm
@Ciprian
Andreea Marin e un geniu renascentist, canta, danseaza si a inventat si chilotii aia pentru care a luat premiu. Dar oricum, Lipatti a si compus:
http://www.youtube.com/watch?v=pQvikDRjULk
http://www.youtube.com/watch?v=waFep3J2iUI
http://www.youtube.com/watch?v=pxXkysfZ7NI
2 Decembrie 2010 la 1:56 pm
Lipatti… daca ar fi prins si participat si el la un show gen Burlacul, eeei, se schimba treaba!
noi… nu stim prea multe si nici nu ne intereseaza prea multe. bine macar ca stim de Damian Draghici, stiti voi, ala cu lautareasca
macar in strainatate sint oameni cu adevarat impatimiti, colectionari infocati care bat lumea pentru nu stiu ce inregistrare de amatori facuta cu aparatura vremii, experti in Lipatti, in fine. e bine si asa, pentru Lipatti si talentul lui.
2 Decembrie 2010 la 2:13 pm
vuvuzel calca in picioare viermii basisti pe ritmurile marsului triumfal din aida
si cu varanul in spate 
pai lipatti asta …cine l-a pus sa mearga la geneva? mergea la un all inclusive la turci scapa de toate dar na el nu si nu hai in elvetia ca acolo e bine…
2 Decembrie 2010 la 2:17 pm
Foarte frumoase si compozitiile lui. Sper sa nu dea Dan Bursuc de ele.
Melodia din linkul al doilea am impresia ca a asigurat fundalul multor piese de teatru radiofonic. Hm.. poate ma insel eu, nu m-am laudat niciodata ca as avea ureche muzicala, dar parca parca am recunoscut un fragmentel din Infloresc gradinile (ceru-i ca oglinda/prin livezi albinele/si-au pornit colinda..). Google vad ca nu stie cui ii apartine melodia cantecelului.
Later Edit: Am gasit, cica melodia cantecului ii apartine lui Timotei Popovici.
2 Decembrie 2010 la 2:33 pm
nu prea sunt comentarii sau toata lumea e in extaz de la cat de bine interpreta Bach? Sa-i dau linkul si maica-mii ca prea ma compara cu nu stiu ce loaze. Sa vada in ce hal canta si Lipatti.
2 Decembrie 2010 la 2:49 pm
@Colega: Toată lumea venise pregătită să comenteze Austerlitzul dar, al naibii autorul, s-a prins şi a schimbat macazul în ultima clipă…
2 Decembrie 2010 la 3:54 pm
“Ei, azi Daily Cotcodac vă va umple şi această lacună culturală (alternativa era ceva cu bătălia de la Austerlitz sau încoronarea lui Napoleon, deci mulţumiţi-i lui Dumnezeu pentru Dinu Lipatti).”
Deci, trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu că a murit Dinu Lipatti?
2 Decembrie 2010 la 3:59 pm
Da.
2 Decembrie 2010 la 4:09 pm
julius, fii sincer: ai scris introducerea???
2 Decembrie 2010 la 5:29 pm
@mifty Mai degraba puteai sa-l banuiesti pe Julius sa fi scris sfarsitul textului, caci se termina fara o promisiune pentru alte episoade.
2 Decembrie 2010 la 6:41 pm
Poftim, a murit si asta, ca toate personajele lui Pirca.
Un happy-end n-ai scrie si tu!
2 Decembrie 2010 la 7:13 pm
[...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Cine . Cine said: in seara asta, la Sala Radio, In Memoriam Dinu Lipatti http://www.dailycotcodac.ro/2010/12/2-decembrie-1950-moare-dinu-lipatti/ [...]
2 Decembrie 2010 la 7:15 pm
Domnu ‘ Pircă, Domnu’ Pircă!
Frantujii loviră din nou, ancoriunfoa ca să mă exprim în limba lui Volteer!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8091850-cum-ocupat-firma-globe-ground-degivrarea-aeronavelor-tarom-aeroportul-otopeni-3-masini-degivrare-24-aeronave.htm
Compania GlobeGround face parte din Servisair, una dintre cele trei divizii ale grupului francez de afaceri Derichebourg Group.
GlobeGround a fost fondata in februarie 1990 sub numele de Lufthansa Airport and Ground Services, GmbH (LAGS). In decembrie 1998, LAGS a suferit un re-branding si a fost redenumita in GlobeGround GmbH.
Grupul de afaceri francez Penauille Polyservices a cumparat compania Servisair in mai 1999 iar in luna iulie 2001 a achizitionat GlobeGround. In mai 2003 Servisair si GlobeGround au fost combinate intr-o singura companie, Servisair/GlobeGround care in prezent face parte din Derichebourg Group, organizat din trei divizii – Corporate, Environmental Services si Servisair.
Deci au capitulat şi în faţa gheţii.
2 Decembrie 2010 la 10:42 pm
Da! Muzica, nu zgomot!
3 Decembrie 2010 la 2:40 am
Numai de invidie in fata realizarilor maretei armate franceze n-ai scris de Austerlitz.Da,da,lasa ca stim noi…
Multumesc pentru muzica.
5 Decembrie 2010 la 10:44 pm
Daca vreti sa scrieti un articol si despre cine detine acum casa Dinu Lipatti (poza 1) si bataia de joc la care a fost (si inca este) supusa, astept un mail.
7 Ianuarie 2011 la 12:34 pm
[...] putut continua să concerteze decât datorită intervenţiei unor prieteni mai înstăriţi, precum Dinu Lipatti (doar nu credeaţi că a ajutat-o statul român). Al Doilea Război Mondial a prins-o în Franţa, [...]