Radu Pircă

Una dintre cele mai îndrăgite expresii din presa românească este “ca-n filme”. A spart cineva o bancă? “Jaf ca în filme”. A fugit de maşina poliţiei? “Urmărire ca în filme”. Şi-a căutat gagica din profesională, pe care n-o mai văzuse de 20 de ani, pentru că se săturase de uitat la pornache şi nu era atât de creativ încât să stea pe site-uri de agăţat? “Iubire ca-n filme”. Încăierările din mediul rural au devenit de mult “bătăi ca în filme”, cu toate că eu personal nu am văzut niciodată un film unde, de pildă, Bruce Willis şi Vandamme să bea răchie pe datorie din borcane de muştar, după care Vandamme să spună că ţiitoarea lui Bruce a fost văzută tăvălindu-se pe islaz cu Arnold, iar Bruce, pe fondul consumului de alcool, să-i crape capul cu un dispozitiv de tăiat coceni. După ce o să se difuzeze şi la noi Basic Instinct II, sunt convins că şi violurile de babe din Vaslui vor deveni “sex ca în filme”.

Serios acum, la ce se gândesc oamenii care dau asemenea titluri? De ce m-aş uita la o ştire cu o urmărire ca-n filme preluată de pe YouTube şi care se vede ca OTV-ul în vremurile lui bune, în loc să mă uit direct la un film cu urmăriri? Nu mai spun că pentru a fi urmărirea chiar ca-n filme ar trebui ca, de fiecare dată când o maşină se loveşte un pic cu janta de bordură sau zgârie altă maşină, să ia foc şi să explodeze instantaneu într-o mare de flăcări. Asta înseamnă că, în mod normal, după o ştire cu titlul “Urmărire ca în filme în Petroşani” ar trebui să urmeze ştirea “Zeci de morţi, sute de imobile şi autoturisme distruse de explozii în centrul Petroşaniului, comandantul poliţiei spune că îi va suspenda pe cei doi agenţi implicaţi în urmărire – un alb foarte curajos, dar cam nebun, şi un poliţist de culoare inimos, familist şi plin de umor -, dar cu inima îndoită, fiindcă-s cei mai buni oameni ai lui şi, în adâncul sufletului, ţine la ei ca la copiii săi”. Dacă ziariştii ar fi văzut vreodată o urmărire ca-n filme, ar şti că asta înseamnă, şi nu o Dacie cu număr de Teleorman plină cu beţivani ieşiţi de la o cumetrie care după ce e urmărită zece minute de poliţie se opreşte fiindcă i s-a spart baia de ulei într-o groapă în carosabil. Dacă zice la ştiri “Urmărire ca în filme prin centrul Braşovului”, păi ar trebui să puneţi imediat mâna pe telefon ca să-l sunaţi pe Eftimie: “Bă, eşti bine, nu ţi-au rechiziţionat poliţiştii maşina ca să urmărească ceva mafioţi periculoşi şi au căzut cu ea într-o prăpastie, sigur nu ţi-a explodat casa din cauză că s-a izbit un Tico de ea?”.

De fapt, dacă ne uităm mai bine, urmăririle, jafurile, violurile şi bătăile ca în filme sunt nişte urmăriri, jafuri, violuri şi bătăi absolut normale (mă rog, pe cât de normale pot fi asemenea evenimente în afara judeţului Vaslui) despre care autorul ştirii nu a găsit nimic mai bun de spus. De aceea, cred sincer că, de dragul eticii jurnalistice (habar nu am ce e asta, dar vorbeşte des despre ea Tatulici, deci sigur e ceva lăcrimos şi important), ar fi mai bine ca ziariştii să renunţe la expresia “ca în filme”. Acum sincer: “urmărire prin centrul Braşovului” nu sună oricum destul de spectaculos? Vă daţi seama că infractorii ăia trebuie să ştie sensurile unice ca pe poezie?