Îi scrieţi în fiecare an lui Moş Crăciun şi sunteţi uşor contrariaţi că nu vă răspunde niciodată? E foarte posibil ca Moşul nici măcar să nu ştie unde e România şi să confunde Bucureştiul cu Budapesta (nu ne-ar mira să răspundă ceva de genul: “România? Hmm… Gata, ştiu, Dracula. Un băieţel rău, îi muşcă mereu de gât pe alţi copii”).

Din fericire, pentru că noi am fost foarte cuminţi (de pildă, n-am bătut aproape pe nimeni la trafic), Moş Crăciun şi HP România ne-au adus un laptop PC HP Mini, pe care îl vom oferi unui cititor al revistei Daily Cotcodac.

(more…

Julius Constantinescu

Jack Bruce şi Alvin Lee, Teatrul de vară din Mamaia, ‘93

Înconjurat de ziduri nu prea înalte, Teatrul de vară din Mamaia n-a fost ridicat să reziste asaltului unei hoarde de hipioţi (probabil a fost construit pentru spectacole de varietăţi şi muzică uşoară şi s-a presupus, pe bună dreptate, că nu există fani înrăiţi ai Marinei Scupra care să escaladeze zidurile înnebuniţi s-o vadă pe diva lor preferată). Prin urmare, în ’93, numai cine a ţinut neapărat să-şi cumpere bilet la Jack Bruce (ex-Cream) şi Alvin Lee (ex-Ten Years After) a făcut-o. Cu o oră înainte de începerea concertului, doar o mână de organizatori mai lupta eroic la poarta principală; în timpul ăsta, cete de asediatori năvăleau înăuntru ca turcii în Constantinopol, prin toate spărturile. (more…

Julius Constantinescu

Prin primii ani de facultate (adică în primii 2-3, că eu am făcut Politehnica în doar 6 ani), aveam un tricou meseriaş cu Doors. Era tricoul meu preferat, devenise un fel de brand personal; prin urmare, îl purtam aproape tot timpul. Îl spălam seara şi îl trăgeam iar pe mine dimineaţa.
După o vreme, de la atâta spălat, poza de pe el s-a decolorat şi aproape s-a şters. Apoi, a început să se scorojească, Jim Morrison începuse să arate groaznic (de fapt, arăta cam ca în realitate puţin înainte să crape), iar literele care formau cuvântul “Doors” aproape dispăruseră. În mod normal, eram îmbrăcat într-o zdreanţă, doar că mie mi se părea că aşa arată şi mai meseriaş: avea patină. Era clar că va trebui să se rupă ca să renunţ la el. (more…

Sincerele noastre felicitări merg astăzi la Ciprian. Sincer vă spunem, ar fi meritat să câştige şi cartea, chiar ne pregăteam să-l declarăm câştigător, însă o forţă căreia nu ne-am putut împotrivi ne-a oprit în ultimul moment. Suntem aproape siguri că aici e mâna lui Ferdinand, care a aruncat blestemul asupra câştigătorului cărţii cu pisica. (more…

Julius Constantinescu

Jethro Tull, stadionul Dinamo II, ‘93-’94

În viaţa oricărui om survine un moment în care nimic din ceea ce ştie nu-i foloseşte. Stăteam în faţa stadionului Dinamo II şi mă uitam ca viţelul la poarta nouă, convins că aruncasem banii pe tren să vin de la Cluj complet aiurea. Mai întâi, că nu era nici un fel de înghesuială la intrare, n-aveai de ce eventuală busculadă să profiţi. Apoi, înainte de poartă, la câţiva metri distanţă, era un cordon de jandarmi de care nu puteai trece fără bilet. Şi asta nu era tot, ca să ajungi la ultimul punct de control, intrarea în incinta propriu-zisă, mai trebuia să treci de vreo cinci cordoane de jandarmi – nu exista “prin spate”. Cariera mea de spectator fraudulos era în pericol. (more…

Julius Constantinescu

Probabil că mulţi dintre voi v-aţi dorit măcar o dată în timpul studenţiei să intraţi la un concert, dar nu aţi reuşit din cauză că organizatorii pretindeau să vă cumpăraţi un bilet. Voi încerca în cele ce urmează, cu ajutorul câtorva exemple, să vin în ajutorul cititorilor noştri mai tineri, cărora banii nu prea le ajung nici de ţigări şi băuturică, darmite de un bilet la concert.

John McLaughlin, Sala Palatului, ’92-‘93
Cea mai bună metodă de a intrat fără bilet la un concert se bazează, în mod paradoxal, chiar pe vigilenţa celor de la intrare (practic, e ca la artele marţiale, te foloseşti de forţa adversarului). (more…

Radu Pircă

Istoria românilor e simplu de rezumat în câteva propoziţii: timp de mii de ani, am tot încercat să ne apucăm de muncă, dar de fiecare dată când puneam mâna pe lopată, apărea un neam de cotropitori, aşa că preferam să ne culcăm în roabă până trece urgia. Nenumărate generaţii de strămoşi au avut scuza perfectă pentru a nu se apuca de făcut, ca alţii, ziggurate, piramide, catedrale sau măcar metrou în Drumul Taberei: “Tată, eu m-aş apuca, dar sunt sigur că imediat or să apară nişte cotropitori şi o să-şi bată joc de munca mea”. Aşa că pe Daily Cotcodac am decis să începem acest serial de istorie cu primii dintre cotropitorii ăştia care stricau tot. Sau, cum spunea femeia de serviciu a voievodului Menumorut: “Cotropitori? Porci, dom’le, nu cotropitori. “

De obicei, cotropitorii, fiind oameni răi, leneşi şi stricători – nu ca noi – erau organizaţi în imperii care stăpâneau jumătatate de lume. (more…

Dacă v-aţi uitat vreodată pe o hartă, probabil ştiţi că Iranul e o ţară destul de mare, aşa, cam cât Germania, Franţa şi Spania la un loc (dacă nici acum nu aveţi idee cam cât de mare e Iranul, să fiţi sănătoşi; ne e prea lene să calculăm câte terenuri de fotbal ar încăpea în Iran, ca să pricepeţi şi voi). Iranul actual nu a constituit însă decât partea centrală a celor trei mari imperii persane care au strălucit de-a lungul timpului (Ahemenid, Sassanid şi Safavid, în caz că vă întreabă careva). Lumea iraniană s-a întins mai mereu, într-o mai mare sau mai mică măsură, între India şi Caucaz şi între China şi Egipt, reprezentând una dintre cele mai rafinate culturi ale lumii. Premiul nostru de astăzi, cartea “Iranul, secolul cetăţii Ispahan” (Editura Univers, colecţia Enciclopedica), prezintă cel de-al treilea mare imperiu persan, cel al dinastiei Safavizilor.
(more…

Julius Constantinescu

În staţie la “Optimişti”, denumire populară datorată faptului că autobuzele ajungeau atât de aglomerate încât, în medie, oprea doar unul din patru, drept pentru care îţi trebuia o mare doză de optimism ca să speri că prinzi ceva, trei băieţi de cartier mă privesc cu interes. Ei sunt genul pe care astăzi l-am numi “manelist” – blugi “Trapez”, tricou fără mâneci, privire de bou. Eu, unic cum mă ştiţi: părul lung şi ondulat, blugi evazaţi, curea cu cataramă de două kile, tricou cu “Doors”, vestă în carouri. Jenanţii îşi dau coate: “Frate, fii atent la ăla”. Nu-i bag în seamă, dar mă bagă ei. Se dau mai aproape şi unul dintre ei, ăla mai şmecher, mă întreabă: “Bă, băiatu’, ai aspecte?”. Îi arunc fumul de “Carpaţi” drept în ochi: “Dispari!”.

E prea multă lume şi nu mă pot bate acolo (more…

Începând din această seară, Daily Cotcodac va publica un serial inedit, intitulat “Istoriile lui Pircă”. Dincolo de nota de umor în care sunt prezentate, subiectele tratate de Istoriile lui Pircă sunt cât se poate de serioase şi reprezintă, din câte ştim, o premieră pe blogurile româneşti, fiind rezultatul unor cercetări ştiinţifice riguroase. Pentru o parte din subiectele tratate de Pircă nu există nici un studiu istoric aplicat, poate pentru că nimeni, nici măcar Academia Română (singurul nostru concurent serios), nu şi-a bătut capul cu asta. (more…