Ovidiu Eftimie

Mă duc într-o benzinărie să îmi iau un pachet din Italia de la maică-mea, care nu mai poate de dorul nepotului său (fii-miu) şi simte nevoia să-i trimită trimestrial bomboane, papucei, ţoale, etc-uri. Autobuzul de Italia cu număr de Iaşi parchează maiestuos iar noi, ăia care aşteptam pachete, ne îmbulzim spre uşa de la şofer. Înăuntru, doi indivizi de natură moldoveană.

Şoferul era un exemplar spectaculos: grizonat, frumos, bronzat, falnic, un fel de Dan Chişu al şoferilor de autocare, posesor al unei priviri atât de competente încât l-ai fi invitat să repare absolut orice, de la centrale termice la centrale atomo-nucleare. Inspiraţi de competenţa pe care o emana omul din toţi porii, am sărit pe el să-l întrebăm de pachetele noastre. Omul s-a îndreptat de şale, a luat un caiet soios în mână, l-a răsfoit un pic şi a strigat: „Culiţă! Fă-te-ncoa!”.

Culiţă era un fel de copilot al lui Chişu şi arăta destul de deranjant. Faţă rotundă, ochi rotunzi, ten măsliniu, lanţ de aur gros la gât, umeri de bătăuş, tricou de dolcegabanna, blugi semijerpeliţi, pantofi de piele furaţi (probabil) – pe scurt, un portret-robot de ţigan manelist. La impresia nasoală a contribuit şi faptul că, în loc să execute imediat ordinul Chişului, şi-a aprins o ţigară în autocar şi abia apoi a coborât.

Prima reacţie a fost să-mi zic în gând: „Uite, mă, ăsta e genul de om care ne face de căcat în Italia. El şi Codrea când încearcă să dribleze”. Aşa că l-am ignorat şi am decis să-l urmez pe omul grizonat ce umbla cu caietul soios printre noi, pachetarii, cum umbla Moise cu tablele legii printre evrei.

Un sfert de oră l-am tot întrebat pe Chişu de pachetele noastre, singurul răspuns căpătat fiind o tăcere demnă şi o privire plină de mister înspre cala autocarului. Omul părea să nu ştie exact pe unde se află pachetele noastre, dar chestia asta nu ne îngrijora deloc. În definitiv, un om cu o asemenea alură nu avea cum să dea greş. Nu numai că ar putea găsi pachetele noastre, ba chiar ar putea să găsească şi leacul pentru cancer, dacă şi-ar dori cu adevărat aşa ceva.

Între timp, manelistul de Culiţă şi-a pus cocoaşa la muncă şi a descărcat aproape toate pachetele şi bagajele, în tot acest timp vorbind total necuvincios: „Lupescu, care eşti? Ia de-aici, pachet de la Vasile. Caragea, ai trei pachete. Uite-le aici. Doamnă, are cine să-ţi care balotul ăsta? Nu? Unde ai maşina? Bini, deschide porbagajul că-l aduc eu”. Observaţi cum îi lua pe oameni la „pertu”? Un golan.

Într-un final tot manelarul de Culiţă mi-a găsit şi mie pachetul. Chişu a rămas să privească competent în cală, probabil asta face şi acum.