Câtă cultură!Evenimentul zilei de ieri

Petra si Palmyra, perlele deşertului, sau cum au prosperat arabii înainte de petrol (1)

Julius Constantinescu

 

palmyra 2

 

Cu mult înainte să se convertească la religia păcii şi să treacă jumătate din lume prin foc şi sabie, arabii erau nişte oameni destul de paşnici. Cei care nu dispreţuiau munca (nu foarte mulţi, totuşi, hărnicia n-a fost niciodată la mare cinste printre fiii deşertului – asta dacă vă întrebaţi cu cine seamănă arabii contemporani) se ocupau în general cu negoţul, cărând mărfuri prin deşert şi păzindu-se de alţi arabi, mai puţin paşnici, care doreau să-i ucidă şi să le fure bunurile, şi de duhuri scăpate din sticlă care te puneau să răspunzi la tot felul de ghicitori stupide. Cu timpul, aflaţi pe principalele axe de comerţ ale Antichităţii (India – Mediterana, Egipt – Mesopotamia şi China – Mediterana), arabii au întemeiat la nord de Peninsula Arabică regate prospere. Două dintre ele, poate cele mai strălucitoare, pot fi admirate şi astăzi în deşert: Petra şi Palmyra. În cele ce urmează vom încerca să vedem cum au reuşit fiii deşertului să scoată bani din piatră seacă, la propriu, şi să ridice aceste minuni din ale căror ruine impunătoare strănepoţii lor se străduiesc astăzi, cu destul succes, să nu câştige nici un ban.

 

Peninsula comorilor

 

Leagănul tuturor popoarelor semite – inclusiv al evreilor, verii cu nasul pe sus ai arabilor – este Peninsula Arabică. De aici au plecat, în valuri care s-au succedat cam odată la o mie de ani, aşezându-se mai întâi în Egipt, unde s-au amestecat cu populaţia băştinaşă şi au dat naştere vechilor egipteni, şi în Mesopotamia – unde au creat, alături de asirieni, civilizaţia babiloniană. Un al doilea val s-a revărsat în Semiluna Fertilă, ocupând ţărmurile Mediteranei şi terenurile cultivabile – printre ei, fenicienii şi evreii (e drept, evreii s-au mai plimbat câteva sute de ani prin Egipt, Sinai şi Arabia, nefiind prea grozavi la orientare turistică). În secolul VI î.Hr. Peninsula Arabică se umple din nou până la refuz, de data asta fiind rândul nabateenilor să se urce pe cămile şi să-şi caute norocul prin alte părţi. Ajunşi la spartul târgului, nabateenii n-au mai găsit nici un şezlong liber la Mediterana şi au fost nevoiţi să se aşeze undeva la marginea deşertului iordanian. Pentru a înţelege mai bine succesul extraordinar al regatului nabateean de la Petra, să ne întoarce puţin în Peninsula Arabică.

 

beduini

Foto: gotellitonthemountain.net

 

Vechii arabi, cei peninsulari, se deosebeau destul de mult între ei. Cei din nord, hoţomani, vicleni şi puturoşi, considerau munca o ocupaţie nedemnă de un bărbat (practic, semănau foarte mult cu sudiştii de astăzi de prin Europa). Îşi plimbau animalele de colo colo prin deşert şi, neavând nici oraşe, nici magazine, îşi procurau cele necesare de la alţi beduini ca ei, cărora le dădeau în schimb fie mărfuri, fie, cel mai adesea, o mamă de bătaie.

 

Agricultori, comercianţi şi marinari iscusiţi, arabii din sudul peninsulei erau exact pe dos, adică harnici, civilizaţi şi prosperi. Placă turnantă a comerţului dintre India şi Europa, regatul Saba, aflat pe locul actualului Yemen, era atât de bogat încât istorici greci destul de serioşi fabulau copios atunci când vorbeau despre el. Herodot, de pildă, notează că „Arabia întreagă emană un miros îmbătător (…) din toate ţările lumii, numai aici se fac tămâia, smirna, casia, scorţişoara şi ledanul… Copacii producători de tămâie sunt păziţi de nişte şerpi înaripaţi, mititei şi tărcaţi, care stau grămadă în jurul fiecărui copac”. Ce e interesant în relatarea lui Herodot nu sunt şerpii înaripaţi, ci faptul că grecii – ca şi egiptenii, de altfel – erau convinşi că tot ce le vând arabii e produs de ei înşişi. Sute de ani, arabii au ascuns cu grijă de restul lumii provenienţa bunurilor aduse din India sau Abisinia, minţindu-şi muşteriii ca orice ţăran din piaţa Berceni: „Poftiţi, domnu’ Herodot, mirosiţi! Sunt foarte parfumate, arăbeşti!”

 

Pe lângă smirnă, tămâie şi mirodenii, arabii mai vindeau ţesături, parfumuri, aur şi perle, acestea din urmă fiind foarte apreciate de către greci, care le făceau cadou iubitelor sau, după caz, iubiţilor lor. Problema bogaţilor negustori din Saba era însă cum să transporte toate aceste mărfuri preţioase către Egipt sau Mediterana.

 

Cea mai la îndemână rută era, desigur, Marea Roşie. Să traversezi însă Marea Roşie încărcat de bogăţii era ca şi cum te-ai fi fâţâit prin autobuzul 102 cu portofelul ieşit pe jumătate din buzunarul de la spate al pantalonilor: Marea Roşie colcăia de piraţi, concurenţi mai bine înarmaţi şi mai ales şmecheri locali de tip Mazăre, care stăteau în dreptul coastei şi percepeau taxă de barieră de la turişti. În plus, în cele din urmă Marea Roşie a căzut în mâna romanilor, oameni care aveau obiceiul dezgustător să pună taxe pe unde ajungeau. Iată de ce negustorii arabi încercau să evite Marea Roşie, preferând să-şi treacă mărfurile pe cămile peste deşert, unde djinii ieşiţi din sticlă, spre deosebire de piraţi, măcar te lăsau în viaţă dacă răspundeai la ghicitorile lor stupide.

 

NabateensRoutes

Foto: Wikipedia

 

Pe aceste drumuri ale caravanelor aveau să înflorească Petra şi Palmyra. În episodul următor vom afla ce anume – în afară de clima prietenoasă – i-a făcut pe arabi să schimbe un deşert cu altul şi cum au reuşit să prospere sub soarele ucigător.

 

Despre toate astea puteţi afla mai multe din seria „Istoria interzisă” de pe Viasat History – unul dintre episoade prezintă exclusiv regatul nabateenilor de la Petra.

 

 

 

 

Share:

17 comments

  1. Megami 4 June, 2015 at 02:28

    Articolul asta l-ai scris ca sa-mi faci mie in ciuda ca nu ma pot duce la Petra 🙁

  2. sow 4 June, 2015 at 08:31

    Acum inteleg de ce nu beau buhamezii. Frica de djinii din sticle care ar putea sa-i incurce cu ghicitorile lor. De exemplu: Finul lui jucat la noi / De e pace sau razboi / castigat trofee mult / Acum plecat la incult.

  3. Ina_adevărata 4 June, 2015 at 08:45

    Sper să apuci să termini serialul înainte să fie rasă Palmyra de pe fața pămîntului.

  4. oreste 4 June, 2015 at 09:42

    ai uitat sa spui ca arabii se trageau din daci

  5. boemul 4 June, 2015 at 09:54

    şi despre shaorma nimic? aştept partea a doua să văd cine e responsabil de cea mai mare contribuţie la cultura umanităţii.

  6. Cristi 4 June, 2015 at 10:36

    Simpatici aia din nord.

  7. Yildiz 4 June, 2015 at 10:50

    Pai si despre shaorma, cum a mai zis cineva, nimic? Da’ falafelu’? Cu ala ce ai avut?

  8. Nedu Merit 4 June, 2015 at 12:39

    Se vede treaba ca domnul mogul e un istoric bun, cand vine vorba de alte popoare si epoci.
    Sa va corectez un pic cu autobuzul 102, insa.
    Acesta era un autobuz faimos al Bucurestiului,care mergea de la Soseaua Giurgiului pana spre Bulevardul Basarabia. Apoi pana la Cora, in partea asta si pana la Gara Progresul, pe partea ailalta. Ma rog, in ordine cronologica e invers.
    Dupa care s-a gandit cineva ca obosesc soferii si au taiat lina asta in doua, 102 si 202, cu transbordare la CET Sud. Eh, problemele cu portofelul apar mai ales in 202, dar nici cu 102 nu mi-e rusine, intr-adevar.
    De ce am facut eu aceasta incursiune in istorie?
    Pai voiam sa va spun ca: Mersul prea des cu Pejeul dauneaza grav cunoasterii istoriei RATB.
    Despre arabi, numai de bine, astept cu infrigurare (laolalta cu altii) sa aflu cine a fost muza pentru shaormeria de la Dristor.

  9. Nedu Merit 4 June, 2015 at 12:43

    PS: pe vremuri era un banc:
    Sant atat de multi hoti in 102 ca mi-au furat mobila din casa.
    Sper sa n-o fure cei doi, Doamne fereste! De gluma ziceam.

  10. bogho 4 June, 2015 at 21:50

    Asta seara, in drum spre casa, in masina, ascultai la radio o poveste despre orasul Petra si cat de misto a fost orasul antic.

  11. JULIUS 5 June, 2015 at 11:29

    Bogho: unde, bre? pe Cotco FM?

  12. bogho 5 June, 2015 at 14:25

    Nu stiu ce radio, ca in masina fac “browse” la radio-uri. Si era cred ca un radio cultural sau ceva de genul asta, fiindca era un tip care povestea ca a fost cu multi ani in zona si ca ce misto e. Mai ca m-a facut sa regret ca anul trecut cand am fost in Beirut nu am dat o fuga cu masina pana acolo. Si apoi mi-am adus aminte ca-n Siria era razboi si anul trecut

  13. Alt Marian 5 June, 2015 at 14:55

    Mi-e-mi place explicatia data de harta de la wikipedia – Arabie heureuse.

  14. Nedu Merit 7 June, 2015 at 15:56

    Maine o sa-mi iau shaorma pentru pauza de pranz si inca nu mi s-a spus cine a inventat-o.

  15. Belle dImagination 8 June, 2015 at 10:11

    Cel mai probabil un bărbat a inventat şaorma.
    În primul rând nu e nevoie de farfurie ca să o serveşti – lipia ţine loc şi de farfurie şi de sursă de carbohidraţi.
    Pe urmă sunt adunate acolo toate resturile: nişte resturi de carne friptă, nişte resturi de cartofi prăjiţi, ceva sălăţică, nişte sosuri. Adică tot ce a rămas de la masa de duminică la care a trudit fomeia, au ajuns trântite într-o lipie şi ca să nu se vadă că e un talmeş balmeş a învârtit-o şi a zis ”pisi, uite ce am pregătit pentru cină!”
    Însă recunosc, arată mai bine decât orezul sârbesc descris de un distins mogul de presă.

  16. dc 8 June, 2015 at 13:51

    Bag de seama ca mogulul a fost dovedit de drumul pana la Beius inceput acum cateva zile, ca partea a doua a povestirii nu a mai aparut 😀 🙁

  17. Nedu Merit 8 June, 2015 at 18:15

    Tind sa cred ca Duamna Belle are dreptate.
    La tot ce a spus ea ar trebui sa adaugam ca barbatilor le place mereu “cu de toate“.

Leave a reply