Evenimentul zilei de ieri

Happening stradal: Vitellius, împăratul ciopârţit şi azvârlit în Tibru

Julius Constantinescu

 

Lingău, laş, trădător, arivist, preocupat doar de propriul stomac – aţi crede că e vorba de vreun intelectual din zilele noastre, nu de un împărat al Romei. Vitellius Şi totuşi, asta e imaginea pe care istoricii antici ne-o transmit la unison – lucru rar, de altfel – despre Vitellius (foto), al treilea dintre cei patru împăraţi ai anului 69. Să adăugăm la aceste plăcute calităţi şi un grobianism ce reuşea adesea să-i umple de scârbă chiar şi soldaţi, o educaţie precară şi neostoita sete de sânge arătată în cele opt luni de domnie şi vom înţelege de ce, atunci când soldaţii lui Vespasian l-au târât de păr pe Via Sacra, plebea s-a călcat efectiv în picioare pentru a apuca să-l scuipe, să-l înjure şi să arunce în el cu pietre, bălegar şi gunoi.

 

Vitellii, lingăi din tată-n fiu
Aulus Vitellius, împăratul, a fost fiul lui Lucianus Vitellius, unul dintre cei mai dăruiţi lingăi văzuţi vreodată de Roma (iar Roma n-a dus niciodată lipsă de aşa ceva; numai osanalele închinate de Ovidiu lui Octavian pentru a obţine iertarea ar fi de ajuns pentru a-l îmbolnăvi de invidie pe C.V. Tudor). Vitellius tatăl a apucat să pupe în fund trei împăraţi şi doar cruzimea zeilor a făcut să se stingă înainte de urcarea pe tron a lui Nero, patron generos al pupincuriştilor şi lichelelor de tot soiul. Suetoniu povesteşte că, la jocurilor seculare, Lucianus Vitellius i-a urat împăratului Claudius „să le celebrezi cât mai adesea”; şi tot Suetoniu ne spune că Vitellius tatăl nu s-a dat în lături de a a-i linguşi inclusiv pe liberţii lui Claudius.

Tiberius pe insula Capri
Vila lui Tiberiu din insula Capri, unde împăratul întreţinea un alai de copii prostituaţi pe care îi întreba relativ des: “Vrei să-i dea nenea Tiberiu o magistratură lu’ tati anul ăsta?”

Foto: heritage-history.com

 

Vitellius fiul avea, deci, cu cine să semene. De altfel, debutul carierei de pupincurist a tatălui poate fi pus chiar pe seama micuţului Aulus, aflat în alaiul de copii prostituaţi ţinut pe lângă el de pedofilul Tiberiu în insula Capri. Într-un asemenea cerc exclusivist trebuie că l-a cunoscut şi Caligula, nepotul şi succesorul bătrânului împărat. Nu e de mirare deci cariera lui Vitellius sub Caligula, căci talentul de conducător de care şi aplecarea spre desfrâu au fost calităţi la mare căutare la curtea lui Caligula. A exercitat mai multe funcţii publice, printre care proconsulatul Africii.

 

Promovat pentru incompetenţă
În anul 68, domnia lui Nero se apropia de sfârşit. Comandanţii armatelor de graniţă stăteau în expectativă – nici nu se răsculau pe faţă, dar nici nu erau dispuşi să mişte vreun deget în apărarea împăratului; practic, toată lumea trăgea de timp în aşteptarea evenimentelor care să le arate tabăra câştigătoare. În Galia, Vindex cedează primul şi se răscoală împotriva lui Nero. Nu-l ajută însă nimeni – colegii aşteaptă reacţia lui Nero pentru a decide cât sunt de loiali. Profitând de ezitarea celorlalţi guvernatori de provincie, Verginius Rufus, comandatul legiunilor de pe Rin, sare în ajutorul lui Nero şi îi învinge pe Vindex. Partida antineroniană pare pierdută; la aflarea veştii, Galba, guvernatorul Hispaniilor, vizat pentru a-i succeda lui Nero, vrea să se sinucidă. Vestea înăbuşirii revoltei lui Vindex nu ajunge însă la timp la Roma – la timp, adică înainte ca pretorienii să miroasă, cu nasul lor lunguieţ, că a sosit ceasul să schimbe tabăra. Defectarea gărzii pretoriene e lovitura care duce la căderea împăratului: declarat duşman al statului de către Senat, Nero se sinucide. Imediat, Galba e proclamat împărat.

 

Revenind la eroul nostru, Aulus Vitellius, el n-a avut nici un rol important în toate aceste evenimente. Dimpotrivă, e socotit atât de neimportant încât Galba îl numeşte comandant al legiunilor de pe Rin, în locul lui Verginius Rufus, convins că un beţivan şi un mâncău consacrat ca Vitellius nu poate emite pretenţii la tron nici dacă-i dai o armată pe mână. Galba nu s-a înşelat în privinţa lui, dar cursul evenimentelor avea să fie schimbat de legionarii de pe Rin.

 

Mâncăul e proclamat împărat
Fiindcă graniţa cu germanii era frontiera cea mai nesigură şi mai greu de apărat din tot imperiul, armata cantonată pe Rin era considerată elita întregii armate romane. Prin urmare, soldaţii de pe Rin au considerat o ofensă de neîndurat ca soldaţii din Spania şi pretorienii să numească împăratul, şi nu ei înşişi. Când Vitellius a ajuns pe Rin, o parte din legiuni se răsculaseră deja şi cereau un nou împărat – „Păi de-asta am murit noi în Pădurea Teutoburgică?”, întrebau legionarii, ucigând din când în când câte un ofiţer prea dornic să restabilească disciplina militară. Având de ales între a fi ucis de propriii soldaţi sau a accepta funcţia de împărat, în sufletul lui Vitellius trebuie că nu s-a dus o luptă prea sfâşietoare.

 

Trei pe loc pentru postul de împărat
OthoRăstimp, la Roma, bătrânul împărat Galba fusese asasinat de Otho (foto), un fost tovarăş de orgii al lui Nero căzut în dizgraţie în urma unei afaceri amoroase. Otho se proclamase deja împărat – avem deci, pentru prima oară, doi împăraţi în acelaşi timp. Şi ca tabloul să fie complet, provinciile din Est se gândesc la un al treilea împărat, numit chiar de ele – idee care e posibil să le fi venit după ce au constatat, cu nespusă plăcere, că dispun de un număr de legiuni net superior faţă de ceilalţi doi colegi împăraţi. Să mai notăm şi că guvernatorii Iudeii şi Siriei, Vespasian şi Mucianus, mai au un avantaj important faţă de Otho şi Vitellius: ceva mai multă minte. Prin urmare, după ce decid că Vespasian va urca pe tronul Romei, aşteaptă pur şi simplu ca Otho şi Vitellius să-şi decimeze armatele luptând între ei. Vitellius era însă prea tâmpit ca să intuiască asta: în fruntea elitei armatei romane, invadează Italia, provocându-l pe Otho.

 

Problema elitei armatei romane era că soldaţii care o compuneau erau nedisciplinaţi, beţivi şi puşi pe jaf, nu pe bătălii. Belgii se răscoală, germanii trec Rinul şi pradă tabere militare, dar preocuparea principală a soldaţilor de elită ai lui Vitellius rămâne să-şi ucidă ofiţerii şi colegii cărora le mai rămăsese o fărâmă de minte. Războiul dintre Otho şi Vitellius e de fapt un lung şir de ciocniri, de multe ori întâmplătoare, între două tabere de bezmetici, şi un şir şi mai lung de asasinate. E aproape de mirare că măcar părţi semnificative ale celor armate au nimerit, la Bedriacum, pe acelaşi câmp de bătaie. A învins Vitellius („la limită”, cum ar spune cronicarii sportivi); deşi nu era o victorie decisivă, pe Otho l-au lăsat nervii şi s-a sinucis. Iată-l, deci, pe mâncău suindu-se pe tron.

 

Vitellius sfârtecat pentru sângele vărsat
În cele câteva luni de domnie, asasinatele şi ticăloşiile i-au făcut pe mulţi să-l regrete pe Nero. Cheltuia enorm şi, din acest motiv, era nevoit să se împrumute; la scadenţă, întocmea o listă cu cei cărora le datora bani şi o înmâna şefului unei bande de asasini, cu rugămintea ca până seara să nu mai datoreze nimănui ceva. Nu e de mirare deci că, atunci când soldaţii lui Vespasian s-au apropiat de Roma, toată lumea dezertase la Vespa. S-a baricadat în cămăruţa portarului, blocând uşa cu un pat şi o saltea. Suetonius ne spune ce s-a întâmplat cu el după ce-a fost scos de-acolo de soldaţii lui Vespasian:

Moartea lui Vitellius

Foto: heritage-history.com

 

„I s-au legat mâinile la spate, i s-a pus o frânghei de gât, i s-au rupt hainele şi a fost tras aproape gol până în for între bătăile de jos şi insultele cu care a fost acoperit pe toată Via Sacra; capul i-a fost dat înapoi trăgându-l de păr, cum se procedează cu criminalii (…) Unii îi aruncau în faţă bălegar şi gunoaie, alţii îl numeau incendiator şi mâncău (…) În sfârşit la Gemonii a fost rupt cu lovituri scurte şi de acolo azvârlit în Tibru”.

 

Cam aşa sfârşeau, pe vremuri, conducătorii urâţi de popor.

 

Text apărut în ziarul “Daily Cotcodac – Istoria amuzantă”, editat împreună cu Viasat History România.

Share:

24 comments

  1. geo 12 November, 2013 at 06:16

    Vitellius asta nu e ăla de a jucat în reclama cu cașcaval ? … ăla de o are mică ?

  2. raluiuliana 12 November, 2013 at 06:44

    “Lingău, laş, trădător, arivist, preocupat doar de propriul stomac – aţi crede că e vorba de vreun intelectual din zilele noastre, nu de un împărat al Romei.”
    cred ca in propozitie era vorba de un politician .Politician , nu intelectual , nu?

  3. JULIUS 12 November, 2013 at 06:51

    @raluiuliana: în materie de pupincurism, politicienii sunt copii mici faţă de intelectuali. Un exemplu: câţi politicieni ai auzit tu numindu-l pe Băsescu “Traian cel Mare”, ca TRU?

  4. raluiuliana 12 November, 2013 at 06:53

    pai asta-i un site de cultura , noi ,intelectualii de aici suntem preocupati de salvarea pinguinilor si mai suntem si iubitori de pisici( le salvam din tomberoane sau de prin copaci)!.Auzi, preocupati doar de propriul stomac . Protestez in numele celor care nu se indoapa toata ziua cu cremsnit si traiesc modest ,cu zmeura 🙂

  5. raluiuliana 12 November, 2013 at 07:05

    “Binele pe care l-a facut l-a facut rau , raul pe care l-a facut l-a facut bine”. Va ramane in istorie ca Marele Marinar , Marele Mitocan, Marele Hingher – lista poate continua , ii zice fiecare cum ii place. Dar asta e un site cu articole si comentarii in care n-are ce cauta politica -raman la cultura, pisici, secsulet…:)

  6. boemul 12 November, 2013 at 08:41

    haide bre, ne testezi vigilenţa de dimineaţă?

    “Războiul din Otho şi Vespasian e de fapt … A învins Vitellius („la limită”, cum ar spune cronicarii sportivi)”

  7. Nea Nicu 12 November, 2013 at 09:14

    “Cam aşa sfârşeau, pe vremuri, conducătorii urâţi de popor.”

    Mai in vremurile noastre, un conducator, “cel mai iubit fiu al poporului”, a fost ciuruit langa un zid dintr-o UM. Fiind o tara dezvoltata, in care apa nu prea curgea la robinetele din unele UM, cel care l-a tradat a trebuit sa se spele pe maini cu whiskey.

    Pe de alta parte, W. Churchill a pierdut alegerile in iulie ’45, desi Anglia a fost si este singura tara europeana care nu trebuie sa-si cosmetizeze dizgratios istoria pentru a poza in invingatoare in WW2.

    La fel in Polonia, Balcerowicz (seful economic al statului), le-a spus compatriotilor ceva de genul “pana acum ati trait intr-un vis frumos, de azi inainte o sa trebuiasca sa munciti pe bune”. Evident, polonezilor nu le-a picat tocmai bine sa fie treziti brusc din reverie, asa ca i-au reamintit indraznetului artizan ca viata e scurta si plina de neprevazut. Prevazator, B. a plecat o vreme din tara. La intoarcere, a gasit o Polonie schimbata mult in bine – in mare parte datorita faptului ca o buna parte din oameni au inteles sa puna osul.

    Mai la est, M. Gorbaciov a facut cam acelasi lucru – a incercat sa le sugereze compatriotilor ca ce-au trait pana atunci a fost un vis si n-ar fi rau daca s-ar trezi. Asa de mult au apreciat rusii faptul ca nu sunt deloc cum li s-a repetat zeci de ani in versiunea oficiala, incat M. G. chiar si azi se plimba intre Londra si Germania si sta pe un confortabil 10% popularitate in propria tara. Cine stie, poate peste 4-5 generatii l-or aprecia cum se cuvine.

    Morala e ca oamenii care schimba ceva radical in bine sunt urati in timpul vietii lor, dar admirati si respectati mai apoi.

    Mai in zilele noastre, pe o autostrada de langa Viena, Providenta a facut ca un carismatic extremist austriac sa nu devina un al doilea mustacios de neam germanic cu efect magnetic asupra maselor in mai putin de un veac.

    Morala #2 e ca, cel putin in Europa (inclusiv in Romania), oamenii care instiga public la ura si au o oarece carisma, sunt luati la ochi. De Doamne-Doammne.

  8. N.A. 12 November, 2013 at 09:31

    Happening stradal!!! =)) =)) =))

  9. Belle d”Imagination 12 November, 2013 at 09:34

    O tempora, o mores!
    D-aia erau măreţi romanii!

  10. RoseN 12 November, 2013 at 10:02

    Hă-hă-hă… nu era nici un apropo in textul asta, desigur =))

  11. Carmen 12 November, 2013 at 10:06

    so, cui i-ar sta mai bine gol, scuipat si cu o franghie de gat, lu’ victoras sau lu’ base? greu de ales… 😀

  12. Cristi 12 November, 2013 at 10:15

    @boemul: Vitellius, Vespasian tot cu V incep. Te legi si tu de toate amanuntele.

  13. AndreiN 12 November, 2013 at 10:19

    Genial inceputul articolului.
    Nu-mi dau seama daca unul din autori se razbuna…

    Julius Constantinescu

    Lingău, laş, trădător, arivist, preocupat doar de propriul stomac

  14. Ciprian 12 November, 2013 at 10:45

    Am mai auzit eu de prenumele Rufus.. (sau poate Doofus), era un personaj din DuckTales. Durduliu si cu niste ochelari cu lentile ca niste funduri de borcane cu mustar de Tecuci, ratoiul semana foarte bine cu actualul presedinte de la CC, Augustin Zegrean.

    Vila lui Tiberiu din Capri parca-i piesa din paradisul lui Tantareanu de la Corbeanca.

  15. Cristi 12 November, 2013 at 11:27

    @AndreiN: Si eu am observat chestia asta dar mi-a fost frica sa o spun. 😀

  16. JULIUS 12 November, 2013 at 13:34

    @boemul: mersi.

    eşti singurul care a ajuns până acolo, nu?

  17. ela 12 November, 2013 at 14:10

    Eu zic ca D-na Vitellius e de vina; citeva ajustari de comportament explicate pe presuletzul de la usa si altfel intra imparatul in istorie…. 😀

  18. Cms 12 November, 2013 at 14:20

    Dacă îl chema Vitellus, puteau să-l facă reţetă de cremşnit.

  19. boemul 12 November, 2013 at 14:22

    @JULIUS:
    obicei prost, să citesc tot + comentariile înainte să comentez :))

  20. Cms 12 November, 2013 at 14:32

    @boemul: Mai sâcâie-l şi tu pe Julius să-ţi dea adresa mea de email sau mie pe a ta, că altfel nu pupi poze de la cotcoparty.

  21. bogho 12 November, 2013 at 14:53

    Ce va mai place sa radeti de necazul oamenilor!

  22. Romanul românizat 12 November, 2013 at 16:11

    Mă gândeam că e problemă de diacritice şi, de fapt, vorbim despre împăratul viţeluş.

  23. sebra 12 November, 2013 at 16:17

    Sigur ai lupus.

  24. bihoprel 12 November, 2013 at 20:37

    Bietii daci, (in acele vremuri) nici vin nu beau cu Deceneu la boxe,tarabostes fac revista-Burebista si-n rest, doar cu Zamolxes era lista.

Leave a reply