Ionuţ Şendroiu

Pe John Martin, din Aberdeen, l-am cunoscut în Angola – prăjit în ulei de măsline extra-virgin, după ce adormise beat pe terasa unui hotel din Luanda.

Pentru un cimentator de puţuri petroliere, John era suspect de preocupat de compoziţia unguentelor şi loţiunilor pe care le foloseam pentru a-i trata arsurile. Preocuparea asta i se trăgea de pe vremea când fusese combinat cu Jennifer, farmacista pe care o sunase să o întrebe care e faza cu factorul de protecţie. Jennifer fusese, categoric, cea mai tare relaţie în care a fost băgat vreodată.

Tricoul lui Celtic Glasgow

S-a cuplat cu ea in toamna lui 2007, în noaptea dinaintea derby-ului Celtic – Rangers. Ploua ca dracu’, iar el era varză de oboseală. Se întorcea de pe un rig din Kazahstan şi pierduse zborul de Aberdeen pe aeroportul din Amsterdam, dar reuşise totuşi să agaţe ultimul zbor spre Glasgow. Cum băieţii îi luaseră bilet la meci, planul era să înnopteze în Glasgow şi să se întâlnească a doua zi cu restul găştii într-un anumit pub de lângă gară, unde se strâng de obicei fanii lui Celtic. Planul părea ireproşabil.

Când i-a cerut taximetristului să-l ducă la un hotel, oricare, aproape de gară, era convins că hotelul ăla nu va avea cum să fie la mai mult de 50 de metri de pubul cu pricina. Şi-a trântit rucsacul în cameră şi primul lucru pe care l-a făcut după ce a ieşit din duş a fost să-şi pună tricoul vărgat alb-verde. Şi-a tras geaca pe el şi a coborât să bea ceva în cel mai apropiat pub care era, într-adevăr, la fix 50 de paşi de hotel.

S-a cocoţat pe singurul scaun liber de la bar, a comandat o halbă şi de fapt se uita după un cuier să-şi agaţe geaca atunci când a observat că toţi ceilalţi clienţi din cârciumă sunt în tricouri albastre. A înjurat în gând Glasgow-ul, la modul general, pentru că toate cârciumile arată la fel, mai ales dacă e noapte şi plouă, dar era prea obosit să iasă şi să caute un pub cu clienţi în tricouri alb-verzi.

Accentul de Aberdeen

Evident, toate discuţiile care îi ajungeau la ureche se refereau la meciul de mâine. Mă rog, aproape toate discuţiile, pe scaunele din stânga fiind două gagici care pălăvrăgeau ceva gen bârfe de la job. Aia care stătea cu faţa spre el era grasă şi pistruiată, dar cea care era cu spatele avea un cur mişto. Curul nu se continua direct cu o talie suplă, ci cu un colăcel de grăsime, ce ieşea în partea dreapta deasupra curelei de la blugi şi se lipea de tejgheaua barului, ca obrajii unul plod supraponderal care se holbează într-o vitrină.

Când grasa pistruiată a descălecat scaunul de la bar şi a plecat spre budă printre băieţii în albastru, unduindu-şi şoldurile drapate într-un fel de perdea galbenă, şi-a dat seama că şi un tip în geaca neagră, ca el, poate sări în ochi. În fond, ce motiv ar avea cineva să stea cu geaca pe el într-un pub din Glasgow, vineri seara, fix înainte de Celtic – Rangers?! Un singur motiv: să vrăjească o gagică. În plus, tipii care vrăjesc gagici, în pub-uri, sunt de obicei ignoraţi de către ceilalţi. Mulţumit de cât de bine îi funcţiona creierul în seara aia, şi-a mai comandat o halbă, hotărât să găsească o replică deşteaptă, cu care să o agaţe pe tipa cu cur mişto. Dacă se poate, înainte să se întoarcă draperia galbenă de la budă.

Fix în secunda în care a terminat de cerut berea, gagica s-a întors spre el:

– Eşti din Aberdeen, huh?

Arăta trasnet! Adică, avea ţâţele din acelaşi film bun ca şi curul.

Viza de Kazahstan

De obicei, ăştia din Glasgow, atunci când iţi spun că ai accent de Aberdeen, te privesc ca pe un neanderthalian, dar fata asta îl privea cu nişte ţâţe care l-au făcut să-i treacă cu vederea ironia şi să-i răspundă, evaziv, că e fericit că nu are accent de Kazahstan.

Răspunsul lui a lăsat-o cu buzele întredeschise pentru o secundă sau două:

– Să înţeleg că eşti fan Sacha Baron Cohen, sau cum?
– Nu, my dear, eu chiar vin din Kazahstan.

Pronunţat cu accent de Aberdeen, cuvântul Kazahstan sună că o denumire dintr-un film SF pentru adolescenţi cu dislalie. John şi-a strecurat mâna în buzunarul de la pieptul jachetei (atent să nu i se vadă tricoul de pe dedesubt) şi i-a arătat pasaportul cu viza de Kazahstan.

– Ha ha ha, ce viză mişto! Arată exact cum te-ai aştepta să arate după ce vezi Borat, râse ea scuturându-şi ţâţele la câţiva centimetri de pasaportul lui.

Din momentul ăla, lucrurile au început să curgă în cascadă: grasa drapată în galben a revenit de la budă, dar s-a prins că e timpul să-şi cheme imediat un taxi, iar ei au început să se sărute cam după ce a terminat el a treia halbă. Ea a băut Tanqueray cu tonic şi săruta ameţitor, cu damful ăla de buruieni exotice. Înainte să termine a patra halbă, l-a avertizat că nici nu se pune problema să plece cu el la hotel, aşa că vor merge la ea. Nu stătea departe, au mers pe jos, iar curul ei era foarte tare.

Adevărul e că ideea de a i-o trage unei gagici care ţine cu Rangers, agăţată într-un pub frecventat de fani Rangers, i se părea de-a dreptul genială. Nici unul dintre prietenii lui nu se putea lăuda cu o astfel de ispravă. A trebuit să muşte una din perne pentru a nu urla CEL-TIC în momentul…

Despre ce moment era vorba, când exact a trebuit John Martin, din Aberdeen, să muşte perna, aflaţi la prânz, numai pe Daily Cotcodac.