Dr. Ionuţ Şendroiu

În pamperşi, la ţară

Armando Figo Avasiloaie are numai trei saptamini. După cum se vede, părinţii săi, Costinela si Marian, l-au pregătit deja să devină cetăţean european, alegîndu-i numele din ultima telenovelă şi din ultimul campionat mondial de fotbal la care a participat Romania. Mai mult decît atît, i-au cumpărat de la magazinul sătesc şi un scutec absorbant (“pampers – 20 mii lei buc”, după cum scria pe etichetă).

Doamna Costinela e mîndră de acest produs, made in UE, care e foarte la modă acum la ei în comună şi are mare grijă ca ăla micu’ să nu-l murdărească. De aceea, proaspăta mămică înveleşte mai întîi părţile intime ale micuţului în nişte cîrpe obişnuite, peste care fixează apoi “pampersul”. După ce cîrpele se îmbibă cu caca şi pipi, doamna Costinela îl schimbă pe bebeluş, cu alte cîrpe, peste care aplică acelaşi “pampers”. Dacă, Doamne fereşte, “pampersul” se murdăreşte cumva de caca, d-na Costinela îl curăţă imediat cu un burete înmuiat în apă călduţă şi puţin dero, aşa cum a învăţat-o soacră-sa. Dealtfel, soacra doamnei Costinela, prevăzătoare ca orice gospodină, i-a atras atenţia să cumpere un “pampers” mai mare, numărul 4 sau 5, ca să-l aibă şi cînd va împlini copilul 1 an. Chiar dacă acum îi ajunge micuţului pînă la subsuori. Dacă i-ar fi luat un “pampers” numărul 1, pentru nou născuţi, după cum i-au recomandat şmecherii ăia de la maternitate, peste o lună ar fi trebuit să dea banii pe altul, că ăla micu’ creşte repede. Aşa, un pampers de mărime mare, dacă are grija de el, să nu se murdărească, să nu se strice, poate să-l păstreze şi pentru copilul următor, cînd s-o hotărî să-l facă.

De aceea, în buticurile de la ţară, niciodată nu veti găsi pamperşi mai mici de numărul 4 (destinaţi de fapt sugarilor de peste 9 kg).

Armando plînge. Ce-i de făcut?

Dacă micuţul începe să bîzîie, primul lucru la care se gîndeşte doamna Costinela este să-şi sune mama pe mobil, să o întrebe ce să facă. În acest timp, tatăl copilului iese pe prispă şi o strigă pe maică-sa, care locuieşte peste drum. Odată cu soacra doamnei Costinela vin degrabă, în şlapi, încă două vecine, una croştetînd un ciorap şi alta jumulind o raţă.

Cele trei doamne, cu Costinela patru, se aşează în jurul sugarului şi încep să-şi dea cu părerea, fiecare cu ţignalul ei. Este abordată cauza hohotelor de plîns. Din cînd în cînd, una dintre doamne ia copilul în braţe şi îl leagănă cu diferite frecvenţe, în diferite direcţii, încercînd să-l liniştească. În cîteva minute se ajunge la consens. Nu este vorba despre colici, aşa cum aţi fi crezut, nici despre faptul că micuţului i-ar fi foame, sete, sau l-ar deranja modul în care este înfăşat. Or poate concentraţia de poliester din hăinuţe. Nu. Armando plînge pentru că este deochiat. Consultată pe mobil, mama Costinelei confirmă acest lucru.

În calitate de soacră mare, bunica lui Armando îşi suflecă mînecile, scuipă în palme şi se apucă de tratament. Prinde mînuţa sugarului între degetul mare şi arătător şi începe să fricţioneze apăsat. Copilul urlă pînă se învineţeşte. Între timp, cele două vecine boscorodesc o rugăciune şi se închină cu gesturi scurte şi precise. Raţa, jumulită pe jumătate, zace impasibilă.
Doamna Costinela se întoarce din camera alăturată cu o bretea de la un sutien roşu, care i-a rămas mic. Breteaua este legată la încheietura mîinii stîngi a sugarului. Al cărui plîns, a devenit între timp spasmodic.

Emoţinat, tatăl lui Armando iese în curte, la o ţigară. După el iese motanul, trăgînd raţa jumulită de un picior. Ţaţa Constanţa iese după vreo cinci minute, cu un şlap în mînă, înjurînd cotoiul. În ciuda aparenţelor de femeie evlavioasă, ştie cîteva înjurături destul de tari.

Părinţii lui Armando au în casă un termometru, pe care îl ţin lîngă bibeloul primit la nuntă. Acum vor să-şi ia şi un dvd-player.