Ușor cu anti-vaccinarea pe scări

Dr. Ionuţ Şendroiu

 

De când reputata specialistă în campanii anti-vaccinare Olivia Steer a început să derapeze mai tare prin media românească, datul cu părerea despre vaccinuri a devenit un fel de sport național. Inițial, nu am intenționat să intru și eu în cor, doar că, între timp, am observat că Olivia a plecat bine de tot pe câmpie, în fruntea unui grup de vegani, și m-am gîndit că, dacă o ține tot așa, s-ar putea să ajungă prin vestul Africii și să se trezească în vreun pat de spital care miroase a insecticid.
Citeşte mai departe…

O rimă pentru Jean Vlădoiu

Ionuţ Şendroiu

Trei stetoscoape, susţinute de degetele subţiri şi neojate ale unor mediciniste, urmăreau policele îngălbenit de tutun, pe care nea Gimi şi-l plimba pe torace, de la subsuară spre ficat.

– … iar p’aci, pă la coasta asta, să aude ronflantele. Potriviţi stetoscopu’ egzact în pun’tu’ ăsta , don’şoară. Şi acu’, aşteptaţi o secundă să trag nişte aer în piept cu gura întredeschisă. Nea Gimi a dezvelit cei patru incisivi, doi jos, cu aspect de boabe de porumb copt şi doi de argint – sus, apoi a inspirat profund. Ridurile de pe fruntea colegelor s-au increţit a concentrare. Nea Gimi a ţinut aerul în plămâni vreo 10 secunde, apoi a expirat.

– Vaaaaai, ce ronflante clare, s-au bucurat fetele, rugându-l pe nea Gimi să mai inspire o dată.

– Cum să nu, donşoarelor, să poate ?! Incspir de câte ori vă face plăcere. Şi mai am şi nişte crepitante estraordinar dă clare. Mi-a esplicat nişte stagiare că cel mai bine să aude aici pă dreapta – mă scuzaţi – sub ţâţă.
Citeşte mai departe…

Pacientul scoţian

Ionuţ Şendroiu

Pe John Martin, din Aberdeen, l-am cunoscut în Angola – prăjit în ulei de măsline extra-virgin, după ce adormise beat pe terasa unui hotel din Luanda.

Pentru un cimentator de puţuri petroliere, John era suspect de preocupat de compoziţia unguentelor şi loţiunilor pe care le foloseam pentru a-i trata arsurile. Preocuparea asta i se trăgea de pe vremea când fusese combinat cu Jennifer, farmacista pe care o sunase să o întrebe care e faza cu factorul de protecţie. Jennifer fusese, categoric, cea mai tare relaţie în care a fost băgat vreodată.

Tricoul lui Celtic Glasgow

S-a cuplat cu ea in toamna lui 2007, în noaptea dinaintea derby-ului Celtic – Rangers. Ploua ca dracu’, iar el era varză de oboseală. Se întorcea de pe un rig din Kazahstan şi pierduse zborul de Aberdeen pe aeroportul din Amsterdam, dar reuşise totuşi să agaţe ultimul zbor spre Glasgow. Cum băieţii îi luaseră bilet la meci, planul era să înnopteze în Glasgow şi să se întâlnească a doua zi cu restul găştii într-un anumit pub de lângă gară, unde se strâng de obicei fanii lui Celtic. Planul părea ireproşabil.
Citeşte mai departe…

Harmattan

Ionuţ Şendroiu

Începând cu luna noiembrie, un vânt puternic suflă dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic, îmbâcsind aerul cu praf înecăcios. Locuitorii ţărmurilor subsahariene numesc acest fenomen harmattan. Odată cu nisipul, vântul aruncă asupra lor milioane de insecte, unele extrem de periculoase.

Pe noi ne-a surprins harmattanul în Golful Benin. Într-o după-amiaza, am fost inconjuraţi brusc de o pâcla încinsă, portocalie, greu de respirat. Soarele părea un bec roşu chior, iar oceanul, acoperit de praf, fremăta sub noi ca un asfalt care fierbe.

Insectele ne-au invadat spre seară. Citeşte mai departe…

Daily Cotcodac Wild: Harmattan, furtuna de nisip şi praf

Începând cu luna noiembrie, un vânt puternic suflă dinspre Sahara spre Oceanul Atlantic, îmbâcsind aerul cu un praf înecăcios. Locuitorii ţărmurilor subsahariene numesc acest fenomen harmattan. Odată cu nisipul, vântul aruncă asupra lor milioane de insecte, unele extrem de periculoase.
Citeşte mai departe…

Mic dejun cu ardei umpluţi

Ionuţ Şendroiu

Pe o navă de foraj, undeva în Atlantic, 150 de oameni din 20 de ţări trebuie să mănânce timp de o lună la aceeaşi cantină. Ca sa evite un război gastronomic, compania de catering trimite la bord bucătari din diferite ţări, pe care îi schimbă periodic.

Francofonie şi tutun
Titu era din Năvodari şi lucra ca bucătar de noapte. Pe atunci, foram în apele nigeriene ale Golfului Benin pentru o companie americană, iar platforma era plină cu texani şi băieţi fălcoşi din Alabama, care zdrăngăneau la banjo după ce ieşeau din schimb.

– Diseară o să le gătesc ceva “ca la mama acasă”, mă anunţă Titu lingându-şi de pe buze spuma unui ness pe care îl frecase până l-a făcut să arate ca berea Guiness. Ardei umpluţi. Vreau să-i trec pe meniu “Romanian style stuffed green peppers”. Cum ţi se pare ca sună?

– Sună într-un mare fel, îl încurajez.
Citeşte mai departe…

Alimentaţia sănătoasă. Studii sub centură

Dr. Ionuţ Şendroiu

Un studiu finanţat de un producător american de suplimente nutritive a demonstrat că organismul uman are nevoie zilnic de minimum două kg de Magneziu şi Zinc, plus 4,5 Kg de vitamine, cantitate ce nu poate fi asigurată prin alimentaţie, ci doar prin aportul de suplimente nutritive.

Un studiu finanţat de un grup de fermieri olandezi a evidenţiat că vitaminele şi mineralele din suplimentele nutritive nu se asimilează ca lumea, de aceea trebuie trebuie să consumăm mai multe fructe şi legume. Studiul suţine că, indiferent de sezon, organismul uman trebuie alimentat în fiecare zi cu minumum 2 kg de căpşuni, 3 kg de broccoli, 8 kg de morcovi şi 1 kg de ţelină.

Un studiu finanţat de o societate a fermierilor eco francezi a arătat însă că doar fructele şi legumele bio conţin vitamine adevărate, toate celelalte provocând leucemie, cancer şi, desigur, impotenţă. Citeşte mai departe…

Dureri de Cape Town (3) Un final cu mult roz

Ionuţ Şendroiu

 

Replica lui Sandy m-a cam blocat, dar asupra lui Neil a avut efect invers:

– Dacă am fi mers în Bronx, am fi fost scutiţi acum de … teoriile astea feministe, a mărunţit el nervos din buze. Mi-a aruncat, însă, o privire care urla: “TU ai fost cu ideea să intrăm în bomba asta şi din cauza TA a apărut curva asta la noi la masă!”

Exact în acest moment delicat s-a întors de pe ringul de dans Robert, transpirat ca un parbriz plouat şi cu ochii pironiţi în decolteul negresei.

– Bună, sunt Robbie, ce sâni demenţiali ai!
Citeşte mai departe…

O bere cu Babatunde

Ionuţ Şendroiu

Era cinci jumătate dimineaţa, când radio-operatorul m-a sunat să-mi spună să ies pe punte. Bănuiam de ce m-a trezit: după patru săptămâni de navigaţie prin Atlanticul de Sud, se vedea, în sfârşit, pământul. M-am năpustit afară, setând camera foto cu o mână, şi potrivindu-mi ochelarii pe nas cu cealaltă.

Lumina vine de la răsărit
Am rămas cu gura căscată. Aveam în faţă, cât vedeam cu ochii, o pictură pompieristică perfectă. De ca şi cum Dumnezeu ar fi atârnat de linia orizontului prosopul de plajă al unei maneliste din Mamaia sau Sunny Beach. Cerul auriu, exact ca în carpetele cu răpirea din serai, se oglindea în oceanul galben strălucitor, iar silueta munţilor Capului semăna cu electrocardiograma portocalie a unui pacient cu ischemie cardiacă.
Citeşte mai departe…

Chelsea – CFR Cluj, direct din Cape Town (1)

Ionuț Șendroiu

Faptul că săptămâna trecută CFR Cluj a câştigat campionatul lui Mitică, iar Chelsea finala de la München, m-a întors în timp cu 4 ani, pe vremea cînd cele două cluburi au avut meci direct în grupele Ligii Campionilor, iar nava pe care lucram zăcea ancorata în Şantierul Naval din Cape Town.

Partida urma să fie transmisă de un canal de sport sud-african. Planul meu era să văd meciul într-un bar din port şi să beau nişte beri. Mi s-a părut un plan bun. Citeşte mai departe…