Aventurile bravului soldat Julică

Împotriva cui am luptat în armată

Julius Constantinescu

Maiorul inspecta linia de tragere ţopăind ca un cintezoi peste muşuroaiele din poligon, făcând scurte popasuri pentru a mai sporovăi cu câte un gradat. Îmi promisese de două zile că „o să văd eu pe dracu’” la trageri şi nu încerca în nici un chip să-şi ascundă nerăbdarea de a mă face să-l văd eu pe dracu’. Încrederea maiorului în inabilitatea mea de a trage cu puşca era cu atât mai mare cu cât lipsisem de la toate şedinţele de pregătire, în urma unei tărăşenii pe care nu mi-o iertase. Unitatea avea un post de transformare defect şi la apelul de dimineaţă s-a căutat un terist care lucra la Renel. Cum nimeni nu lucra la Renel, am făcut un pas în faţă – simţisem că e rost de ieşit din unitate. M-am angajat să rezolv problema în cel mai scurt timp şi, cu ordinul de serviciu în buzunar, ieşeam fluierând încetişor pe poartă. În trei ore rezolvasem problema, însă l-am rugat pe directorul de la Renel să nu trimită echipa decât peste o săptămână, timp în care am stat acasă, telefonând din când în când la unitate ca să-i asigur că problema e în curs de rezolvare. Maiorului i-ar fi făcut o mare plăcere să mă pună să măsor platoul cu coatele, dar în final nu s-a putut dovedi nimic, iar comandantul unităţii a conchis că, de vreme ce postul de transformare era reparat, îmi făcusem treaba.

Iată-l deci acum pe bravul maior aşteptând cu emoţie rezultatele la tragere ale soldatului Constantinescu, inamicul său numărul 1 din toată strălucitoarea lui carieră militară.

Mi-am dat seama că am doborât şi ultima ţintă când am simţit bocancul căpitanului, singurul gradat din toată unitatea care mă simpatiza, izbindu-mă cu putere în coaste, iar dinţii înfigându-mi-se, din recul, în patul puştii.

– Bineee, mă!, zbiera căpitanul, fericit de parcă i-aş fi salvat viaţa cărându-l în spate cu gloanţele şuierând pe la ureche.

După ce mi-a verificat încărcătorul şi a constatat cu stupoare că era aproape plin, mi-a zis:
– Doboară şi ţintele de lângă tine, că proştii ăştia nu-s în stare.

Ăia din stânga şi din dreapta mea erau mulţumiţi, îşi reglaseră până la urmă tirul.

Maiorul radia. Un rânjet de satisfacţie îi rotunjise faţa.
– Şi ia zi, Constantinescule, e greu cu arma, nu?
– ’trăiţi, dom’ maior, permiteţi să raportez: am doborât toate ţintele!

Încet, încet, faţa i-a redevenit ovală şi l-a căutat cu disperare din priviri pe căpitan. Era deja în spatele lui.
– Din 80 de oameni, doar 3 au doborât toate ţintele. Constantinescu, cu cele mai puţine cartuşe.

Văzându-l aşa plouat pe maior, căpitanul a plusat:
– Se vede că e băiat de ofiţer!

Verde la faţă, maiorul s-a răsucit pe călcâie şi s-a îndepărtat scrâşnind din dinţi. Căpitanul l-a petrecut cu privirea, apoi s-a întors spre mine:
– Dacă nu era tac-tu ce era, făceai armata numai la bulău.

Share:

45 comments

  1. Dan1 12 April, 2011 at 16:12

    Sau “pe linie”! =))
    Sincer, la o tragere de noapte, m-am uitat de pe aliniamentul de asteptare la trasoarele trase de camarazii mei (de pe aliniamentul de tragere – bine-nteles :))) : se duceau cam pâna la jumatate drept, dupa care începeau sa descrie spirale. Deci, noi, veneam la trageri cu o sticla de coniac, pentru soldatul care valida rezultatele. =))

  2. aisha 12 April, 2011 at 16:16

    @Dan1: ce-i aia? pe frontiera, adica?
    nu inteleg conversatia, ma scuzati!

  3. Dan1 12 April, 2011 at 16:20

    @aisha: Nu, “pe linie” însemna la bucatarie! Si asta, însemna la spalat vesela! Si curatat cartofi, câteodata! =))

  4. dr.Lecter 12 April, 2011 at 16:21

    “The sergeant calls (stand up and fight)
    You’re in the army now
    Oh, oh, you’re in the army …now”

    E-he, frumoasa zi! Mai avem timp , pana diseara, sa ne amintim si de bunicii care au luptat la cotul Donului. =))

  5. Dan1 12 April, 2011 at 16:26

    @dr.Lecter: Asa e! Azi pare o zi dedicata glumelor textelor cazone! =))

  6. zen 12 April, 2011 at 16:28

    @dr.Lecter: si cum era viata in lagar

  7. Agent008 12 April, 2011 at 16:29

    Ba sa am pardon! Capitanul nu-i gradat. E doar un biet ofiter, vorba lu’ Nea Marin: “ba Suca, ba, sa ne faci noua asa o rusine, sa vii din armata locotenent cand toti ai nostri au venit sergenti; macar caprar sa fi fost si tot era bine”.

  8. aisha 12 April, 2011 at 16:31

    @dr.Lecter: perfect! eu ma gandisem sa zic ca tata a fost coleg de armata cu Mihai Tatulici si ca sotul surorii bunicii mele a fost prizonier in URSS in WW2.
    poate vorbim putin si de “Razboi si pace”…..cine stie cum evolueaza discutia?

  9. dr.Lecter 12 April, 2011 at 16:34

    Si tocmai azi lipseste Andryusha, cand era de treaba pe la sapat transeele alea, ca doar nu se fac asaaa, aiurea!

  10. iulian rinder 12 April, 2011 at 16:34

    Domn Julius – vă citez – ,împotriva cui” ai vânturat ţeava? Maestre, cruciatule, neiertătorule, ai tras contra bulăului? Eu cred că aveai chef de bulangeală, da domn maior nu ştia carte şi nu ţi-a dat permisie. A dracu şi plutonerii astia care-npart gradele ca rachia.

  11. eftimie 12 April, 2011 at 16:38

    Dacă era tac-tu ce era n-o mai făceai deloc.

  12. dr.Lecter 12 April, 2011 at 16:39

    @zen
    Aoleu, nu! Ca, pe urma se gaseste cate unul de-l intreaba pe Julius cum de nu-i e rusine sa zica de bietii deportati, cand el sta tolanit pe canapeaua din piele de strut…

  13. JULIUS 12 April, 2011 at 16:41

    @eftimie: daca nu era tata ofiter, n-o faceam deloc. eu am reusit sa ma incorporez pe pile, ca deja pe teristi ii sareau.

  14. camionagiu 12 April, 2011 at 16:43

    Asa face Romania din om, neom.
    Dintr-un soldat eminent, potential erou tragator de elita a ajuns un juganitor de scriitorasi de mana a doua, luati de prin autobaze, garaje si ziare indoielnice, ca sa faca plebea sa rada dupa ce s-a saturat de Bendeac.

  15. Dan1 12 April, 2011 at 16:47

    @camionagiu: Bine-ai zis! Am mai stabilit, în caz de ceva, sef pe TAB te fac, ca ai vazut si tu, ai “plafoniera”, ai “căţa”, cum te-a suparat cineva, cum… =))

  16. Cata 12 April, 2011 at 17:02

    Dupa cum scrii matale, nea Julica, eu chiar ma felicit pentru scurta mea cariera militara de o zi la CMT, care s-a incheiat glorios cu o sticla de coniac ieftin si un pachet de jacobs date spaga unui capitan betiv ca sa ma sara la incorporare, “ca eu vreau la facultate” :))

  17. sebra 12 April, 2011 at 17:07

    Deci astăzi e ziua povestirilor cazone. Subiectul preferat al bărbaţilor. Că cică din armata ieşi bărbat, aşa se zicea :))

  18. ErRon 12 April, 2011 at 17:12

    @camionagiu: Aici ai perfecta dreptate!
    Julius poate fi considerat caz tipic de tanar caruia, in propria tara, i s-a refuzat dreptul de a-si urma vocatia!:D

  19. unmihai 12 April, 2011 at 17:14

    @JULIUS: Cam asa e. In ultima perioada teristii nu prea mai aveau treaba. Cam toti din gasca ne-am fofilat. Unul a dat spaga, vreo cativa au dat pe la alte facultati spiruharetice… Eu nu mi-am batut capul, dar nici nu m-a chemat nimeni. Cred ca m-as fi dus ca si asa o cam ciocaneam degeaba 🙂
    Unul singur a facut armata si ala trimis cu pile de tac’su ca sa-l faca barbat! Singurul lucru bun invatat in armata a fost sa bea si sa fumeze ca un profesionist.

  20. Cristi 12 April, 2011 at 17:18

    Aia cu “doboara si tintele de langa tine” era la deruta. Daca trageai in alte tinte in afara de cele de pe linia ta de tragere erai premiat cu bulau. 😀

  21. Dan1 12 April, 2011 at 17:21

    @sebra: Asa zicea Tudor Chirila (care nu prea e simpatizat pe-aici :)))!

  22. JULIUS 12 April, 2011 at 17:22

    @Cristi: si cam cine ar fi observat, odata ce acolo era doar ofiterul care imi ordonase asta?

  23. Dan1 12 April, 2011 at 17:22

    @Cristi: Teoretic! In realitate si noua ni se spunea pe sestache sa doborâm tot. :))

  24. Insignifianta 12 April, 2011 at 17:25

    @camionagiu: Ai dreptate, da’ azi de ce nu-mi vine sa rad? Din doua una: ori nu inteleg eu textele (si nici pozele), ori m-a culcat prin transee ajuns si pe mine astenia de primavara.

  25. Cristi 12 April, 2011 at 17:37

    @Julius: Nu ai spus ca te “simpatiza” capitanul. Care normal ca nu mai recunostea ce a ordonat.
    @Dan1 stiu. Si eu am primit indicatia asta dar pe mine chiar ma agreau cadrele si nu-mi era teama ca doar eram unul din cei doi teristi din toata compania.
    P.S. transmisiuni (marina cei drept), terist, si eu am apelat la cunostinte sa sa ma ia in armata sa scap naiba de ea.

  26. aisha 12 April, 2011 at 17:37

    @Dan1: corect! corect!
    n-as fi crezut ca stii versuri din melodii celebre! Bravo!

  27. ionut 12 April, 2011 at 17:37

    @sebra: Nu e dovedit stiintific 🙂

  28. Insignifianta 12 April, 2011 at 17:45

    @Dan1: Tudor Chirila o mai zice si p-aia cu DE CE?
    http://youtu.be/Bw-CpgKIt1Q

  29. sebra 12 April, 2011 at 17:49

    @Dan1:
    Tudor Chirilă a făcut armata?? Că nu prea pare …
    @ionut:
    Ştii vorba aia: e mare de’amu! Liberat de armată :)) Adică lumea avea aşteptări de la voi =))

    P.s. Să încep şi eu cu amintiri din armată? Că făcui oleacă, da’ m-am liberat cu Revoluţia :))

  30. jezzy 12 April, 2011 at 17:57

    Daca gradatul ala de te simpatiza si-a izbit bocancul in coastele tale(si mai era ceva si cu dintii, nu prea am inteles partea aia:D) nici nu vreau sa stiu ce iti faceau aia care nu te simpatizau:))

  31. Michell 12 April, 2011 at 18:03

    Musai sa intervin si eu.
    Referitor la faza cu “trage si in celelalte tinte” la mine a fost asa:
    Camaradul meu de langa mine pe linia de tragere, era zugrav si la ultimul lui ciubuc pe la nushce ofiter acasa i-a sarit var in ochiul drept si normal, era pansat. Eu in buzunar aveam doua cartuse de rezerva ( furate de la revolutie )asa ca m-am gandit sa-i fac un bine si le-am tras in tinta lui. Si m-a pus dracu sa le bag pe amandoua in 10 ( baietii stiu ce spun ). La verificarea tintelor, maiorul venit special de la Bucuresti s-a inrosit la fata vazand tinta pansatului si a inceput sa urle ca disperatul: “soldaaaaat culcaaaaat, drepti, culcat, drepti …” si tot asa vreo 10 minute. Nici unul dintre noi nu stia ce l-a suparat asa de tare pe maior, ca intr-un final sa zica: – Bai orbule, daca ai bagat doua in 10, unde dracu l-ai trimis pe al treilea ( cele trei cartuse ale lui probabil au ajuns in spatiu omorand cativa klingonieni ) ?
    Eu simtindu-ma vinovat, ma manaca pe mine undeva sa ies la raport si sa-i spun maiorului ca eu am tras cele doua gloante in tinta orbului. Maiorul se uita la tinta mea… trei gauri toate in 10 de puteai sa le acoperi cu o moneda de 5 lei pe vremea aia ( lucru pentru care la noi in unitate se dadea permisie 7 zile ). Urmarea… am ajuns cu ambulanta la unitate dupa o ora de salt inainte, culcat cu masca pe fata prin tot poligonul pana m-am inecat cu propriul meu sange si am lesinat.
    A doua zi am luat-o de la capat cu masca pe bot pe motiv ca: – De unde ai ma tu cartusele alea ? Ha ? Ia zii…
    Dupa doua saptamani m-am liberat 😀 ( viu )

    P.S. Azi e ziua barbatilor ? Iar trebuie sa beau ?

  32. Insignifianta 12 April, 2011 at 18:17

    @Michell: Si fetele (alea mai vechi, e-adevarat) stiu ce inseamna sa le tragi pe toate 3 in 10.

  33. Sare' n Ochi 12 April, 2011 at 18:45

    Julius, aia era fratia capitanilor, nu? daca am retinut bine gradul lui ticu-tu pe cand jucai fotbal. acum m-am lamurit: la cum joaca U Craiva, banuiesc ca toti au avut un tatic capitan, p-acolo =))

  34. camionagiu 12 April, 2011 at 19:05

    Racani nerecunoscatori ce sunteti, voi realizati cam cum ar fi aratat acest film daca Julius isi continua cariera militara?
    Se termina in 20 de secunde. O rafala, apoi soldatii alergau cu camera tremuranda si urma semnul victoriei facut cu degetele. Toti topaiau ca la fuga lui Ceausescu, urland peste cadavrele talibanilor imprastiati:
    – Am invins, domn capitan, i-ati doborat pi tăţi!

  35. aisha 12 April, 2011 at 19:18

    @camionagiu: Puiu Iordanescu – general si senator, iar Julius – doar capitan? n-ar fi fost o anomalie a sistemului?

  36. dr.Lecter 12 April, 2011 at 19:26

    Da’, oare, gradul de contraamiral, mai e pe la armata noastra? sau o fi doar la marina, nu la terestri? Ca asta i se potriveste, manusa! Tre’ sa fie un pic contra, ca doar e vorb de Julius!

  37. Michell 12 April, 2011 at 19:29

    @Insignifianta:
    :”> :”> :”>
    Mai mai mai, fetele din ziua de azi numai la prostii se gandesc. 😀

  38. Dan1 12 April, 2011 at 19:49

    @dr.Lecter: Adica… Gigi-contra… amiralu’? =))

  39. dr.Lecter 12 April, 2011 at 19:52

    “Dan1
    Eh, eu m-am exprimat cu reverenţă… Să traiti, to’ar’şu gradu’ !

  40. aisha 12 April, 2011 at 20:37

    pilot pe avioane de vanatoare n-a fost nimeni?
    parasutist?

  41. Insignifianta 12 April, 2011 at 20:42

    @Michell: Da’ ce-am zis? Sa mor io care n-am tras 3, foc cu foc, tinta cap, in triunghi. Sau piept, nu mai stiu exact. Si-am recuperat si cartusele. Langa Podari, Balta Alba, liceu, premilitara. Ca in facultate am devenit transmisionista. Asa sa stii, ca nu ma gandesc la prostii! 😀

  42. kilroy 13 April, 2011 at 00:11

    @Insignifianta: In liceu ai tras cu Geko. Nu se pune. Culcat! Salt inainte! La loc comanda!

  43. Insignifianta 13 April, 2011 at 00:29

    @kilroy: Du-te, mah d-aici, ca era mitraliera normala… :)) , sa traiti! =))

  44. N.A. 13 April, 2011 at 02:14

    @sebra – Si cum a fost? Te-a facut mai barbata? :))

  45. pepe 13 April, 2011 at 07:43

    @aisha
    Eu am fost parasutist. Dar sportiv nu militar, hihihihihi. Armata am facut-o la infanterie ca nu primeau teristi la paratrooper.

Leave a reply