O partidă rurală
Julius Constantinescu
Treceam într-a şasea, cred. Eram în vacanţa de vară la bunică-mea, în satul Lipia (localitate de toată isprava, despre care Panait Istrati avea numai cuvinte de laudă, cum ar fi, de pildă: „cel mai celebru cuib de hoţi din tot ţinutul Buzăului”). Într-o zi, pe la prânz, mă strigă la poartă unul dintre numeroşii mei veri, într-o problemă de interes sătesc: glorioasa echipă locală, Avântul Lipia, nu reuşise să adune cei 11 oameni necesari disputării derby-ului comunal cu eterna rivală Partizanul Merei şi risca să piardă prin neprezentare. Eram invitat aşadar să apăr culorile clubului şi onoarea comunităţii, cel puţin până când sosea titularul de drept de la Pătârlagele, unde-l trimisese preşedintele de CAP cu nişte treabă.
Iată, deci, mica procesiune compusă din mine, văru-meu Amoru şi un coleg din linia defensivă a Avântului îndreptându-se spre Teatrul viselor – îl numesc aşa fiindcă stadionul Avântului nu avea un nume, probabil fiindcă aici nu jucase niciodată vreun fotbalist legendar după care să fie botezat; partea bună e că măcar stadionul nu se chema „Vasile al lu’ Veta din capu’ satului”.
Să revenim însă la mica procesiune, căreia i se alăturase între timp şi bunică-mea. În loc de ovaţii, mă îndreptam spre primul meci la profesionişti în bombănelile bunică-mii, singura care observase, în mod corect, că eu sunt abia în clasa a şasea şi aş putea pleca de la meci direct cu salvarea. Gloria îmi luase însă minţile.
M-am îmbrăcat în grabă în vestiarul clubului (după un termen folosit în mod uzual la ţară, l-am putea numi şi „şopron”), mi-am suflecat tricoul ca să nu mă împiedic de el şi am evoluat imperial timp de un sfert de oră într-un meci de judeţeană. În tot acest timp, i-am dat o pasă de 2 metri, dar utilă, lui văru-meu şi m-am ferit de două ori din calea mingii. Bunică-mea a pătruns de două ori în teren să se răfuiască cu jucătorii oaspeţi şi a fost calmată cu greu de văru-meu Amoru, abia după ce acesta i-a promis că are grijă de mine. Şi-a ţinut cuvântul, peste cinci minute i-a rupt piciorul unui adversar care se afla la nici zece metri de mine.
Acest meci memorabil, oficial, a luat sfârşit pentru mine după doar un sfert de oră, când titularul de drept şi-a parcat tractorul la marginea terenului, a sărit sprinten din cabină şi a urlat: „Dă, bă, echipamentu’ încoa’!”.
Dacă ţi-a plăcut acest text, citeşte şi:
Despre viaţa la ţară şi stresul la cocoşi .
Cum mi-am făcut un nume în fotbal.
Promiteai! Azi puteai sa prinzi chiar nationala, carciumi si distractie in fiecare seara, se scria in ziare de gagicile tale, faceai celebre diverse pitipoance…
acum, ai distrus un mit rural!,,Gloria îmi luase însă minţile.,,
deci, Gloria Buzau te-a contactat dupa acest meci legendar, clar.
15 minute de joc! sa le transformam in clipe, prin multiplicare cu 60!!!
In clasa a 7-a, eram singura fata care juca fotbal cu baietii in curtea scolii. Ei erau deja la varsta cand stiau ca “intai fetele”, astfel ca doar poarta-mi mai statea in cale. Dar existau si exceptii, cand unii dintre ei inca nu cunosteau bunele maniere. Dar eu nu ma feream de loviturile lor. Dar nici ei n-aveau aparatoare la picioare.
Varu-tau Amoru? Era cumva chiar Ion Mariano Monamour? Ca atunci se explica mânarelile; duc la nepotism! =))
@Dan1: a murit, saracu’, a intrat intr-o fantana fara sa fie sigur ca stie cum se iese din ea.
Mi-a placut ce grija avea mamaie de baiet. 😀
Auzi? Da’ tie nu-ti cumparase bunica-ta un echipament adevarat (ala cu care ti-ai facut un nume in fotbal :D)? Nu puteai sa-l iei pe ala ca sa nu superi omul ca l-ai luat pe al lui? 😀
Pacat ca ala a fost si meciul de retragere, altfel poate te vedea vreun scouter vasluian si te faceam mare fotbalist. =)) Mai mare decat orice alt fotbalist roman.
Noroc ca nu avea bunica ta sortul de bucatarie la ea, ca ar fi intrat in teren si dadea si gol la prima atingere de balon.
Hai v-a priit baia de trafic. Va iertam faptul ca nu v-ati sters in cada si ati lasat urme pe gresie :))
Hmm…suspect. Abia scrisese Eftimie despre avantajele sexului cu un fotbalist..ca hop, apar meciuri oficiale in palmaresul lui Julius…unde bati, maestre?
văru-meu Amoru – el de ce nu era in top 100? Frumos ar fi ca macar stadionu’ sa se cheme dupa el…
@Lepka
Cred ca vrea sa ajunga ii dea peste nas lui Plesu :). O problema de orgoliu, ca de la intelectual la intelectual 🙂
meci la tara fara clapari e total nerecomandat.
“şi m-am ferit de două ori din calea mingii” – să înţelegem că te-au băgat în seamă coechipierii şi ţi-au dat pasă? :))
@sebra
nu i-au dat pasa, l-au luat la tinta :))
la primul lui meci profesionist julius a ris incontinu, era asa de mic ca-l gidila gazonu in fund.
de ce nu a avut niciodata loc un meci de fotbal columbia-jamaica?
pentru ca n-ar avea unde sa se joace, in timp ce columbienii ar trage urgent liniile pe nas jamaicanii ar fuma toata iarba.
@cosmin,
Reprezenta un real pericol =))
Nici nu vreau să-mi imaginez cum îți veneau jambierele alea pe care probabil că ți le legaseși de gât. =))
@silavaracald,
nu-i mai veneau; ramasesera pe undeva pe drumul de la vestiare pana la gazon.
s-a intunericit. e seara, prin urmare.
dupa o partida rurala, vine, in crescendo, una urbana, apoi, una metropolitana.
ps stimati jurati, deliberati! sa stiu ca am pierdut pt. a patra sau a cincea oara consecutiv la concursul pisicesco-cinematografic! mai dureaza mult pana va hotarati pe cine premiati?
Pai si cum s-a terminat meciu’? Cred ca l-ati vandut …
Io abia stept sa ti se puna numele la o strada rurala. Cred ca vor aclama satenii din Lipia la inaugurare ,,Julius pentru noi – Este Mutu doi”. Ca de Hagi sau Dobrin sau Dorinel Munteanu nu pot aminti ca aia chiar au jucat fotbal. Maestre. Genialule. Cum ar fi o zicere de bine, ca necrolog in 2100 ,,Pe acest tapsan a driblat marele J.C., esuat apoi in literatuta de blog”. Placa memoriala cu gainat de porumbel. Patria suporterilor de fotbao iti va fi recunoscatoare. Caci daca dribling nu e, nimic nu e.
Nu e bine, Julica, nu se face asa. Intotdeauna trebuie sa te remarci, sa dai totul pe teren ca nu se stie niciodata cum te pandeste de pe margine un procurator de la Steaua Mizil, Gloria Plopu sau Petrolul Berca si te face om!
Mai ramanea sa spui ca ai marcat patru eseuri intr-un singur meci…
amintiri frumoase ce-mi starnesc nostalgia. eu aveam 17 ani cand mi s-a intamplat. n-am dat pase, nici macar in minge si nici n-am sezizat vre-o intentie de pase la mine. dar am alergat tot meciul, pe partea dreapta, de la o poarta la alta, impresionand pe toata lumea cu conditia mea fizica. printre sprinturi, am vazut o baba, de cateva ori, inchinandu-se pe margine. s-ar putea sa ma insel, dar am senzatia ca avea legatura cu mine. cand s-a terminat vacanta si am ajuns la oras, m-am apucat de jogging. era pe vremea comunistilor, vand lumea se inchina, sau iti striga “de bine”, cand te vedea ca alergi “ca nebunu” pe strada
sincer, din titlu, imi inchipuiam ca e vreo nunta aranjata dinainte 🙂
mai julica ala era meci oficial de judet sau va jucati asa de-a fotbalul? ca la meciurile oficiale arbitrul stringe carnetele tuturor jucatorilor de pe teren si le da la sfirsitul jocului, si chiar daca nu te cunostea pe tine personal si ai intrat blat pe teren atunci cind a intrat jucatorul adevarat cum a facut schimbarea? a iesit jucatorul cu numero sei si a intrat alt jucator tot cu numero sei?numai spun ca tipau adversii si trebuia sa pierdeti direct cu 0-3 pt folosirea unui jucator nelegitimat la clubul respectiv.
@escalibur: Detalii bre, detalii!