Rezultatul concursului de mimă cu pisici |
Era atât de evident răspunsul încât cu greu ne putem imagina ceva mai simplu – poate doar dacă pozăm o pisică albă şi una neagră şi vă invitam să ghiciţi ce film sugerează imaginea respectivă. Dar, voi n-aţi fost în stare să recunoaşteţi piesa dintr-un promo difuzat de o sută de ori pe zi pe National Geographic, chiar nu ştim ce aşteptam (da, amintim des acest amănunt jenant; asta e, înghiţiţi, şi noi am înghiţit comentariile de genul „trebuia să râd, sau cum?”).
Avem totuşi şi un câştigător. Fericitul cititor care va intra în posesia celor mai sincere felicitări ale noastre este Ciprian, care a ghicit numele filmului mimat de motanul lui Julius: Prietenii mei, elefanţii.
Celălalt premiu – sincere felicitări, chiar dacă nu tocmai cele mai sincere – a fost câştigat de Lepka, cel care s-a apropiat cel mai mult de cea de-a doua variantă aproximav corectă: Sandokan, tigrul Malaeziei.
Felicitări încă o dată câştigătorilor – cărora le recomandăm totuşi să nu-şi cheltuie sincerele felicitări în două, trei zile şi apoi să tragă targa pe uscat până săptămâna viitoare, când vom avea un nou concurs.

Twitter
Facebook





8 Februarie 2011 la 7:32 pm
Manarealaaaa!!!
De maine nu ma mai prinzi pe aici. 
8 Februarie 2011 la 7:44 pm
depun contestatie! juriul n-a judecat corect!
@Rushenne, bine punctat!
@Lepka, bravo! meriti!
@ciprian, tu NU meriti!
8 Februarie 2011 la 7:49 pm
La ce privire avea Harun, mai degrabă “Duşmanii mei, elefanţii.”
@Ciprian,
Bravo, bre! Ai nimerit întrun final
8 Februarie 2011 la 8:02 pm
Bre voi faceti concursuri cu Elena Udrea si A. Plugaru. de ce nu spuneti.
8 Februarie 2011 la 8:19 pm
Multumesc, multumesc, e cea mai frumoasa seara din viata mea
.
@aisha daca nu ai fi fost rautacioasa, poate ca as fi influentat votul in favoarea ta.
a meritat efortul
@sebra
8 Februarie 2011 la 8:20 pm
http://www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/top-100-cele-mai-amuzante-nume-din-romania~ni71p5
8 Februarie 2011 la 8:28 pm
arbitre, pana si motanul lui julica se sparge de ras cand aude ce CREZI TU c-a mimat
”
asta mi-a zis-o matza mea, bristena, se cunosc c-s prekini pe catbook si si-a postat harun pe wall “fiti atenti ce CREDE ASTA (IAR!!) ca mimez eu!!!
8 Februarie 2011 la 8:31 pm
@Ciprian: Hai felicitari! Mai devreme eram prea deprimata sa mai zic ceva.
Adevarul e ca tu te-ai chinuit cel mai mult pentru concursul asta. 


Sa-ti ajunga felicitarile astea pentru tot anul. Mai lasa si pentru altii.
@Lepka: Felicitari si tie.
8 Februarie 2011 la 8:40 pm
@Rushenne Mersi, mersi, esti fata buna.
8 Februarie 2011 la 8:43 pm
Manareala! Eu am zis cai sandocan inainte de lepsa http://www.dailycotcodac.ro/2011/02/concursul-de-mima-cu-pisici-4/#comment-95028
8 Februarie 2011 la 9:00 pm
@Julius: Bre, aseara te-am inteles; erai prea emotionat, extaziat, fericit etc. ca sa mai postezi ceva, da’ in seara asta avem recomandari sau nu? Ca sa stiu daca sa stau pana la 1-2-3 sa le astept sau nu.
8 Februarie 2011 la 9:01 pm
Bre Cipriene, se pare ca merge persuasiunea aia, bre! O s-o incerc si eu data viitoare!
)!
V-as felicita si pe tine si pe Lepka, dar sunteti deja (felicitati
@Rushenne
Bine bre, ce noutate! Stiam (si speram) ca e mânarit!
8 Februarie 2011 la 9:06 pm
@Dan1 Cred ca ar fi mers si prin hipnoza.
8 Februarie 2011 la 9:11 pm
@cosmin
Bristena bre? M-ai spart! Era o cărţulie pentru copii când eram eu copil: “Bristena – fiica dacilor” (de Dumitru Almaş, parcă). Ţine un like pentru istorie!
8 Februarie 2011 la 9:30 pm
daca permiteti o propunere, saru’mana, sa treceti ca pe feisbuc, numele sau denumirile, in dreptul fiecarei creaturi din imagini, ca eu nici acum , dupa multe indicii si precizari, nu realizez ca ala e elefant. ala e dinozaur. desi, daca spun alor mei ca am vazut un dinozaur cu clopotei, s-ar putea sa mi se limiteze accesul la informatie
8 Februarie 2011 la 9:32 pm
Multumesc mult ! Nici nu stiu ce sa zic, m-ati luat prin surprindere. Aveam cu totul alt discurs pregatit pentru decernarea premiilor (indicu: “manareala”, “hoti”, “vames” ,”DNA” ,”de-aia nu merg treburile in tara asta”
. Se pare insa ca, deoarece telviziunile sunt cu ochii pe voi, ati renuntat la acele practici. Deci, se poate !
Multumiri speciale lui Rashi, care, prin talentul, profesionalismul si naturaletea cu care si-a jucat rolul, mi`a usurat foarte mult misiunea.
8 Februarie 2011 la 9:37 pm
Nu pot să cred că am ratat tocmai acest concurs….
8 Februarie 2011 la 9:42 pm
@Arsulici – Zi macar ca n-ai ratat aparitia fulminanta a lui Rashi la Observator!
8 Februarie 2011 la 9:44 pm
Intotdeauna ma bucur cand castiga Ciprian, e baiat bun, de-al nost’, din popor. Sindicalist de baza!
8 Februarie 2011 la 9:49 pm
Acum te dai cu sindicatu’?
8 Februarie 2011 la 9:55 pm
@N.A. Ba, din păcate, l-am ratat…
8 Februarie 2011 la 9:56 pm
@M3bis – Da’ cand n-am fost, stimabile Coriolan Draganescu?
8 Februarie 2011 la 9:58 pm
Scuzaţi, v-am confundat, stimată doamnă Pisică!
8 Februarie 2011 la 10:13 pm
@Ciprian,
sa-ti stea in gat felicitarile alea!
,,@aisha daca nu ai fi fost rautacioasa, poate ca as fi influentat votul in favoarea ta.,,. hai c-acum m-ai calcat pe coada!
1. ai recunoscut, explicit si implicit, ca a fost un vot influentat in favoarea ta.
2. nu-s rautacioasa, doar un pic cam mult racita, cu febra, cu dureri de gat etc etc si alte simptome.
3. eu vreau sa castig in mod onest, nu asa ca tine.
4. am uitat ce argumente mai aveam, ca mai aveam …
8 Februarie 2011 la 10:22 pm
@aisha Jiernii invidiei or sa te manance cu totul.
Sa fi avut si tu acum niste sincere felicitari de pus in ceai, de pus pe la gâlci, ti-ar fi trecut durerea de gat, aistea-s sanatate curata.
8 Februarie 2011 la 10:27 pm
Nici o recomandare, nica
Am înţeles că tot vine lume nouă. Ce-or zice, adică ce-or crede (că de zis nu prea zic) când vă găsesc aşa, cu dinaintea goală ?
8 Februarie 2011 la 10:30 pm
@M3bis – Pai, va rog, domnu’ Strutu!
8 Februarie 2011 la 10:30 pm
@Arsulici

Bre, nu sta, fa niste poze la pisic(a) si trimite-i-le lui Julius, dupa care poti astepta linistit rezultatul
mânăriilorconcursului, sa te dixtrezi niţel, daaa?Şi bine-ai revenit!
8 Februarie 2011 la 10:35 pm
@Ciprian,
n-am galci. btw, parca era un fotbalist cu numele asta, la singular – Costel Galca, ex-steaua parca, naufragiat prin Spania, parca.
ps ce accent ai!!!!
8 Februarie 2011 la 10:39 pm
@aisha
)! Ce are Gâlcă în plus faţă de Şumudică?
Sau Speriatu?
Vă plac vouă numele astea (de top
8 Februarie 2011 la 10:46 pm
@rushenne: nu avem nici azi recomandari. iarta-ne, inca ne balacim in trafic.
@ciprian: credeam ca ai inteles deja ca prietenia e un sentiment care se infiripa doar intre cei care nu castiga. lasa-i sa te dispretuiasca, in timp ce tu simti atingerea de catifea a sincerelor nostre felicitari!
8 Februarie 2011 la 10:48 pm
daca camila aia cu capul in jos era elefant… Caramida Erotica mai are o sansa
8 Februarie 2011 la 10:50 pm
@Julius: Vai, nu pot sa cred. Si cat le-am asteptat. Infrumuratule, arogantule … mai vrei?
Avea dreptate N.A. cand spunea ca nu o sa iti mai pese de noi acum ca esti vedeta. 
8 Februarie 2011 la 10:52 pm
vendeta
8 Februarie 2011 la 10:55 pm
@Dan1,
Speriatu era un portar. pe la FC Arges, parca.
Sumudica – doar antrenor la Rapid. sper sa nu gresesc.
C. Galca a jucat la echipa nationala, mi se pare. chiar talentat, cel putin eu asa imi amintesc!
8 Februarie 2011 la 11:00 pm
@Juliusss,
ciprian nu-ti poate urma sfatul pt. ca felicitarile alea catifelate, cu aroma de elefant, i-au stat in gat! cum i-am urat eu!
8 Februarie 2011 la 11:03 pm
@aisha Sincerele felicitari sunt ca nectarul. E atat de dulce gustul victoriei..
, amarato!
8 Februarie 2011 la 11:07 pm
@aisha
Bre, da’ le ştii, aşa e! Eu vorbeam doar de nume, ca sunt atât de haioase de nu le-aţi votat (Doamne-fereşte să le şi propuneţi! )
8 Februarie 2011 la 11:15 pm
@Dan1,
macar atat sa stiu si eu! daca la filme nu ma pricep!
chiar ma gandeam sa colaborez cu a.m. prodan, sa-i ofer consultanta, dar m-a speriat coafura ei!
@Ciprian,
dupa accent mi-am dat seama ca esti un gentleman! acum mi-ai confirmat!
bucura-te linistit de catifeaua aia! amaretto – nu-mi place mie! neah!
n-ai ghicit!
8 Februarie 2011 la 11:39 pm
@aisha

Ba te pricepi la filme, si era chiar Bred Pit, da’ ce sa-ti fac eu, concursu’ fu mânarit!
Asa e traditia bre, si noi o respectam, daaa?
9 Februarie 2011 la 7:32 am
motanul avea o privire de parca ar fi vrut sa haleasca elefanti nu sa se imprieteneasca cu ei. nu ca-n filmuletul presentat de Julius. vezi ca se vede pixelul albastru!
9 Februarie 2011 la 11:17 am
A fost pe merit!
9 Februarie 2011 la 11:54 am
Mdeah, banuiam eu de ce m-am culcat mai de cu seara, inaintea anuntarii rezultatelor, de cu “diseara”!

Si daca e pe arogante cu “amanunte jenante”, de unde avem noi dovada existentei numitilor Randunel Pisica si Modest Strut?! DOVADAAAA!
@Ciprian:Ai meritat, bre! Esti singurul dintre “prietenii mei,jenantii” care se uita la National Geographic, bag seama.
10 Februarie 2011 la 12:19 pm
@admin: Da frate, ati suportat voi comentariile alea, dar pe voi la faza cu national geografic nu va ameninta nimeni cu iptables…
Pai e frumos asa?