Traducerea: Radu Pircă
Prima parte – aici, iar partea a doua, aici.

ACUM CREDE

O prietenă de-a mea insistă că aceste spirite ştiu uluitor de multe lucruri. La prima ei şedinţă de spiritism, fantoma, prin vocea mediumului – un domn în vârstă care locuia într-o magherniţă din Clerkenwell – i-a comunicat că are o rudă numită George (nu inventez nimic). Iniţial, această informaţie a făcut-o să considere că spiritismul e o păcăleală. Nu avea nicio rudă numită George – cel puţin, aşa credea ea. Dar a doua zi dimineaţă soţul ei a primit o scrisoare din Australia. “Nu-mi vine să cred”, a strigat, uimit, în vreme ce o citea. “Uitasem complet de cerşetorul ăsta bătrân.”

“De la cine e scrisoarea?”, a întrebat ea.

“A, nu-l cunoşti, nici eu nu l-am mai văzut de douăzeci de ani. Un văr de-al meu de gradul trei sau patru, George. Mereu cerea bani, văd că nu şi-a schimbat obiceiurile”.

A fost uimită, dat fiind că nu mai auzise niciodată de această rudă. Spiritul avusese dreptate: avea o rudă pe nume George. Acum, credinţa ei în spiritism e tare ca o stâncă.

Există mii de oameni care cred în Almanahul Astrologic. Eu mă întreb cum poţi să nu crezi în el. De pildă, în ianuarie anul trecut a prezis că guvernul va fi în conflict cu opoziţia. Ne-a avertizat, de asemenea, că foarte multă lume se va îmbolnăvi şi că suferinzii de reumatism vor avea dureri mari. De unde poate să ştie toate astea? Oare a citit în stele sau a simţit în oase, cum se zice în popor?

În februarie, conform aceluiaşi almanah, vremea o să fie urâtă şi schimbătoare. În materie de politică, “taxele vor fi cuvântul cheie, atât pentru Guvern, cât şi pentru contribuabili”.

E tulburător cum de a ştiut toate astea. În martie, “teatrele nu o vor duce bine”.

N-ai cum să ţii nimic ascuns de Almanahul Astrologic. În aprilie “se vor manifesta nemulţumiri în rândul poştaşilor “. Pare destul de plauzibil, dat fiind că atunci pică Paştile; pe poştaşul de la mine din cartier, cel puţin, ştiu că pot conta.

În mai, “un bogătaş se va stinge din viaţă”. În iunie va avea loc un incendiu. În iulie, “ne temem că vor fi probleme”. Sper sincer că greşeşte, dar mă tem că nu e cazul. Oricum, mă bucur măcar că problemele au fost amânate până în iulie.

În august “un demnitar va fi ameninţat cu demiterea”. În septembrie, “unele persoane vor face exces de zel”. În octombrie, almanahul se teme din nou. De data aceasta, temerea e că “unii vor suferi de pe urma unor fraude”.

În noiembrie, “ziarele vor fi pline de ştiri importante”. Vremea va fi “potrivnică” şi va avea loc un deces “în lumea bună”. Dat fiind că ar fi al doilea pe anul ăsta, încep să mă bucur că nu fac parte din elita societăţii.

CUM REUŞEŞTE SĂ PREZICĂ AŞA DE BINE?

În decembrie, tocmai când speram că am scăpat de probleme, almanahul are din nou temeri. “Unele fraude vor fi dezvăluite şi moartea va lovi fără milă”.

Şi gândiţi-vă că toate aceste informaţii nepreţuite costă doar câţiva bănuţi.

Ghicitoarea îţi citeşte în palmă. “O să pleci într-o călătorie”, îţi spune. Extraordinar! Cum de a ştiut asta exact în ziua în carea aveai de gând să discuţi cu nevasta dacă n-ar bine să luaţi şi copiii la mare anul ăsta. “Vei avea probleme”, îţi ghiceşte ea în continuare, “dar vei reuşi să le depăşeşti”. E clar că viitorul nu are niciun secret pentru femeia asta.

Atunci când oameni la care ţinem urcă pe un munte periculos sau se plimbă cu balonul, “presimţim” că ar fi în pericol.

Sora unui prieten al meu care s-a înrolat ca voluntar în Războiul Anglo-Bur a avut nu mai puţin de trei presimţiri legate de moartea lui. Omul s-a întors acasă viu şi nevătămat, dar a recunoscut că a fost în pericol de vreo trei ori. Surorii i s-a părut cea mai bună dovadă că presimţirile sunt reale.

Un alt amic a fost trezit în mijlocul nopţii de către soţia sa, care l-a pus să se îmbrace şi să meargă vreo cinci kilometri prin pădure până la o prietenă a ei pentru că visase că aceasta va păţi ceva îngrozitor. Prietena şi soţul ei au fost mai degrabă furioşi că au fost treziţi la două noaptea; dar supărarea lor a fost nesemnificativă în comparaţie cu cea a doamnei care visase atunci când a aflat că nu se întâmplase nimic. De atunci, între cele două familii s-a instalat răceala.

Mi-ar plăcea foarte mult să cred în fantome. Viaţa ar fi de o sută de ori mai interesantă dacă am putea comunica cu miile de defuncţi care ne privesc din lumea umbrelor. Israel Zangwill, într-o poezie cel puţin memorabilă, a zugrăvit trista imagine a unor copii orbi ce se joacă într-o grădină încântătoare, râzând, alergând. Toată viaţa lor au stat în întuneric şi sunt fericiţi, pentru că nu cunosc altceva. Dar cât de încântaţi ar fi dacă printr-o minune li s-ar deschide ochii!

COPII ORBI CARE SE JOACĂ ÎN LUMEA ÎNTUNERICULUI

Poate că asta suntem, copii orbi, cum sugerează poetul, în lumea noastră de tenebre – râzând, plângând, iubind, murind – fără nicio idee despre minunea ce ne înconjoară?

Fantomele acestea familiare, cu chipurile lor înspăimântătoare, sunt bune poate să le priveşti. Dar ar fi trist dacă am crede cu adevărat că aceste biete spectre palide şi fără minte care bat darabana pe mese sunt chiar imaginea împărăţiei morţilor.