Ovidiu Eftimie

Patronul şi antrenorul Stelei, nea Gigi, m-a convins zilele trecute să renunţ a mai ţine cu această echipă şi să mă orientez într-altă parte. Am ales Craiova, fiindcă Piţurcă antrenează acolo.

Analfabeţii fotbalului ştiu despre Piţi că a dat gol cu ceafa, uitând că, pe vremea când era în formă, dădea mai multe goluri de unul singur decât dau atacanţii primelor trei clasate din ziua de azi (ar mai fi şi amănuntul că a câştigat Cupa Campionilor, dar am zis că dacă menţionez că a dat 20 de goluri într-un singur an oricum i-am câştigat maximum de respect lu’ alde Surdu, n-are rost să-l bombardez cu informaţii inutile). La fel cum povestesc de Satana că nu vorbeşte cu presa, refuzul său de a răspunde la cele trei întrebări clasice din presa sportivă românească fiind considerat maximă blasfemie. Altfel, e ultimul antrenor care ne-a mai calificat la ceva în condiţiile în care a fost nevoit să joace cu Bănel titular. Asta e ca şi cum l-ai bate pe Bobby Fischer fără regină.

Dar, fatalitate!, nici n-a apucat bine Craiova să câştige un meci, că a luat-o pe coajă de la echipa de – presupun – fotbal Pandurii Târgu Jiu. Mă aşteptam la tăieri de capete şi urlete în vestiar, sânge pe pereţi şi flegme dure în asfalt. Când colo, pace şi praz.

Ca să vezi, frăţicule, echipa nu a pierdut că dormeau ăia în apărare, nu. A pierdut că era o conspiraţie între Steaua, Dinamo şi Pandurii. Perfect, m-am scos! Nici măcar nu mai eram supărat că pierduse echipa mea de suflet, deşi revolta clocotea în mine când mă gândeam la miliţienii de la Dinamo, mişculaţiile cu terenuri ale lui Gigi de la Steaua şi Dinamo (ziceţi voi dinamoviştilor, cum e să îl aveţi pe Jiji naşu lu’ Borci?) şi la golăniile lui Condescu. Plus ăia de la Ligă şi FRF care, sigur, au lucrat împotriva noastră.

Analizând mai atent problema, am găsit alte motive de relaxare. De exemplu, ştiu că atunci când e meci cu Dinamo stau liniştit câteva etape. Dacă oltenii bat pe Dinamo, pierd următoarele trei meciuri, că e suficient – o victorie cu Dinamo valorează cam10 puncte. Dacă pierdem meciul cu Dinamo e iar nasol, mai pierdem trei meciuri că suntem deprimaţi. Dacă e egal, depinde – e egal la ei acasă, se pune victorie, deci pierdem următoarele 3 meciuri; dacă e acasă, e ca la înfrângere, deci pierdem tot următoarele trei meciuri.

În rest, e mişto să ţii cu Ştiinţa, că n-ai mari speranţe. Primele trei etape jucăm la titlu, după etapa a zecea ne gândim la salvarea de la retrogradare. Nimeni nu va comenta vreodată despre un jucător “ăsta n-are faţă de Craiova”, că doar nu eşti Real Madrid (de fapt, era suficient să spun „că doar l-ai avut căpitam pe Dorel Stoica”; am băgat-o pe asta cu Real Madrid ca să aduc puţin vorba şi de fotbal). La final, tragem linie, suntem talentaţi, suntem neam de piatră, atâta doar că ne-a furat toată lumea, de la arbitri la tanti care vinde seminţe pe stadion.

E ca şi cum, la mondiale, ai ţine cu Belgia. Nimeni nu se uită urât la tine, n-ai nici o şansă să câştigi, dar, din când în când, poţi să le arăţi o surpriză cu Enzo Scifo şi vei fi privit cu un oarecare respect.

Dacă nu ți-a plăcut acest articol, probabil n-or să-ţi placă nici astea:

• Cum mi-am făcut un nume în fotbal
• Silvică, ia-o, mă, şi p-asta!
• Moştenirea oltenească – de la Mihai Viteazu la Adrian Mititelu