Moise Guran

De la Mihai Viteazu şi Tudor Vladimirescu la Mugur Isărescu şi Adrian Mititelu, noi oltenii am strălucit fie în domeniul sportului, fie în cel al finanţelor. În momente grele pentru ţară şi în momente de derută pentru noi înşine, am amestecat aceste două aplecaţii atât de tare că n-a mai înţeles nimeni clar când să parieze pe noi şi când să parieze pe un blat.

Istoria e uneori un blat. În mod nedrept, ea nu consemnează niciodată cine ia banii ci doar cine câştigă meciul. În filozofia noastră, a oltenilor, un blat e un meci egal, căci unul marchează goluri iar celălalt marchează profit proporţional, deci rezultatul e unul mai echilibrat decât apare în cărţile de istorie.

Aşa cum cronicarul a avut o reţinere deontologică în a consemna faptul că Sinan şi-a pierdut de fapt doi dinţi într-o nefericită lansare la oină, sau că Bădia Tudor venise cu gaşca la Bucureşti după recuperatorii care-i ridicaseră calul lăsat fără alarmă în parcare, tot aşa nu va consemna nimic despre ieşirile discrete la fileu pe arenele BNR, când Isărescu rupe seturi întregi de rachete de capetele speculatorilor veniţi să ne smotocească leul.

Cum în zilele noastre cronicarul sunt eu, singura şansă reală de a intra corect în istorie o are Adrian Mititelu, un oltean care a mutat la timp Universitatea de la Craiova la Severin. Cronicarul, adică eu, tocmai se pregătea să consemneze recordul la vândut locuri în cupele europene, pe care Mititelu l-a bătut calificând Vasluiul şi Steaua în competiţii în care Craiova n-avea cum să facă mare brânză. E drept, nici cele două n-au făcut şi, spre deosebire de aroganţii Porumboiu şi Becali, Mititelu are genialitatea simplă şi prea puţin onestă a olteanului care poate accepta să fie bătut cu condiţia să ia el banii (cum face Mugur cu speculatorii), poate accepta să dea el banii (fie şi peşcheş lui Sinan), dar cu condiţia să-i rupă doi dinţi în avans adversarului, dar nu va accepta în veci blestemul neamului de dincoace de Olt, adică şi bătut şi cu banii luaţi.

Taman când mă pregăteam să critic spiritul mercantil al genialului Mititelu, patronul Universităţii a intrat în conflict cu fanii craioveni ai Universităţii şi s-a dus, ca înaintaşul său Nea Mărin din Băileşti, să-şi depună ouăle la Severin. Aici a intervenit soarta şi l-a salvat. Căci cronicarul are o sensibilitate pentru Severin, iar karma a ţinut cu Mititelu şi cronicarul l-a iertat. Vedeţi dumneavoastră, la Severin este leagănul civilizaţiei olteneşti, întreaga filozofie financiară a oltenilor a pornit din Castrul roman de la Drobeta. Acolo a fost cantonată legiunea romană ce jucase în prealabil zaruri cu negustorii evrei din Palestina. Din acel castru a plecat psihologia unică a oltenilor, spiritul lor speculativ, tenacitatea exacerbată de-i mai zice acum şi încăpăţânare de catâr, misoginismul dialectic şi, în general, cam tot ce-ţi trece prin cap când auzi cuvântul oltean.

Ei bine, Severinul, leagănul civilizaţiei noastre, nu a avut niciodată o echipă serioasă de fotbal. Avem stadion de Champions League, avem suporteri de Premier League, dar n-am avut şi n-avem echipă. Până acum.

Vă spuneam că din punct de vedere tactic, noi oltenii suntem extrem de speculativi şi rareori ratăm vreo şansă. Ei bine, la Severin am ratat deja una.

Vedeţi dumneavoastră, ca orice oltean, eu însumi am ezitat îndelung între o carieră sportivă şi una în finanţe şi economie. M-am antrenat pentru amândouă dar din păcate pentru mine problema a tranşat-o tatăl meu, care exact când promovam de la pitici la juniori mi-a dat o palmă după cap spunându-mi sec „pune bă mâna pe carte, că din fotbal nu s-a îmbogăţit nimeni”. Desigur, erau alte vremuri, tata nu era Napoleon şi nu avea cum să viseze că orice extremă pitulată de la un CSM din anii `80 putea avea în tolbă măcar brelocul de la cheia unei maşini Ferrari din anii `90.

Din fotbalul la Clubul Sportiv Muncitoresc Drobeta nu se îmbogăţise într-adevăr nimeni. Au trecut de atunci 25 de ani, eu am 100 de kile şi aproape 40 de ani. Încă mai joc fotbal, dar o fac mai mult pentru berea de după. Tehnic este aproape imposibil să-i mai pot demonstra tatălui meu că fotbalul din Severin a pierdut astfel prima mare şansă de a avea un jucător valoros şi mai apoi o echipă adevărată. Iar eu am pierdut, bineînţeles, şansa de a mai conduce vreodată un Ferrari.

Mutarea Universităţii la noi este a doua şansă. Pentru Severin. Pentru mine, a doua şansă în domeniul sportiv este rubrica asta.