Ovidiu Eftimie

Nu există meserie mai mişto decât cea de reporter sportiv român. Unii ar zice că e mai bine să fii o putoare ordinară sau pila şefului, dar nu ştiu despre ce vorbesc. Să fii puturos presupune concentrare, consecvenţă, memorie, imaginaţie pentru găsit scuze. Să fii pila şefului presupune ceva aplecări spre linguşeală, mese duminica la el la grădină în care zâmbeşti ca un bivol şi te gândeşti cum să-i bulăneşti nevasta.

Să fii reporter sportiv presupune să cunoşti doar trei, maximum patru fraze: „A fost un meci greu?, „Care este secretul tău?, „Cum vei sărbători?” şi „Ce urmează?”.

Aceste întrebări pot fi – şi sunt – puse la orice competiţie sportivă. Merg şi la badminton şi la şah. Iese Nisipeanu după ce a dat un mat din 45 de mutări, iei microfonu, ţii cu partea bombată în sus şi începi să întrebi: „A fost o partidă grea?”, „Care e secretul tău?”, etc, etc. Valabil şi pentru Dan Petrescu dacă trece în optimile Champions League. Practic, nu există sport unde să nu poţi pune aceste întrebări; merg şi la sărituri cu schiurile, şi la haltere, ba chiar şi la table.

Odată ce stăpâneşti aceste întrebări, nici nu mai trebuie să mai foloseşti vreodată alte construcţii frazeologice.

Te întâlneşti cu Luţu când a ieşit din cârciumă? „A fost greu?”, „Care este secretul tău?”, „Ce urmează?”. Vine copilul cu o notă bună de la şcoală? „Cum vei sărbători?”, „A fost o lecţie grea?”. Faci sex cu nevasta, ştiţi cum sunt ele, vor să mai şi vorbeşti dup-aia, nu să dormi ca porcul. Bagi imediat un „A fost o partidă grea?”, „Care este secretul tău” sau „Ce urmează”. De fapt sunt suficiente două întrebări, are ea ce povesti dup-aia.

A doua în topul meseriilor uşoare este cea de moderator de emisiune sportivă. Poţi să pui exact aceleaşi întrebări, dar mai trebuie să ştii şi expresia: „Staţi puţin, că-l avem pe X-lescu la telefon”. Nici nu trebuie să ai un timing sau ceva de genul ăsta, întrerupi invitatul oricând cu un telefon. Ba chiar poţi să-l întrerupi şi pe cel de la telefon cu un alt invitat prin telefon.

Acum înţelegeţi de ce sunt vreo 50 de televiziuni sportive în România? Că nu-ţi trebuie decât un microfon, o cameră şi manualul ăla cu patru întrebări.