Turnul Babel pe valuri

Ionuţ Şendroiu, medic de bord

italieni si africaniLucrez pe o nava al carei echipaj e format din 150 de oameni din 25 de ţari, de pe 5 continente. Limba oficiala la bord este engleza, stâlcita de limba materna a fiecaruia. Când spun limba oficiala la bord, ma refer la engleza marinareasca si engleza de câmp petrolier, vorbita de tipii de la foraj. Atunci când isi dau cu ciocanul peste degete, toţi vin la mine vorbind si gesticulând in pasareasca lui. Doar câţiva stiu cum se spune la diaree in engleza. Experienţa mi-a aratat ca, in astfel de situaţii, cea mai eficienta strategie pentru un diagnostic corect este sa lasi pacientul sa se exprime in limba lui si in stilul naţiei din care face parte, decât sa il constrângi sa se chinuie intr-o limba din care nu cunoaşte decât cuvinte gen şurub, valva, babord si tribord.

Sa luam, de exemplu, o banala durere de cap. Pentru asa deranj, nu se prezinta decât naţiile latine.

Pacientul sud-american

Este un martir. De obicei intra in cabinet cu aerul lui Isus, care si-a lasat crucea la uşa.
“Hola, Doctor!!Tengo un grrrrran dolorrrr de cabeza!”. Când zice “grrrrran” tremura hubloul. Gesturi largi cu degetele rasfirate, chestie care, in condiţii de tangaj, presupune o anumita concentrare. Nu e chiar simplu, mai ales daca te doare capul. Descrierea durerii te face sa crezi ca in locul lui ai fi murit deja de o jumatate de ora: “Es un dolor appppplassssante”. La applasante (apasatoare) incep sa zdrangane fiolele prin sertare. Cel puţin jumatate dintre ei folosesc adjectivul “infernal”, pronunţat IN-FER-NAL, pentru o durere a carei intensitate este de obicei descrisa de un pacient roman cu expresia “naşpa, frate!”.

Pacientul italian

E intotdeauna pe moarte. Nu vine singur, ci insoţit de trei, patru conationali. Toţi italienii de la bord stiu ca a plecat la infirmerie si suna in timpul consultaţiei sa afle cum se simte. Nevasta-sa suna de obicei dupa un sfert de ora, dar nu te poţi inţelege cu ea, pentru ca maica-sa plânge pe fundal, iar doua trei matusi ţipa sa o liniştesca. Consultaţia decurge greu, dureaza, este foarte fragmentata. Bolnavul priveşte tavanul si isi blesteama soarta de 3-4 ori pe minut. “Porca madona!”. Gesticuleaza doar din antebraţe, ţinând coatele lipite de corp. Nu mai are energie, e copleşit de suferinţa. Colegii gesticuleza in schimb pentru el. Unul preia intotdeauna telefonul si ii ţine la curent pe cei care suna. “Ii face o injecţie! Salvatore s-a aşezat pe pat si doctorul a desfacut o seringa. Salvatore, sa nu-ţi fie frica! Nu, nu e palid, doamna, e plin de curaj. Salvatoooore, sa nu te uiţi, priveşte peretele!”.

Pacientul francez

E dezolat. Durerea lui este unica in analele medicinei, trebuie investigata in profunzime. Nu stie pe nimeni sa fi avut asa ceva, iar in cazul lui este a paisprezecea oara in ultimul an. O ecografie? Nuuu, e totusi prea banal, daca nu se vede? Un tomograf sau ceva mai sofisticat, ar putea fi o şansa. Cum? Nu avem tomograf pe vapor?! Oh, ce tragedie! Ar putea fi un cancer, sau un Sindrom-African-Necunoscout. Cum e posibil sa functionam fara tomograf pe nava?! E inacceptabil. Nici macar un scintigraf? Oh, mon Dieu! Daca e o decompensare hydro-electrolitica, cu efecte imprevizibile, devastatoare?! Cunoaşte pe cineva din Lyon, care a avut tot asa, desi nici pe departe asa de grav, dar foarte, foarte similar si la scintigrafie au depistat un sindrom. Ce sindrom? Cum ce syndrome? Un sindrom …
(continuarea, in zilele urmatoare; maine, pacientii englezi, texani, scotieni si norvegieni).

44 Comentarii »