Lupii tineri de pe şantier |
Julius Constantinescu
De câteva zile, la mine în cartier a apărut o echipă de muncitori care lucrează de zor la o construcţie. Când spun “lucrează de zor” nu înseamnă că ridică un etaj pe zi sau că se vede măcar ceva în urma lor – înseamnă, sigur ştiţi, că la 8 trezesc tot cartierul şi că fac toată ziua o gălăgie de nedescris (eu cred că faraonii au pus ca piramidele să fie ridicate în deşert pentru că altfel era imposibil să mai doarmă cineva în Egipt; vă daţi seama ce hărmălaie era când jucau zaruri câteva mii de muncitori, iar din când în când mai urla câte unul: “Nea Mentuhotep, e bine blocu’ ăsta de piatră aci?”). Plus că tot la două cuvinte bagă şi o înjurătură, aşa încât copiii care poate nu le-au învăţat la şcoală ştiu acum pe de rost toate înjurăturile inventate vreodată.
Cel mai tare dintre toţi e un muncitor pe care îl cheamă chiar Dorel. Spre deosebire de muncitorul Dorel din reclamă, ăsta al nostru e un fel de tătic şi absolut toată lumea îi cere părerea. De pildă: “Dorele, unde pun scândurile astea?” (eu m-am uitat pe geam şi mi s-a părut destul de inteligent să iei nişte scânduri foarte grele şi să le cari în spate un etaj, fără să ştii exact unde vrei să le duci). Sau: “Dorele, am turnat bine betonu’, aici trebuia?” (mie mi se pare că era mai bine să-l întrebe înainte unde anume trebuie turnat betonul, dar, cum nu sunt de meserie, mi-e că zic prostii). Dorel aleargă toată ziulica acolo unde e solicitat şi pune umărul ca treaba să meargă bine; glasul lui răsună autoritar peste tot: “Mai la stânga, Vasile!”, “E bine, mă!” sau “Pune-le-n plm peste bolţarii ăia, ce stai cu ele-n mână?”. Din acest motiv, nu are timp să muncească – m-am uitat de multe ori şi nu l-am văzut niciodată făcând efectiv ceva.
O să spuneţi: “E, înseamnă că e şef de echipă, munca lui e să-i coordoneze pe ceilalţi”. Eu i-am studiat cu atenţie şi vă spun că nu e – şeful de echipă e nea Dumitru, dar nu-l prea bagă nimeni în seamă, că e moale. Dorel al nostru n-are mai mult de 25 de ani, dar se vede treaba că e ambiţios şi face parte dintre lupii tineri de pe şantier, care vor să se afirme rapid prin faptul că nu fac absolut nimic.
Twitter
Facebook
Cms
sebra
Dan1
Belle d”Imagination
28 Octombrie 2009 la 12:06 am
[...] când în când mai urla câte unul: “Nea Mentuhotep, e bine blocu’ ăsta de piatră aci?”). more De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { ‘pub’ : ’560302451683403′, ‘site’ : [...]
27 Octombrie 2009 la 11:14 pm
Mai, sa stii ca si pe vremea egiptenilor muncitorii se imbatau cu coniac Unirea, cum altfel ar fi construit piramidele alea fara nici macar o fereastra, fara balcoane, fara mansarda, fara piscina si fara parcare pentru caruta Xcinci a faraonului….
27 Octombrie 2009 la 11:19 pm
Io cred ca filmau un nou clip la Unirea. Cu Dorel pe post de bataie de joc, dar asea, mai subtil…
28 Octombrie 2009 la 1:01 am
Asta sigur ajunge in politica!
28 Octombrie 2009 la 1:56 am
Bre, de fapt, Dorel e manageru’!
28 Octombrie 2009 la 9:50 am
Cand au fost construite piramidele in Egipt nu era desert in jurul lor ci o vegetatie mediteraneana. Erau ridicate in apropierea unor capitale. Dar de-a lungul a mii de ani s-a intins desertul si sfinxul pana in secolul XIX avea la vedere doar capul, corpul fiind acoperit de nisip.
Dar nu cred ca este nevoie sa iti spun eu aceste “amanunte”.
28 Octombrie 2009 la 9:55 am
Dorel e “catelul” sefului de echipa.Adica un sefut platit BINE .
28 Octombrie 2009 la 10:12 am
O fi nea Dumitru şef de echipă,da’ cre’că Dorel e inginer,cu facultatea făcută la ff şi cu specializare prin Italia .
28 Octombrie 2009 la 2:56 pm
Nea Dumitru o asteapta pe Ana lui Dorel sa o zideasca.
28 Octombrie 2009 la 5:38 pm
Lupul tânăr leneveste rău, cu alte cuvinte.
29 Octombrie 2009 la 3:37 pm
ei, nu-i chiar asa. lupii tineri chiar exista. si nu sunt asa cum i-ai descris tu. “Dorel” nu e sef de echipa. aici e al cu mintea mai stralucita.
eu sunt un “caine” – si nu lup – tanar si adevarata meserie am invatat-o si o voi invata in continuare pe santier. la facultate faci chestii abstracte. cel mult, te pregateste sa fii proiectant. dar ca inginer de teren, sef de echipa, diriginte de santier, coordonator de santiere iti trebuie si altceva. iti trebuie dorinta, iti trebuie seriozitate, iti trebuie un pic mai multa minte decat cel caruia ii explici unde sa puna armatura sau unde sa plaseze un perete de compartimentare. intr-adevar, sunt multi carora trebuie sa le arati de doua ori pana sa inteleaga sa faca un lucru si apoi sa stai langa ei sa vezi daca l-au facut bine. dar sunt si multi “meseriasi” care stiu ce au de facut. un inginer nu trebuie sa fie nici seful unui muncitor dar nu trebuie sa fie nici de rasul lor. el trebuie sa fie un coordonator, trebuie sa fie si un pedagog, la urma urmei. pentru ca pe santier apar o multime de probleme. pe care inginerul trebuie sa le rezolve, inainte de a ajunge la urechile sefului tot felul de bazaconii.
asadar, munca unui inginer implica mult mai multe chestii decat “vor să se afirme rapid prin faptul că nu fac absolut nimic.”
semnat: un Inginer in devenire
30 Octombrie 2009 la 11:30 am
da`de cantat,nu canta?
30 Octombrie 2009 la 3:10 pm
Asemenea Vaticanului de la Roma, si Dorel e “stat-in-stat”… Statul asta e scump si greu, motiv pentru care e dificil sa stea Dumitru de unul singur…
31 Octombrie 2009 la 2:35 am
Draga Julius, sa-ti spun ce patesc eu in fiecare dimineata: blocul meu se… nu’sh cum ii zice, nu renoveaza, nici repara, altfel, am un lapsus. Cert este ca asta inseamna montarea unor schele pe dinafara blocului, pentru ca muncitorii sa poata tencui, lipi, vopsi, monta termopane, dat gauri cu bormasina si alte asemenea activitati din cauza carora de vreo doua saptamani bune, ca sa ne putem auzi in casa, racnim unul la celalalt. SI nu ca incep la 7,30 dimineata, zilnic, chiar si in week-end, bocaneala, troncaneala si huruiala e cel mai rau. Ci faptul ca, atunci cand ma duc dimineata chiauna in bucatarie sa pregatesc cafeaua, la fiecare fereastra stau, privind cu interes la cate lingurite pun in ibric, doi muncitori. M-am gandit desigur sa le fac si lor o cafea, dar in primul rand sunt prea multi – adica nu pot sa le dau numa’ alora de la bucatarie, ci si celor de la sufragerie, dormitoare si balcon. Apoi, in sufragerie nu mai poti sta cum iti da prin cap, ci ca la teatru, cu picioarele stranse, usor intr-o parte pe langa canapea. La revedere cu mersul in tricou prin casa, ca de chiloti nici nu poate fi vorba. am jurat ca Baiazid ca daca-i mai prind si maine dimineata, ma duc si daram schelele. Vorba aia, pe la usi, pe la feresti, care aia a ma-sii esti…