Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Alergatul dăunează grav sănătăţii

Julius Constantinescu

Când mi-am dat seama că, acolo unde alţi copii au pătrăţele, eu am o protuberanţă oribilă, cunoscută la mine în cartier sub numele de “burtică”, mi-am propus să fac repede ceva. Aveam două posibilităţi: fie să merg la fotbal, fie să mă apuc de alergat (desigur, mai exista şi varianta să nu mai mănânc noaptea ca un spart, dar înfometarea nu mi s-a părut demnă de un bărbat). Am renunţat la fotbal – această metodă de slăbire nu a dat roade niciodată, pentru că eu evoluez pe postul pe care specialiştii îl numesc îndeobşte “pomanagiu” (pentru cititoarele mai puţin familiarizate cu sportul, pomanagiul este un jucător care stă tot meciul în faţa porţii şi discută cu portarul echipei adverse, iar după ce ratează de câteva ori din 2 metri, îl roagă pe portar să-l lase să dea un gol, ca să nu mai urle coechipierii săi la el că nu face nimic).

Prin urmare, am rămas la varianta alergatului în parc. Mi-am găsit rapid un prieten de care să încerc să mă ţin, m-am suit în maşină şi m-am oprit în faţa parcului IOR. Amicul a propus pentru început – până ne intrăm în formă – o tură de lac, lucru pe care l-am acceptat fără reţineri, dat fiind că mai făcusem de nenumărate ori înconjurul lacului (e drept, înainte ca primăria să demoleze terasele din parc). Am plecat optimist, alergând elegant şi trecând superior pe lângă perechile ieşite la plimbare prin parc, convins fiind că toate gagicile atârnate de braţul vreunui papagal mă admiră şi mă doresc. Eram imperial.

Nu parcursesem nici măcar un sfert din distanţa pe care mi-o propusesem, când aerul a început să opună o rezistenţă tot mai dârză, îngreunându-mi vizibil înaintarea. Adidaşii mi s-au transformat întâi în bocanci, apoi în cizme de cauciuc, iar în cele din urmă în ceva imposibil de ridicat de la pământ. M-am oprit din alergat, dar am continuat să merg demn – aşa, ca şi cum tocmai aş fi făcut două ture de lac, iar acum îl aştept pe amicul meu, care are o juma’ de tură în urmă. Mi-am spus că e doar prima zi şi că dată viitoare va fi, în mod sigur, mult mai bine.

Nu m-am înşelat: a doua zi am mai mers vreo 20 de metri până când mi s-a terminat aerul. Am calculat că, dacă voi continua să alerg zilnic, prin anul 2025 voi fi capabil să fac o tură completă de parc (numa’ bine: atunci voi avea 52 de ani şi voi putea impresiona puştoaice de 18 ani).

Problema e că burtica nu scădea defel. Alergatul în parc îmi dădea o poftă de mâncare grozavă; cum ieşeam din parc, îmi luam de un chioşc două batoane de Mars şi o sticlă de cola. Acasă, înghiţeam trei bucăţi imense de ceafă de porc (cu porc cu tot), două kile de cartofi prăjiţi, un castron imens de salată şi două beri înainte şi două după masă.

Între timp, m-am lăsat de alergat. Îngraşă.

63 comentarii la “Alergatul dăunează grav sănătăţii”

  1. 1. mifty a spus:

    … dacă aflai de mai înainte ce înseamnă “six pack abs”, te lăsai de alergat!!! laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. mifty a spus:

    P.S. nush de ce am senzaţia că ai scris postul ăsta după ce te-ai uitat f’o 10 minute la reclama aia de la joe!!! phbbbbt

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. mifty a spus:

    P.P.S. acu vezi de ce cere sindicatu’ buton de edit??? big grin
    (m3bis, e valabil şi pentru tn!!! big grin )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. 4mall a spus:

    @mifty: fii pe faza bre, ca deja cererea butonului de edit e oficiala! fa-i arogante cat poti pana deseara, cand se anunta inceputul luptei!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. 4mall a spus:

    @julica: Mai, nu ti-a zis gagica-ta destul de convingator ca trebuie sa slabesti!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. şi-la-vară-cald a spus:

    Când mi-am dat seama că, acolo unde alţi copii au pătrăţele, eu am o protuberanţă oribilă, cunoscută la mine în cartier sub numele de “burtică”…
    Copiii au pătrăţele în caietul de aritmetică. Iar caietul ăla poate avea doar urechi. Măi, tu la ce şcoală înveţi?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. 4mall a spus:

    @slvc: laughing Asa bre!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. mifty a spus:

    @4mall: ai cea mai autorizată părere din zonă, deci, ce crezi că e mai convingătoare: fraza “julică, nu crezi c-ar fi vremea să mai slăbeşti 1 pic?”, sau tava cu poale’n'brâu??? big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. 4mall a spus:

    @mifty: ce sa zic, ai si tu dreptatea ta…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. N.A. a spus:

    Data viitoare atata o haita de comunitari si pune-ti-i pe urme, sa vezi ce elan o sa ai!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. mifty a spus:

    @N/A: crezi că aleargă pe bune comunitarii ăia???
    îţi dai seama că tre’ să se ţină c-o mână de chipiu, etc…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. şi-la-vară-cald a spus:

    @N.A.
    Vrei să-l ai pe conştiinţă, sau ce?! Nu vezi că îl ia cu ameţeală şi de la câţiva paşi mai săltaţi. Totuşi, e remarcabil faptul că a reuşit să depăşească câteva cupluri ieşite LA PLIMBARE. De mămicile care-l depăşeau cu cărucioarele, n-a suflat o vorbă…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. şi-la-vară-cald a spus:

    @mifty
    Ce bidiganie ai desenat tu la sfârşitul celui de-al doilea comentariu, că nu mă prind deloc?!
    big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. mifty a spus:

    @şlvc: e smilocul ăla din messenger, care scoate limba încruntat!!! tongue

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. şi-la-vară-cald a spus:

    @mifty
    Mda, îi putem zice şi aşa… deşi tre’ să ai serioase studii de artă abstractă ca să-l ghiceşti. De-aia vin şi zic, din nou:
    VREM E-DI-TARE!
    VREM E-DI-TA-RE!
    VREM E-DI-TARE!…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Blond a spus:

    Sa stii, fratele meu alb, ca si sala e la fel de daunatoare. Deci, alergat nu, sala nu. Am auzit ca sexul slabeste happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    N-am să îţi propun răţeta cu 5-6 ore de dans latino, că p-ormă mă pomeneşte sciatica ta vreo 3 săpt. minim.

    dar blondul are dreptate, sexul susţinut slăbeşte. şi poate n-a fifiind taman bărbătesc, dar o lecuţă de reţinere la mâncare are efecte benefice.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. yeonsaeng a spus:

    in cinstea eroului cazut,sau cum era?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. yeonsaeng a spus:

    uau! uau! uau! …am si intrat la moderare?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. yeonsaeng a spus:

    ..si am trecut testu big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. sebra a spus:

    @Blond,ai uitat să spui după ce vărstă big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. 4mall a spus:

    @blond: conform unor studii stiintifice, s-a demonstrat ca din punct de vedere a arderii caloriilor, sexul este deabia pe locul 3, daca nu chiar si mai jos, asa ca lasa propaganda! A, sa nu uit, pe locul 1 era taiatul lemnelor cu toporul…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. şi-la-vară-cald a spus:

    Îl şi văd pe Julius cu toporu’, da’ nu la lemne, ci după sindicalişti, ca Jack Nicholson în Shinning

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. lulu a spus:

    Si daca nu slabesti si nu slabesti, poti spune ca n-ai burta, e batatura de la (prea mult)sex

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Acu stând strâmb şi încercând să judecăm drept, parcă îi mai bine îngrăşat de bere decât slăbit de muncă

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. Ensi a spus:

    Taiatul femeilor cu toporul? Misto

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Ensi a spus:

    Mai eu si burta mea am decis vara trecuta ca mergem cu bicla. Si am mers zilnic acasa – servici – acasa pana a dat inghetul, tot sa fie vreo 2000km. Brate, picioare, tzate, beton. Am si slabit vreo 5km… pe care le-am triplat toata iarna. Asa ca anul asta am trecut pe fructe, iaurt, fulgi, apa (metoda FIFA) si alte chestii naspa si iata ca am ajuns (aproape) o mandrete de baiet. Inca pe atat si sunt ca in liceu. Asa ca, sport suxs!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. şi-la-vară-cald a spus:

    @Ensi
    “Brate, picioare, tzate, beton.”
    Eşti beton, măi!
    big grin
    big grin
    big grin
    Dacă nu s-ar fi zgârcit Julius la cărţi, în seara asta tu meritai premiul cel mare!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. liviu amza(nadie) a spus:

    da mai @şi-la-vară-cald si unde mai pui ca-i si baiet beton.birrr.stiu ca baietii au pectorali. happy @Ensi mai dar nu ai inclus si peste miere si lapte.ca nu ajungeai inca pe atit ajungeai triplu.mai fara miscare nu faci nimic.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. alexandra a spus:

    iti propun ca inainte sa iesi la alergat sa mananci un Fibrobar verde. dupa ce alergi Fibrobaru iti ramane in gat si tot sta acolo pana a doua zi dimineata. nu-ti mai arde de nicio ceafa de porc. e reteta succesului. 8 kg am dat jos in maniera asta. sigur sa aiba o vina si problemele amoroase, si nedormitul si lipsa poftei de mancare in sine, precum si urcatul pe munte timp de o saptamana. daaaaaaaar…asta e alta mancare de peste.big grin si alergatul chiar lucreaza muschii abdominali. nu era in planurile mele de viitor sa am si muschi la picioare, dar what the hell?sporhappy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Ensi a spus:

    Bre, pectorali ai la 18 ani, la 35 ai tzatze, mai tari sau mai moi, in afara daca ai timp-chef-vana sa tragi de gantere de 5 ori pe saptamana si sa bagi Fibrobar pana ti se incleiaza dintii. Chiar daca ai avut pectorali, datul din taste nu e sport si nici sexul. Nu va mai amagiti aiurea. Iar cele 6 pachetele sunt mancarea de servici pe o saptamana. Eu in continuare sustin totusi taiatul femeilor cu toporul, unde mai pui ca e si distractiv. M-am intalnit deunazi cu o prietena f buna din studentie, in loc de “vai, ce mai faci, nu te-am vazut de 5 ani” etc. zice “da te-ai rotunjit bine”. Iar eu am slabit douaj’ de kile, nah, asta e noul meu look, acvadinamic, sper sa ajung din nou la stadiul de sageata dar pana atunci ma multumesc sa ma alinte nevasta “Orca”. Ce mai zicea daca ma vedea acu’ 5 luni? E si asta o forma de evolutie

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. Ensi a spus:

    Totul e o chestie de perspectiva, pana la urma. Iti dai seama ca ceva s-a schimbat cand prietenii te cheama la bere. Inainte era: “misca-ti si tu curul pana la Unirii”, apoi s-a transformat in “nu te rostogolesti si tu diseara pana la fantani?” Mai nou: “hai si noi la o citirica, da’ tu mai bei bere, nu ziceai ca…?” Deh, prietenii

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. şi-la-vară-cald a spus:

    Măi, toţi vorbiţi de cure de slăbit, da’ unul nu aduce vorba de cele de îngrăşat, că eu de-aia am nevoie, bre. Am încercat cu bere, da-n afară de faptul că umblam ziua întreagă ca o curcă beată, n-am pus pe mine gram. Ce tot daţi vina pe bere, că tot de la mişcare vi se trage. Adică de la lipsa ei!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. 4mall a spus:

    @slvc: incearca un sandwich cu untura si sunculita, cu garnitura de slaninuta…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. şi-la-vară-cald a spus:

    @4mall
    Mersi, şefu’! Încercat. Nu creşte decât colesterolu’, greutatea… stationaire, ca la Cotele Dunării.
    Aştept soluţii mai eficiente decât asta.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. Ensi a spus:

    comunitatea oamenilor cu burta transmite calde salutari tuturor celor care mananca de 8 ori pe zi si nu pun gram! sa va fie de bine!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. şi-la-vară-cald a spus:

    @ensi
    Lasă-mă cu urările! Soluţii, nene, soluţii! Reţete magice! Să pot să ajung şi io să mă bat pe burtă cu voi, pardon: ca voi, că dau de şira spinării mintenaş! Of! sad

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. Ensi a spus:

    Aveam un amic, 1.90 / 62kg al carui program zilnic de masa dupa angajare era asa: la 8:00 oua ochiuri cu carnati sau asem, ca ii crapau ochii dupa o noapte de post; la 10:00 lua de la colt 6 clatite; la 13:00 desfacea cele 2 (doua) borcane cu mancare de acasa; la 16:00 tragea de niste pateute, orice; la 18:00 venea acasa unde il astepta ciorba; la 20:00 venea cina cu minim 2 feluri si un desert; la 22:00 gogosi sau altceva cu lapte; dupa miezul noptii se trezea si spargea frigiderul, orice ii pica in mana. A doua zi o lua de la capat. Si sa nu credeti ca avea niste farfuriute asa, de copii. Si acum tot cam la fel face, doar ca are 2 copii si cand se trezesc aia mici noaptea, mai da si el o raita prin frigider.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    @ensi

    îl urăsc sincer pe prietenul tău!!!!!!!!!!!!! eu e suficient să mă uit mai lung la o prăjitură şi se şi pune pe dosul şi pulpele mele…

    @şi-la-vară-cald

    iubita lu” mama, de ce nu faci tu un stagiu de pregătire la soacră-mea în bucătărie? că după o săpt de pireu cu lapte+ unt+ ulei, 4-5 tăvi de prăjituri făcute săptămânal, o să pui oareşce cărniţă pe tine. mai multă de fapt. şi dacă o ţii pre doamna soacră-mea vroe 3 ani la tine o să te iubesc ca pe o soră

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. Arsulici a spus:

    @Julius
    Daca vrei iti trimit si burta mea sa scapi de ea big grin

    PS. Stii de ce le plac femeilor barbatii cu burta? Pentru ca nu le bate soarele in cap si nu fac insolatie cind s. p. (da, stiu, sint misogin big grin )

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. theheartcollector a spus:

    @Arsulici: Mă, femeile niciodată nu au știut ce vor. Toate afirmă că un bărbat trebuie să aibă pătrățele, da’ nu se gândesc că apoi o să își spargă capu’ de “faianță” big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. Arsulici a spus:

    @theheartcollector
    laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. 4mall a spus:

    @slvc: In liceu, aveam un coleg slab, care visa sa devina musculos. S-a dus baiatul la sala 2 ani de zile, a pus fibra pe el in draci, dar masa…canci. Dupa o pauza de 1 an de zile, timp in care facuse armata, m-am intalnit cu el si era cat un munte. Si masa, si muschi. Secretul era simplu: Manca zilnic in jur de 2 paini (deh, mancarea de armata…winking. Asa ca zicala “painea noastra cea de toate zilele, nu e de pomana”.
    @arsulici: laughing)))

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. si-la-vara-cald a spus:

    @theheartcollector, 4mall, Ignoratus
    sad
    sad
    sad
    Si bineinteles ca nu va iau in calcul reteta de… ingrasat!
    @tahemet
    Multumesc de oferta, da’ cred c-o sa-mi caut soacra neinceputa, nu obosita deja de alte nore… Oricum, am retinut esentialul: sa-mi iau barbat, ca soacra si kilogramele vin musai, la pachet.
    big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Alergatul dăunează grav sănătăţii -- Topsy.com a spus:

    [...] This post was mentioned on Twitter by Mihai Todor. Mihai Todor said: @JuliusDC e de părere că alergatul dăunează grav sănătății. Cam are dreptate: http://bit.ly/QpMRT laughing [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. N.A. a spus:

    @mifty, slvc – Hm, bine, atunci ar ajunge, banuiesc, o intalnire cu sindicatul si sa va spuna verde in fata ca nu va mai da nici o carte sau ca nu va accepta nici o revendicare.. Ar fi si mai de efect si nici nu v-ar mai starni mila. laughing)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. theheartcollector a spus:

    @slvc: No, măi, te pomeni ca tu ai învăţat la şcoală că pătratul e rotund laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. web design constanta a spus:

    Eu alergam in fiecare week-end intr-o vreme, si chiar a ajutat la pastrarea unei conditii fizice bune. Acum depinde si ce mancai cand ajungeai. Cine te punea sa mananci ceafa de porc si mars cu cola ? De ce nu iaurt, daca tot voiai sa slabesti. Alergatul ajuta, dar nu e o formula magica.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    @si-la-vara-cald

    fată, ascultă încoace la mine şi ia-ţi soacră cu rodajul făcut! că dacă te pisiceşti pe lângă ea să se ude toată de emoţie că e tratată ca o mamă

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. 50. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    @arsulici eu prefer bărbaţii cu un pic de burtică (acum să nu te gândeşti la hiperbole de gen manuel uribe), aşe, să fie şi ceva sclipici pe sub piele, că ţin de cald noaptea.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. 51. N.A. a spus:

    @Tahemet – Tin musai sa ti-o ofer si pe a mea soacra, ca vaz ca esti mai priceputa in abordarea acestor creaturi venite din iad. Te vei bucura de asemenea sa afli ca in cel mai scurt timp vei ajunge la o silueta de topmodel, gateste infiorator de groaznic!! big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. 52. N.A. a spus:

    @slvc – Te invit sa te muti la mine si-ti gatesc eu, te fac cat o batoza! Dac-am reusit sa-l ingras pe scobitoarea de barbati-miu, care era o cauza pierduta..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. 53. si-la-vara-cald a spus:

    @Tahemet & N.A.
    Ok. Uite la ce varianta am ajuns:
    Date fiind recomandarile voastre sincere si dezinteresate, o iau pe soacra tahemetei si ma mut la N.A., specialista in rotunjirea unghiurilor ascutite, ca ma cam grabesc cu ingrasatul. Astfel asistata de doua specialiste intr-ale gatitului, si folosind-o pe soacra restanta la spalatul vaselor doar, in scurt timp imi voi vedea visul cu ochii: voi fi mai usor de sarit decat de ocolit. N.A., pune doua tacamuri in plus la masa, ca merg s-o iau pe mamaie si venim.
    big grin.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. 54. N.A. a spus:

    @Tahemet – Hahahahahaha! Nici o soacra nu mai are ce cauta la mine in casa, nici macar de-alea bune (yeah, right, ca parca as mai crede in Mos Craciun!), deci cele doua tacamuri iti sunt alocate tie!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. 55. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    @şi-la-vară-cald+NA

    îi bai mare fetelor! că atâta vreme cât sunt în casa soacrei nu-mi permit să îi aduc oameni la masă, şi câtă vreme sunt aici eu nu mai gătesc, m-am reprofilat pe salate şi iaurturi, să dau jos ce am pus în primul an de căsnicie, cât am fost noră bună. sau era z?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. 56. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Da” te-nvăţ să găteşti. dacă-ţi place mâncarea de tip mediteraneo, picantă şi aromată, am de predat. în ciuda părerilor soacră-mii chiar ştiu să gătesc

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. 57. si-la-vara-cald a spus:

    tahemet
    Bine, mey, unde n-a reusit mama, vei reusi poate tu! Ca am auzit ca ai o gradina de mirodenii de te apuca ameteala cand intri in ea, de la atatea arome. Deci, o iau pe soacra N.A.-ei si ne infiintam la tine, s-o inveti si pe ea sa gateasca. Ne rezolvi pe amandoua dintr-o lovitura. Multumesc, ma duc s-o iau.Pregateste doua sorturi de bucatarie.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. 58. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Bre varo! n-am nici eu şorţ de bucătărie! la ce bun? un meseriaş bun n-are nevoie de protecţii inutile!

    şi grădină de mirodenii am:cimbru, busuioc, dafini, ardei iuţi chili, rozmarin, lavandă, tarhon, pătrunjel, leuştean, mărar et multe caetera

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. 59. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Cât despre soacra lui NA, pe pariu cu tine pe faimoasa mea plăcintă de deşte că dama se consideră demnă de distincţia cordonne bleu. (sau gordon bleau)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. 60. ver_bep a spus:

    trebuia sa bagi tot meniul pe gat inainte de alergat. sa vezi ce frumos scapai si de mancare, si de burta si de tot…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. 61. şi-la-vară-cald a spus:

    @tahemet
    O fi având ea, da şi io o am pe cea roz la pricepere, aşa că o să fie distractiv. Abia aştept. Sosim vineri la prânz, cu trinu’.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. 62. hpv a spus:

    upsss…trebuie sa mai exersezi big grin
    nu e asa mult o tura de IOR …hai ca poti, inainte de 2025 laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. 63. ceapa.nova a spus:

    Da, burta e monumentul eroului cazut, da al meu zice ca retine apa in organism, numa’ ca-i creste cocoasa in fata.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Dan1: @Belle d”Imagination: Eu bag sama ca o sa putem câstiga o tableta de-asta la urmatorul concurs de mima cu...
    • mifty: @Belle d”Imagination: 8,45 ore cu ecranul stins, cred!!! :))))))))
    • Belle d”Imagination: Dar bag eu sama din ce comentează oamenii de mai sus şi din ce a spus Divinul, ale cărui...
    • Belle d”Imagination: Tot laptopul rulz! (Cât despre micul meu notebook no name – Hanspree, are o drăguţă...
    • mifty: rahat. prefer un tabletPC generic, cu un linux pe care, la urma-urmei, pot să-l compilez și eu, fără...


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac