Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Poliţist, emotiv

Julius Constantinescu

Aproape de miezul nopţii, sîmbătă, am parcat maşina în faţa Gării de Nord. Cînd să cobor, văd doi tipi la bustul gol dîndu-se jos din maşina de alături, cu bîta în mînă. Ăla de lîngă mine era foarte surescitat: “Îi omor, să moară mama”. După cinci secunde, l-am văzut din nou, alerga în sens opus cît îl ţineau picioarele – tentativa de a-i omorî pe duşmani cred că eşuase, ăia care-l urmăreau păreau destul de vii. M-aş fi uitat în continuare cu plăcere, că scoseseră şi cuţitele şi spectacolul promitea, dar mi-era să nu-mi zgîrie maşina şi m-am cărat la intrarea principală.

În gară, am găsit destul de greu un poliţist – era tupilat într-un chioşc d-ăla publicitar şi se întreţinea cu domnişoara promoteriţă (îndrăznesc chiar să afirm că îi făcea un pic de curte). “Bună seara”, zic. Nu m-a auzit de prima dată şi a trebuit să repet. S-a întors greu, şi doar pe jumătate: “Da. Bună seara”. “Se bat unii cu cuţitele în faţa gării, la intrarea dinspre metrou”, zic. “Da?”. “Da”. “Cînd?”. “Acum”.

Ceapa mă-sii de AXN, cu toţi poliţiştii ăia care cer întăriri prin staţie şi se reped pe urmele infractorilor! Ăsta se uita perplex la mine, nu înţelegea ce legătură are el cu faptul că se bat unii (mai ales că nici nu-i cunoştea, nu se băteau în incinta gării, plus că poate plecaseră deja). Şi se bălăngănea de pe un picior pe altul, doar, doar oi pleca. În cele din urmă, s-a mai întors o dată spre domnişoara promoteriţă, a scuturat cu părere de rău din cap şi s-a dus să-şi facă datoria.

Mergea atît de încet, încît ziceai că are greutăţi legate de picioare. Am avut remuşcări că l-am luat din locul ăla bine luminat şi plin de oameni, unde era în siguranţă, şi l-am trimis într-un loc atît de nesigur cum e zona gării, unde ţipi degeaba, că nu-ţi sare nimeni în ajutor.

72 comentarii la “Poliţist, emotiv”

  1. 1. Poliţist, emotiv » visurat.ro a spus:

    [...] spectacolul promitea, dar mi-era să nu-mi zgîrie maşina şi m-am cărat la intrarea principală.(more…winking De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { ‘pub’ : ’560302451683403′, ‘site’ : [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. Arsulici a spus:

    Julius, si in facultate iti placea sa spargi chefurile?
    Ca am inteles ca ai stricat doua distractii, aia cu jocurile de cutite, si aia in care un politist incerca sa cucereasca intelectual (sic!) o domnisoara big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. marius a spus:

    POLICE SHIT!!!Mai trebuie sa comentam ceva la adresa militienilor astora de rahat?!Poate doar cand fac greva si vor drepturi,sa le zicem ceva de mame si de rudele pana la gradul sapte!!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. Ciprian a spus:

    Nu e cazul de remuscari, e politai sa isi faca datoria, sa-si merite banii pentru care fac greva. Is politisti sau paznici la hotel? La lupta cu ei, si le va fi mormantul incununat cu flori laughing.

    Plus ca poate i-ai salvat viata, daca acea discutie a politaiului cu chioscherita ajungea prea departe si o cerea de sotie?

    Sincer, cred ca mai degraba am incredere in hoti si criminali in serie, decat in politistii romani. Le tremura izmenele pe ei.. cotcodac, cotcodac.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. Florin a spus:

    Mai bine sunai la 112 poate aia se miscau mai repede sa ridice cadavrele … pardon … sa ii opreasca pe cei care urmau sa se omoare cu cutitele. Ala din gara saracu ce sa faca ? El unu si aia doi cu bata si cutite. Ce sa faca el ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. mukawaka a spus:

    asa deci, ai indraznit sa deranjezi organul? happy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. mihai savu a spus:

    “Lege si ordine”, nu?
    Legea este publicata in monitorul oficial, si ordine facea el printre materialele fetei. Sau primea ordine de la ea, in fine…
    Deci care e problema?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. Arsulici a spus:

    @mukawaka
    A deranjat organul??? Adica a masturbat legea, nu? big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. şi-la-vară-cald a spus:

    @ Florian
    Cum ce sa faca?! Sa-l ia la poceala pe Julius, ca l-a deranjat din timpul programului! big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Nu era emotiv, pur şi simplu nu înţelegea de ce trebuie să strice planurile infractorilor: ”îi omor, să moară mama” deci, dintr-o lovitură mureau 3 interlopi sau persoane cu legături cu interlopi. deci o lume mai curată.
    nu mai bine lăsai să continue acţiunea?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. 4mall a spus:

    @tahemet: Ei bine, in sfarsit cineva care intelege fenomenul! Felicitari!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. Florian a spus:

    @şi-la-vară-cald
    Perfect de acord, Julius merita o poceală şi pentru simplul fapt că n-avea ce să caute în gară la ora aia, când începe programul boschetarilor. M-ar surpinde numai faptul că-mi spui mie ce crezi despre comentariul altcuiva, dacă nu aş şti cât de mult ţii la mine.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. Florian a spus:

    Dacă venea la gară cu autobuzul ştia ce are de făcut, că din 5 în 5 minute ar fi auzit în difuzoare îndemnul de a reacţiona când cineva este în pericol. In locul poliţistului, eu îl arestam pentru lipsă de atitudine civică şi pentru tulburarea liniştii organului.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. Ciprian a spus:

    @Florian
    Parchetul ar trebui sa se sesizeze. Poate ca Julius inca poate fi acuzat de complicitate sau macar instigare la omor.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. Florian a spus:

    @Ciprian
    Suntem prea blânzi cu acest odios şi mai ales sinistru. Un proces la Haga pentru crime împortriva umanităţii, asta ar merita.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. Florian a spus:

    @şi-la-vară-cald
    Erată: surprinde, nu surpinde. Cred că de la căldură mi se trage, vara schimbă-ţi şi tu nick-ul.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. N.A. a spus:

    Hahahahaha, cat de tare! si n-ai avut tu curiozitatea sa te duci sa-i urmaresti interventia timida? Eu cred ca s-a ascuns dupa colt, pana ai plecat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. JULIUS a spus:

    @Arsulici: pai tu cine crezi ca era cel mai bun prieten al politiei universitare?
    @ciprian: in criminalii in serie normal ca poti sa ai incredere, astia sunt seriosi, nu ca aia care te lasa balta dupa prima crima
    @florin: sa strige la ei: “taiati-va in fata la sectiile voastre de politie, golanilor!”
    @mukawaka: era treaz organul big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. Daily Cotcodac »  A fost sau n-a fost? Aceasta-i întrebarea a spus:

    [...] EDIT: Pentru concursul de astazi, lasati un comentariu la textul Poliţist, emotiv. Daca nu va place concursul nostru, va rugam sa [...]

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. Ciprian a spus:

    Daca ne imbii si cu un premiu postul devine din ce in ce mai interesant. Are mai mult suspans decat orice episod din CSI Vaslui.

    Mei-dei, mei-dei.. Politist la pamant!Repettongueolitist la pamant! Am plecat in urmarirea suspectului: alb-caucazian cu accent oltenesc, este imbracat intr-o camasa de noapte barbateasca si o scufie alb-albastra. Ultima data a fost vazut luand-o pe aratura. Mei-dei, mei-dei.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. Kraix a spus:

    Saracu’ politisc mai avea putin si o convingea pe vanzatoaera respectiva sa il lase sa intre in curtea tocmai construit de el si tu l-ai deranjat pentru unii care nici macar nu se bat in curtea aia.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. Kraix a spus:

    politisT* construitA*
    PS: Observ ca postul celalalt a intrat in moderare, stiam eu ca sunt special si vrei sa-mi citesti postul separat. laughing

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. lx a spus:

    COCKBLOCKER!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. cyan a spus:

    cred ca asta era mottoul lui: Crede si nu cerceta, asculta si nu te implica

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. Florian a spus:

    @Ciprian
    Foarte mişto apelul ăla, da’ rişti să înfunzi puşcăria pentru înregistrare ilegală. Poliţia nu-i comisie parlamentară, să-ţi poţi face de cap.
    Cât despre premiul pe care l-ai merita, am vorbit adineauri cu unchiu’ Dante şi mi-a zis să-ţi transmit un mesaj de incurajare: Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate nell inferno dal Cotcodacius. Nu ştiu ce-o însemna, dar cred că-i de bine.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. alin a spus:

    da, si pe mine m-a enervat aseara un gardian, care este “pus in slujba ordinii publice”, nu? ne-a sarit mingea peste gard la fotbal si mai mai sa-l loveasca in cap, l-am rugat sa ne-o returneze dar n-a vrut nici de-al naiba…s-a facut ca nu aude…desi dupa parerea mea “isi facea datoria”, nu? era o “ordine publica” normala ca 15 oameni sa stea inchisi pe un teren de fotbal si sa se uite prin gard la mingea care se afla la 50 de m departare?? asta e … nu prea inteleg ei astea cu a-si face datoria fata de neam si tara …

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. alin a spus:

    aaa…mi-am amintit o faza, apropo de 112, eram mai demult in ratb, in 104 mai exact, autobuz plin de hoti cel putin pe cand circulam eu…la un moment dat observ doi tigani cum incearca sa fure de la cineva si, de la distanta, ma gandesc sa sun la politie…la 112 …si sun si le explic unde sunt si de ce am sunat…incep sa ma intrebe intai pe mine toate datele, apoi vor sa le povestesc de unde mi-am dat seama ca asta se intampla … eu le-am zis sa faca ceva repede…ei continuau cu intrebarile…astfel incat de nervi am renuntat, mi-am dat seama ca nu-i nimic de facut, era deja prea tarziu, hotii furasera deja si se pregateau sa coboare…si mi-am dat seama ca n-o sa vad niciodata un echipaj de politie la prima statie care sa ii opreasca…de mai bine de un sfert de ora imi puneau intrebari tampite la telefon…deh…eu zic ca filmele astea politiste americane au o influenta negativa asupra noastra…dar stati linistiti, politia romana isi face datoria….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. ioana a spus:

    nene, dă-mi bre şi mie o carte că suntem şapte copii la mama şi tata ne-a lăsat inculţi şi a fugit cu trei sferturi din bibliotecă. io sunt cel mai mic şi până ajunge şi la mine o carte nu mai apuc decât cuprinsul. hai bre nene julică că văd că matale eşti om bun şi sunt şi eu decât un copil amărât şi înfometat după cultură, bre, făcea-ţi-ai pomană, să-ţi ajute traficu, să-ţi dea zece mii de unici pe zi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. macanta a spus:

    ioana nu te milogi,doar scrie cu talent,aici nu e cere si ti se va da ci scrie si ti se va da.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. macanta a spus:

    cred ca am vazut prea multe filme straine cu politisti de cred ca asa ar trebui sa fie,normal ca saracu’ avea plumb la picioare,ce sa faca el saracu’ singur,pe intuneric si cu 30 kg slana pe el?happy
    acu politist emotiv,adjectiv,expansiv n-ai sa vezi.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. macanta a spus:

    buruienosule,mai cu caninii,infinge-te mai tarehappy

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. mihai savu a spus:

    De ce te legi de mine, dom’le? Tie ti-ar placea sa fii intrerupt din curtarea unei fete? Dar ti-ar placea sa fugi prin caldura asta? Dar ti-ar placea sa-i fugaresti pe unii care se taie intre ei? Dar ti-ar placea sa apari apoi pe internet ca fiind oaia neagra a politiei? De unde sa fi stiut eu ce am de facut, crezi ca eu am citit vreo carte in viata mea? Nu crezi ca ar fi timpul sa incep (asta a fost un apropos subtil)? Ei vezi, de ce te legi de viata mea in public?

    Semnat: politistul emotiv

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. db a spus:

    JULIUS Says:
    August 19th, 2009 at 1:26 am

    @Arsulici: pai tu cine crezi ca era cel mai bun prieten al politiei universitare?

    Jul, ai uitat cand te-a amendat politia din complex??? Zic ca ar merita prezentata faza pe DC winking (ok, ok, asta era inainte de a te face prieten cu capitanul Rosu)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. db a spus:

    Cum zicea si tahemet, cand mai vad pe la tv ca nus’ce clanuri de tigani s-au luat la omor ma tot intreb de ce dreaq intervine politia, mascatii sau care-or mai fi? Sa faca un antrenament cu public, pentru ca isi doresc mult victoria dar n-au prea des cu cine sau or fi printre tigani si oameni nevinovati ce trebuie aparati?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. Stefu a spus:

    Julica tata te invit la mine in Berceni sa vezi ce frumos se ascund politaii in scarile blocurilor cand se alearga gastile intre Calabria si Cultural si viceversa. Astia asteapta in scara blocului pana termina aia de caftit si dupa ce pleaca ies si ei si ii ridica pe aia care au pierdut meciul si le mai administreaza o mama de bataie si ei, probabil pentru ca nu au fost suficient de bine pregatiti fizic si vorba lui Tolo “nu si-au dorit victoria mai mult”.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. Florian a spus:

    @macanta says: „ioana nu te milogi,doar scrie cu talent,aici nu e cere si ti se va da ci scrie si ti se va da”.
    Doamne, câtă ingenuitate există pe lumea asta.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. julica23 a spus:

    Scenariul 1 (film de dragoste): domnul politist nu a fost in pericol, pentru ca dupa primul colt a ramas ascuns pana cand zgomotele suspecte au incetat. Iar domnisoara promoterita a fost atat de impresionata de curajul nebanuit al politistului (evident, nici ea nu putea sa vada dupa colt) incat a hotarat sa ii accepte curtea. Si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
    Scenariul 2 (film de comedie) : domnul politist, ca orice politist curajos, ii interpeleaza pe suspecti (unii cu batele, unii cu cutitele), iar acestia, pentru a iesi din incurcatura formeaza o coalitie temporara impotriva legii, ce se transforma intr-o prietenie adevarata pana la sfarsitul filmului.
    Scenariul 3 (film SF) : domnul politist instaureaza legea si ordinea in zona garii, interlopii in cauza sunt inchisi, iar restul (familie, prieteni, clanul etc. celor de mai sus) sunt atat de speriati de aplicarea legii incat o apuca pe calea cea buna.

    THE END

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. tested a spus:

    ….domle am vazut si io cum se actioneaza ca la carte in politie: in centrul iasului coboara din mertan doi burtosi colorati cu lant, burta si mai ales bate de baseball si iau la macel trei indivizi tot dubiosi dar fara bate (clasicul blitzkrieg), politia asista impasibila de pe margine (arbitreaza ??)si la terminarea ostilittilor amendeaza pe cei batuti pentru tulburarea linistii publice !!!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. şi-la-vară-cald a spus:

    pt. Florian
    Ai dreptate, căldura e de vină! Altfel n-ai fi uitat că tu ai spus:
    “Ala din gara saracu ce sa faca ? El unu si aia doi cu bata si cutite. Ce sa faca el ?” Cum întrebarea ta nu era destul de retorică, am riscat şi eu un răspuns.
    Iar nick-ul nu mi-l schimb, că a fost prilej de multe dezmierdări din partea ta mai deunăzi… Îţi închipui ce furori voi face cu el când s-o răci vremea?!
    pt. Alin
    Măi, da grele probleme ai tu cu oamenii legii! Auzi, să nu-ţi returneze comunitarul mingea! Dar arşicele ţi le-a dat înapoi? big grin

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. macanta a spus:

    dom’le,ma gandesc daca eu as fi politist(a) si as vrea sa fiu cu adevarat demn de film,nu stiu daca as reusi asta in romania.
    de pilda,gasesc un nene care circula aiurea in trafic,eu inteligent il amendez,scriu procesul verbal ca la carte,ii vorb politicos.
    pai ce sa vezi?
    ala ,impertinent,ma scuipa in fata,scoate telefonul si suna pe nu stiu cine.
    intre timp suna si tel .
    meu,sefu ma ia de urechi si-mi zice sa-l las in pace pe nenea.nenea pleaca razandu-mi in fata.data viitoare ma va pune sa-i fac si pantofii
    .cum sa nu fiu un politist emotiv si sa nu am curaj sa abordez pe cei care gresesc?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. savy a spus:

    mie mi s-a intamplat sa ma duc sa atentionez un politist ca un tip isi bate prietna in spatele blocului, iar el sa-mi zica: “D-apai poate merita fata”. am izbucnit instantaneu in ras. se pare insa ca el nu glumea.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. http://www.tahemet.blogspot.com/ a spus:

    Păi după părerea mea, în cazuri de răzbel intraetnic, poliţia ar trebui să sigileze zona, să noteze la final care e scorul (morţi şi răniţi) şi pe cei care şi-au dorit mai puţin victoria dar sunt încă vii să îi amendeze pentru tulburarea liniştii publice – să îi stimuleze pentru data viitoare, iar pe victorioşi să îi premieze cumva pentru servicii aduse neamului.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. Stefu a spus:

    Julica tata, la tine pe blog zice comentariul meu asteapta moderatie. Intrebarea mea este daca moderatia ar trebuie sa vina din partea mea?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. ioana a spus:

    florian, lăsaţi, inocenţii sunt cei mai sinceri, iar ţara asta de candoare şi sinceritate are nevoie. dacă ar şti că odată eram atât de necitită încât am luat un shakespeare de la biblioteca comunitară şi nu l-am mai dus înapoi… eh.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. 4mall a spus:

    @ioana: Si tu aveai nevoie de o pana mai groasa sa fixezi masa, nu?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. ioana a spus:

    4mall, nu te pricepi neam la fengşui, shakespeare este numai pentru ceaşca de cafea! am cerut şi aici odată una pentru piciorul mesei, am dat şi numărul de pagini, dar probabil nu aveau pe stoc dimensiunile mele pentru că mi-a fost ignorată solicitarea. între timp am fost nevoită să renunţ şi la masă, mănânc direct de pe cărţi, cu atât mai mult am nevoie măcar de una.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. BlindGirl a spus:

    Acu’ vreo 5 ani se bateau 2 in fata politiei Botosani. Unul era jos si altul ii cara din greu pumni si picioare. Lumea se adunase ca la circ. Intr-un colt si in celalat al cladirii erau cate 2 politisti. M-am dus la primii 2 si mi-au explicat cum sta treaba. Ei au postul ala (fix) spre supraveghere si nu au voie sa-l paraseasca, iar ceilalati se ocupa de celelalte strazi si nu e treaba lor sa intervina.

    Acum ce sa zic… tu zici ca aia ar fi avut cutite… pai din cate stiu eu la Suceava foarte multi politisti nu au arma (30 sau 50% nu tin minte exact) si nici conditie fizica precum ceilalti din poveste…deci s-ar fi dus ca porcul la taiere.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. Ovidiu a spus:

    Probabil ca nu avea foc la el, si nici ceas… doar sapca. A socotit repede care e sansa sa ia bataie, dupa regula de 3 simpla, si vazand ca este de 66.666666666666666666666666666667% (ultima zecimala a calculat-o mai greu si de aia ti s-a parut tie ca nu te baga in seama) a pornit spre campul de lupta. Acest adevarat erou al patriei, curajos si neinfricat, ar trebui omagiat, respectat si decorat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. Shogun a spus:

    Nu stiu altii cum sunt, dar mie imi e mai frica de politia romana decat de infractori. La ce pistoale au si la ce pregatire, ochesc glezna si iti zboara creierii. Cat despre cazul descris de tine, omul o fi gresit cu ceva, probabil nu a facut planul saptamanal la spaga, pentru ca altfel nu ar fi ajuns paznic in gara. Si daca tot e incompetent, macar de o bataie buna sa aiba parte…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. 50. 4mall a spus:

    @ioana: In curand o sa renunti si la pat, si o sa fi obligata sa te pui cu burta pe carte…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. 51. Florian a spus:

    @şi-la-vară-cald
    Ascultă la mine şi schimbă-ţi nick-ul, că ştiu ce spun. Ti-a intrat transpiraţia în ochi şi nu mai faci distincţie între Florin şi Florian.
    Cu furourile alea ai dreptate, da’s bune doar iarna. Acum m-ai da gata definitiv cu un „şi la iarnă, dragoste pe banchiză”.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. 52. Arsulici a spus:

    Povestea trebuie dedscifrata cu atentie, pentru a descoperi toate dedesubturile.
    In primul rind, ce cauta Julica in gara aproape de miezul noptii (ora la care copii cuminti si sfiosi sint, de obicei, in pat)??? Cauta pe cineva sa-i citeasca o poveste de somn usor?
    In al doilea rind, de ce isi face atitea griji pentru soarta interlopilor? Sigur are vreo legatura ascunsa cu ei (poate interlopii aia ii furnizeaza cartile pentru concurs).
    In al treilea rind, de ce il cauta pe politist linga chioscul publicitar? Credea cumva ca politistii sint la promotie, si va primi unul cu reducere???
    In al patrulea rind, este clar ca Julica, de fapt, era gelos pe politist si de aia l-a intrerupt si l-a pus la munca, pentru a ramine el singur cu fata big grin
    În al șaselea rind, daca Julica vroia cu adevarat o interventie in forta a politiei, cum a vazut el pe AXN, atunci trebuia sa sune la AXN, nu la Politie!
    În al șaptelea rind, Julica are deja 36 de ani (multi inainte). Nu a invatat pina acum ca ceea ce vede in filme e diferit de ce se intimpla in viata reala??? Julica traieste intr-o lume de basm in care crede orice????
    In al optulea rind, de unde are Julica atitia bani de benzina de-si permite sa mearga la gara la agatat cu masina?
    In al noualea rind, de ce nu a postat pe site o poza a promoteritei, ca sa ne convinga ca a fost la gara cu adevarat?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. 53. Florian a spus:

    @Ciprian
    La 7:35 am ţi-am răspuns la may-day, dar staţia lui Julius ne bruiază transmisia. Mai încerc odată, poate-i plecat iar la gară şi nu observă:

    Foarte mişto apelul ăla, da’ rişti să înfunzi puşcăria pentru înregistrare ilegală. Poliţia nu-i comisie parlamentară, să-ţi poţi face de cap.
    Cât despre premiul pe care l-ai merita, am vorbit adineauri cu unchiu’ Dante şi mi-a zis să-ţi transmit un mesaj de incurajare: Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate nell inferno dal Cotcodacius. Nu ştiu ce-o însemna, dar cred că-i de bine.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. 54. Florian a spus:

    @Ciprian
    Ti-am dat un mesaj la 7:35 am şi adineauri l-am repetat, dar moderatorul îmi tot arată ce drept poate să ţină el degetul mijlociu. Iti spun asta că poate peste vreo săptămână îţi faci timp să mai treci pe aici şi să-l citeşti.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. 55. Andrei a spus:

    e bine ca nu te-a batut pe tine ca l-ai deranjat.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. 56. heh a spus:

    nu stiu ce ai avut cu omu’. in loc sa te pui intr-un loc sigur si sa urmaresti showul, i-ai stricat si vrajeala lu’ garcea, n-ai vazut nici arestari, gasca s-a spart plictisitor (ce aveti bai baieti? stati linistiti ca va vede lumea) si oricum s-a continuat altundeva…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. 57. Moroi a spus:

    Eu dacă eram miliţianul te şi pocneam. Şi băgam şi replica: “păi ce cauţi aici? Unde îţi este simţul civic?”

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. 58. 4mall a spus:

    @Arsulici: De la al patrulea rand, ai sarit la al saselea…Randul cinci e cu ghinion? Si daca da, 13 cum mai e?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. 59. Ciprian a spus:

    @Florian
    Am citit destul de tarziu restul comentariilor incat m-am putut bucura zgomotos de toate cele 3 vorbe ale tale care spuneau cam acelasi lucru.

    Ar trebui sa fie si politia asa insistenta ca tine. In ziua de azi, individul suna la 112 si dupa “Alo, Politia? Sunt atacat. AUUUU..” politia inchide telefonul si asteapta un nou apel pentru a se asigura ca nu a fost o farsa. Daca esti asa fraier si suni si a doua oara ai ghinionul de a repeta probele orale de la bac.. “Deci dl, numele si prenumele dvs… Ati baut ceva azi? … Cum ziceati ca va cheama?… Droguri obisnuiti sa consumati?… Inainte de a va inregistra reclamatia va rugam sa ne precizati identitatea dvs… Va multumin! Asteptati mesajul nostru de confirmare, memorati numarul din mesaj si reapelati 112″..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. 60. si-la-vara-cald a spus:

    @ Florian
    Scuza-ma, nu mi-am dat seama ca sunteti doi! Promit sa fiu mai atenta de-acum incolo! Sa va programez pe zile.
    Sau pt. tine, special: si-la-iarna-pe-banchize!
    Ti-e mai bine acum, puisor?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. 61. Arsulici a spus:

    @4mall, @arsulici
    Completare
    In al cincilea rind, politistul trebuia sa-l amendeze pe individul suspect care se plimba la miezul noptii fara rost prin gara….

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. 62. Vlad a spus:

    Se pare ca exista un curent de discredidare a institutiei statului, reprezentata in acest caz de catre Domnul Agent din Gara. Pentru a pastra concizia textului, il vom numi prescurtat Gomez.
    Intr-o dimineata de miercuri, prin mai, cand soarele mijea timid dinspre Dambovita inspre Regie, un ochelarist de la Politehnica alearga disperat, la ora 7:00, inspre chioscul de ziare, pentru a-si procura volumul 2 din “Cel mai iubit dintre pamanteni”. Trece vijelios si face fata cu greu ispitei intitulata “shaorma mare de la max” (la acelasi pret cu cartea), si, cand colo, DEZASTRU…In fata chioscului e deja coada de 7 persoane…Se aseaza timid si incepe si-si faca rugaciunile pentru a mai prinde cartea: “Da-i Doamne astuia din fata diaree”, “da Doamne un fulger pe aia mai din fata”, oricum, obisnuitele rugaciuni romanesti.
    Dintr-o data, in mod neasteptat, langa chiosc opreste o masina a Politiei. Din ea, coboara amenintator Agent Sef Gomez…Ochelaristul incepe si-si modifica rugile: “Da Doamne sa nu ma bata ca stau la coada pentru carti, in loc sa dau banii pe tigari”…Invitat de catre vanzatorul de la chiosc, Gomez sare coada si se baga in fata…de unde isi ridica cele 5 (CINCI) volume din “Cel mai iubit dintre pamanteni”, pe care i le rezervase vanzatorul. In momentul acela, ochelaristul zice ca n-a avut noroc in viata, ca mai bine dormea pana la 9, ca lasa, oricum le-a mai citit o data, intr-a 9-a….Insa intrebarea era: ce facea Gomez cu cele 5 volume? Cate cornete de seminte sa-ti faci? Dupa cati infractori sa arunci cu ele?
    Raspunsul nu l-am aflat decat acum: Gomez se retragea seara, pe peronul Garii de Nord, unde era liniste, pentru a citi in tihna si sa discute apoi tema iubirii si a nefericirii cu domnisoara promoterita…Pana cand, incultul Julius vine si-l rupe brutal din noua gnoza filosofica si din “Daca dragoste nu e, nimic nu e”, si-l arunca intr-un mod BARBAR in lumea cea plina de mizerii: batai, cutite, interlopi…

    P.S.: Domnisoara din fata ochelaristului nu avea decat o hartie de 100 de RON, la care vanzatorul nu avea rest, asa ca, ochelaristul cu banii potriviti a achizitionat ultimul exemplar devil

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. 63. Florian a spus:

    @şi-la-iarnă-pe-banchize
    Super, puicuţa mea moţată, mă duc să pregătesc igluul. Ce parfum vrei să aibă lumânările?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  64. 64. db a spus:

    Dupa ‘adjectiv’ si ‘emotiv’ ar mai putea fi: politist depresiv, coroziv, betiv, nativ, costeliv, rogvaiv, reflexiv, chiar deductiv si, nu in ultimul rand, constructiv! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  65. 65. db a spus:

    Mah, ala era un politist rapidist ‘singur impotriva tuturor’! winking

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  66. 66. Albertony a spus:

    “Nu stiu altii cum sunt”… dar la faze d’astea primul impuls nu e sa fug ci sa merg si sa impart si eu un pun , doi , nu conteaza cui sau care e vinovatul.Voua nu vi se intampla asta ?

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  67. 67. Ciprian a spus:

    @db Mai degraba John McClane din Die Hard 1,2,3,4

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  68. 68. şi-la-vară-cald a spus:

    @ Florian
    Odorul meu, nu-i nevoie de parfum! Vreau să-ţi simt prezenţa cu toate cele cinci organe receptoare!!! Lumânări să fie, pentru orice eventualitate, că uneori te ia somnul şi mi-i urât singură întreaga noapte polară!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  69. 69. Arsulici a spus:

    Dupa citirea acestui articol, care are un titlu mult mai interesant, mult mai reusit, si cu priza la public, Corneliu Porumboiu s-a dus plingind in hohote la ta-su, si i-a cerut ca FC Vaslui sa bata pe Stiinta, ca sa sufere si Julius cum sufera si el…

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  70. 70. 4mall a spus:

    @Arsulici: Mai tata, nush cum naiba faci tu, dar mereu prinzi comenturile cu numere rotunde. La un articol precedent ai fost comentatorul cu nr. 100. Adineauri, 69… Sincere felicitari!

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  71. 71. Arsulici a spus:

    @4mall
    Noroc pur…..

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  72. 72. Florian a spus:

    @şi-la-iarnă-pe-banchiză
    Bine eschimoasa mea, fără parfum, dar să ştii că pe acolo sunt unele mici probleme cu spălatul.

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Producton

Cartusel


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Dan1: @UnPorc: Si noi suntem la fel! Eu, de exemplu urasc sa scriu ceva mai lung de 3 cuvinte oricum. =))
    • costin: OTV-ul iese şi pe print!!!???
    • Dan1: @N.A.: Vrei sa spui ca citesti si te crucesti! :))
    • Alex Ripper: Serata muzicala cu Gallina Blanca… dragoste la prima dezgustare. Pofta buna. =))
    • Adrian Calarasu: Pensionarul :)


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac