Julius Constantinescu

Un automobilist se deplasează din punctul A (să-i spunem Cluj-Napoca) spre punctul B (să zicem Bucureşti). Va conduce el relaxat, admirînd frumuseţea peisajelor şi punînd, din cînd în cînd, mîna pe piciorul gagică-sii, sau i se va părea, asemenea cunoscutului automobilist Zenon, că nu va ajunge niciodată? Să-l urmărim!
Automobilistul pleacă aşadar din Cluj-Napoca şi urcă Feleacul, îndreptîndu-se spre Turda. În faţa lui se aşterne un drum larg, cu linii proaspăt trasate şi un asfalt impecabil. Din păcate, acest lucru nu-i foloseşte la nimic, pentru că, pînă la Turda, drumul e împînzit de camere video: automobilistul se scurge în coloană ca melcul, zîmbind frumos la poze.
După Turda, va trebui să străbată o zonă cunoscută sub numele de Gropile Turzii, o străveche rezervaţie naturală de gropi aflată pe lista UNESCO (se pare că aici astuparea gropilor din asfalt se pedepseşte cu închisoarea). Pînă la Alba-Iulia, are o singură bandă pe sens şi va trebui să facă uz de toată dibăcia sa şoferistică pentru a depăşi numeroasele tiruri, camioane, cisterne şi Stalowa Wole – să spunem că nu greşeşte niciodată şi că ajunge la Alba-Iulia tot cu maşina lui, nu cu elicopterul SMURD.
Un management inteligent al traficului în Alba-Iulia şi Sibiu face ca, la intrarea în aceste oraşe, sute de automobilişti să aştepte la semafor cam 20 de minute pentru a putea ieşi de la hipermarket-urile din zonă cei trei localnici care şi-au cumpărat detergent. Cînd iese din Sibiu, automobilistul are o stare stranie: frica de radar a dispărut complet, iar tirurile care vin din faţă nu-l mai înspăimîntă.
Pe Valea Oltului, situaţia se modifică dramatic: în zilele lui bune, Lăcătuş i-ar fi luat faţa lejer (normal, fără să scape mingea pe jos). Automobilistul ajunge, spre seară, la Piteşti. Soarele scapătă molcom. În faţa lui se întinde autostrada Bucureşti-Piteşti; asfaltul e vălurit uşor, ca apele unui golfuleţ ferit, bătut doar de vînturi moi.