Julius Constantinescu

Maiorul inspecta linia de tragere ţopăind ca un cintezoi peste muşuroaiele din poligon, făcând scurte popasuri pentru a mai sporovăi cu câte un gradat. Îmi promisese de două zile că „o să văd eu pe dracu’” la trageri şi nu încerca în nici un chip să-şi ascundă nerăbdarea de a mă face să-l văd eu pe dracu’. (more…

Julius

E un lucru ştiut că ardelenii sunt cel mai uşor de speriat la cutremur, fiindcă sunt complet lipsiţi de experienţă în materie de seisme. Eu, de pildă, n-am avut cutremure când eram mic, ca alţi copii – prin urmare, când vecinul de deasupra trânteşte uşa sau trece tramvaiul, în circa 10 secunde sunt în faţa blocului, echipat complet şi având asupra mea o raţie de supravieţuire de o săptămână. (more…

Julius Constantinescu

Una dintre capcanele funcţiei de şef este aceea că trebuie să ştii în orice moment unde sunt subordonaţii tăi. Eu am aflat-o abia după ce fusesem numit şef al departamentului de Investigaţii la Transilvania Jurnal – prima mea funcţie de şef.

Cei doi reporteri pe care îi aveam în subordine erau Dan Ielciu (Maître, pentru prieteni) şi Ambrus Bela. Ambii erau imposibil de localizat. (more…

Julius Constantinescu

Directorul ciocăneşte cu degetul în geamul mare de sticlă prin care cuprinde cu privirea redacţia şi-mi face semn să poftesc în biroul lui.

- Julius, îmi spune lovind cu dosul palmei un ziar, fii atent la ştirea asta din Libertatea: primăria unei comune din Apuseni are pe inventar doi vulturi pleşuvi! Du-te şi fă un reportaj cu asta. (more…

Julius

De o oră, stau cu meşterul şi ne uităm de pe geam la camioanele care descarcă marfă la „Albinuţa” chiar sub nasul nostru. Am pus un afiş mare care-i avertizează că se lucrează şi cad pietre de sus, dar şoferii nu se sinchisesc câtuşi de puţin de el. Strig la ei, dar şoferii, ca şi muncitorii, au un mecanism al lor care-i ajută să surzească atunci când îi strigă cineva.

Lumea ar fi, desigur, un loc mai bun dacă un pietroi desprins din zid i-ar crăpa capul unui astfel de imbecil, dar eu nu sunt un om bun şi nu vreau să înfund puşcăria doar pentru ca lumea să fie mai bună. În plus, nu-mi permit să-l plătesc pe meşter ca să se uite toată ziua pe geam. (more…

Am sărit la un moment dat o factură la curent şi am uitat s-o plătesc pe ultima. Fără somaţie – prevăzută de lege -, băieţii de la Enel mi-au tăiat curentul cât eram plecat în oraş. Dacă vreţi să treceţi în seara asta pe la mine să stăm pe întuneric…

Femeia de serviciu a blocului mi-a atras atenţia că de sub geamul de la bucătăria mea se desprind bucăţi mari de zid, care ar putea omorî pe cineva. (more…

Aventurile bravului abonat Julică

Pentru a vă putea delecta zilnic cu excelentele noastre texte proaste, în lipsa cărora ar exista posibilitatea (totuşi, doar teoretică) să mai şi munciţi la birou, echipa Daily Cotcodac are nevoie, în primul rând, de internet (pentru că, aşa cum a sesizat şi Mîndruţă, Daily Cotcodac este „un site pe internet”). Şi, bineînţeles, de televizor. Înainte şi după ce trudesc minute în şir la un remarcabil text slab, membrii echipei Daily Cotcodac se tolănesc pe canapelele din piele de struţ, îşi toarnă un pahar de absint, îşi bătucesc o pipă (după metoda canibalilor fumători Niam-Niam, adusă de doctorul Şendroiu din Bahr-el-Ghazal) şi zappează pe una din plasmele de neam prost ale redacţiei. (more…

Julius Constantinescu

Puţin trecut de miezul nopţii, într-un supermarket din zona Berceni. La casă, o doamnă cumplită la înfăţişare face un tărăboi de nedescris.

Doamna: Adică mă furi în faţă, fetiţo!
Fata de la casă (împăciuitoare): Nu, doamnă.
Doamna (isterică): Nu ţi-e ruşine, nesimţita dracului! (more…

Mândruţă, fii atent aici cum e primit seara acasă un bărbat adevărat, după ce vorbeşte la televizor tot felul de prostii: (more…

Julius Constantinescu

Treceam într-a şasea, cred. Eram în vacanţa de vară la bunică-mea, în satul Lipia (localitate de toată isprava, despre care Panait Istrati avea numai cuvinte de laudă, cum ar fi, de pildă: „cel mai celebru cuib de hoţi din tot ţinutul Buzăului”). Într-o zi, pe la prânz, mă strigă la poartă unul dintre numeroşii mei veri, într-o problemă de interes sătesc: glorioasa echipă locală, Avântul Lipia, nu reuşise să adune cei 11 oameni necesari disputării derby-ului comunal cu eterna rivală Partizanul Merei şi risca să piardă prin neprezentare. Eram invitat aşadar să apăr culorile clubului şi onoarea comunităţii, cel puţin până când sosea titularul de drept de la Pătârlagele, unde-l trimisese preşedintele de CAP cu nişte treabă. (more…