Alexandru Vasile Sava

Spre deosebire de Socrate, Platon nu părea a avea vreun handicap în ce privește seducția: venea dintr-o familie din înalta aristocrație, era un atlet de succes, pasionat de filosofie și care, după unele surse, ar fi fost și un poet relativ reușit. O combinație astăzi foarte rară, după cum ar putea atesta orice femeie care a ieșit vreodată la o întâlnire cu un sportiv, un poet, un student la filosofie sau cu un puștan de bani gata. Poate că tocmai din cauza aceasta, prea răsfățat fiind de zei, Platon nu s-a mulțumit cu plăceri fizice obișnuite – cum s-ar mulțumi în zilele noastre, ca să dau un exemplu la întâmplare, un bărbat însurat.

 

 Carl Johan Wihlbom – Platon în Academia sa

După ce s-a încurcat cu Socrate, bătrânul dialectician l-a învățat pe tânărul nostru cu umeri lați pașii în dragoste: întâi îți pică cu tronc un tip frumos, însă trebuie să progresezi de la acte particulare de hârjoneală la o apreciere a sexului-în-general. Nu ar fi întrutotul exclus ca Socrate să fi utilizat acest tertip metafizic pentru a se justifica în fața ucenicilor săi ori de câte ori se oprea în mijlocul unui episod pasional pentru că a căzut pe gânduri și, după cum îi era obiceiul, ar fi uitat unde era și ce făcea.

Următorul pas, a învățat Platon, este să treci de la aprecierea frumuseții fizice la iubirea frumuseții morale. Acest pas bănuim că era esențial amanților lui Socrate, care trebuiau să învețe să aprecieze calitățile mai puțin vizibile ale maestrului lor, dat fiind că cele vizibile cam lipseau. Dintre calitățile mai puțin vizibile ale lui Socrate, dar în continuare foarte lăudabile, aș aminti generozitatea, spiritul temerar și răbdarea de a nu termina primul. Mai departe, iubirea frumuseții morale îl duce pe discipolul în erotica socratică, la iubirea înțelepciunii înseși, pentru că nu este oare infinit mai demn de iubire priceperea maestrului, decât niște oarecare atribute fizice de-ale sale, apărute prin accident și complet supuse schimbării? În final orice platonician trebuie să ajungă la aprecierea Frumuseții absolute și divine, a Ideii înseși de Frumusețe – iar în planul mai josnicelor plăceri trupești, trebuie să ajungă să se mulțumească cu Ideea Sexului, mai ales pe măsură ce maestrul trece la adepți mai tineri, și încă neinițiați în doctrină.

Platon și Aristotel (detaliu) – Rafael

Filosofia greacă capătă foarte repede o părere proastă despre relațiile conjugale obișnuite între bărbați și femei, văzându-le ca pe o corvoadă în serviciul procreării, căutând mai degrabă forme de iubire desprinse de orice necesități fizice sau calcule pragmatice, având pretenția unor tipuri superioare de satisfacție. În sensul acesta, filosofia platonică nu caută decât forma cea mai pretențioasă de iubire, iar în intepretarea aceasta am putea spune că iubirea platonică reprezintă arhetipul relațiilor moderne, care nu se mulțumesc cu simpla satisfacție fizică. Pe de altă parte, se prea poate ca interpretarea nietzscheeană să fie corectă, și întreaga doctrină a lui Platon să nu fie decât lunga sa încercare de a face față aburelilor lui Socrate. În cazul acesta, bietul gânditor nu ar fi decât primul într-o lungă tradiție de iubiți care se consolează cu gândul că, primind din ce în ce mai puțină atenție și afecțiune, vor trebui să ajungă să aprecieze Sexul-în-sine.

Episodul următor: Aristotel, profesorul de amor al lui Alexandru Macedon

Citește neapărat și:
Socrate, omul care a inventat sapiosexualii
Sex pidosnic și filosofie în Grecia Antică