Alexandru Vasile Sava

Putem presupune că Socrate, la fel ca orice fată din ziua de azi, nu dorea de la viață decât un băiat frumos, de familie bună și tinerel, cu care să poată schimba o vorbă în drum spre gymnasium sau să se giugiulească de-a lungul serilor calde atice, care să-l aline la bătrânețe și care eventual să-i cumpere din când în când o tunică nouă sau o pereche de sandale șic, „cum a primit și Gorgias săptămâna trecută de la ucenicul său”. Din păcate însă, Socrate era lipsit de armele obișnuite ale seducției. Urât, pisălog până la exasperare, celebru neștiutor de toate și relativ sărac față de aristocrații zvelți pe care îi curta, filosoful nostru a trebuit să recurgă la mijloace neconvenționale pentru a-i agăța. Așa a luat naștere maieutica.

Arta maieuticii constă, în principiu, în a evita să-ți abordezi direct partenerul, preferând să-i erodezi gradual stima de sine până când acesta cedează sau te pocnește. Așadar, dacă presocraticii agățau expunându-și pe larg rigoarea argumentelor și splendoarea mușchilor simetrici, geniul filosofic al lui Socrate a constat în a-i termina psihic pe ceilalți prin întrebări-capcană, „complimente” pline de sarcasm și refuzuri prefăcute, până când aceștia ajungeau să creadă că a fost ideea lor să se vadă mai târziu la o cafea.

                          Foto: Jose Aparicio Ingalda – ”Socrate învățând un tânăr”

Socrate însă nu este un simplu sofist, care să vrăjească puștii cu acrobații retorice – el vrea ca aceștia să se îndrăgostească de Binele și Frumosul din adâncul său, și pe această cale să devină și ei mai buni și frumoși. Cu alte cuvinte Socrate este precursorul relațiilor mai puțin orientate spre atracție fizică, cât spre „personalitatea” celuilalt, pornind de la convingerea că, în ciuda tunsorii experimentale la care au trecut, a respirației grele de dimineață sau a obiceiului de a-și tăia unghiile de la picioare la masa din bucătărie, iubitele sau iubiții noștri rămân buni și frumoși „pe dinăuntru”. Totodată, Socrate mai este și părintele ideii cum că prin insistență și grație faptului că sunt împreună cu noi, partenerii noștri inevitabil se vor schimba în bine, dacă le aplicăm suficiente reprize de maieutică.

Șlefuindu-și arta ani de-a rândul, Socrate reușește să atragă în cele din urmă o mulțime de tineri în jurul său. În același timp reușește să atragă ura bărbaților în etate, care brusc se trezeau cu buza umflată la fiecare simpozion, junii lor compatrioți preferând să le întoarcă dialectic avansurile, explicându-le că la ce folos îi scot în agora, dacă nu îi pot scoate în Ideea Cetății. Această acaparare a atenției și poftelor tineretului atenian, de la sportivi precum Platon și până la frumosul Alcibiade, i-a adus în cele din urmă lui Socrate o cupă de cucută – în treacăt, o pedeapsă cât se poate de justă pentru oricine a deschis vreodată cu replica „Te las să-mi dai o bere”.

                                                                         David – ”Moartea lui Socrate”

Nu rata episodul următor: ”Platon – sau Sexul-în-sine”
Spre deosebire de Socrate, Platon nu pare a avea vreun handicap când vine vorba de seducție: vine dintr-o familie din înalta aristocrație, este un atlet de succes, pasionat de filosofie și care, după unele surse, ar fi fost și un poet relativ reușit. O combinație astăzi foarte rară, după cum ar putea atesta orice cititoare de-a noastră care a ieșit vreodată la o întâlnire cu un sportiv, poet, student la filosofie sau cu un puștan de bani gata. Poate că tocmai din cauza aceasta, prea răsfățat fiind de zei, Platon nu se mulțumește cu plăceri fizice obișnuite.