Postul nu e post destul

Noapte romantică de vară

Daniela D.

 

El era un bărbat romantic, foarte romantic. Ca în filme.

 

Eram pe la începutul relației (care s-a și sfârșit foarte curând după seară pe care o să o povestesc în continuare, dată fiind evidenta nepotrivire de caracter dintre noi).

 

După cum ne înțelesesem în prealabil, am ajuns acasă la el pe înnoptate, luna taman ce se cățărase pe cer. Când a deschis ușa, primul meu gând a fost că are probleme cu tabloul electric. În cartierul lui nu se luase curentul, aș fi observat, în schimb în casă era beznă, vedeam din ușă doar lumină de lumânare.

 

Am zis “lumânare”? Nu, aveam să constat că era vorba de SUTE de lumânări.

 

Din vestibul pornea o traversă de petale de trandafiri, străjuită pe stânga/dreapta de lumânări parfumate. Traversa asta vegetală pe care urmă să calc cu neprețuitele mele piciorușe urca pe scări, până la etajul 1, din holul căruia se bifurca spre dormitor și baie. În dormitor petalele de trandafir duceau până la pat și fuseseră, de asemenea, împrăștiate consistent printre cearceafuri. Dormitorul era luminat cu lumânări ca ziua în Sahara. La fel și baia. Cada fusese umplută cu o spumă frumos mirositoare, peste care fuseseră presărate, de asemenea, petale de trandafiri.

 

Problema neromanticilor este că niciodată nu vor ști ce să facă în situații romantice. Este scris în stele să o dea în bară.

 

În timp ce călcăm pe covorul de petale, calculam costurile scenetei la care tocmai participam. Câți metri din vestibul până la etajul 1 înmulțit cu numărul de lumânări pe metru înmulțit cu prețul per lumânare, ponderat cu o marjă de discount (presupunând că luase lumânările de undeva en gros). Plus prețul colosal al petalelor de trandafiri (căci era exclus să fi furat trandafirii din Herăstrău, nu era el genul). Suma totală care mi-a ieșit era suficientă cât să mergem amândoi cu avionul până la Amsterdam și să stăm acolo vreo două zile. Presupun că aveam față preocupată a unui auditor aflat în misiune de audit, ceea ce nu cred că era potrivit momentului.

 

Era vară și foarte cald. Pe căldura aia, fie și o singură lumânare dădea căldura unui cuptor încins. Peste o sută de lumânări creau confortul cu care pășești desculț pe tablă încinsă. Pe urmă, lumânările erau parfumate, tămâie sau ceva. Mirosea ca într-o biserică. Cine naiba vrea să… mă rog, într-o biserică?

 

Planul prevedea că eu să fac o baie cu spumă. În baie, într-o frapieră plină cu gheață, era o sticlă de șampanie. Se presupunea că o să fac o baie în cada dublă, cu un pahar de șampanie în mână. Sau poate urma să facem baia asta amândoi, nu știu, că nu am apucat să aflu. Romantic, va spun. Problema este că eu obișnuiesc să umblu prin lume gata îmbăiată. Nu am întrevăzut niciun motiv evident pentru care să fac baie atunci, chiar și în condițiile acelea. E adevărat, era îngrozitor de cald de la lumânările alea, dar nu atât cât să fac baie, așa, tam – nesam, doar pentru că așa zice la scenariu.

ceva oribil
Sursă foto: digsdigs.com.

 

Mă mai gândeam cât i-o fi luat să organizeze toată povestea asta, să înșiri atâtea lumânări, să le aprinzi, să rupi atâtea petale din trandafiri, să amenajezi cada într-un mod așa erotic… cred că muncea de dimineață la decor.

 

După ce am isprăvit cu calculele, m-a apucat râsul. Nici râsul ăsta nu este însă în ton cu romantismul, romantismul e o chestie serioasă. L-am rugat frumos să aprindă lumina de la întrerupătorul electric, să aducă șampania din baie în living și să stingă, dracului, lumânările alea, că leșin de cald. A făcut toate astea, dar magia a dispărut. Nu mai era nimic romantic. Eu râdeam, el era îmbufnat.

boxerii dragostei

 

Așa am făcut eu praf noaptea romantică de vară, îmbălsămata în miros de tămâie. Cred că, pur și simplu, nu eram făcuți unul pentru altul.

Share:

32 comments

  1. ciprian 8 May, 2014 at 02:52

    Un iresponsabil. Sa pleci tu de acasa ca sa te intalnesti cu o fata si sa lasi casa plina cu lumanari aprinse. Sper ca i-a fost invatatura de minte, niciuna nu merita asa risc.

  2. Dan1 8 May, 2014 at 08:01

    Pai de-aia umpluse cada, ca sa te racoresti de caldura lumânarilor alea, dooh! 😐
    Asta-mi aduce aminte de bancul ala cu omu’ de-i sarise o siguranta si a trebuit s-o scoata pe nevasta-sa la restaurant si n-a mai avut nici bani de taxi… =))

  3. Bogdan 8 May, 2014 at 08:03

    Mda. Normele PSI si SSM nu se pupa cu romantismul. Ca sa nu mai zic de contabilitate.
    Deh… pentru cine ne muncim noi, barbatii….

  4. mistretanu 8 May, 2014 at 08:08

    Bine ca le-ati stins, ca v-ati fi putut trezi cu M370 peste voi.

  5. deaddy 8 May, 2014 at 09:32

    mistretanu,

    M370 avionul, sau telefonul? cre’ca avionul, telefonul nu zboara in jurul lumanarii 😕

    L.E. nu, nici avionul, goagal zice ca ala e deja pe fundul… cazii 😕

  6. deaddy 8 May, 2014 at 09:38

    Si be, scuze de ontopic: da’ ai calculat cate pisi de calitate isi tragea (verbul nu e ales chiar la intamplare) de banii aia? 🙂

  7. Cristiana 8 May, 2014 at 09:48

    Si dupa aia va vaietati ca barbatii e neste porci,offf femeile astea,cine le mai intelege…. =))=))=))=))

  8. Ina_adevărata 8 May, 2014 at 09:48

    Dacă aveai nițică răbdare, puteai obține o relație serioasă, de durată, fără romantisme aiurea. În cîteva luni îți uita data nașterii și s-ar fi plîns pe Facebook că 8 Martie e o zi oribilă.

  9. RoseN 8 May, 2014 at 09:54

    Si acu l-ai facut si de kakao pe DC =))
    P.S. Nenea romanticule, daca citesti treaba asta, mna… felicitari frate, macar tu n-ai presarat (ca ala d’aici ) hartie de buda roooz cu inimioare 😀

  10. Nero 8 May, 2014 at 10:10

    x(

  11. dc 8 May, 2014 at 11:01

    Chiar daca le-ar putea intelege pe femei, barbatilor tot nu le-ar veni sa creada … 😀

  12. Savantu' 8 May, 2014 at 13:10

    Da’ sa-i pozezi baia nu te-ai putut abtine?? Da frapiera unde e, ca sticla de sampanie o vad? Sampanie fara capsuni??? Ntz, nu-i ca’n filme!
    Daca vreti, pot sa va relatez cu detalii cum am ratat eu o noapte romantica cu Claudia Schiffer cand i-am facut observatia ca i se cojise putin oja de la degetul mare al piciorului stang. Pot pune si o poza cu Clauditza.

  13. Alt Marian 8 May, 2014 at 13:41

    “Cine naiba vrea să… mă rog, într-o biserică?”
    În cimitir am mai auzit …

  14. Stephanie 8 May, 2014 at 14:33

    Nu știu de ce , dar de fiecare dată când cavalerul se hotărăște să-ți facă o astfel de surpriză romantică, fie ești în “perioada aceea a lunii” , fie ai uitat să te epilezi, iar Fifi arată ca o găină jumulită. Evident , singura variantă care-ți rămâne e să te prefaci că nu-ți plac petalele etc… 😉

  15. Cristina Ș, 8 May, 2014 at 14:44

    Mirosea ca într-o biserică. Cine naiba vrea să… mă rog, într-o biserică?

    … pfff .. puteai avea o experienta divina!!

    >:)

  16. Mefi 8 May, 2014 at 14:51

    duamneee, cum n-a vrut ea sa faca baie parfumataaa! :))) si bine ca ai rezistat, mie de la lumanari mi se face rau… odata era sa lesin :)))

  17. Cristi 8 May, 2014 at 15:32

    Cristina Ș,,

    O fi fost popa romanticu’? :))

  18. Radu Vasile 8 May, 2014 at 15:42

    @Daniela D: Esti genu meu de femeie, vrei sa fii sotia mea?

    @Stephanie: Cate probleme va faceti voi femeile, de unde stii ca nu ii place omului hairy style?

    De fapt, 80%din chestiile misto nu se intimpla din cauza scenariilor asa zis nasoale pe care unul sau altul si le proiecteaza in minte.
    Si când te gandesti ca din acele scenarii asa zis nasoale 99% sunt de fapt scenarii valabile.
    Si daca, prin absurd, pici pe acel scenariu nasol, care e problema, frate, aia e, data viitoare cu mai mult avant!

  19. Belle dImagination 8 May, 2014 at 15:47

    Domnule, în sfârşit mi-a făcut şi mie ziua frumoasă! Iaca cineva care ştie legea 319/ 2006

    Bogdan:
    Mda. Normele PSI si SSM nu se pupa cu romantismul. Ca sa nu mai zic de contabilitate.
    Deh… pentru cine ne muncim noi, barbatii….

  20. Cristina Ș, 8 May, 2014 at 16:39

    Cristi,

    doamne fereste, ptiu-ptiu, piei drace de popa d-acilea :))

  21. Delia P 8 May, 2014 at 19:50

    Pai trebuia sa o astepte cu picamer-ul, nu cu petale de trandafiri…

  22. Cristina Ș. 9 May, 2014 at 00:08

    Delia P,

    daaa :)) :))

  23. Dan1 9 May, 2014 at 09:25

    Iar n-avem la ce trolla? Devine inervant! 😐

  24. Alt Marian 9 May, 2014 at 12:14

    Daca tot o sa stricati oamenilor cheful o sa ramâneti fete batrâne … prefaceti-va si voi ca va plac petalele de trandafiri, macar pâna zice DA.

  25. Psihologul de serviciu 10 May, 2014 at 00:40

    Ah, Daniela, Daniela…
    Mai întâi Dorel cu picameru, apoi ăsta cu trandafirii.
    Şi când te-ai trezit era dimineaţă şi erai plină de sudori, nu-i aşa?

  26. Dan1 11 May, 2014 at 20:39

    Domne, acu’ vazui ce-ala o mânarie adevarata! De Eurovision zic! :-&

  27. mistretanu 11 May, 2014 at 21:14

    Dan1,

    Ai nostri au gresit strategia de la inceput. Daca Ovi ii dadea barba lui Paula nu cred ca mai castiga Austria. Mai ales ca o ajuta si numele.

  28. Dan1 11 May, 2014 at 21:46

    @mistretanu: Bre, mi se paru mie, sau Conchita asta era chiar Remus Cernea? Ca puteam sa jur!…

  29. mistretanu 11 May, 2014 at 21:56

    Dan1,

    Poate la anul sa-l vedem pe scena cu delfinii sau cu Scooby Doo. Asta, daca nu il pune careva pana atunci sa stea cu mainile desfacute la prova fregatei Marasesti.

  30. Nero 12 May, 2014 at 14:09

    @Dan1: Eu tot incerc sa identific pe cei care l-au votat pe Carntatz de a iesit in Romania pe locul 2 🙂

  31. Dan1 12 May, 2014 at 22:49

    Bre, site-ul asta (de Internet) mai exista? Mai fiinteaza? Mai… face ceva? 😐

  32. tul 13 May, 2014 at 00:02

    Parizer pe mai rar ?

Leave a reply