Evenimentul zilei de ieri

Istoria veselă a şpăgii la români (2)

George Damian
Julius Constantinescu

Perioada fanariotă: şpaga devine legală

Mihail Grigore Sutu vodaDupă epoca vitejilor voievozi, au venit vremurile fanarioţilor. O perioadă în care sarmalele şi mititeii au devenit mâncăruri sută la sută româneşti, iar vocabularul ni s-a îmbogăţit cu concepte profunde precum peşcheş sau bacşiş. Şpaga a devenit mod de viaţă. Schema economică din perioada fanariotă era simplă: funcţiile din stat se împărţeau contra cost – solicitantul plătea pentru a fi numit într-o funcţie, apoi storcea cât putea din domeniul încredinţat pentru a-şi plăti datoriile contractate pentru achiziţionarea postului şi a rămâne cu un ce profit. Sistemul pornea de la domnitor, care îşi cumpăra funcţia de la sultan, şi se oprea la cel mai mic slujbaş. Modelul a durat mai bine de un secol şi sunt foarte greu de separat cazuri anume: întreaga administraţie era o şpagă totală. Dacă sunteţi genul de şpăguitor timid, căruia îi este jenă şi să dea o ciocolată la doamna de la administraţia financiară, nu credem că aţi fi făcut cine ştie carieră sub fanarioţi.

Şpaga progresistă: pentru o Românie a viitorului

Secolul al XIX lea i-a lovit pe români ca un baros: fără monedă, fără armată, fără sistem legislativ. Ruşii au ocupat Basarabia în 1812 şi au făcut-o provincie autonomă – i-au lăsat pe români să se administreze singuri, cu condiţia să întreţină drumurile şi armata de ocupaţie (de notat că ruşii erau la prima ocupaţie, n-aveau de unde şti că întreţinerea drumurilor este peste puterea românilor). Surpriza a fost totală: niciodată nu se găseau bani. Un expert de la Moscova a studiat sistemul juridic al Basarabiei şi a ajuns la concluzia că pe baza unui astfel de sistem era imposibil de colectat impozite. În primul rând, pentru că toţi cei cu o oarecare avere erau scutiţi de taxe. Apoi, sistemul juridic era atât de stufos încât era practic imposibil de obţinut o sentinţă judecătorească în mai puţin de zece ani. Primul strat legal era un drept cutumiar moştenit de la romani, peste care se suprapunea sistemul juridic bizantin transmis prin biserică, iar la urmă veneau colecţiile de legi ale voievozilor de pe la 1600. Toate se băteau cap în cap şi puteau oferi orice fel de soluţii, aşa încât era practic imposibil să găseşti un vinovat. Iar dacă tâlharii de judecători voiau totuşi să-ţi vină de hac, divanul boierilor şi voievodul puteau să dea peste cap orice fel de decizie judecătorească – prin urmare, aveai nevoie doar de ceva bani şi nişte prieteni ca să ieşi basma curată (mă rog, banii erau mai importanţi; dacă-i aveai, prietenii nu erau o problemă).

Ocupantul rus a aruncat la gunoi toate aceste frumoase tradiţii ale românilor, iar Cuza s-a hotărât să rupă pisica: le-a făcut cadou românilor codurile juridice napoleoniene. Şpaga a devenit ilegală, dar nu s-a dat bătută. S-a pitulat, după cum vom vedea în continuare, în spatele şi în numele progresului. Iar interzicerea şpăgii n-a făcut altceva decât să scoată la iveală a altă calitate notabilă a poporului român: inventivitatea.

– va urma –

Citeşte şi prima parte:
Barză, viezure, mânz, şpagă
Istoria veselă a şpăgii la români (1)

Text apărut în ziarul “Daily Cotcodac – Istoria amuzantă”, editat împreună cu Viasat History România.

Share:

49 comments

  1. Mifty 3 September, 2013 at 02:58

    un articol de Julius Damian și George Constantinescu! 😀

  2. BRRC 3 September, 2013 at 05:35

    De ce nu dați nume? Pe cine protejați? Articol clar de ”arătare a pisicii”, în vederea încasării de taxe de protecție din partea țintelor indicate aluziv.

  3. marcian 3 September, 2013 at 07:23

    nu s-a schimbat nimic vad: daca e marti, e George Damian

  4. Cristina Ș. 3 September, 2013 at 08:24

    @marcian: thank’s god for that 🙂

  5. Dan1 3 September, 2013 at 08:44

    Am înteles! George Damian a dat spaga ca sa apara si numele lui Julius la autori! :))

  6. Dan1 3 September, 2013 at 08:45

    SI pac! la moderare cu crocodilul! 🙁

  7. deaddy 3 September, 2013 at 09:25

    Da de ce nu publicati si vreo 15-20 commenturi odata cu lansarea articolului, sa aiba si comentatorii mai harnici la ce sa dea o replica? Chiar vreti sa ma apuc acuma la batranete sa citesc texte?

  8. geo 3 September, 2013 at 09:27

    @marcian: și ce ai vrea să fie? Steaua – Oțelu Craiova ? 😀

  9. geo 3 September, 2013 at 09:29

    Mă-am prins … cum dreaq se dă spăguța la Askimet că’s satul de beciolău

  10. marcian 3 September, 2013 at 09:33

    @geo: ce mai face to4der? ca nu l-am mai vazut de vreo trei zile 🙂

  11. RoseN 3 September, 2013 at 09:39

    @deaddy: comentariile sunt in spam 😀 fugi repede si sapa dupa ele 😀

  12. Dan1 3 September, 2013 at 09:40

    @geo: Cazul tau nu e singular! =))

  13. belle.dimagination 3 September, 2013 at 09:44

    Hei, şi în administraţia victoriană se cumpărau slujbele guvernamentale. Iar Inglejii erau progresişti convinşi.

  14. geo 3 September, 2013 at 10:00

    Petreanu și Ilişoi zici că’s frați gemeni, au scris același articol … “Roşia Montană: ce am eu de spus şi ce am spus deja” =))

  15. oake 3 September, 2013 at 10:09

    pesches, bacsis stim din ce limba provin, dar spaga ?

  16. Alt Marian 3 September, 2013 at 11:05

    Spaga e neologism 🙂

  17. Dan1 3 September, 2013 at 11:05

    @oake: Pesches si bacsis provin din limba fanariota, iar spaga din… austriaca, cred! :))

  18. sebra 3 September, 2013 at 11:35

    Aștept episodul cu șpaga denunțată~autodenunțată.

  19. Cristina Ş. 3 September, 2013 at 12:03

    @geo: :)) si eu vreau sa stiu asta, ca am muuulte comentarii inca acolo, la beznosu’

  20. Cristina Ş. 3 September, 2013 at 12:03

    aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  21. Cristina Ş. 3 September, 2013 at 12:03

    @Cristina Ş.: bine ca mizeria asta nu intra in spam

  22. Xanax 3 September, 2013 at 12:09

    @Cristina Ş.:
    te-a cerut M3bis recent si l-ai refuzat? 😛

  23. Cms 3 September, 2013 at 12:11

    @Dan1: Normal, Toader a cerut să aibă o menajerie în spam, ca Sile Cămătaru.

  24. geo 3 September, 2013 at 12:18

    … _ _ _ … STOP _.. ._ _ . _ _ … STOP

    @Cristina Ş.: vezi ca Morsele nu intra la Beznalau =))

  25. dio 3 September, 2013 at 12:22

    Imi amintesc si acum prima(si singura) mea spaga (data). Eram in clasa a V-a si trebuia sa merg la oftalmolog. Imi daduse tata un pachet de cafea sa-l dau doamnei doctor. Am intrat in cabinet, am scos cafeaua, am pus-o pe masa, dupa care asistenta mi-a zis ca doamna doctor nu mai e, sa revin maine. Mi-a fost jena sa iau cafeaua inapoi…si mai greu a fost sa-i explic tatei ce bleaga sunt :))
    Atunci mi-am dat seama ca asta nu-i de mine…muream de foame sub fanarioti, clar!

  26. janedoe 3 September, 2013 at 12:33

    ce va mai place cu spamu’, ma!

  27. Alt Marian 3 September, 2013 at 12:38

    @Dan1: Asa este, austriecii nu vorbesc germana 🙂

  28. geo 3 September, 2013 at 12:39

    @janedoe: 우리는 예이가 싫어

  29. Alt Marian 3 September, 2013 at 12:40

    @dio: A doua zi trebuia sa vii cu pioza pe care trebuia sa o faci pachetului de pe masa (se numeste fotodocumentare) 🙂

  30. geo 3 September, 2013 at 12:40

    SIC SIC アキスメット

  31. geo 3 September, 2013 at 13:50

    marcian, Dan1 … ce face evadații =)) =))

  32. RoseN 3 September, 2013 at 15:27

    आप सभी बीओटी चुंबन
    ahahahahahahaha, nah frumos, cocomarlele astea de caractere merg =))

  33. marcian 3 September, 2013 at 17:08

    @geo: suntem bine, mai bem o bere rece cu to4der, mai comentam ceva, ca baietii, de 🙂

  34. M3bis 3 September, 2013 at 17:58

    @marcian: Comentezi?

  35. Xanax 3 September, 2013 at 20:23

    zice M3bis sa comentam, ca nu mai are ce modera 😀

  36. Cms 3 September, 2013 at 21:16

    @Xanax: Moderrare humanum est

  37. Tzica 3 September, 2013 at 21:21

    Privind holistic hermeneutica acestei acribii, in acest episod de euristica simoniaca, identificam deconstructia treptata a modelelor eluctabil utopice de inflexiune sociala reflexiva, al caror ramificatii pot fi, totusi, percepute indubitabil mai curand apriori ca fiind un factor de bruiaj in amprenta maculanta a dezolantei cioraniene si/sau frustrarii freudiene.

  38. Cms 3 September, 2013 at 21:25

    S-a stricat de tot filtrul ăla…

  39. deaddy 3 September, 2013 at 21:47

    @Tzica: Hmm… am bagat commentul in goagal translate pe autodetect, cica-i in romaneste, mi-a tradus in rusa, sa nu zic ca-l platesc degeaba! 😕

    LE: da la acribii, simoniaca si cioran nu s-a priceput nici pe ruseste!

    SMLE (si mai later edit): de Cioran totusi s-a prins ca se scrie cu majuscula, si mi l-a dat si neflexat! Stie, tata!

  40. Dan1 3 September, 2013 at 21:50

    @Tzica: Tzicaaaa! >:D<
    Ai vazut bre ce ne face? :))

  41. Tzica 3 September, 2013 at 22:11

    @Dan1: cine ? Domnu’ Cerber ?

  42. sebra 3 September, 2013 at 22:34

    uite că mișcă!

  43. M3bis 4 September, 2013 at 00:34

    Deci merge, care se mai plânge îl bag direct în celulă cu toader!

  44. Mifty 4 September, 2013 at 00:56

    ce merge? 😀

  45. Cms 4 September, 2013 at 01:05

    @Mifty: Celularul lui Toader merge.

  46. marcian 4 September, 2013 at 07:17

    @M3bis: incerc, dar nu prea reusesc in timp real 🙂

  47. Cristina Ş. 4 September, 2013 at 11:55

    @geo: atunci sa ma fac si eu morsa, cu toate ca-mi place de mine asea, sirena ;))

  48. Alt Marian 4 September, 2013 at 14:07

    Si cu toate aceste dezavantaje, rusii insista în a avea Basarabia :):):)

  49. PROMO/ Carol al II-lea, suveranul şpăgii 9 September, 2013 at 15:41

    […] Istoria veselă a şpăgii la români (2) […]

Leave a reply