George Damian
Julius Constantinescu

Şpagă, peşcheş, bacşiş, mită, atenţie, cadou, drept – cu greu mai găseşti în limba română un cuvânt cu atât de multe sinonime precum cel care desemnează plata menită, prin părţile noastre, să facă oamenii mai prietenoşi. În epoca interbelică se spunea că mituitul şi mituitorul „trafichează”, iar cadoul se numea „şperţ”. O istorie lingvistică a cuvintelor legate de corupţie ne-ar spune cu precizie când şi de la cine am învăţat corupţia. Dar să se ocupe lingviştii de asta, noi ne vom ocupa de fapte.

Boierii lui Petru Rareş aveau standarde înalte în materie de şpagă

Să ne întoarcem puţin în timp, până în 1527, când Ferdinand de Habsburg îl trimitea la Suceava pe Laurentius Misschillinger ca să-l firitisească pe proaspătul voievod moldovean Petru Rareş. În instrucţiunile diplomatice ale lui meister Laurentius erau pomenite la început vrăjelile obişnuite (lupta împotriva necredincioşilor, iubirea dintre creştini etc.), după care se trecea la treburi serioase: austriacul trebuia să găsească printre boierii lui Petru Rareş pe unul sau doi dispuşi să susţină cauza Habsburgilor în schimbul a 1.000 sau 2.000 de florini (probabil prin anul 2500 vom afla şi ce conţineau instrucţiunile austriecilor trimişi în zilele noastre la Bucureşti, să mai aşteptăm).

Din păcate, oferta austriacă nu a împlinit aşteptările moldoveneşti – boierii lui Petru Rareş s-au uitat cu scârbă la cei 2.000 de florini şi l-au întrebat de la obraz pe Misschillinger: „Bă, da’ tu chiar ai venit cu mâna-n cur?” Fiindcă trebuie spus că, la anul 1500, moldovenii aveau nişte metode mult mai eficiente să facă rost de bani, dintre care demnă se semnalat ar fi invadarea Braşovului. Petru Rareş a obţinut la prima invazie un premiu de 10.000 de florini doar pentru că s-a prezentat pe teren şi a ars câteva sate (fără să se pună la socoteală activitatea productivă a boierilor şi răzeşilor în regiune, desemnată de saşi cu termenul „jaf”). La a doua invazie, Petru Rareş a fost premiat de braşoveni cu alţi 8.000 de florini şi, ca bonus, un „ou de Nurenberg”, devenind astfel primul moldovean cu ceas de buzunar.

Până la urmă, zgârcenia lui Ferdinand de Habsburg (2.000 de florini chiar nu erau bani pentru un moldovean care avea în faţa ochilor perspectiva unui jaf cinstit, cu sabia-n mână) avea să se dovedească extrem de păguboasă. În 1529, Petru Rareş a zdrobit la Feldioara o oaste austriacă, învăţându-i pe habsburgi că o şpagă serioasă plătită la timp te poate salva de multe necazuri ulterioare.

Ţeparul austriac, jefuit de valahul destoinic

Fugger este un nume care nu spune mai nimic acum, dar, în urmă cu 500 de ani, această familie din Augsburg domina Europa. Se ocupau cu exploatări miniere în America de Sud, importau mirodenii din Asia, îi împrumutau cu bani pe împăraţi şi regi, lucrurile mergeau ca pe roate. Asta până când, într-un moment pe care nu l-am numi tocmai de mare inspiraţie, s-au gândit să se extindă niţel şi în estul Europei.

Investiţiile estice au început, întocmai ca-n zilele noastre, în Ungaria şi Cehia. La Banska Bistrica, Fuggerii exploatau nişte mine de cupru cu conţinut ridicat de argint, argint pe care îl foloseau pentru monedele ungureşti. În 1525 a izbucnit un scandal monstruos: Fuggerii au fost acuzaţi de nobilimea maghiară condusă de Ioan Zapolya că au scăzut cantitatea de argint din monede – un fel de metodă Maradona cunoscută încă din Antichitate, doar că, în loc de tăieturi de ziare, între feţele de argint ale bănuţului băgai mai mult cupru. Inflaţie, în limbajul modern. Reprezentanţii Fuggerilor din Budapesta au fost arestaţi şi monopolurile firmei suspendate. Un angajat de aici, Hans Dernschwam, a apucat să avertizeze birourile din Banska Bistrica, iar nobilii maghiari nu au mai pus mâna pe registrele şi actele companiei care ar fi putut duce la lămurirea chestiunii.

Fuggerii nu s-au împiedicat însă de un scandalagiu ca Ioan Zapolya şi au vorbit cu cine trebuia, respectiv împăratul Ferdinand de Habsburg, care le-a oferit drept despăgubire, în anul 1528, exploatarea minelor de sare din Transilvania. Investitorul Fugger l-a trimis la Turda pe credinciosul Hans Dernschwam să organizeze nemţeşte mineritul transilvan. Primul raport al lui Dernschwam către casa Fugger a adus o veste proastă: convoiul care transporta fondul de rulment al afacerii fusese atacat de o ceată de români, toţi banii fiind furaţi. Raportul lui Dernschwam mai conţine şi alte nimicuri: justiţia nu se grăbea să pună mâna pe valahii prădalnici, corupţia înflorea în vămi, lucrătorii furau tot ce le pica sub mână.

Cum au dat turcii şpaga din mână pe investiţia de pe gard

Despre Vasile Lupu, domn al Moldovei între 1634 şi 1653, nu s-ar putea spune că era tocmai genul de vecin liniştit, care nu dă chefuri cu tătari şi cazaci şi nu-ţi bate cu buzduganul în calorifer la 2 dimineaţa. Prin urmare, după ce a prădat de două ori Ţara Românească şi a încercat să pună mâna pe Transilvania, e greu de descris bucuria care i-a cuprins pe toţi la auzul veştii că Vasile Lupu a poposit la Edikule, în temniţa sultanului. Iar neprietenii lui, valahul Matei Basarab, moldoveanul Gheorghe Ştefan şi ungurul Gheorghe Rakoczi al II-lea, au pus mână de la mână şi le-au promis turcilor 3.000 de pungi de bani dacă vor binevoi să-l trimită la Domnul pe agitatul Vasile Lupu.

Vizirul Mehmed Koprulu şi-a strâns paşalele şi a întrebat dacă e cazul să se pregătească de o încasare masivă, ceea ce a întrunit aprobarea tuturor, mai puţin a unuia care a ţinut să facă pe deşteptul. Sau nu neapărat, căci a vorbit cu atâta însufleţire despre Vasile Lupu încât am putea crede că încasase deja un avans consistent de la moldoveanul nostru, arătând că “acest om poate fi trebuitoriu, de giuruiescu ei atâte pungi de bani să-l omoară. Că acest om să cunoaşte că-i harnic. Şi poate să vie o vreme să trebuiască şi să slujască împărăţiii mai mult preţul decât trii mii de pungi de bani”. Văzând în Vasile Lupu o investiţie de viitor, turcii au decis să-l mai păstreze. Doar că moldoveanul s-a dovedit o investiţie proastă: a murit de capul lui, fără să fie sugrumat de eunuci. Istoria nu ne mai spune ce a păţit paşa care dorea să inventeze investiţiile futures în human resources.

Din episodul următor:
Şpaga fanariotă: şpaga devine legală
Şpaga progresistă: pentru o Românie a viitorului
Kogălniceanu, discurs parlamentar pe bani
Unirea românilor prin ochii şpăgarului patriot
Cele mai scumpe ciupercării din lume