Ionuţ Şendroiu

Replica lui Sandy m-a cam blocat, dar asupra lui Neil a avut efect invers:

– Dacă am fi mers în Bronx, am fi fost scutiţi acum de … teoriile astea feministe, a mărunţit el nervos din buze. Mi-a aruncat, însă, o privire care urla: “TU ai fost cu ideea să intrăm în bomba asta şi din cauza TA a apărut curva asta la noi la masă!”

Exact în acest moment delicat s-a întors de pe ringul de dans Robert, transpirat ca un parbriz plouat şi cu ochii pironiţi în decolteul negresei.

– Bună, sunt Robbie, ce sâni demenţiali ai!
– Mi-ajunge, băieţi, distracţie plăcută în continuare! a răbufnit dezgustat Neil, ridicându-se în picioare.

A trântit câteva bancnote de 20 Rand lângă paharul de Sprite şi s-a cărat.

You’ll Never Walk Alone
Preocupaţi cu bustul lui Sandy şi plecarea intempestivă a lui Neil, am ignorat zgomotele halbelor ciocnite ritmat de mese şi scandările “EN-GLAND! EN-GLAND!!”, dar în momentul în care din toţi plămânii englezilor aflaţi în cârciumă a izbucnit imnul lui Liverpool, am crezut că s-a prăbuşit tencuiala.

Se pare că prestaţia lui Stefano nu a avut tocmai efectul scontat de italian, care, în loc de bis-uri, s-a trezit pe scenă cu nişte vlăjgani în tricouri roşii, hotărâţi să încerce o improvizaţie pe You’ll Never Walk Alone. S-a retras totuşi ca o vedetă, prin dreptul grupului de turişti asiatici, bătând cuba cu câţiva dintre ei, până când a dispărut în mulţime. A reapărut după câteva minute, însoţit de o prostituată cu picioare interminabile, căreia îi ajungea cam până la subsuori. Ne-a prezentat-o ca fiind o mare admiratoare de-a lui, pe nume Pinky. Buzele ei, de dimensiunile unor sarmale, erau rujate, într-adevăr, cu roz.

Între timp, zgomotul devenise imposibil, se pare că fanii lui Liverpool au mai multe corzi vocale decât oamenii normali, aşa că ne-am decis să plecăm.

Extra Long Street
Revenit în vârtejul de pe Long Street, Robert, lipit de pieptul lui Sandy, a propus să continuăm traseul iniţial, spre Bronx. La auzul numelui Bronx, Pinky l-a tras pe Stefano deoparte, lângă reflectorul de la intrarea în Mama Africa. Umbra cracilor ei imenşi, proiectată pe clădirea de vis-a-vis, semăna cu Arcul de Triumf din Paris.

– Hey, my dear Caro-Mio! Înţeleg că eşti un grande Italian musician şi e obligatoriu s-o arzi prin Bronx în seara asta, da’ să faza e că io n-am de gând să-mi pierd timpul p’acolo. Dacă mai vrei s-o facem, întâmplător am maşina parcată la doi paşi de Bronx. Capisci?

Vocea gravă a lui Pinky avea o senzualitate sado-maso. Ca să mă asigur că Stefano a priceput mesajul, i l-am tradus în italiană. În plus, i-am atras atenţia că e deja 12 noaptea şi eu trebuie să mă trezesc devreme, aşa că o să mă întorc pe navă. El şi Robert nu aveau altă treabă a doua zi decât să ajungă la aeroport după prânz şi să se urce în avionul corect.

Bronxxx
Doi masculi atletici îmbrăcaţi la “bustu’ gol” şi pantaloni albi mulaţi animau intrarea în club, mişcându-şi în ritmul başilor bicepşii unşi cu ulei. În luminile albastre ale firmei, pătrăţelele de pe abdomenele lor păreau cutii cu pateu de ficat Antrefrig. Robert şi Sandy au intrat, în timp ce Pinky şi Stefano au virat nonşalant spre o parcare acoperită cu umbrare de pânză, aflată la capătul unei stradăduţe în pantă.

Taxiurile libere aşteptau vis-a-vis. Pentru câteva momente, m-am gândit amuzat la imaginea mea urcând într-un taxi oprit în faţă la Bronx, publicată a doua zi în, să zicem, Libertatea. Îmi închipuiam grupuri de pensionari citind indignaţi : “Medic român surprins de paparazzi la ieşirea dintr-un gay-club african. Medicina românească, încotro?”. În Cape Town, cursele de taxi se negociază de la început cu şoferul (cel puţin, aşa era în 2008).

– Salut! Îţi dau 100 Rand până în port, la docurile Duncan.

Taximetristul, un lungan cu plete rasta, m-a cântărit din priviri. Un ochelarist care vrea la miezul nopţii din clubul Bronx direct la docuri nu părea chiar clientul ideal, în viziunea lui. Tocmai când am avut senzaţia că reuşisem să-i câştig încrederea, Stefano m-a strigat, alergând spre mine, cu şliţul larg desfăcut.

Volanul nu e întotdeauna pe stânga
Având în vedere că era a doua oară când îl vedeam în ipostaza asta în aceeaşi seară, presupun că închisul fermoarului din alergare devenise sportul lui favorit. Doar că acum, fermoarul nu îl mai asculta, iar cămaşa îi flutura pe şolduri, scoasă din pantaloni şi descheiată până deasupra buricului. De ca şi cum faptul că fugea în acest mod prin faţa unui gay-club nu i părea suficient pentru a atrage atenţia, Stefano urla “Dottoreee!”, agitând mâna stângă deasupra capului, în timp ce cu dreapta încerca să introducă la loc tot ceea ce i se revărsase prin şliţul desfăcut. Taximetristul a închis discret geamul şi a blocat uşile, de unde am dedus că 100 rand până în port i se părea puţin, în aceste condiţii.

– Dottore, curva dracului a vrut să mă jefuiascăăă! reclamă Stefano, gâfâind cu ochii holbaţi. Şi eventual să mă omoaaareee!! A închis portiera, s-a aşezat deasupra mea şi a început să claxoneze! Să-şi cheme complicii, ticăloasa!!

Ceea ce Stefano nu vedea, fiind cu spatele, era că Pinky venea în mare grabă spre noi, bălăngănindu-se ameninţător pe cizmele ei cu tocuri înalte.

– … abia am reuşit să o dau jos de pe mine, dottore, în cădere mi-a tras un genunchi în faţă, porca puttana, sper să nu fac vreo vânătaie … hai să plecăm dracului de aici!!!
– Hey, Vafanculo, pe ce prafuri eşti, frate? Degetele cafenii, cu unghii roz, s-au înfipt în gulerul cămăşii lui Stefano, care a tăcut instantaneu. De fapt, scuze, e treaba ta ce bagi în tine, dar nu îţi baţi joc de timpul meu, capisci?

Stefano se umpluse de picături de sudoare ca un sportiv dintr-o reclamă la ape minerale. Pinky s-a întors spre mine, cu vocea ei jazzy.

– Mi-a promis că-mi dă banii la sfârşit, că poate facem mai multe jjjmekerii şi se strânge o sumă mai mare, dar când am ajuns în maşină, a început să se zbată, m-a împins într-o parte şi a fugit fără să plătească. Ai grijă de el când îl mai vezi cu prafuri, părerea mea!
– You push claxone to alarme your frendes to kill my asso! You tinke me dranko? Me no dranko!

Negresa şi-a trecut arătătorul pe fruntea lui Stefano, colectând câteva broboane de sudoare în concavitatea unghiei false, ca într-o linguriţă. Apoi m-a privit în ochi:

– Le vezi? Dacă le pun pe limba unei pisici, începe să latre. Transpiraţia asta e semn de supradoză, my friend. Tovarăşul tău are creierul ars: s-a aşezat pe scaunul şoferului, deşi eu îi înclinasem confortabil scaunul de lângă… Am zis că are vreo fantezie cu volanul. Dar când m-am aşezat deasupra, am lovit cu bucile în claxon. Asta e, nu sunt mignonă!

Stefano a scos din buzunar două bancnote de 20 de dolari, pe care Pinky le-a pescuit cu două degete, printr-un gest de foarfecă. Apoi, ne-a făcut cu ochiul şi s-a îndepărtat, mişcându-şi fesele precum obrajii unui hipopotam ce mestecă un balot de chewing-gum.

– Ce cazzo ţi-a zis? m-a întrebat Stefano, ştergându-şi faţa cu poalele cămăşii.

– Să-ţi amintesc, pentru data viitoare,  că în Africa de Sud se circulă pe stânga. Adică, volanul e pe partea cealaltă …