Postul nu e post destul

Când tatăl piersicuţei se întoarce pe nepusă masă

Cms

Fata se uită la mine pe sub gene, zâmbind cu subînţeles. Până şi un fraier s-ar fi prins că e invitat să intre în casă. Ca să înlăture orice îndoială, mă apucă de mână şi mă trase încetişor dincolo de uşă. Am traversat apartamentul până în dormitor lăsând în drum, ici şi colo, cam toate hainele pe care le aveam pe noi. Tocmai mă pregăteam să plonjez în patul de dimensiunile unui bazin olimpic, când dinspre hol se auzi o voce groasă, de camionagiu abrutizat:

– Am venit acasă, draga lu’ tata. Unde eşti, piersicuţo?

Uşa de la intrare se închise cu un zgomot infernal. Eram prins ca un şoarece în capcană.

Am sărit ca ars din pat. Sunt singur-singurel sub plapumă, iar de afară se aud nişte troznituri înfiorătoare, parcă se rup în două trunchiuri uriaşe de copaci. Ceasul arată opt dimineaţa! Drăcia dracului, cine n-are ce lucra sâmbătă, la ora asta?

Mă uit pe fereastră. Pe aleea care dă în parcarea din spatele blocului, un ţigan demontează televizorul aruncat acolo cu o zi înainte, în căutare de componente metalice. Omul e îmbrăcat rufos, aripile paltonului subţire şi murdar îi flutură în vântul rece de ianuarie ca mantia unui super-erou falimentar. Stă ciucit lângă epava televizorului şi crapă tacticos carcasa de plastic, cu nesimţirea pe care i-au dat-o sărăcia şi certitudinea că e singurul căruia îi pasă de soarta lui.

Nimeni nu iese să-l apostrofeze pe perturbatorul liniştii publice, deşi sunt convins că hărmălaia a trezit deja jumătate dintre locatari. Cum limita superioară a curajului meu se opreşte la altoirea francezilor subdezvoltaţi prin trenurile patriei, mă resemnez să lansez urări telepatice de bine de după perdea. Deodată răsună o bubuitură, însoţită de o străluminare scurtă: o petardă explodează lângă ţigan. Acesta zvâcneşte zăpăcit de lângă televizor, se uită în jur, apoi la ferestrele blocului. Nevăzând mişcare, se întoarce la obiectul muncii sale.

Poc, poc, poc! Trei petarde explodează lângă el, încadrându-l ca pe un avion prins în tirul antiaerianei. Omul se aruncă speriat într-o parte, se împiedică, se rostogoleşte şi reuşeşte cumva să se pună pe picioare, luând-o la fugă cu tot cu paltonul său fluturător, până dispare după colţ.

De undeva din bloc se aud urlete victorioase, ca în filmele cu indieni. Războinicii specialişti în aruncatul cu petarda sunt copiii de la etajul doi, cei care ţipă pe afară după-amiaza, exact atunci când îmi fac eu somnul de frumuseţe. Cât i-aş mai urechea pe micii ticăloşi…

Toate lumea iese pe balcon, să vadă ce se petrece. Toată lumea, inclusiv tatăl piersicuţei. Profit de ocazie şi o şterg, mulţumindu-le în gând acestor îngeraşi de copii care dau cu petarde.

Share:

39 comments

  1. MonicaS 23 January, 2013 at 14:17

    :))

  2. dyers_eve 23 January, 2013 at 14:22

    Sa inteleg ca piersicuta pe care o…vizitai era vecina ta ?

  3. Alina C. 23 January, 2013 at 14:23

    Aventurile unui gentleman, iubitor de fructe rare. 😀
    Piersicuțe, zmeurici… Bananele îți plac?

  4. Ina_adevarata 23 January, 2013 at 14:25

    Dacă tot te dezbrăcaseși, puteai să faci un gest și să îi arunci sărmanului bulendrele tale…

  5. dyers_eve 23 January, 2013 at 14:25

    Chestia cu “camionagiu abrutizat” e o simpla coincidenta, banuiesc =))

  6. Ina_adevarata 23 January, 2013 at 14:29

    @dyers_eve:
    aflăm imediat, stai să intre Camio să vadă ce bîrfe se inventează despre el pe aici.

  7. Stephanie 23 January, 2013 at 14:32

    Asa-ti trebuie, zgarcitule! Daca nu te-ai indurat sa platesti si tu o camera la un hotel de-ala de se inchiriaza cu ora! =))

  8. Dan1 23 January, 2013 at 14:49

    Chiar ce-a fost aia cu “camionagiu abrutizat”? 😐
    Mâine-poimâine o sa zici si “arhitect abrutizat”, etc. =))

  9. Alex 23 January, 2013 at 14:53

    da’ cum ai plecat? imbracat sau dezbracat? 😛 sa nu cumva sa fi plecat ca un prieten de-al meu 😉 imbracandu-se din mers , pe strada. noroc ca apartamentul era la parter ….

  10. RoseN 23 January, 2013 at 15:01

    Vreau drepturi de autor =)) auzi acolo, piersicuta =))

  11. marcian 23 January, 2013 at 15:15

    Piersicuta? Eu am citit pisicuta, sunt cu gandul doar la concurs

  12. Cms 23 January, 2013 at 15:24

    Râdeţi, ha? Julius tocmai a creat un Casanova intelectual! 😛

  13. Ciprian 23 January, 2013 at 15:25

    Bine că nu te-a prins nea Caisă când îţi cânta piersicuţa “Zărzărea, zărzărea”.

  14. Mariana 23 January, 2013 at 15:26

    @Cms: Mie nu-mi da ceva la socoteala: de unde veneati voi porumbeilor la ora 8 dimineata, sambata?

  15. Cristi 23 January, 2013 at 15:35

    @Dan1: Sa vad daca are curaj sa spuna inginer abrutizat. 😀

  16. boemul 23 January, 2013 at 16:02

    breee… da’ cum de n-a văzut hainele împrăştiate?
    acu’ vreo 14 ani, pe mine tatăl piersicuţei m-a luat la un pahar – două, trei…- de uischi şi mai spre final mi-a zis că-mi găseşte el femei, doar s-o las pe fie-sa în pace :))

  17. Xanax 23 January, 2013 at 16:14

    “Stă ciucit lângă epava televizorului şi crapă tacticos carcasa de plastic, cu nesimţirea pe care i-au dat-o sărăcia şi certitudinea că e singurul căruia îi pasă de soarta lui.”

    super! fara misto 🙂

  18. Cms 23 January, 2013 at 16:17

    @Xanax: Cât mă bucur că mai sunt oameni rezonabili care apreciază mesajul social al acestui text! :))

  19. marcian 23 January, 2013 at 16:23

    @Xanax: naturalism frate, ce vrei, parca il vezi pe saracul om cu ochii mintii si parca auzi cu bocaneste el acolo, singur in imensitatea universului, doar el si televizorul pe care il demonteaza cu ajutorul uneltei sale rudimentare

  20. Xanax 23 January, 2013 at 16:28

    @Cms

    pai nu asta era intentia din spatele textului? 😀

    p.s.

    pe cine faci tocilar, domnule?!! :))

  21. N.A. 23 January, 2013 at 16:35

    @Xanax: Aia mi-a sarit si mie in ochi. Felicitari acestui intelectual abrutizat, din spatele perdelei, care are timp si sa rumege asupra unei solutii de iesire din impas, dar si sa filozofeze adanc despre conditia umana.

  22. Stephanie 23 January, 2013 at 16:39

    @Cms: Pai da, numai un intelectual veritabil ca tine putea sa se gandeasca la inegalitatile sociale din societatea romaneasca in timp ce statea ascuns in pla goala in spatele draperiei! =))

  23. Belle d”Iimagination 23 January, 2013 at 16:48

    D-aia bărbaţii sunt mai performanţi pe teritoriu propriu. Ştiu că nu riscă să se confrunte cu alt mascul, ”mai” alfa care să le rupă picioarele.

    PS: Nu cumva e vreo relaţie cauzală între culesul imoral de piersicuţe şi un anumit genunchi bulit?

  24. camionagiu 23 January, 2013 at 17:05

    Domnule doctor, frumos se spune “camionagiu imbovinat de incultura”, nu abrutizat, caci aşea ne vor fetele astea, brute slinoase, cu burta afară din maieul plin de vaselină, ca să le scăpăm de inhibiţii, altfel numai pe la ikebana am fi noi, şoferii!

  25. sendroiu 23 January, 2013 at 17:07

    la inceput am avut tendinta sa asociez diminutivul Piersicuta cu textura cojii de piersica, iar la sfarsit cu faptul ca asa se numea fiica mamutilor din Ice Age 🙂

  26. Dan1 23 January, 2013 at 17:26

    @Xanax: Asta-mi aduce aminte de http://www.youtube.com/watch?v=Eu03obnZLNk =))

  27. Dan1 23 January, 2013 at 17:27

    @camionagiu: Bravo camio, mi-era c-o sa ridici levierul! :))

  28. Alina C. 23 January, 2013 at 17:47

    @Dan1: Fi-ț-ar linkul… I-am dat drumul și ascultam așa, relaxată, nici n-o mai auzeam pe soacră-mea, când deodată începe Mărgineanu să explice ceva de nevastă, cum s-o ia la întors și la dres.

    O să aibă soacră-mea subiect de convorbiri telefonice vreo două săptămâni. Așa-i de veselă ea acuma, nici nu știi ce bucurie i-ai făcut!

  29. Dan1 23 January, 2013 at 18:33

    @Alina C.: Ideea cântecului e un tigan care trebaluia, ca si cel din povestire! Nuuu, ce prostii fantezii are ascultatorul! :))
    Oricum, daca e vesela, o sa ai si tu subiect pentru un text! :))

  30. mitza 23 January, 2013 at 18:38

    Ma scuzati, eu sunt cu analiza faptelor!
    Cum ai sarit ca ars din pat desi nu ai avut ocazia sa finalizezi plonjonul?

    mvai deci minoritatile interesate in electronica te-au trezit din visul cu piersicuta…cata nedreptate..

    domnu’ camio, nu vreti sa-l analizati un pic pe CMS?

  31. N.A. 23 January, 2013 at 19:41

    @sendroiu: Eu recunosc ca m-as fi gandit la prostii ;))

  32. mistreteanu 23 January, 2013 at 20:03

    Fetele palide (probabil consumatoare de apa de foc) l-au gonit pe Winnetou inca o data.

  33. Santuzo 23 January, 2013 at 20:12

    morala :
    Vrut-ai si tu o “petarda”,
    Si era sa pleci pe targa!
    Da’ can’ simteai ca buza-ti arde,
    Te-au salvat niste…petarde.. 😛

  34. Cms 23 January, 2013 at 20:17

    @Stephanie: Mă gândeam la toate aceste probleme sociale ca să pot în cele din urmă să-mi trag pantalonii pe mine. 😛

    @Belle d”Iimagination: Este într-adevăr o relaţie cauzală, vorba basmului, “unde cu gândul nu gândeşti”. 😉

    @camionagiu: Am vrut să spun “de camionagiu fumător înrăit”, dar nu suna prea dramatic, să ştii. 😛

  35. Cms 23 January, 2013 at 20:23

    @RoseN: Da, dragă, recunosc, ai toate drepturile:
    http://www.dailycotcodac.ro/2013/01/povesti-medievale-cu-moldoveni-cum-a-scapat-soacra-de-violul-ginerelui/#comment-374574
    😛

  36. Santuzo 23 January, 2013 at 20:53

    Ati urmarit piesa “8 o’clock”
    In distributie:
    soarecele in capcana alias casanova=cms
    piersicuta=RoseN
    taticu’=camionagiu
    televizoru’=DC
    da’ tiganu’… cine-i tiganu’??

  37. ela 23 January, 2013 at 22:00

    Doctore, lasa piersicutele, apuca-te de fumat e mai putin periculos pt sanatate:D

  38. Visul unei nopţi de iarnă 13 February, 2013 at 02:41

    […] Dar de fiecare dată, exact când eram în culmea triumfului, apărea de nu se ştie unde tatăl Piersicuţei, individul ăla cu voce de camionagiu abrutizat, care mă ameninţa că mă omoară în bătaie […]

  39. Miţi paraşutista 8 November, 2013 at 02:30

    […] vecină cu cea pe care Miţi s-a lansat în spaţiu apare un cap blond, apoi al doilea. Sunt îngeraşii de copii de la etajul doi care dădeau astă iarnă cu petarde în culegătorii de fier vechi (Notă pentru […]

Leave a reply