3 poveşti cu Petreanu, aşa cum s-au întâmplat ele (3)
Julius
Într-o duminică, pe la prânzişor, sunt chemat în biroul redactorului şef. Duminica e o zi moartă pentru presă, cele mai palpitante ştiri provin din conferinţele de presă. „Şefu’ se plictiseşte”, îmi zic. „Probabil, doreşte companie de calitate”.
– Luaţi loc, domnu’ Julius, mă pofteşte Petreanu, cu o voce spartă, fără să-şi ridice ochii din ziar.
Carevasăzică, e prost dispus – Petreanu e ca Vorobianinov, mareşalul nobilimii al lui Ilf şi Petrov, ghiceşti imediat în ce dispoziţie s-a trezit. Când e bine dispus, îmi spune „băi Giulius”; când e prost dispus, sunt „domnu’ Julius”, cu „J”.
Bag de seamă că îmi citeşte ultimul reportaj. „E în regulă, mi-a ieşit bine”, mă liniştesc. Chiar îmi fac socoteala că e un moment foarte nimerit să-i cer o mărire de salariu. O să-l las mai întâi să mă laude puţin, să intre singur în capcană.
Petreanu isprăveşte de citit reportajul, împătureşte ziarul cu grijă şi îl aşează pe birou, netezindu-l cu palmele.
– Domnu’ Julius, dumneavoastră scrieţi de mult cu „p…” şi „p….” la noi în ziar?
Deci avusesem dreptate, era prost dispus.
– Nu, zic. Dar aşa vorbesc ăia, nu le-am scos ca să păstrez dialogurile fireşti. Ştii că reportajele mele au o notă realistă.
– Băga-mi-aş p… în realismul tău!, urlă Petreanu, ieşit din minţi. F…-te-n gură de bou! Când m-o suna Voiculescu să mă-ntrebe de ce în Jurnalul Naţional se scrie cu „p…”, o să-i zic că reportajele lui Julius au o notă realistă!
Am simţit că discuţia asta nu duce la nimic bun şi m-am ridicat. În timp ce Petreanu continua să zbiere şi să mi se adreseze cu „p…”, am luat-o spre ieşire. Din uşă, i-am zis:
– Petreanu, eu n-am nici o vină că tu nu citeşti ziarul pe care-l conduci. Ar avea tot dreptul omul ăla să te f…-n c….
De mărirea de salariu n-am mai adus vorba, am simţit că nu era momentul.
Julius “La multi ani!”, si, s-o citez pe doamna Camionagiu, care l-a citat, la randu-i, pe domnului Camionagiu:
„…şi să ai mulţi bani, domnule, că ai nevoie de ei! Zi că nu-i aşa! Toată lumea îţi urează fericire etcetera, dar unul nu-şi urează să ai bani.”
On topic: adevarul e ca stii cand si cum sa-ti abordezi sefii!
Julius, lucrezi de ziua ta??? :-O
La Multi Ani, si multi bani asa cum zice Camionagiu, citat de Doamna Camionagiu citata la randul ei de ErRon. 🙂
Pai, in plm, avea dreptate Petreanu, da? :))
Si, la multi ani! “Sa traiti, ca ne trebuiti”! :))
La multi ani, bre!
Sa lasam introurile, sa trecem la dezmat! Sa se intinda ziarele cu parizer si rosii de la Pirca! =)) Facem Marea Adunare Nationala de la Blaj! =))
@sorin: De lucrat ca de lucrat(daca ce e aici se poate numi lucru) da’ nu stiu cum de s-a trezit de ziua lui .
LA MULTI ANI Julius !
🙂 Julius, Julius!
cum ai stiut tu sa chinui toti sefii pe care i-ai avut… nu te-ar bantui fantomele srfilor avuti (asociatia victimelor lui Julica)… =))
lumea care citeste blogul te crede inocent, citind povestea aceasta ar putea trage concluzia gresita ca Petreanu nu-si citea ziarul… Adevaru-i ca puteau sefii lui Julius sa citeasca ziarul si de jos in sus, si de la dreapta la stanga, si-n diagonala – secretul unui ziar fara ingerinta malefica a lui Julius era sa citesti direct in rotativa primul tras, sa faci un preinfarct si sa-i rogi pe aia sa-ti schimbe totul. Julica un spalt prezenta sefului, altul tipografilor. Seful care se ducea la culcare linistit, lasandu-l pe bravul soticar Julica in urma lui in redactie, isi merita soarta! (eu preferam sa-l tarasc dupa mine la crasma) 😀
si, apropos: La Multi Ani!
Aoleu, până la urmă nu te-ai putut abţine şi ai băgat un text pe care baba nu o să-l poată citi. Ce o să spună mama lui Petreanu când vede una articol cu multe p.. şi multe altele?