Daily Cotcodac

Trolling since RoBlogFest 2010


"Nu există femei grase, ci doar vopsea puţină" - Peter Rubens

Va fi sau nu va fi contact? Află dinainte cât de mare o are!

Julius

Ştiţi care este cel mai bun semn că un bărbat este slab dotat? Normal că ştiţi, toată lumea ştie, cel mai bun indiciu că un tip e slab dotat e că o are mică. Ce facem însă – întreabă Unica, revista contabilelor dezlănţuite – atunci când vrem să ne lăsăm păcălite, dar nu şi în felul ăsta? Cum aflăm cât de dotat e tipul, înainte să-i sfâşiem hainele de pe el?

(mă rog, asta e o practică întâlnită doar în lumea revistelor pentru femei; eu, dacă-mi rupe vreuna tricoul de pe mine, o iau de păr şi-o târăsc la Marks&Spencer să-mi cumpere altul)

E foarte posibil să existe câteva semne prin care femeile să-şi poată da seama cât de dotat e un tip înainte de ajunge în pat cu el, dar noi, având neveste sau iubite acasă, logic că nu le ştim. Aşa că haideţi mai bine să vedem ce ne învaţă revista Unica, fetele de-acolo ştiu cel mai bine:

„Se pare că lungimea penisului depinde de raportul dintre lungimea degetului arătător şi cea a degetului inelar. Cu cât este mai mic raportul, deci degetele au lungimi asemănătoare, cu atât este mai dotat bărbatul respectiv”.

Să facem o scurtă pauză acum, pentru a le lăsa domnilor cititori răgazul să-şi privească degetele (Camionagiu, ţi-ai vârât cumva mâinile în buzunare?). Şi acum, haideţi să urmărim imaginile şi să încercăm apoi să le comentăm cu ajutorul invitaţilor din studio.

Ion Crăciunescu (fost mare arbitru internaţional): „Din acest unghi, degetele par a fi pe linie. Desigur, ne-ar fi fost utilă o reluare şi din alt unghi, dar, din ce se vede pe imagine, poziţia pare a fi regulamentară. Normal ar fi fost să se dea credit atacului, jucătorul nu trebuia oprit din acţiune. Se observă că atacantul era în poziţie iminentă de a marca. E viciere de rezultat”.

Gigi Becali (finanţator Daily Cotcodac): „O hahaleră, o zdreanţă, care eşti tu zdreanţă!”.

Cristi Borcea (acţionar Daily Cotcodac): „Lăsaţi-ne să ne pregătim pentru Claudia Schiffer”.

Rodion Camionagiu (fotbalist Daily Cotcodac): „De ce mi-am vârât mâinile-n buzunare? Am unghiile murdare, şefu’!”.


67 comentarii la “Va fi sau nu va fi contact? Află dinainte cât de mare o are!”

  1. 1. Dan1 a spus:

    Unii mai zic ca si nasu’ mare ar furniza indicii! rolling on the floor
    Dar eu personal merg pe varianta cu masina! rolling on the floor

    Thumb up +30
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. 2. camionagiu a spus:

    Sefu, da’ ti-ai închiorcoşat degetele alea de numa numa să pară egale! Din partea care nu se vede împingeai cu celalta mana falanga 1 a degetului aratător, strâmbându-te de durere:
    CREŞTI, MĂ, CREŞTI OLEACĂ!

    Aştept poze clare de la mebrii comentatori – să ştim cu cine avem de-a face, Dane – apoi pe seară (când nu mai intră nimeni la postul ăsta, că vor fi altele geniale în capul lui) voi pune şi eu DEMONSTRAŢIA CAMIONAGIULUI!

    Thumb up +27
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. 3. morgana a spus:

    Unii se iau dupa urechi altii dupa nas, dar cel mai sigur e sa te uiti in ochii lui. Femeile stiu de ce big grin

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. 4. ThoR a spus:

    eu zic sa comenteze doar sotiile cotcodacilor la textul asta….ele ar trebui sa stie cel mai binerolling on the floor ce ziceti? ca Julius nu are sotie? pai la cat e de mare ….contul din banca.. normal ca nu se risca nici cu 10 contracte prenuptiale rolling on the floor rolling on the floor

    Thumb up +7
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. 5. sebra a spus:

    I-a verificat careva degetele lui Vitali?

    Thumb up +21
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. 6. Dan1 a spus:

    @camionagiu: Hai bre ca exista Photoshop, nu tre’ sa se chinuie! rolling on the floor

    Thumb up +9
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. 7. warlock a spus:

    Cica dacai ai palmele mari … o ai mare … sau daca ai urechile mari … sau nasul mare … sau talpile mari … Ar fi bine macar sa o aiba mare ca o persoana care arata cum am descris-o mai sus ar fi numai buna de circ!!

    Thumb up +12
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. 8. costin a spus:

    D’aia se duc nemţoaicele buluc în Kenya la mare, la all-inclusive. Au neamurile lui Babatunde nişte degete egale ceva de speriat. Garantat scot reumatismul din oase, mai ceva ca namolul de la Techirghiol.

    Thumb up +25
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. 9. Cougar a spus:

    deci, inelarul şi arătătorul. cu cât e mai mic raportul, cu atât mai mare e situaţia.
    revista unica nu spune care-i numitorul şi care-i numărătorul în raportul respectiv, aşadar, presupun că cel mai bine, oricum l-ai calcula, e să dea un rezultat cât mai apropiat de valoarea supraunitară minimă, adică 1.

    la mine, oricum ar fi arătătorul/inelar sau inelarul/arătător, e bine. înseamnă că am un penis infinit.

    Thumb up +14
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. 10. RoseN a spus:

    Da’ la doamne, la doamne nu zice nimic?
    P.S. @Cougar: Asta la ce e reclama? presupun ca la invatat matematica big grin

    Thumb up +13
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. 11. Dan1 a spus:

    @Cougar: Studiile cica le-au facut niste asiatici, asa ca diferenta între aia dotati si aia nedotati e de ordinul sutimilor de milimetru. rolling on the floor

    Thumb up +18
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. 12. camionagiu a spus:

    Azi e ziua cea mare, ZIUA Z!
    Aici pe blog toti suntem smecheri, tari in clonţ. Dar e momentul adevărului.
    Daravela pe ruletă să facem clasamentul adevărat!

    Clasamentul va fi afişat permanent sus în meniu si marimea la nick-ul de la comentarii, intre paranteze.

    Thumb up +21
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. 13. haolica a spus:

    laughing))))

    GigiBecali, finantator DC ? laughing)))))))))))))

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. 14. costin a spus:

    @RoseN: Pentru doamne are Dobro testul cu creionul. E drept ca el nu testează marimea, ci fermitatea.

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. 15. eftimie a spus:

    Dacă este mai înalt când stă pe scaun decât atunci când stă în picioare sigur este dotat. Moni ştie.

    Thumb up +31
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. 16. haolica a spus:

    se vede de la o posta ca alea sunt degetele lui ROseN !

    nu exista barbat ASA DOTAT, ce dracu’

    tonguetonguetongue

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. 17. Cougar a spus:

    @RoseN: au fost mulţi care au picat bacalaureatul. mă gândesc să le mai dau o şansă, conform bancului: “premianţii, tată, premianţii!”

    @Dan1: am la dispoziţia mea o echipă formată din cele mai competente femei de ştiinţă asiatice care mi-au măsurat degetele în picometri. pe lângă raportul dintre arătător şi inelar, au descoperit şi nişte variante complexe, cu integrale şi limite la infinit, ale altor caracteristici fizice pe care le posed.

    @camionagiu: paratenză eşti tu, bre. la mine să puneţi acolade.

    Thumb up +16
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. 18. Dan1 a spus:

    @haolica: Gigi Becali (finanţator Daily Cotcodac): “Petrică, dă-i pe DC! Petrică dă-i bă pe DC!” laughing

    Thumb up +12
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. 19. haolica a spus:

    @Dan1: laughing)

    Thumb up 0
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. 20. karmapolice a spus:

    eu nu inteleg de ce atita chin-eu ii pun sa si-o scoata inainte de a merge mai departe

    Thumb up +13
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. 21. Dan1 a spus:

    Asaaa, acu’ ca o lamuriram cu lungimea, cum e cu diametrul? rolling on the floor

    Thumb up +11
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. 22. camionagiu a spus:

    Cougare,
    gata cu diversiunile, ca nu ţine.
    Baieti, e valabil si pentru voi!
    Deci uitati-va la un film bun si daravela pă ruletă
    http://www.youtube.com/watch?v=dbBQYuRdaiA&feature=related

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. 23. Sare'n Ochi a spus:

    eu merg pe varianta cu contul. tine pana cand duduia se-ntaneste c-un cont mai mare.

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. 24. M3bis a spus:

    Acum, poa’ să-mi spună şi mie cineva ce interior are Maricica de la lăcătuşerie?

    Thumb up +16
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. 25. Dan1 a spus:

    @M3bis: 2 ţoli! rolling on the floor

    Thumb up +15
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. 26. ErRon a spus:

    Eu zic ca aceasta teorie se poate verifica! Pentru a fi exacti, propun sa venim, peste doo zile, fiecare dintre noi cu 2-3 rezultate. Se centralizeaza la centru si faceti un grafic fain, ca va stiti la matematici superioare!big grin

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. 27. Mortyse a spus:

    @Dan1, apropo de axioma cu masina, de curand am fost asteptata la o autogara de un oaresicare domn. Mi-a luat bagajul si mi-a indicat “Masinuta aia mica din capatul parcarii. Mergem pe legea compensatiei, ce naiba!”

    Thumb up +13
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. 28. camionagiu a spus:

    @Mortyse: Auci! Asta a durut

    Thumb up +16
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. 29. Dan1 a spus:

    @camionagiu: Pă’ dacă-ţi trebui ditai camionu’ de 20 de tone! rolling on the floor

    Thumb up +16
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. 30. RoseN a spus:

    @Cougar: Acolade, adica asa? }{
    rolling on the floor Mai, tu de la camionagiu vrei acolade d’alea??

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. 31. Hera a spus:

    Pai semnele ca un barbat e bine dotat sunt: nas mare, picioare mari, maini mari, degete lungi. La cat de caraghios arata saracu’, ar fi bine sa o aiba mare!!

    Thumb up +7
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. 32. Lecteriţa a spus:

    As dori o lista, furnizata de Unitatile Primire Urgente si Chirurgie , cu toti accidentatii care si-au retezat degetele la acelasi nivel,la strung sau la batoze, pe camp. Da-n linie dreapta, sa fie!

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. 33. Cougar a spus:

    @Hera: faceţi ce faceţi, tot la zmeu vă-ntoarceţi.

    Thumb up +8
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. 34. Hera a spus:

    @Cougar: Pai frumusetea e trecatoare, nasu’ mare e forever….

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. 35. Dan1 a spus:

    @Hera: Viorel Lis? rolling on the floor

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. 36. N.A. a spus:

    V-ascundeti dupa deget, parerea mea! big grin

    Thumb up +9
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. 37. N.A. a spus:

    Eu stiam o metoda universala infailibila cica (o colega din liceu mi-a dezvaluit-o): degetul inelar (nu mai tin minte daca stangul, dreptul, conteaza care) – ultima falanga de la baza, liniile din interior, dinspre palma – cu cat sunt mai departate, cu atat esti mai bun la pat. Ati inteles ceva din explicatia mea? Ca nu stiui sa ma exprim mai bine… sad Care a inteles sa explice si celorlalti, va rog.

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. 38. Raluca a spus:

    @Hera: Nasul creşte în timp, asta se ştie. Ceea ce înseamnă că nu e bine să-l iei drept etalon pentru alte cele…

    Altu-i şpilul de fapt, nu nasul. Şi da, e observabil dintr-o privire fugară la mâinile împricinatului.

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. 39. Raluca a spus:

    P.S. DC, ce v-aţi tabloidizat!

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. 40. MonicaS a spus:

    Ce maini frumoase, de pianist! batting eyelashes

    Thumb up +7
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. 41. ionut a spus:

    @MonicaS: Sa nu exageram tongue as fi zis mai degraba “Ce maini frumoase, de inginer!”happy big grin

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. 42. punKreas a spus:

    Se mai zice ca barbatii care au chelie in frunte sunt buni la pat, spre deosebire de cei care o au in crestetul capului. Acum nu mai stiu cum are chelia Julius rolling on the floor

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. 43. Stephanie a spus:

    @punKreas: Nu ma ispiti , ghiavole!!! rolling on the floor

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. 44. Stephanie a spus:

    Simplu. Daca tipul este in relatii bune cu “fostele” inseamna ca e bun (bun= o are mare + e bun la pat)

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. 45. Cms a spus:

    @Stephanie: Sau inspiră sentimente de milă pe termen lung…

    Thumb up +9
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. 46. Stephanie a spus:

    @Cms: Nope, femeile sunt nemiloase cu cei care nu le-au satisfacut!…si acum nu glumesc…

    Thumb up +9
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. 47. ionut a spus:

    @Stephanie: Asadar poate sa o insele, sa o minta, sa o lase balta in cele mai delicate momente, sa dispara pur si simplu cu lunile si apoi sa vina neanuntat – totul e iertat atata vreme cat e bun la pat ?
    happy

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. 48. Raluca a spus:

    @Stephanie: “Bun” implică neapărat “mare”? @Cms: Doamne, ce adevăr ai spus. big grin @ionut: Nu chiar. Bun la pat plus frumos fizic. rolling on the floor

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. 49. ionut a spus:

    @Raluca: Dupa o varsta vezi ce e si cu “frumosul fizic” winking laughing
    Asa ar trebui ca primavara toti barbatii sa isi paraseasca nevestele si sa alerge dupa fetiscane ce tocmai au facut 18 ani (penibil si de cele mai multe ori arata ca tu ca barbat ai nevoie sa iti gadile orgoliul necunoasterea unei fetiscane- fiind incapabil altfel sa iti masori fortele cu cineva din aceeasi categorie)

    La partea cu bun la pat: atata vreme cat barbatul sau femeia nu va gasi ceva care sa fie cel putin la fel de “bun”, se va uita in urma. Insa cum apare cineva, dispare tot- regrete sau dorinta de a te intoarce in trecut happy – Dar asta nu inseamna neaparat ca nu esti bun la pat. Doar ca acum altul poate sa ofere sex de calitate plus altceva happy winking asta-i viata happy

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. 50. RoseN a spus:

    @ionut: big grin hihi, lasa ma fata in pace, ca ea tocmai s-a maritat ieri rolling on the floor d’acu gaaaaata, doar un barbat, bun – rau, cum o fi rolling on the floor

    Thumb up +7
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. 51. ionut a spus:

    @RoseN: Si-avem si o naşa laughing

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. 52. Stephanie a spus:

    @Raluca: Da,implica; nu am cunoscut barbat BUN cu putza mica (si nici n-o sa ma convinga cineva ca exista asa ceva) winking
    @ionut:Unde am pomenit eu de iertare? Sau altfel spus, ce-are iertarea cu…Prefectura?

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. 53. Raluca a spus:

    @Stephanie: Când am zis de mare implică bun, nu mă gândeam şi la mic implică prost. Ci pur şi simplu la dimensiuni… standard. @RoseN: Păi da, sunt familistă de-acu’. @ionut: Abia aştept să ajung la vârsta aia la care să nu mai imi pese de fizicul respectivului. Deja m-am săturat să judec superficial, în termeni de mă atrage/nu mă atrage fizic. Acum aştept şi naşul.

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. 54. RoseN a spus:

    @Raluca: rolling on the floor Ei, nu te grabi si tu, ca vine si “vârsta aia” imediat imediat, si apoi iesi la pensie si dupa aia…gata big grin

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. 55. Raluca a spus:

    @RoseN: Sugerezi că nu o să mă mai intereseze superficialităţile abia înainte de pensie? big grin Abia atunci mă voi fi maturizat îndeajuns? laughing

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. 56. ionut a spus:

    @Raluca: E, nu sunt ipocrit – conteaza si fizicul, doar ca inveti sa vezi altfel un corp si sa fii mult mai relaxat in aprecieri happy

    In fond nu poti nici sa “ii ai pe toti frumosii”, nici nu poti sa spui ca “il ai pe cel mai frumos/frumoasa” – sunt atatia in lumeeeeehappy asa ca vezi si tu ce ii diferentiaza si in functie de trasaturile alea iei ce e mai apropiat ca structura de tine happy

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. 57. RoseN a spus:

    @ionut: Mai ales ca toti suntem de fapt perfecti big grin

    Thumb up +5
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. 58. ionut a spus:

    @Stephanie: Intr-adevar, uitasem de pragmatismul – proverbial aproape – de care dau dovada femeile in asemenea situatii happy

    Thumb up +4
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. 59. Dan1 a spus:

    @RoseN: Pă’ parcă eram “aristocraţi, intelectuali şi miliardari plictisiţi”! rolling on the floor

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. 60. Raluca a spus:

    @ionut: Mă refer la conceptul de frumos fizic pentru mine, conform propriilor standarde, care nu coincid prea mult cu cele ale majorităţii (cel puţin în Ro). Din punctul meu de vedere i-am avut pe toţi “frumoşii” – pe cei care au fost frumoşi pentru mine, chiar dacă unii dintre ei au fost frumoşi şi după standardele general acceptate. Şi nu cred că noi femeile suntem pragmatice. Pur şi simplu… aşa e, Stephanie ştie ce zice.

    Thumb up +6
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. 61. ionut a spus:

    @RoseN: Diferenta consta in faptul ca suntem “de parti diferite ale globului” happy

    @Raluca:In general femeile intampina dificultati mai mari decat barbatii in a-si asuma riscuri(grosso modo spus)- de asta zic ca sunt pragmatice happy
    Am legat ce am spus mai sus de o mica “ironie” care facea referire si la emanciparea sexuala a femeii happy (Barbatul tot barbat, ce sa-i faci happy )

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. 62. Sare'n Ochi a spus:

    Ion si Gheorghe la pescuit. La un moment dat Ion prinde o broasca testoasa. Broasca se implora de Ion sa-i dea drumul, ca-i da in schimb 3 oua care ii vor indeplini cate o dorinta de cate ori va sparge cate un ou. Ion accepta, cu conditia sa primeasca si Gheorghe 3 oua, ca doar sunt prieteni.
    Testoasa accepta, cei doi primesc cate 3 oua fiecare.
    Bucurosi nevoie mare, se despart, dandu-si intalnire peste exact un an in acelasi loc in care s-au despartit, pentru a vedea cum li s-a schimbat viata in bine dupa aceasta fericita intamplare.
    Dupa un an apare Ion cu o limuzina, imbracat intr-un costum Armani, cu un lant gros la gat pe care scrie “Jonny the best”, musculos; ce mai, arata traznet.
    Gheorghe, ca vai de el, imbracat in itari, ca tot omul sarac si amarat.
    Ion:
    − Pai bine, Gheorghe, eu am ajuns acasa, am spart un ou si mi-am dorit sa am un oras in SUA care sa fie numai al meu. Apoi am mai spart un ou si mi-am luat nevasta pe Miss Univers. Al treilea ou l-am spart pentru a arata asa cum arat. Tu cum de nu te-ai schimbat deloc, ba parca arati mai amarat decat inainte?
    − Apai, mai Ioane , sti tu, cu necazurile vietii….
    − Dar cu oule ce-ai facut? Nu le-ai folosit?
    − Pai sa vezi: ajung acasa, cand sa intru ma impiedic de prag si sparg un ou. Fara sa vreau, am injurat ” Mii de p…le”, sti tu, asa cum injur eu de obicei. Nu ma dezmeticesc bine, si in toata casa mea era plin de p…le: pe pat, pe masa, peste tot. A fost musai sa sparg al doilea ou si sa-mi doresc sa dispara toate p…lele din casa, ca nu era chip altfel.
    − Pai bine, si ti-a mai ramas un ou…
    − Mda, dar a trebuit sa-l sparg sa vina p..la mea inapoi..

    Thumb up +10
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. 63. maria a spus:

    @ionut, in ce parte a globului dispari de-ti ia luni sa reapari in viata drei/dnei? tongue sau internetul nu ajunge pana acolo? big grin

    Thumb up +3
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  64. 64. ionut a spus:

    @maria: Nu e de dorit, dar e posibil happy Stiu cazuri si de barbati si de femei care au putut face asta happy

    Trebuie doar sa ai putin mai multa vointa decat cel care te cauta laughing

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  65. 65. maria a spus:

    @ionut, te inteleg. si eu stiu cazuri, dar am un feeling ca si tu esti un astfel de “caz” winking
    oricum ai evitat raspunsul happy

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  66. 66. ionut a spus:

    Asta e blog de oameni seriosi, miliardari, moguli winking
    happyOricat as incerca, chestii din astea domestice nici nu trec de filtrul lui M3b!s happy

    Thumb up +2
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  67. 67. Sab a spus:

    Sa inteleg ca acum treb sa trag de degete sa fie mai lungi ; pana acum trageam de jucarie.
    dar de, alte timpuri straight face

    Thumb up +1
    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Lăsaţi un comentariu

Follow me



Cartusel

Producton


metafrasis



Echipa

Top 5 DailyCotcodac


1. Apocalipsa după relaţii
2. Totul despre bucătărie
3. The French Salute
4. Turnul Babel pe valuri
5. Listă bună, pistă falsă

 

Ultimele comentarii

    • Marian: Hmm… se potriveste aproape perfect cu situatia de anul asta. Toti vor filozofi, da’ nu toti...
    • Rushenne: @sebra: Daaa, clar! Doar like-ul puteti sa-l dati, asa … de dragul lui Julius sau M3bis, ca nu imi...
    • Cristina Ş.: @sebra: daaa .. :)
    • sebra: @Rushenne, deci ne linistim cu play-ul!… asta daca intentioneaza cineva…
    • Cristina Ş.: … hm. plicti.


CATEGORII

iq-est

BLOGROLL

POSTURIRECENTE

MiniBLOGROLL

ARHIVA

Banner DailyCotcodac