Radu Pircă
Pe 19 aprilie 1743, în satul Vaucouleurs de la graniţa Franţei se năştea Jeanne Bécu, fiica unei croitorese şi a unui călugăr foarte sexy şi extrem de popular prin regiune deoarece reprezenta echivalentul în acele vremuri al unei bănci mobile de spermă. Familia Bécu era celebră pentru frumuseţe – bunicul Jeannei, un umil servitor, convinsese o contesă să-l ia de bărbat iar mama ei era ea însăşi amanta stabilă a unui bogătan. Nefiind un om cu credinţă în Dumnezeu, precum tatăl natural al copilului, pseudo-tatăl adoptiv a avut grijă de fetiţă şi, ştiind ce poamă-i maică-sa, a adus-o la Paris şi a lăsat-o în seama unei alte amante a sa. Când Jeanne a mai crescut, femeia şi-a dat însă seama că tânăra are mari şanse să devină o concurentă periculoasă şi i-a făcut vânt în stradă.

Pentru cineva care arăta ca Jeanne Bécu (foto) era însă destul de greu însă să moară de foame în Paris. La 16 ani a devenit amanta unui coafor celebru (pe vremea aceea nu erau toţi gay, de-aia şi aveau oamenii freze aşa urâte), apoi a unui creator de modă (nici ăştia nu erau încă gay şi cred că ştiţi în ce hal arătau hainele oamenilor în secolul al XVIII-lea). Jeanne avea însă gusturi prea scumpe pentru bugetul lor, aşa că bieţii oameni s-au reprofilat curând pe amante dintr-o clasă inferioară – mai urâţele, dar şi cu consum mai mic – în vreme ce domnişoara Bécu şi-a găsit un peşte de lux: Jean-Baptiste du Barry, prosper proprietar de cazinou cunoscut în lumea mondenă sub porecla, un pic lipsită de subtilitate, de “Dezmăţatul“.

Sub oblăduirea “Dezmăţatului“, Jeanne Bécu s-a lansat în lumea prostituţiei de lux, cu numele de scenă (tehnic vorbind, de pat), “domnişoara Lange“ (e un joc de cuvinte la care sunt convins că cititorii francofoni nu vor râde). Printre clienţii ei se numărau mareşali, demnitari de la curte şi înalte feţe bisericeşti, dar “Dezmăţatul” încerca să o menajeze, având pentru ea ambiţii şi mai mari. Du Barry era un om inteligent şi abil, care înţelesese că, de vreo doi regi încoace, deciziile politice depindeau mai mult de amante decât de miniştri; dacă l-ar fi făcut pe Ludovic al XV-lea, afemeiatul suveran al Franţei (foto), să se îndrăgostească de Jeanne Bécu? În vara anului 1768 regele, care se apropia de vârsta pensiei şi care în ultimii ani îşi pierduse doi dintre copii şi, mai grav, “favorita”, faimoasa madame de Pompadour, a făcut cunoştinţă la un dineu cu tânăra de doar 25 de ani. Martorii oculari spun că monarhul a găsit-o atât de “încântâtoare şi plină de viaţă”, încât a decis pe loc să o facă noua lui amantă oficială.

Pentru a da relaţiei o aparenţă de respectabilitate, Jeanne a fost rapid măritată cu fratele peştelui ei, contele du Barry, căruia, evident, i s-a interzis să se atingă de nevastă-sa. Proaspăta contesă a primit apoi un apartament la Versailles cu acces direct la dormitorul regelui şi un procent semnificativ din bugetul Franţei, ca să aibă de cheltuială – de pildă, şi-a comandat un serviciu de toaletă costând 11.000.000 de livre, adică 2,5% din veniturile pe acel an ale statului francez. În zadar alte frumuseţi ale vremii au complotat împotriva ei, în speranţa să-i ia locul; Ludovic nu a renunţat până la moartea sa la madame du Barry, cu toate că opinia publică i-a scos pe nas această relaţie de bătrâneţe. Voltaire, plătit de concurenţă, a publicat chiar un pamflet intitulat – din nou, nu foarte subtil – “Apoteoza Regelui Băşinos“, pamflet pe care l-a renegat rapid atunci când favorita i-a astupat gura cu o sumă şi mai mare de bani. Afară de cheltuielile exagerate, însă, du Barry s-a dovedit o persoană foarte decentă, evitând să se amestece prea mult în politică, aşa cum făcuse predecesoarea sa, madame de Pompadour, şi convingându-l pe rege să cheltuiască mai puţin bani cu războaie dezastruoase (mă rog, fiind vorba de francezi, ăsta e un pleonasm) şi mai mulţi cu artişti şi scriitori. Paradoxal, stilul Ludovic al XVI-lea i se datorează în mare măsură amantei lui Ludovic al XV-lea, care a deturnat o mare parte din bugetul Franţei spre arhitecţi, pictori, sculptori şi decoratori.

Noul rege o ura însă pe amanta bunicului său şi imediat ce a urcat pe tron, în mai 1774, a trimis-o pe du Barry la mănăstire. De fapt, n-o ura atât el (bărbaţii în general nu nutresc asemenea sentimente faţă de femeile frumoase), cât soţia sa, Maria Antoaneta, din motive pe care dacă nu le înţelegeţi, înseamnă că citiţi acest articol împreună cu soţia sau prietena. Madame de Barry a ieşit din mănăstire doi ani mai târziu şi s-a cuminţit, retrăgându-se la una din numeroasele moşii pe care i le făcuse cadou regele şi unde spera să-şi trăiască liniştită restul zilelor împreună cu noul ei amant, ducele de Brissac (foto – du Barry la 40 de ani, sculptată de Pajou, unul din artiştii pe care i-a sponsorizat).

Fericirea lor pseudo-conjugală a fost însă spulberată de Revoluţia Franceză. Mai întâi Brissac, care era şi comandantul gărzii regelui, a fost masacrat de revoluţionari. Apoi du Barry însăşi a devenit suspectă, autorităţile bănuind-o că ar finanţa comploturi contra-revoluţionare; aşa că au arestat-o, au violat-o – mai mult pentru a se putea lăuda că au făcut sex cu amanta regelui, fiindcă altminteri contesa avea de acum 50 de ani şi de vreo două ori mai multe kilograme (foto) – şi au aruncat-o în temniţă, de unde a avut totuşi plăcerea să vadă cum duşmana ei, Maria Antoaneta, este executată. Pe 6 decembrie 1793, un tribunal revoluţionar a condamnat-o la moarte pe madame du Barry la pentru trădare şi, două zile mai târziu, a fost ghilotinată. Abia după execuţie, când autorităţile i-au examinat mai atent hârtiile, au descoperit că marea ei crimă nu era că uneltise cu duşmanii revoluţiei, ci că ruinase ţara. S-au găsit chitanţe pentru sume reprezentând 2-3% din bugetul Franţei în acea perioadă – chiar şi după ce căzuse în dizgraţie, du Barry încasase milioane de livre ca pensie. E mai greu de calculat valoarea proprietăţilor primite cadou de la Ludovic al XV-lea sau a sumele pe care regele le-a cheltuit, la îndemnul ei, cu artiştii, dar probabil că undeva între 5 şi 10 procente din bugetul Franţei de atunci au fost tocate anual de madame du Barry, contribuind masiv la ruina finanţelor statului, deja afectate de un deficit bugetar cronic. Ruină care a dus, după cum probabil ştiţi, la izbucnirea Revoluţiei Franceză care a lăsat-o pe fosta amantă regală fără cap…