Evenimentul zilei de ieri

17 decembrie 546: Ostrogoţii recuceresc Roma de la romani

Radu Pircă
Trebuie să recunosc că Evenimentul de azi nu e vreun mare eveniment, ci mai mult un pretext ca să aflaţi ce s-a mai întâmplat cu Belisarius, generalul care i-a gonit pe nemţi din Africa de Nord acum vreo 2 zile. Dar, dat fiind că oricum rubrica asta are în ultima vreme la fel de mulţi cititori câţi viteji are armata franceză, cred că pot la fel de bine scrie două pagini despre ziua când Ludovic al VI-lea cel Gras s-a stricat la stomac, că tot acelaşi va fi traficul pe site.

După prăbuşirea Imperiului Roman în vestul Europei, Italia cu capitala ajunseseră la ostrogoţi. Erau cei mai civilizaţi dintre barbari, un soi de “barbari de catifea” iar regele lor, Theodoric cel Mare, fusese chiar educat la Constantinopol (în sensul că învăţase să nu mănânce cu mâinile şi să nu se şteargă pe pereţi, nu în sensul că învăţase să scrie ori să citească). Theodoric reuşise să-i facă pe ocupanţii ostrogoţi şi pe supuşii lor romani să se înţeleagă rezonabil de bine şi, în general, pentru un rege barbari era extrem de decent, afară că susţinea erezia ariană şi că mai omora din când în când intelectuali plicticoşi (acum, sincer, cine n-ar face-o dacă ar putea?)

La moartea sa, însă, pe tronul ostrogoţilor a urcat un uzurpator, Teodat, nepotul de soră al regelui, avid de putere şi complet incapabil, însă apreciat de goţi fiindcă era singurul dintre ei care-l citise pe Platon (sau poate că nu-l citise, în fond cum ar fi putut verifica?) Uzurparea lui Teodat i-a oferit lui Justinian un bun motiv pentru a recuceri şi Italia, idee care îi tot stătea pe creier de când văzuse cât de uşor fusese să recucerească Africa de Nord de la vandali. Şi tot acelaşi Belisarius (stânga) a primit şi această sarcină, pe care împăratul se pare că o considera floare la ureche, dat fiind că i-a dat pe mână doar 7.000 de soldaţi. În 535, generalul roman a debarcat în Sicilia, ai cărei locuitori l-au primit cu braţele deschise – cam la fel cum au făcut cu toate armatele de eliberare de atunci încolo. În anul următor, Belisarius a trecut în sudul Italiei unde, din nou, toate cetăţile i s-au predat fără să tragă o săgeată. Doar Napoli a opus o oarecare rezistenţă, drept pentru care, atunci când romanii au recucerit oraşul, l-au jefuit fără milă şi fără să facă rabat la măcel. Ostrogoţii, uşor uimiţi că Teodat nu lua totuşi nicio măsură pentru a-şi apăra regatul, din care deja jumătate era cucerit, au început să-l bănuiască că era plătit de Justinian şi l-au detronat, înlocuindu-l cu un anume Witigis, care avea oarecare reputaţie ca general. Prima măsură a lui Witigis a fost să trimită un băiat să-l omoare pe Teodat; cea de-a doua, să se retragă spre nord, adunându-şi forţele în Ravenna, un oraş protejat de ceva mai bun decât zidurile: o centură de mlaştini pestilenţiale.

Belisarius a profitat de strategia uşor derutantă a ostrogoţilor care se retrăgeau din faţa lui, deşi aveau armate de vreo zece ori mai numeroase (nu, nu-s ăştia strămoşii francezilor, ăia sunt francii), şi a pus mâna şi pe Roma. Porţile Cetăţii Eterne i-au fost deschise de însuşi papa, care cu puţin în timp în urmă îi jurase lui Witigis că nu va preda oraşul nici mort. Între timp, regele ostrogot îşi dăduse totuşi seama că invazia lui Belisarius era mai mult un bluf, date fiind dimensiunile armatei acestuia. Cu vreo 50.000 de oameni a mărşăluit spre sud şi l-a asediat pe Belisarius în Roma. Ca mai toţi barbarii, însă, şi ostrogoţii erau bâtă în materie de asedii şi deşi s-au chinuit un an de zile, nu au fost în stare să spargă zidurile Cetăţii Eterne (foto). În primăvara lui 538, Witigis s-a retras din nou spre nord, cu Belisarius pe urmele sale. A intervenit însă ceva care a dat peste cap toate succesele de până atunci ale romanilor…

În cursul asediului Romei, Belisarius îi ceruse lui Justinian întăriri. După o matură chibzuinţă, împăratul i-a trimis câteva mii de soldaţi, dar la pachet cu ei i-a băgat pe gât şi un general care să-l controleze – Narses, un armean ambiţios, foarte apreciat de împărăteasa Teodora. Narses era eunuc, pe vremea aceea o cale sigură spre succes în administraţia imperială fiindcă eunucii erau imuni la tentaţia nepotismului (de fapt, şi acum cred că e o cale spre succes, dacă mă uit cum arată oficialii UE şi FMI). Dispreţuit de militarii de carieră, Narses îi ura la rândul său pentru că era mai inteligent decât ei. Imediat ce a ajuns pe frontul italian, a început să se opună planurilor lui Belisarius – de obicei pe bună dreptate, dar asta conta mai puţin decât faptul că soldaţii nu mai ştiau ale cui ordine să le urmeze. Rezultatul haosului de la conducerea armatei a fost acela că în 539 goţii au măcelărit populaţia Milanului, care se răsculase în speranţa că va primi ajutor de la romani. A fost o lovitură de PR teribilă pentru Justinian, care, în ciuda opoziţiei Teodorei, l-a rechemat imediat pe Narses, cu riscul de a dormi pe preş vreo două zile. Rămas singur la comandă, Belisarius l-a înghesuit pe Witigis în Ravenna în 540. Ostrogoţii s-au plictisit însă repede să fie asediaţi şi i-au propus generalului roman să urce el pe tron în locul incompetentului lor rege, ceea ce Belisarius a acceptat sau s-a făcut că acceptă – nu prea contează, dat fiind că rezultatul a fost capitularea Ravennei şi, teoretic, sfârşitul războiului.

Justinian a considerat însă că contează şi, temându-se că învingătorul goţilor ar putea să-i vrea tronul, l-a chemat imediat pe Belisarius acasă, lăsând în locul lui un comitet de generali, aleşi pe criteriul incompetenţei, pentru a nu prezenta niciun pericol. Ostrogoţii îl vroiau însă pe Belisarius, nu pe tăntălăii lăsaţi de Justinian, şi când au văzut cum merg lucrurile, s-au revoltat sub conducerea lui Baduila, o rudă a regelui vizigoţilor (nişte veri de-ai ostrogoţilor care îşi făcuse un regat în Spania). Mai grav, locuitorii italiei li s-au alăturat şi ei, sătui de incompetenţa şi corupţia armatei eliberatoare, care părea alcătuită mai degrabă din ruşi decât din romani. Baduila (stânga – în viziunea unui artist al Renaşterii) era un comandant competent: în următorii zece ani a recucerit lent dar sigur Italia, bătându-i constant pe comandanţii lui Justinian. Disperat, împăratul l-a trimis în vreo trei rânduri pe Belisarius înapoi în Peninsulă pentru a restabili situaţia, dar de îndată ce generalul obţinea vreun succes, era rechemat la Constantinopol, de teamă că se va răscula, şi balanţa înclina iar în favoarea lui Baduila.

În decembrie 545, regele ostrogot a început un nou asediu al Romei, care a durat tot un an de zile – cu un cu totul alt rezultat, însă. Bessa, comandantul garnizoanei romane, general mediocru dar un excelent om de afaceri, avea provizii mai mult decât suficiente, însă în loc să le distribuie locuitorilor oraşului asediat, le vindea la preţuri de speculă, băgând profiturile în buzunar. Disperaţi, civilii din Roma i-au cerut să-i lase măcar să plece, dar Bessa a refuzat – normal, doar nu era să-şi piardă clienţii. Vreo 2-3 au fost totuşi lăsaţi să părăsească oraşul asediat, însă doar după ce au plătit o sumă astronomică. Belisarius i-a propus să-l ajute să se retragă din Roma, însă Bessa a respins propunerea – afacerea era prea bună ca să renunţe la ea. Pe 17 decembrie 546, santinelele romane (de fapt, nişte munteni de prin actuala Turcie), sătule de afacerile comandantului lor, i-au deschis lui Baudila una din porţile oraşului. Goţii au dat năvală înăuntru, luându-i pe apărători pe nepregătite. Majoritatea soldaţilor au fost măcelăriţi; Bessa a reuşit să fugă, dar a lăsat în urmă toţi banii câştigaţi de pe urma asediului. Italia era din nou pierdută pentru Imperiul Roman (harta – Imperiul lui Justinian).

Ce s-a întâmplat în continuare, cum au reuşit romanii să re-recucerească Peninsula şi ce consecinţe triste a avut acest eveniment pentru italieni veţi putea însă afla la anul, probabil pe la sfârşitul lui iunie…

Share:

35 comments

  1. anndryusha 17 December, 2010 at 12:21

    Nu-i de mirare că majoritatea oamenilor preferau să fie analfabeţi în vremurile alea. Păi, cine s-ar fi riscat la un bacalaureat la istorie contemporană, de pildă? =))

  2. Claudiu 17 December, 2010 at 12:46

    si de aici, a aparut : otropelul. Se iau ostrogoti, bine facuti, daca nu gasiti la un pret decent, ask domnul P., se tavalesc prin roma, se pun condimente, si avem otropel
    pofta buna

  3. Hera 17 December, 2010 at 13:03

    Intai vreau sa spun ca daca cititorii acestei rubrici ar lupta cu francezii i-am bate de i-am asculta cu urechea, cum ziceau sahistii de la bunica de la bloc, pentru ca suntem mult mai multi. Apoi, sentimentele astea de inutilitate si despondenta chiar nu isi au rostul, pentru ca rubrica este una foarte respectata si indragita, cel putin de mine…
    In al treilea rand, Robert Graves rules si kicks ass!
    Si daca se poate, domnu’ Pirca, o sugestie: vorbind de istorie romantata, mi-am amintit de episodul care l-a inspirat pe Feuchtwanger sa scrie “Falsul Nero”. E pomenit vag in prefata cartii, dar nu am reusit sa aflu prea multe. Va puteti ocupa cumva?

  4. RoseN 17 December, 2010 at 13:07

    Pai ia pune niste picturi cu goliciuni si stai numa sa vezi trafic 😀

  5. Tweets that mention 17 decembrie 546: Ostrogoţii recuceresc Roma de la romani » Daily Cotcodac -- Topsy.com 17 December, 2010 at 13:30

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Calarasu. Calarasu said: 17 decembrie 546: Ostrogoţii recuceresc Roma de la romani: http://bit.ly/g7Q4F6 […]

  6. Ciprian 17 December, 2010 at 13:50

    Dragi elevi, din ramura Gotilor s-au desprins Vizigotii – calatoreau cu viza prin Europa, buni oaspeti, iubitori de arte frumoase, barbari exemplari si muncitori care l-au inspirat chiar pe Gaudi, un fel de capsunari si Ostrogotii – barbari care nu prea erau doriti in tinuturile lor de bastina si hoinareau pe unde vedeau cu ochii in cautare de bancomate, portofele, violuri.

  7. Dan1 17 December, 2010 at 13:54

    “AVARS, SLAVS, BULGARS”? Cine-a facut harta aia bre?

  8. dr.Lecter 17 December, 2010 at 14:16

    Cum sa nu aiba succes rubrica asta?
    Dupa cateva postari citite, am tupeul sa-i cer profei de istorie de pe strada mea, sa-si schimbe atat orientarea profesionala, cat si domiciliul. Nu pot sa mai respir acelasi aer cu ea, care habar n-are cine e Bessa, si era obligata sa afle inaintea mea

  9. V3nt0R 17 December, 2010 at 14:46

    Daca in week-enduri si la recomandari ati baga si voi porno, macar link-uri, altul ar fi traficul.

    Eventual dinalea cu MILF, ca sa aveti rating maxim pe Vaslui :>

  10. anndryusha 17 December, 2010 at 14:49

    @Dan1: Pe vremea aia, românii erau palmaţi prin păduri şi nu apăreau pe GPS… :))

  11. gingernuts 17 December, 2010 at 15:08

    mie imi place de Ludovic cel gras, vreau sa aud mai multe de el…
    Sper ca nu e unul inventat de voi 😀

  12. Dan1 17 December, 2010 at 15:11

    @anndryusha
    Nu e bre, e o facatura ordinara harta asta! Nu era si bancu’ pilda cu Ianos, care a venit in România si a descalecat si s-a dezbracat sa faca si el baie intr-un lac, si când a iesit nu si-a mai gasit nici calul, nici hainele (ce fraaaaier! :))). Noi am fost aici dintotdeauna. =))

  13. cristache 17 December, 2010 at 15:12

    daca s-ar fi scris asa manualele, alt apetit as fi avut pentru istorie… 😉
    astept sequelu’.

  14. anndryusha 17 December, 2010 at 15:16

    @Dan1: Am fost, bre, da’ incognito! =))

  15. Dan1 17 December, 2010 at 15:18

    @anndryusha
    Daca ala care a facut harta ramânea si el în curu’ fundu’ gol si pieton ar fi scris acolo ce trebuie! Si daca mai era si iarna – si mai bine! =))

  16. sebra 17 December, 2010 at 15:18

    @V3nt0r,
    Tu n-ai lecţii de făcut în weekend? :))

  17. Ciprian 17 December, 2010 at 15:20

    @sebra Nu au intrat in vacanta de iarna?

  18. Dan1 17 December, 2010 at 15:21

    @Ciprian
    Teme de vacanta atunci =))

  19. Ciprian 17 December, 2010 at 15:28

    @Dan1 Sa rezolve din culegerea de Petrica, din Gazeta Matematica. =))

  20. sebra 17 December, 2010 at 16:02

    @Ciprian,
    M-am interesat. De miercuri intră :))

  21. anndryusha 17 December, 2010 at 16:52

    @Ciprian: Până miercuri are teme din alea obişnuite, din manual. Petrică, Gheba, Olivoto, de miercuri încolo… =))

  22. aisha 17 December, 2010 at 16:59

    Dle. Ra.Pir.,
    You are the best…evident, dupa Ju. Con. si Ov. Eft.
    Totusi, sa argumentam pozitia ocupata de dvs. in top.In primul rand, constantza e o caracteristica, care va defineste. Secundo, abordarea aparent aleatoare e o alta calitate intrinseca. Tertio, folositi metoda calendarului.Innvechit- stiu ca va place cuv. asta, dar laudabil.
    PS1 trebuie sa precizez ca pe locul I in top se situeaza Vivi si cu mamaia ei. Deci, stimate dle Ra. Pir., dvs. si cu constantza dvs., sunteti abia pe locul IV, ca atare, ati ratat podiumul si medaliile aferente, primiti doar mentiune si sincere felicitari. Da, stiu ca vi se pare nemeritat acest loc 4, probabil fanii dvs vor protesta. Dar, continuati sa scrieti si poate, cine stie, intr-o buna zi veti primi cununa cu lauri…
    PS2 Remarcabil, semanati cu Al. Dumas. ca stil, evident. Sper ca, totusi, aceasta comparatie cu Dumas nu v-a deranjat.
    PS3 daca AL. Dumas e pe locul IV, va puteti imagina ca si locurile 1, 2 si 3 au niste corespondenti celebri. dar despre asta, cu alta ocazie. pt. ca ei scriu prea rar si prea putin, comparativ cu dvs., asha ca inca n-am reushit sa-i incadrez intr-un tipar.
    PS4 desi nu scrie pe DC, si Andreea Esk. are un corespondent celebru, chinuit si descultz, de dragul rating-ului, C.R.T.
    PS5 cum voi vreti trafic, va fac o recomandare – suna mai bine in italiana, evident – scrieti cu mainile curate!
    PS6 ai scris de Napoli, asha cu dedicatzie, ca ne-au batut pe finish- tipic napoletan- la fotbal. Apropo, Napoli a antrenat-o si pe Craiova la un moment dat. gata, am terminat cu ps-urile. articolul tau e fff lung shi am zis sa exagerez shi eu. oricum, nu pot concura cu tine la asha ceva. dar un articol lung merita un comentariu lung, asha, sa se asorteze.

  23. Dan1 17 December, 2010 at 17:13

    @aisha
    klumea! tb sa vb m mult! Ju. Con. si Ov. Eft. – nijte jmekeri! =))

  24. aisha 17 December, 2010 at 17:39

    @Dan1
    Resursele mele limitate de inteligenta nu mi-au permis sa pricep ce-ai vrut sa spui, bre Dan the First.
    Totusi- indiferent ca m-ai insultat sau laudat- eu iti tin pumnii sa castigi concursul ala cu smartphone-ul. Eu as fi candidat, pardon concurat- daca premiul ar fi fost un ipad, c-am vazut ca e cel mai trendy gadget.
    Smartphone-ul va fi al tau, presimt eu!- acum, pe bune, sper ca ai zis ceva de bine de mine. ca daca nu, instant si automat, prezic ca sebra va castiga. asha, din solidaritate feminina. in plus, s-ar respecta si, concomitent, s-ar instaura o traditie. deci, Dan1, ce-ai vrut tu sa spui! Hai, fa bine si traduce -sau tradu-mi-! Sa stiu daca raman suporterul tau sau devin fanul sebrei si fac lobby pt. ea.

  25. Dan1 17 December, 2010 at 17:43

    @aisha
    Ei, n-am vrut sa fiu rautacios, dar ai comentat in stilul messenger, si eu nu prea ma dau in vant dupa acest lucru, am mai spus-o si in alte comentarii.
    Totusi, vad ca in al doilea comentariu ai scris normal. Sa inteleg ca primul a fost facut de pe vreun dispozitiv mobil (gen xperia) si al doilea de pe un calculator?

  26. sebra 17 December, 2010 at 17:53

    @aisha,
    Indiferent ce ar fi spus Dan1, mulţumesc pentru că sunt pe locul 2 în preferinţele tale 🙂

  27. aisha 17 December, 2010 at 17:59

    Bravo, Dan1!…Long live the Sebra!
    Poftim, Dan1, nu mai tin cu tine! pt. ca m-ai ironizat! dar tot n-an inteles ,, tb sa vb m mult,,-iarta-mi ignoranta, dar as solicita traducerea mot a mot in lb.rom.- por favor!
    ps imi place ca tu citezi din tine ,,am mai spus-o si in alte comentarii.,,-iarta-ma, din nou, ca n-am citit operele tale complete, editie princeps. am multe lacune, evident, totusi,forgive me, si explica-mi citatul ala,, tb sa vb m mult,,.

  28. aisha 17 December, 2010 at 18:03

    @sebra
    tocmai s-au schimbat preferintele mele. esti pe locul 1. indiferent de orice.

  29. Dan1 17 December, 2010 at 18:11

    @aisha
    “trebuia sa vorbesti mai mult”, in contextul in care ai spus ca un articol lung merita un comentariu lung.
    “klumea” inseamna apreciere.
    Restul cred ca se inteleg de la sine :))
    Iar sebra, ca sa castige, trebuie sa vina cu o idee de concurs mai buna ca a mea (ceea ce e practic imposibil :)))

  30. Stephanie 17 December, 2010 at 22:20

    Vaai, domnu’Pirca, sunt foarte dezamagita! Credeam ca cititorii DC e neste indivizi culti, dar uite ce putine comentarii a adunat postul acesta, bine documentat, perfect dpdv al naratiunii etc. etc.(sa scrie Pirca…!). In schimb ala cu “Uite ce telefon misto va asteapta cuminte in cutiuta lui” a strans in juru-i pe toata lumea! Vezi, n-ai cu cine , dom’le!
    PS: pe DanOne il platiti pe sistemul PayPerComment? :))

  31. Dan1 17 December, 2010 at 23:31

    À Stephanie
    Bre, da’ stiu ca ai “phantaisie alors“, daaa?
    Deci, pe scurt, eu cand bagai “1” ca sufix, ultimu’ lucru la care ma gandii fu “Danone” (scuze pentru reclama “mascata” ) ”
    Da’ acu’, ca stau sa ma gandesc, bah da fui extraordinar de inspirat, daa?
    Bah da’ cat sunt de inspirat!
    Merci Stephanie!

  32. Stephanie 18 December, 2010 at 22:14

    @Danone: stiu, stiu, termina cu aplauzele! Una din calitatile mele, pe langa frumusete si modestie,fireste, este inteligenta… 😉

  33. Dan1 18 December, 2010 at 22:20

    À Stephanie
    C’est vrai! Voilà un like! =))

  34. mifty 18 December, 2010 at 22:29

    @aisha
    Aïcha, Aïcha, écoute-moi.
    Aïcha, Aïcha, t’en vas pas.
    Aïcha, Aïcha, regarde-moi.
    Aïcha, Aïcha, réponds-moi.

  35. Stephanie 19 December, 2010 at 00:09

    @Mifty& Dan: ce-aveti , frate , de v-ati frantzuzit asa?

Leave a reply