Evenimentul zilei de ieri |
Pircă şi Julius
13 august
1521 Conchistadorul Hernan Cortez cucereşte, după un sângeros asediu ce a durat aproape trei luni, capitala aztecilor, Tenochtli… Tenhocht… Tenochthlihi…, mă rog, actualul Ciudad de Mexico.
14 august
410 Un grup de excursionişti vizigoţi vizitează Roma şi, dezamăgiţi de faptul că nu prea aveai ce să vezi pe-acolo, le fac ei romanilor nişte ruine ca lumea.
15 august
1534 Ignaţiu de Loyola fondează, împreună cu şase dintre foştii săi colegi de facultate, Ordinul Iezuit, la cererea mai multor şefi de state disperaţi că, neexistând încă franc-masoneria, FMI, grupul Bilderberg sau înţelepţii Sionului, oamenii se încăpăţânau să dea vina pe guverne pentru problemele ţării lor.
16 august
1705 Moare matematicianul şi fizicianul Jacob Bernoulli, fratele matematicianului Johann Bernoulli şi unchiul matematicienilor Daniel şi Nicolaus Bernoulli. De altfel, Bernoullii erau renumiţi în Basel pentru chefurile monstruoase pe care le dădeau sâmbătă seara, când îşi turnau ecuaţii, lemniscate şi inegalităţi şi-n cap.
17 august
1970 URSS lansează sonda spaţială Venera 7, care aterizează patru luni mai târziu pe planeta Venus. Aici sonda se şi defectează instantaneu, se pare din cauza lipsei unei lămpi PL 500 pe care un tehnician sovietic a luat-o acasă, că-i trebuia la televizor.
18 august
1868 Savantul francez Pierre Janssen descoperă heliul. Era în cămară, în spatele borcanelor cu dulceaţă, deşi nevastă-sa îi spusese că i l-a aruncat la ultima curăţenie, că făcea gărgăriţe.
19 august
1493 Împăratul Romano-German Frederic al III-lea de Habsburg se stinge pe masa de operaţie în cursul unei intervenţii de rutină, o simplă amputare de picior. În următoarele zile, fiul său va testa pe medici dacă e posibilă şi operaţia de amputare de cap şi va descoperi că, cel puţin în stadiul de atunci al medicinei, răspunsul este “nu”.

Twitter
Facebook





13 August 2010 la 8:16 am
Misto
13 August 2010 la 9:18 am
Bre, lampa era PCL 85
13 August 2010 la 9:19 am
Raman la parerea ca astea si cu google-ul sunt cele mai tari
13 August 2010 la 9:26 am
Tehnic vorbind, amputarea de cap era posibilă atunci, aşa cum este şi acum.
Cât despre supravieţuirea pacientului, asta este cu totul şi cu totul altă problemă…
13 August 2010 la 9:43 am
foarte tare aia cu “amputarea de cap” inca mai rad …
13 August 2010 la 10:20 am
Împăratul Romano-German Frederic al III-lea de Hasburg…

13 August 2010 la 11:12 am
@boga
Habar n-ai. PL500 era lampa de la etajul de înaltă. Păi cum să înalţe ditamai sonda fără PL500? PCL85 era folosită ca diodă de ieşire. Ceva pe la etajul de demodulare, nu mai ţiu minte…
13 August 2010 la 11:55 am
[...] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, sebra. sebra said: Daily Cotcodac» Evenimentul zilei de ieri http://bit.ly/b2XYAj [...]
13 August 2010 la 12:01 pm
@m3bis: ok, ok, tu tre’ sa sti mai bine, doar ai in posesie un balcon plin cu servere, muraturi si cadre de pegas, deci cunosti si cu lampile
13 August 2010 la 12:43 pm
@m3bis & boga: Pentru o completa informare, chiar daca usor off topic, trebuie sa mentionez ca “PL 500″ era denumirea comerciala a unui “mitilic” (alcool metilic + putina apa), foarte apreciat la Braila, in mediile de santier.
Din surse avizate, am aflat ca se numea “PL 500″ datorita extraordinarei sale calitati de “a-ti lua imaginea” instantaneu.
13 August 2010 la 1:32 pm
[...] This post was mentioned on Twitter by Lucian Florea, Moise Guran. Moise Guran said: http://www.dailycotcodac.ro/2010/08/evenimentul-zilei-de-ieri-82/#comment-52440 [...]
13 August 2010 la 1:49 pm
“Tenochtli… Tenhocht… Tenochthlihi…, mă rog, actualul Ciudad de Mexico.”
de la abstinenţa tutunistică de ieri ţi se trage bâlba, julică!!!
şi apropo, se numea tenochtitlan fă şi tu aşa “tehnic”+”tits”+”lan”… în traducere, “ţâţe tehnice în reţea”!!! sau sharuite!!!
13 August 2010 la 2:01 pm
Ce habsburg nerecunoscător domle! păi alţi delfini plăteau bani grei ca să declanşeze prematur succesiunile, iar ăstuia că i-a picat pară mălăiaţă, le-a amputat capetele agenţilor (divini) de succesiune?
e strgător la cer!
13 August 2010 la 2:04 pm
@mifty: aia e a lui Pirca, mie mi-e foarte usor sa spun Ciudad de Mexico.
13 August 2010 la 2:37 pm
@Pirca
in loc sa fi invatat toti caporalii lu’ Napoleon, nu era mai bine daca invatai limba azteca si puteai iesi la geam sa spui cu mandrie: “Tenochtitlan!” ?
@Julius
ce te-ai face tu fara Pirca?
13 August 2010 la 2:46 pm
Apropo…stiati ca “avocado”, “chili”, “chocolate”, “coyote” si “tomato” sunt cuvinte preluate dintr-un dialect de azteca (Nahuatl pe numele ei) ?
Nici nu m-am uitat uitat pe wikipedia ca sa va spun astea. Asa sunt eu destept!
13 August 2010 la 3:12 pm
@unmihai: probabil as fi scris o groaza de prostii de pe urma carora m-as fi imbogatit. ma consolez cu gandul ca, fara mine, probabil si Pirca ar fi fost acum un autor mediocru putred de bogat.
13 August 2010 la 4:56 pm
[...] capitala aztecilor, Tenochtli… Tenhocht… Tenochthlihi…, mă rog, actualul Ciudad de Mexico. (more) De la Julius citire Niciun comentariu X1_AdParams = { 'pub' : '560302451683403', 'site' : [...]
13 August 2010 la 5:48 pm
@ toader
Da’ toader stii ce fel de nume e? De cititor ale carui comentarii il trimit drept in spam.
13 August 2010 la 7:11 pm
@Tiranu’: ciudat de mexico!!!
13 August 2010 la 8:23 pm
E o vorba “istoria se repeta” asa ca nu mai conteaza ca Julica da copy-paste glumelor de anul trecut. Sa nu mai bei, Julica.
14 August 2010 la 10:35 pm
Deci “excursionistii” vizigoti au fost asa de “binevoitori” ?
16 August 2010 la 6:48 pm
$ brrc
