Maşina, poşeta bărbatului |
Ovidiu Eftimie
De fiecare dată când nevastă-mea nu vrea să imi dea ceva îmi spune „vezi că e la mine în geantă”. Asta e ca patul la şah sau mascota la Robingo (pentru cititorii noştri mai de vârsta noastră). Sunt blocat.
În ultimii ani am găsit o metodă de luptă împotriva acestui concept: maşina mică. Prin definiţie, acest obiect aflat în preajma gospodăriei este o chestie pur masculină. Eu sunt şeful şi dumnezeul automobilului, chiar dacă nu ştiu decât să bag apă în şpriţiere şi nevastă-mea şi-a luat carnetul cu 5 ani înaintea mea. Dacă e de schimbat un bec, îndoit un ştergător, admirat un capac de roată, eu sunt cel care duce maşina la service.
Astfel, maşina devine un mic spaţiu personal, unul din ultimele din burlăcie. Ceea ce înseamnă, în cazul meu, că e un haos total acolo. Zilele trecute am vrut să fac curat în maşină (mai ţineţi minte din vremea când stăteam singuri în garsonieră şi promiteam la fiecare sesiune că facem curat?). Cu această ocazie am descoperit o mulţime de lucruri: un adaptor la lada frigorifică de maşină pe care nu l-am folosit niciodată, patru (patru) chestii de-alea de răzuit geamul, că le tot pierdeam şi cumpăram altele, încă pe atâtea odorizante de maşină – se mai pot folosi, câteva cutii de bere pe sub scaune, de când am fost la pescuit vara trecută (eu nu ştiu să pescuiesc, am prins doar baza instrucţiei), o scrisoare de ameninţare la adresa lui M3bis, da’ era cu fotbal, deci neinteresantă, o „Gazeta dello Sport” de când am fost anul trecut în concediu în Italia, nişte CD-uri cu teatru radiofonic, manualul de utilizare al frigiderului (frigiderul nu încăpea în maşină, am luat doar manualul).
Pe lângă toate astea, capacul petului în care ţineam eu peştele ucis cu alcool şi îngheţat în cub de gheaţă [jules, bagă aici linkul la postarea aia dacă ai curaj] era desfăcut şi o parte din apă s-a scurs peste trusa mea de prim ajutor expirată de vreo doi ani. Măcar am găsit plasele de Carrefour şi aparatul ăla de umflat roţi, după bateria de maşină care nu a mers niciodată.
Twitter
Facebook
Dan1
dc
UnPorc
Ina_adevarata
19 Februarie 2010 la 1:17 pm
@Eftimie: O tara intreaga asteapta linkul ala de care zici tu!
19 Februarie 2010 la 1:22 pm
excelent titlu
19 Februarie 2010 la 1:22 pm
Dacă era cu fotbal poţi să mi-o trimiţi, că n-o citesc…
19 Februarie 2010 la 1:23 pm
Efule, degeaba ai masina. Tu nu ai nepot ca mine. Stii la ce ma refer. Eu cred ca sunt mai tare.
19 Februarie 2010 la 1:42 pm
Pun pariu că în poşeta oricărei neveste responsabile găseşti mult mai multe chestii
19 Februarie 2010 la 2:07 pm
@iulian rinder:
Da-te prins Iuliene! (adica, vezi, tin aproape) Sa-nteleg ca in spatele cutiei cu scule din portbagajul masinii tale sta nepotu’?!!! Horrror!
19 Februarie 2010 la 2:13 pm
@ovidiu eftimie:
Pornind de la ce-ti spunea sotia, ai avut si tu vreodata placerea sa-i replici cu un “Vezi ca e la mine-n masina!”?
19 Februarie 2010 la 2:20 pm
Nu. La mine e mai simplu. Nu am carnet de sofer. Nici mandra. Dar acu vreo ani mi-am luat un BMW, second, cu 80.000 de kilometri la bord. Absolut o.k. Nepotu are carnet. Masina are acum efectuati – ca sa fiu lemnos in exprimare – 220.000 de kilometri. Nu ai vrea un unchi ca mine?
19 Februarie 2010 la 2:26 pm
Esti tare, unchiule! Si nepotu’.
Asta n-ai sa vezi la fete, treaba cu-mprumutatul posetei.
19 Februarie 2010 la 4:38 pm
Subscriu la treaba cu poseta.Nici barbatu-meu n-are curaj sa caute in geanta mea.
19 Februarie 2010 la 6:01 pm
Ha! Eu n-am poseta eu am “geanta de scule”. Am citit eu undeva ca poseta marimea XXL te face sa arati mai delicata. Asa ca de vreo douaj’ de kg incoace nu-mi iau decat de’astea. Ce sa spun.. e un sentiment inaltator cand, cotrobaind dupa celular, gasesti rujul pe care il credeam pierdut prin vreo sala ce cinema, sau jumate din salariul din luna trecuta (pe care il credeam cheltuit cu nesabuinta).
19 Februarie 2010 la 7:53 pm
@iulian rinder
În contrapartidă, te ia măcar la fete cu el?!
19 Februarie 2010 la 8:10 pm
Ptr. silavaracald
Nu.
19 Februarie 2010 la 8:23 pm
@silavaracald Observi amaraciunea din tonul lui @iulianrinder?
19 Februarie 2010 la 11:47 pm
Simpatic de tot titlul, si povestea. Bineinteles si comentariile …
21 Februarie 2010 la 8:14 am
Ovidiu, nu mi-ai raspuns la intrebare. Da’ nu ma supar. Amaraciunea e doar pentru @iuianrinder. Evidenta si pentru mine.
21 Februarie 2010 la 8:43 am
Oricum, din poseta n-o sa poata iesi niciodata una bucata bunic gasit in mina de carbuni. Sau poate? Hmmm….
21 Februarie 2010 la 2:16 pm
ca orice fata care se respecta am muuuuulte “genti” iar cand ii spun sotului ca “e la mine-n geanta” raspunsul instinctiv e “care geanta???”
21 Februarie 2010 la 2:30 pm
@Cristiana
Și bănuiesc că e la fel de ordine în toate aceste genți
22 Februarie 2010 la 9:56 am
@cristiana:
Mai degraba decat “raspuns instinctiv”, instinct de conservare.
23 Februarie 2010 la 8:36 pm
Cam acealsi lucru gasesti si in poseta unei femei, doar că la scara usor mai mica. Eu ma renuntat la gentile mari, ca mai aveam putin si-mi luam un trolley.