Radu Pircă

Acum, că a venit anotimpul rece (nu ştiaţi că a venit? Vă mulţumim că ne citiţi, domnu’ primar), un obiect extrem de banal revine în actualitate, devenind, măcar în teorie, cel mai bun prieten al şoferului. Desigur, nu este vorba de caucurile de iarnă sau de lanţuri – numai oamenii slabi de înger folosesc aşa ceva – ci de racleta de gheaţă.

Principala însuşire a racletei ar trebui să fie aceea de a curăţa gheaţa de pe parbriz – dar, din păcate, este cu totul alta: anume, aceea că, atunci când temperatura scade sub zero grade, racleta se ascunde imediat, la fel cum ursul se bagă în bârlog, la hibernat. De îndată ce a dat frigul şi aveţi nevoie de ea, racleta devine brusc de negăsit – practic, singura maşină unde racleta nu se ascunde este Oltcitul, fiindcă în acest caz e oricum mai frig înăuntru decât afară.

Dacă nu are instincte de vânător care să-l ajute să dibuiască bârlogul racletei, şoferul va fi nevoit să apeleze pentru curăţarea gheţii la alte obiecte, mai puţin meteo-sensibile. Marea majoritate a conducătorilor auto preferă în acest scop cardul bancar. Este o alegere matură şi înţeleaptă: practic, tot ce se poate întâmpla este să se rupă sau să îngheţe atât de tare încât cipul să nu mai funcţioneze, lăsându-vă fără bani până în momentul în care cei de la bancă se îndură să vă elibereze un card nou în schimbul unui comision, să recunoaştem, binemeritat. Pe de altă parte, nu e recomandat să folosiţi carduri de la farmacii, cluburi sportive, cafenele etc., deoarece nu numai că nu curăţă la fel de bine precum cele bancare dar, Doamne fereşte! s-ar putea chiar strica, lăsându-vă fără discountul de 3% sau zahărul gratuit la cafea.

Mai există şi alte abordări ale problemei. Unii curăţă gheaţa cu carcase de CD-uri, care prezintă dezavantajul că se sparg foarte uşor, înfigându-ţi aşchii tăioase de plastic în mână – pe de altă parte, respectiva parte a corpului e oricum degerată, deci puţin probabil să simţi ceva. Începătorii au mai mult noroc – lămâia poate fi utilizată cu succes la râcâitul prabrizului, deşi la cât de bune sunt şcolile româneşti de şoferi, cam la fel o să conduceţi şi cu, şi fără vizibilitate.

Unii conducători auto mai precauţi cred că pot rezolva problema luându-şi două raclete, una mai mare, pusă în portbagaj, şi una mai mică, în torpedou. Evident, aceasta nu este o soluţie; cele două raclete se vor împrieteni curând şi când va da frigul, cea mare, mai cu experienţă, o va pofti şi pe cea mică în adăpostul ei călduros. Ca urmare, atunci când şoferul va căuta în torpedou va găsi o hartă detaliată a Adjudului, o sticlă de suc cu capacul prost înşurubat, o ciocolată topită de astă-vară, nişte acte care ar fi fost foarte importante dacă n-ar fi fost mânjite de suc şi ciocolată, o pereche de ochelari de soare pe care i-a căutat fără succes toată vara (şi ochelarii sunt meteo-sensibili, cum creşte temperatura peste 20 de grade se bagă la răcoare) – dar nici urmă de racletă de gheaţă.

Şi apoi vine primăvara, şi vremea marii curăţenii, şi soţiile îi trimit pe şoferii cu carduri bancare noi şi cu rănile şi degerăturile de la mâini aproape vindecate să curăţaţi geamurile. “Păi cu ce să le curăţ, mami, că-s aşa de murdare că sigur nu iese cu laveta?” “Păi vezi şi tu în debara, am pus eu acolo o racletă de maşină, ar trebui să te descurci cu ea.”