Postul nu e post destul

Cel mai obo popor din lume

Dr. Ionuţ Şendroiu

O companie farmaceutică nemţească, Boehringer Ingelheim, a lansat un medicament, numit Pharmaton, care combate oboseala. Nemţii susţin că o combate extrem de eficient şi ei, de regulă, nu spun prostii. Pentru ca treaba să fie nemţească pînă la capăt, compania respectivă a comandat un studiu serios, în 80 de ţări, pentru a afla cam ce popoare au nevoie mai urgent să-şi trateze oboseala şi, de asemenea, unde se află cei mai mulţi obosiţi pe metru pătrat. Cu alte cuvinte, unde ar da neamţul lovitura cu pilula antioboseală. Rezultatele studiului au lăsat mască pe toată lumea. Ca să nu vă plictisesc, vă voi prezenta numai premianţii clasamentului obosiţilor.

Pe locul patru au ieşit japonezii, 43% dintre ei considerîndu-se obosiţi. Cine a văzut, măcar o singură dată în viaţă, un japonez în mişcare, înţelege de ce. Cu toate acestea, dintre japonezii care au avut timp să se lase intervievaţi pe această temă, doar 22% au declarat că se simt obosiţi des sau foarte des.

Pe locul trei, cu medalie de bronz, au ieşit suedezii, cu 52%. Dacă ne uităm cu atenţie la o maşină Volvo, îi credem. Dintre cei intervievaţi, doar 16 % au afirmat însă că se simt obosiţi des sau foarte des.

Pe locul doi, cu medalie de argint, surpriză, surpriză: Argentina, frate! 54% din concetăţenii lui Maradona au declarat că se simt obosiţi, iar 26% chiar foarte obosiţi. Deşi a căpătat o siluetă de baron PSD de Gorj, Maradona însuşi pare a fi unul din cei 26%.

Iar pe locul întîi, campioana mondială incontestabilă a oboselii, cu scoruri care spulberă orice concurenţă… ROMÂNIIIAAAA!!!!!!!!
63% din români se consideră obosiţi, iar 48% declară plini de patriotism că se simt foarte obosiţi şi că asta li se întîmplă des sau chiar foarte des. Prietenii ştiu de ce! Trebuie să recunoaştem însă cu mîndrie că am obţinut nişte cifre cu care i-am spart pe toţi, chiar şi în condiţiile în care sondajul a fost făcut înainte de sărbători, cînd încă nu era chiar tot poporul cu sarmaua în gît, iar Julius nu a participat la sondaj, că dormea.

Share:

34 comments

  1. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Cel mai obo popor din lume -- Topsy.com 22 January, 2010 at 13:22

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC, Oana Portase and Claudiu, Claudiu. Claudiu said: RT @OanaPortase: RT @JuliusDC: Romanii, locul 1 in clasamentul mondial al obositilor http://www.dailycotcodac.ro/2010/01/cel-mai-obo-pop … […]

  2. YazZ 22 January, 2010 at 13:30

    Aaa… deci asta incerca sa transmita subliminal Groparele in postul de azi.
    Vroiam sa reclam blatul sondajului… da’ simt ca ma ia o moleseala.

  3. Bulina Neserioasă 22 January, 2010 at 13:32

    Obosiți pe naiba.Erau beți, nu se puteau ține pe picioare sau vorbi, deci ăia cu sondaju o zis : ia uite bă ce obosiți îs ăștia !Toți ! q.e.d.

  4. Ruxandra 22 January, 2010 at 13:43

    63+48=101 … probabil acel 1 reprezinta fetusii care se vor naste deja obositi 🙂

  5. Cata 22 January, 2010 at 13:47

    Pai normal ca suntem obositi, doftore. Crezi ca toate metodele de frecat menta, de ars gazul de pomana pe la scarbici si de inventat scuze de tot felul si pentru orice vin asa, fara nici un efort?! Este foarte obositor sa te fofilezi in mod profesional si discret, in asa fel incat sa dai impresia ca iti rupi cocoasa pe ogor 😀

  6. sendroiu 22 January, 2010 at 13:54

    @Ruxandra: procentele alea nu se aduna:
    63% din cetatzenii chestionatzi au bifat ca se simt CUMVA obositzi (foarte obositzi sau destul de obositzi, la gramada).
    adica, numai 37% din subiectzi au bifat ca nu se simt obositzi DELOC.

    ce mi-a placut mie a fost ca 48% din compatriotzii noshtrii (ca brazii) au bifat hoataritzi FOARTE OBOSITZI, practic doar 15% au bifat ca se simt DESTUL DE OBOSITZI.

    asta arata ca un roman obosit nu umbla cu jumatatzi de masura 😉

  7. nea_caisa 22 January, 2010 at 14:13

    63+48=111 😐
    probabil ești foarte obosită ….

  8. Mihai 22 January, 2010 at 14:22

    eu cred totusi ca 48% din cei 63% nu din total! In orice caz…Dr. Ionut Sendroiu pare a fi un el nu o ea!

  9. Marius 22 January, 2010 at 14:53

    nu poti posta o varianta audio a acestui articol…sunt prea obosit ca sa-l citesc. si sa nu-mi spui sa scriu cu diacritice la inceput de propozitie ca doar ti-am spus ca-s o… .

  10. Miorlaupufos 22 January, 2010 at 14:54

    Eu cred ca au facut confuzia intre oboseeala si lene.

  11. sendroiu 22 January, 2010 at 15:15

    ntzzzz!
    oboseala, scrie clar …
    pai, lenea nu se trateaza cu Pharmaton (un extract de ginseng, pina la urma)

  12. unmihai 22 January, 2010 at 15:21

    In urma unui sondaj pe care l-am facut pe un numar reprezentativ de romani (adica pe mine – m-am autosondat) am ajuns la concluzia ca oboseala e mult mai pronuntata in perioadele de inactivitate (frecat menta, solitaire, dailycotcodac.ro etc.) decat in cele in care chiar muncesc atat pentru mine cat si pentru comunitate.
    Chiar mi-ar prinde bine un somn…

  13. lulu 22 January, 2010 at 16:24

    Lenea se trateaza?????? Chiar nu voiam sa stiu asta ca mie mi-e bine asa….

  14. writeman 22 January, 2010 at 17:13

    pai si ce-au aflat nemtii? cam cat la suta din aia si ailalti ZIC ca sunt obositi 🙂 ?

  15. Arsulici 22 January, 2010 at 17:15

    Au fost luate în calcul și voturile românilor din diaspora? Că atunci înțelegem de ce sunt foarte obosiți: celor din Paris nu le-a fost ușor să voteze cu viteza de 5 vpm (voturi per minut 😀 )

    @lulu
    Da, se tratează! Se tratează cu ndiferență 😀

  16. alinuta 22 January, 2010 at 18:11

    @arsulici

    nu cred draga; vezi ca noi ne antrenam zilnic sa ne imbunatatim viteza de votare, pana acum ar fi fost macar 8 voturi/min si am fi castigat locul 1, si mai detasat

  17. Tanti Jeni 22 January, 2010 at 18:35

    Interesant. La ce oră s-a luat interviul? Dacă era până în ora 10 AM găsea mai mulți obosiți, că intrau în sondaj și ăia care se spală pe dinți cu vodcă.

  18. N.A. 22 January, 2010 at 19:28

    Io cred ca e din cauza ca muncim foarte mult!

  19. Petrov 22 January, 2010 at 19:54

    io cred ca gandim prea mult.

  20. JULIUS 22 January, 2010 at 20:06

    @petrov: asta era sigur 😀

  21. Arsulici 22 January, 2010 at 20:13

    @Petrov
    Poate tu!

    @tanti Jeni
    Dinții se spală cu berea stătută de aseară, apoi se face gargarăcu țuică, și abia apoi vine clătitul cu vodcă! Nimic nu știi, ntz, ntz… 😀

  22. sebra 22 January, 2010 at 20:37

    Hmm..şi io care vroiam să mă plâng că-s tare obosită…

  23. drel 22 January, 2010 at 20:40

    Nu se poate doctore!!! Francezii pe ce loc sunt in clasament?? Nu pot sa cred ca nu sunt in primii 3!

  24. MNX 22 January, 2010 at 20:42

    Abia astept sa aflu cine a iesit pe locul doi si unu …
    Asa repede obosesc de la o vreme…

  25. Raluca Mateas 22 January, 2010 at 21:06

    Iar daca intrebau in perioada sesiunii, scorul nostru era coplesitor. Noi suntem profunzi in ale gandirii tare, de aici si oboseala cronica:))

    M-a amuzat pentru ca in urma cu cca o luna am avut de prezentat la facultate un produs revolutionar si tocmai asta a fost si ideea noastra. I-am facut si compozitia dpdv chimic..au avut spioni la seminar, e clar:))

  26. branxu 22 January, 2010 at 21:45

    pia fraţilor voi la ce va aşteptaţi? e în genele poporului, iar dovada vine chiar din paleoliticul superior cultura hamangia:
    http://www.nytimes.com/slideshow/2009/11/25/science/112409_ARCH_25.html… nu-i asa ca atunci când ii vezi împreuna dispare orice impresie de gândire? normal, pentru ca sunt varza de oboseala 😛

    ps cred ca şi un laser făcut în romanica nu atinge viteza luminii din cauza de oboseala acuta

  27. Cms 23 January, 2010 at 00:21

    Sondajul asta miroase a facatura de la o posta. Eu cred ca japonezii, suedezii si argentinienii sunt toti niste simulanti nenorociti, care sufera de mania persecutiei si-si pling de mila toata ziua. Romanii sunt singurele fiinte din universul cunoscut care si-au castigat cu varf si indesat dreptul de a fi obositi. Traiasca oboseala nationala!

  28. Bear Grylls 23 January, 2010 at 15:24

    Bun articol…Vreau si eu datele de contact ale distribuitorului firmei germane.

  29. Marius Ola 23 January, 2010 at 17:27

    Vroiam să comentez ceva pe aci, dar mă simt mult, dar mult… prea obosit, aşa că nu o fac:)

  30. Florian 23 January, 2010 at 18:45

    Ăia care s-au declarat obosiţi erau de fapt mai puţin obosiţi decât ceilalţi, care de obosiţi ce erau n-au avut puterea nici măcar să răspundă la sondaj, sau unii dormeau de-a dreptul. Chestia asta s-a întâmplat în toate ţările, aşa că românii, cu cel mai mare procent de obosiţi declaraţi, sunt de fapt cel mai puţin obosiţi.
    Băi, m-a terminat deducţia asta, mă duc dracului să trag un pui de somn.

  31. sendroiu 23 January, 2010 at 21:35

    @Bear Grrr: uite un link spre pharmaton:
    http://www.pharmaton.com/com/com/home.htm

    @drel: pai, fiind un sondaj facut de nemtzi, era clar ca francezii se dau cocosi: nu sunt nici in primii 10, daca potzi sa crezi asta!!!

    Dar noi, ca nishte latini balcanici ce suntem, ar trebui sa luam exemplu de la greci si italieni, nu?! Ei bine, nici unii nici altzii nu se dau prea obositzi: probabil din cauza siestei, care la italieni tzine pina la ora 14:00, iar la greci de la prinz pina la ora 18:00 🙂
    Parerea mea 😉

  32. Laura 23 January, 2010 at 23:35

    Ce deceptie pe nemtii astia… acum se va dovedi produsul un flop, ca doar nu vor romanii sa fie mai sprinteni dintr-o data. “Nu se merita sa se agite, ca oricum nu se schimba nimic” si aia care s-au saturat, or taiat-o oricum de mult!

    Domn’ doctor, vorba magarusului “la inaltime, ca intotdeauna” 🙂

  33. Bear Grylls 24 January, 2010 at 10:07

    @Sendroiu:Multumesc.

  34. Joint 25 January, 2010 at 00:13

    Romania tara a recordurilor.Suntem campioni cand vine vorba de prostitutie(16% din curvele care activeaza pe teritoriul U.E. sunt romance,sursa aici http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/883232/Romania-campioana-la-prostitutie/), facem parte din cel mai obosit popor din lume,limba romana este limba cea mai bogata in expresii si cuvinte cu conotatii negative… sa stiti ca e ceva si asta.

Leave a reply